HYSI v. ALBANIA

CUARTA SECȚIUNE DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 38349/05 de Agim HYSI împotriva Albania Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 26 februarie 2008 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 15 octombrie 2005, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Agim Hysi, este un național albanez născut în 1957 și trăiește în Tirana. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura administrativă și penală împotriva reclamantului În 1989, reclamantul a fost numit judecător la Curtea de District Vlora. În octombrie 2001 a fost deschisă o anchetă disciplinară împotriva acestuia de către inspectorii Consiliului Înaltului Justiție („HCJ”). Pe baza rezultatelor acestei anchete, biroul procurorului a fost invitat să deschidă o anchetă penală împotriva reclamantului. Investigația a fost deschisă la 12 ianuarie 2002. La 26 aprilie 2002, procurorul a întrerupt ancheta penală pentru lipsă de dovezi. Cu toate acestea, la 27 mai 2002, HCJ a respins reclamantul pentru încălcări flagrante ale disciplinei profesionale. 2. Procedura judiciară privind concedierea reclamantului La 3 iunie 2002, reclamantul a contestat decizia din 27 mai 2002 prin depunerea unui recurs la Curtea Supremă, care a fost competentă să determine chestiunile atât ale faptelor, cât și ale legii. La 18 noiembrie 2002, Colegiile Conjuncte ale Curții Supreme au respins recursul. La 20 iunie 2003, reclamantul a depus o plângere constituțională împotriva acestei hotărâri. A susținut încălcarea dreptului său la un proces echitabil în cadrul procedurii dinainte de HCJ și de Curtea Supremă. Punctarea constituțională a reclamantului a fost respinsă la 14 iulie 2003 de Curtea Constituțională, care a constatat că plângerea este inadmisibilă și a declarat că [Curtea Constituțională] a hotărât să nu se pronunțe la o sesiune plenară în vederea examinării.” Au fost furnizate motive specifice pentru declararea plângerii inadmisibilă („prima decizie de inadmisibilitate”). La 16 noiembrie 2004, reclamantul a depus o nouă plângere în fața Curții Constituționale. Referindu-se la o serie de hotărâri din partea Curții Constituționale din 14 iulie 2003 în care Curtea a constatat încălcări ale garanțiilor de judecată echitabilă similare cu încălcările pe care le-a susținut-o în cazul său, reclamantul a susținut că Curtea Constituțională a eșuat în hotărârea sa nejustificată din 14 iulie 2003. La 28 aprilie 2005, Curtea Constituțională a respins această nouă plângere ca fiind substanțial aceeași cu cererea sa din 2003 („a doua decizie de inadmisibilitate”). „În protecția drepturilor, libertăților și intereselor sale constituționale și juridice sau în caz de acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă și publică, într-un timp rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială stabilită prin lege.” art. 142 § 3 „Organismele de stat respectă deciziile judiciare”. art. 131 „Curtea Constituțională stabilește: ... (f) plângerile finale ale persoanelor care afirmă încălcarea drepturilor lor constituționale la o audiere echitabilă, după epuizarea tuturor măsurilor legale de protecție a acestor drepturi.” art. 147 „4. Înaltul Consiliu de Justiție decide cu privire la transferul judecătorilor, precum și responsabilitatea disciplinară a acestora în temeiul legii. (...) 6. Un judecător poate fi eliminat din funcție de Înaltul Consiliu de Justiție pentru comisia unei infracțiuni, a incapacității mentale sau fizice, a unor acte și comportamente care discreditează grav poziția și imaginea unui judecător sau a unei incompetențe profesionale. Judecătorul are dreptul de a se plânge împotriva acestei decizii în fața Curții Supreme, care hotărăsește de către colegii mixți.” art. 141 2. Legea privind organizarea și funcționarea HCJ (Legea nr. 8811 din 17 mai 2001, modificată de Legea nr. 9448 din 5 decembrie 2005) Această lege reglementează aderarea, organizarea, funcționarea și responsabilitățile HCJ, președintă de Președintele Republicii. Printre sarcinile sale principale, HCJ decide cu privire la numirea și concedierea judecătorilor pentru instanțe de primă instanță și pentru instanțe de recurs. Legea reglementează, de asemenea, desfășurarea procedurilor disciplinare luate împotriva judecătorilor. Conform legii, ministrul Justiției este obligat să inspecteze instanțe de primă instanță și instanțe de apel. Ministrul depune cereri de proceduri disciplinare care trebuie luate împotriva judecătorilor de către HCJ, care ia o decizie în acest sens. Un recurs împotriva unei decizii disciplinare a HCJ este adresat Curții Supreme. 3. Legea privind organizarea competențelor judiciare în Republica Albania (Legea nr. 8436 din 28 decembrie 1998) Capitolul V din această lege reglementează responsabilitatea disciplinară a judecătorilor. Secțiunea 40 prevede că judecătorii sunt responsabili pentru încălcarea disciplinei și comisionarea unor acte sau comportamente care își descreditează grav imaginea și autoritatea justiției. 4. Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a Republicii Albania (Legea nr. 8577 din 10 februarie 2000) Secțiunea 30 din prezenta lege se referă la termenul de depunere a cererilor la Curtea Constituțională. Solicitările individuale pentru presupusele încălcări ale drepturilor constituționale ar trebui depuse cel târziu 2 ani de la comisia încălcării. Acest termen de 2 ani se aplică în cazul notificării unei decizii de la autoritatea publică relevantă, în urma epuizării remediilor interne. Secțiunea 31 prevede că o examinare prealabilă a unei cereri constituționale este efectuată de un comitet de trei judecători. Dacă cererea constituțională nu intră sub jurisdicția Curții Constituționale sau a fost depusă de o parte care nu are locus standi În cazul în care reclamația constituțională intră sub jurisdicția Curții Constituționale sau a fost depusă de o parte care are locus standi , comitetul decide că aceaceasta ar trebui examinată într-o sesiune plenară, care apoi procedează la examinarea meritelor plângerii. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 pentru lipsa de raționament în ambele decizii ale Curții Constituționale și pentru nedreptatea procedurii în fața Curții Supreme și a HCJ. Denumirea reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție se referă la lipsa raționării hotărârilor Curții Constituționale și nedreptării procedurilor dinaintea Curții Supreme și a HCJ. art. 6 § 1 din Convenție, în măsura în care este relevant, citim: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal...” Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, aceasta poate examina numai plângeri în ceea ce privește care au fost epuizate căile de recurs interne și care au fost depuse în termen de șase luni de la data deciziei interne „finale” (Paul și Audrey Edwards c. Regatul Unit (dec.), nr. 46477/99, 7 iunie 2001). Acesta are dreptul la luarea în considerare numai remediile normale și eficace (a se vedea Fernie c. Regatul Unit (dec.), nr. 14881/04, decizia din 5 ianuarie 2006). Curtea reiterează că o plângere adresată Curții Constituționale Albaneze este una dintre remediile care ar trebui, în principiu, să fie epuizate în ceea ce privește chestiunile care decurg în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Qufaj Co. Sh.p.k. c. Albania , nr. 54268/00, § 42, 18 noiembrie 2004; Beshiri și alții c. Albania , nr. 7352/03, § 32, 22 august 2006 . În acest caz, Curtea constată că prima plângere constituțională a reclamantului din 20 iunie 2003 a fost respinsă ca fiind inadmisibilă de către Curtea Constituțională la 14 iulie 2003 și că niciun alt recurs intern nu impune această hotărâre. Cu toate acestea, reclamantul a depus o nouă plângere constituțională la Curtea Constituțională la 16 noiembrie 2004. El a invocat o serie de hotărâri ale Curții Constituționale, solicitându-i acestei instanțe să își revizuiască plângerile constituționale și să furnizeze motive pentru prima decizie de inadmisibilitate. Cea de-a doua plângere constituțională a fost respinsă la 28 aprilie 2005 de Curtea Constituțională ca fiind substanțial identică cu prima cerere. Nu au fost furnizate motive suplimentare în ceea ce privește chestiunile specifice prezentate de reclamant. Cererea la Curte a fost introdusă la 15 octombrie 2005, și anume mai puțin de șase luni de la data celei de-a doua hotărâre de inadmisibilitate a Curții Constituționale, dar mai mult de șase luni de la data primei hotărâri de inadmisibilitate a Curții Constituționale. Prin urmare, trebuie stabilită hotărârea care constituie hotărârea finală în sensul articolului 35 § 1 din Convenție. Curtea remarcă că, în momentul material, legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a Republicii Albania nu a prevăzut niciun recurs împotriva unei hotărâri adoptate de Curtea Constituțională însuși, care a fost considerată finală. În plus, în a doua plângere constituțională, reclamantul a invocat hotărârile Curții Constituționale care au fost adoptate chiar înainte de introducerea primei sale plângeri constituționale. Nu există nici o indicație în dosar că reclamantul a fost împiedicat să facă trimitere la această jurisprudență în prima sa cerere la Curtea Constituțională. Curtea este de părere că cea de-a doua plângere a reclamantului a fost, de fapt, o încercare eșuată de a redeschide procedura privind o decizie care a obținut forța de res judicata. Prin urmare, cea de-a doua plângere constituțională a reclamantului este similară unei cereri de redeschidere. Curtea își reiterează jurisprudența că o cerere de redeschidere a procedurii nu reînnoiește durata perioadei de șase luni în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție, cu excepția cazului în care nu are succes și rezultă într-o redeschidere a procedurii (a se vedea, cel mai recent, Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, § 48, 10 mai 2007 și Eder c. Germania (dec.), nr. 11816/02, 13 octombrie 2005). Având în vedere că cea de-a doua plângere constituțională a reclamantului a fost respinsă ca fiind substanțial aceeași ca cea de-a prima plângere constituțională, rezultă că decizia finală în sensul articolului 35 § 1 a fost dată la 14 iulie 2003, care este mai mult de șase luni înainte de data în care prezenta cerere a fost depusă Curții. În consecință, cererea a fost depusă din timp și, din acest motiv, trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 38349/05

