ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1436/2015

Asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 1090 din 16 octombrie 2013, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a admis

acțiunea formulată de SC P.I. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC A. SA și UNIVERSITATEA

din Craiova. A constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune a

contractului de lucrări din 08 februarie 2009, încheiat la 17 noiembrie 2010 și

a obligat-o pe pârâta SC A. SA la plata către reclamantă a sumei de 21.411 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin

decizia nr. 223 din 21 mai 2014, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a

respins ca lipsit de interes apelul declarat de pârâta Universitatea din

Craiova împotriva sentinței nr. 1090 din 16 octombrie 2013, pronunțată de

Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, și ca nefundat apelul formulat de pârâta

SC A. SA împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu reclamanta SC P.I.

SRL și cu intimatul M.I.S.P.R.L. - Filiala Argeș, în calitate de administrator

judiciar al SC A. SA și a obligat-o pe apelanta-pârâtă SC A. SA la plata către

intimata-reclamantă SC P.I. SRL a sumei de 3.905,57 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Împotriva

acestei decizii au formulat recurs ambele recurente-pârâte, Universitatea din

Craiova indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8

N.C.P.C., iar SC A. SA, reprezentată de administrator judiciar C.I.T. - Filiala

București S.P.R.L. motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 3 N.C.P.C, cu

referire la art. 129 alin. (2) pct. 3 din același cod și la art. 6 din Legea

nr. 85/2006.

Ambele

recurente au formulat întâmpinări, solicitând fiecare respingerea ca nefondat a

recursului declarat de partea adversă, iar la 20 noiembrie 2014

recurenta-pârâtă SC A. SA, reprezentată de administrator judiciar Casa de

Insolvență Transilvania - Filiala București S.P.R.L., a formulat răspuns la

întâmpinarea depusă de partea adversă, prin care a solicitat respingerea

recursului declarat de recurenta-pârâtă Universitatea din Craiova și admiterea

propriului recurs.

Înalta

Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) N.C.P.C, a procedat la întocmirea

raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, soluția

preconizată fiind aceea de respingere a ambelor căi extraordinare de atac ca

inadmisibile.

Prin

încheierea din Camera de Consiliu de la 27 martie 2015 s-a dispus comunicarea

raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (4) N.C.P.C.

Potrivit

dovezilor de comunicare aflate la filele 109-114 ale dosarului de recurs,

raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat

părților la 02 aprilie 2015, respectiv la 03 aprilie 2015.

Prin

punctul de vedere depus, recurenta-pârâtă SC A. SA, reprezentată de

administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania Filiala București

S.P.R.L., a arătat că decizia atacată este susceptibilă de recurs, iar instanța

competentă a judeca pretenția dedusă judecății este Tribunalul Specializat

Argeș și a solicitat admiterea propriului recurs, casarea în tot a deciziei nr.

223 din 21 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă,

și a sentinței nr. 1090 din 16 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția

a II-a civilă, și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente.

Analizând

recursurile prin prisma normelor legale incidente, Înalta Curte constată că

acestea sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Recursurile

pendinte au ca obiect Decizia nr. 223 din 21 mai 2014, prin care Curtea de Apel

Craiova, secția a II-a civilă, a respins ca lipsit de interes apelul declarat

de pârâta Universitatea din Craiova împotriva sentinței nr. 1090 din 16 octombrie

2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, și ca nefondat

apelul formulat de pârâta SC A. SA împotriva aceleiași sentințe, în

contradictoriu cu reclamanta SC P.I. SRL și cu intimatul M.I.S.P.R.L. Filiala

Argeș, în calitate de administrator judiciar al SC A. SA și a obligat-o pe

apelanta-pârâtă SC A. SA la plata către intimata-reclamantă SC P.I. SRL a sumei

de 3.905,57 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prealabil

analizei fondului recursurilor, Înalta Curte va verifica admisibilitatea căii

extraordinare de atac prin raportare la obiectul cererii de chemare în

judecată, care în speță vizează constatarea nulității absolute a unui contract

de cesiune a unui contract de achiziție de lucrări, al cărui obiect are o

valoare de 2.145.200 lei.

Având

în vedere că achizițiile publice sunt reglementate de O.U.G nr. 34/2006 care

cuprinde și norme de procedură derogatorii de la dreptul comun, Înalta Curte,

în considerarea dispozițiilor art. 286 din O.U.G nr. 34/2006, reține că actul

normativ evocat guvernează prezentul litigiu.

Potrivit

primului alineat al acestui articol, competența materială de soluționare a

proceselor și cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea

prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind

executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea

unilaterală a contractelor de achiziție publică aparține în primă instanță

secției de contencios administrativ si fiscal a tribunalului în circumscripția

căruia se află sediul autorității contractante.

Alin.

(2) al aceluiași articol prevede că în fața instanței de judecată, litigiile

privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul procedurilor de

atribuire care intră în sfera de aplicare a dispozițiilor evocatei ordonanțe de

urgență se soluționează de urgență și cu precădere.

Astfel,

având în vedere pe de o parte că cesiunea contractului de achiziție publică are

ca efect transmiterea de drepturi și obligații contractate în cadrul

procedurilor de atribuire, iar pe de altă parte că actul a cărui nulitate se

solicită a fost încheiat în cadrul executării contractului de achiziție

publică, ținând așadar de aceasta, Înalta Curte reține că litigiul trebuie

soluționat cu respectarea procedurii derogatorii instituite de O.U.G. nr.

34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de

concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

De

aceea, decizia atacată a și fost pronunțată în calea de atac a apelului, fiind

respectate astfel dispozițiile art. 287

16

din O.U.G nr. 34/2006,

care prevăd că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată doar cu

apel, în termen de 5 zile de la comunicare.

În

atare situație, în analiza admisibilității căii de atac, Înalta Curte reține

incidența dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală N.C.P.C, potrivit cărora

nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în

care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Pentru

argumentele anterior expuse, decizia ce formează obiectul prezentului recurs

având caracter definitiv de la pronunțarea sa, înalta Curte impune concluzia că

nu este susceptibilă de a fi de a fi cenzurată în calea de atac a recursului,

în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art.

129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În

consecință, pentru considerentele ce preced Înalta Curte va respinge

recursurile ca inadmisibile.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

ca inadmisibile recursurile declarate de recurentele-pârâte Universitatea din

Craiova și SC A. SA - reprezentată de administrator judiciar C.I.T. - Filiala

București S.P.R.L. împotriva Deciziei nr. 223/2014 din 21 mai 2014, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 22 mai 2015.