by Agim HYSI

against Albania

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 26

February 2008 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 15 October 2005,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Agim Hysi, is an Albanian national who was born in 1957 and lives in Tirana.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In 1989 the applicant was appointed a judge at the Vlora District Court. In October 2001 a disciplinary inquiry against him was opened by inspectors of the High Council of Justice (“HCJ”). On the basis of the results of this inquiry, the prosecutor’s office was asked to open a criminal investigation against the applicant. The investigation was opened on 12 January 2002. This resulted in the applicant being suspended from work.

On 26 April 2002 the prosecutor discontinued the criminal investigation for lack of evidence. However, on 27 May 2002 the HCJ dismissed the applicant for flagrant violations of professional discipline.

On 3 June 2002 the applicant challenged the decision of 27 May 2002 by filing an appeal with the Supreme Court, which was competent to determine issues of both fact and law. On 18 November 2002 the Joint Colleges of the Supreme Court dismissed the appeal. On 20 June 2003 the applicant lodged a constitutional complaint against this ruling. He alleged violations of his right to a fair trial in the proceedings before the HCJ and before the Supreme Court.

The applicant’s constitutional complaint was rejected

on 14 July 2003 by the Constitutional Court, which found the complaint inadmissible and stated that

“[the Constitutional Court] decided not to put the case before a plenary session for examination.”

No

specific reasons were given for declaring the complaint inadmissible (“first inadmissibility decision”). No further appeal lay against this ruling. On 16 November 2004 the applicant lodged a fresh complaint with the Constitutional Court. Referring to a number of Constitutional Court decisions given before 14 July 2003 in which the court had found violations of fair trial guarantees similar to the violations which he alleged occurred in his case, the applicant contended that the Constitutional Court had erred in its unreasoned decision of 14 July 2003. On 28 April 2005, the Constitutional Court dismissed this new complaint as being substantially the same as his 2003 application (“second inadmissibility decision”).

B.

Relevant domestic law and practice

Article 42 § 2

“In the protection of his constitutional and legal rights, freedoms and interests, or in the event of criminal charges being brought against him, everyone has the right to a fair and public hearing, within a reasonable time, by an independent and impartial court established by law.”

Article 142 § 3

“State bodies shall comply with judicial decisions.”

Article 131

“The Constitutional Court shall determine: ... (f) Final complaints by individuals alleging violation of their constitutional rights to a fair hearing, after all legal remedies for the protection of those rights have been exhausted.”

Article 147

“4. The High Council of Justice decides on the transfer of judges as well as their disciplinary responsibility pursuant to the law. (...)

Article 141

“The Supreme Court has original and review jurisdiction ...”

This law governs the membership, organisation, functioning and responsibilities of the HCJ, which is chaired by the President of the Republic. Among its chief tasks, the HCJ decides on the appointment and dismissal of judges for courts of first instance and courts of appeal. The law also governs the conduct of disciplinary proceedings taken against judges. According to the law, it is incumbent upon the Minister of Justice to inspect courts of first instance and courts of appeal. The Minister submits requests for disciplinary proceedings to be taken against judges by the HCJ, which takes a decision thereon. An appeal against a disciplinary decision of the HCJ lies with the Supreme Court.

Chapter V of this law governs the disciplinary responsibility of judges. Section 40 provides that judges bear responsibility for breaches of discipline and the commission of acts or behaviour that seriously discredit their image and the authority of justice.

Section 30 of this law concerns the deadline for the submission of applications to the Constitutional Court. Individual applications for alleged violations of constitutional rights should be submitted no later than 2 years from the commission of the violation. The same 2 year time-limit applies in the event of the notification of a decision from the relevant public authority, following exhaustion of domestic remedies.

Section 31 provides that a prior examination of a constitutional application is conducted by a panel of 3 judges. If the constitutional application does not fall within the jurisdiction of the Constitutional Court or has been lodged by a party who does not have

locus standi

, the panel decides on its inadmissibility. If the constitutional complaint falls within the jurisdiction of the Constitutional Court or has been lodged by a party who has

locus standi

, the panel decides that it should be examined in a plenary session, which then proceeds to examine the merits of the complaint.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 about lack of reasoning in both of the Constitutional Court’s decisions and about the unfairness of the proceedings before the Supreme Court and the HCJ.

THE LAW

The applicant’s complaints under Article 6 § 1 of the Convention relate to the lack of reasoning of the Constitutional Court’s decisions and unfairness of proceedings before the Supreme Court and the HCJ.

Article 6 § 1 of the Convention, insofar as relevant, reads:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”

The Court recalls that, in accordance with Article 35 § 1 of the Convention, it may only examine complaints in respect of which domestic remedies have been exhausted and which have been submitted within six months from the date of the “final” domestic decision (

Paul and Audrey Edwards v. the United Kingdom

(dec.), no.

46477/99, 7 June 2001). This entitles only remedies which are normal and effective to be taken into account (see

Fernie v. the United Kingdom

(dec.), no. 14881/04, decision of 5 January 2006).

The Court reiterates that a complaint to the Albanian Constitutional Court is one of the remedies that should in principle be exhausted in respect of issues arising under Article 6 § 1 of the Convention (see

Qufaj Co. Sh.p.k. v. Albania

, no.

54268/00, §

42, 18 November 2004;

Beshiri and Others v. Albania

, no.

7352/03, §

32, 22 August 2006).

In the present case, the Court notes that the applicant’s first constitutional complaint of 20 June 2003 was rejected as being inadmissible

by the Constitutional Court on 14 July 2003 and that no further domestic appeal lay against that ruling. However, the applicant lodged a fresh constitutional complaint with the Constitutional Court on 16 November 2004. He invoked a number of Constitutional Court’s decisions, requesting that court to review his constitutional grievances and to give reasons for its first inadmissibility decision. The second constitutional complaint was rejected on 28 April 2005 by the Constitutional Court as being substantially the same as the first application. No further reasons were provided in respect of the specific issues raised by the applicant.

The application to the Court was introduced on 15 October 2005, namely less than six months from the date of the Constitutional Court’s second inadmissibility decision, but more than six months after the date of the Constitutional Court’s first inadmissibility decision. It must therefore be determined which ruling constitutes the final decision for the purpose of Article 35 § 1 of the Convention.

The Court notes that at the material time the law on the

organisation and functioning of the Constitutional Court of the Republic of Albania did not provide for any appeal against a ruling adopted by the Constitutional Court itself, which was considered final.

It further observes that in his second constitutional complaint, the applicant invoked Constitutional Court decisions that had been adopted even before the introduction of his first constitutional complaint. There is no indication in the file that the applicant was prevented from referring to this case-law in his first application to the Constitutional Court.

The Court is of the opinion that the applicant’s second complaint was in fact an unsuccessful attempt to reopen the proceedings on a decision which had obtained the force of

res judicata

. Therefore, the applicant’s second constitutional complaint is akin to an application for reopening.

The Court reiterates its case-law that an application for a reopening of proceedings does not restart the running of the six months’ period under Article 35 § 1 of the Convention, unless it is successful and results in a reopening of the proceedings (see, most recently,

Wende and Kukówka v. Poland

, no. 56026/00, § 48, 10 May 2007; and

Eder v. Germany

(dec.), no. 11816/02, 13 October 2005).

As the applicant’s second constitutional complaint was rejected as being substantially the same as the first constitutional complaint, it follows that the final decision within the meaning of Article 35 § 1 was given on 14 July 2003, which is more than six months before the date on which the present application was submitted to the Court. Consequently, the application has been submitted out of time and for that reason must be rejected pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application inadmissible.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Registrar

President