ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2635/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2635/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Decizia nr. 2635/2015

Deliberând asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 03 octombrie 2011, sub nr.

x/212/2011, reclamanta A., reprezentată prin B. a solicitat să fie

obligați pârâții Orașul Năvodari, reprezentat prin primar, și Consiliul

Local Năvodari la restituirea imobilelor - Insula Ostrov (în suprafață de

10.745 mp) și Insula Ada (în suprafață de 252.871 mp), situate pe Lacul Tașaul,

localitatea Năvodari, județul Constanța. Prin aceeași cerere, reclamanta a

formulat și o cererea de arătare a titularului dreptului despre care a susținut

că este Statul Român, reprezentat prin C.

În motivarea cererii

de chemare în judecată, reclamanta a arătat că atât lacul Tașaul, cât și insulele

Ostrov și Ada, situate în albia acestui lac, se află în domeniul public al

statului. Conform art. 2 din O.U.G. nr. 107/2002, A. prin direcțiile regionale

este administrator de drept al lacurilor din România și, implicit, asupra

insulelor din albia lacurilor. În virtutea dreptului de administrare, A. are

dreptul și obligația de a întreprinde toate acțiunile necesare în vederea protejării

patrimoniului public, inclusiv acela de a acționa în instanță pentru

restituirea bunurilor intrate nelegal în posesia terților.

A susținut reclamanta

că insulele au intrat în posesia Orașului Năvodari prin Hotărârii Consiliului

Local nr. 41 din 27 februarie 2009 și Hotărârii Consiliului Local nr. 130 din 25

mai 2009, care privesc inventarul bunurilor ce aparțin domeniului privat al

acestei unități administrative, cu toate că prin hotărârile autorităților

locale (hotărâre de consiliu local) nu se poate decide trecerea unui bun din

domeniul public al statului în domeniul public local, acesta fiind inalienabil

și imprescriptibil.

Intervenientul Statul

Român, reprezentat prin C., a arătat că își însușește acțiunea formulată de

reclamantă, solicitând admiterea acesteia.

La data de 26

ianuarie 2012, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii

Consiliului Local nr. 41 din 27 februarie 2009 și Hotărârii Consiliului Local nr.

130 din 25 mai 2009.

Prin sentința nr.

7060 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Constanța, a fost admisă

excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea

Tribunalului Constanța în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C.

proc. civ.

Prin sentința civilă nr.

2925/2014, Tribunalul Constanța a admis cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanta A., prin B., în contradictoriu cu pârâții Orașul

Năvodari, reprezentat prin primar, și Consiliul Local Năvodari.

De asemenea, a admis

cererea de arătare a titularului dreptului formulată de reclamanta A. prin B.

în contradictoriu cu Statul Român, prin C., prin D. Constanța.

Au fost obligat pârâții

Orașul Năvodari, reprezentat prin primar, și Consiliul Local Năvodari să lase

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele - Insula Ostrov, în

suprafață de 10.745 mp și Insula Ada, în suprafața de 252.871 mp, ambele

situate pe Lacul Tașaul, localitatea Năvodari, județul Constanta, în

patrimoniul public al Statului Român și în administrarea A.; a fost respinsă

cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că Insula Ostrov în suprafață de

10.745 mp și Insula Ada în suprafață de 252.871 mp, ambele situate pe Lacul

Tașaul, localitatea Năvodari, județul Constanța, aparțineau domeniului public

al statului, anterior emiterii Hotărârii Consiliului Local nr. 41/2009 și Hotărârii

Consiliului Local nr. 130/2009.

Cu privire la aceste

două hotărâri (nr. 41/2001 și nr. 130/2009) s-a constatat nelegalitatea conform

sentinței civile nr. 118/CA din 11 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul

Constanța, reținându-se că la trecerea unui bun din domeniul public al statului

în cel privat al unității administrativ teritoriale nu au fost respectate

dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Astfel, aceste două

insule au fost date în administrarea A. prin B., aceasta din urmă având

împuternicirea de a acționa în instanță pentru recuperarea bunurilor,

împuterniciri înregistrate din 22 iunie 2011, din 27 septembrie 2011 și din 11

august 2008 emise de A., respectiv de C.

Tribunalul Constanța

a reținut că preluarea de către pârâții Orașul Năvodari, reprezentat prin primar,

și Consiliul Local Năvodari a celor două insule a fost nelegală. În

conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 213/1998

reclamanta a arătat cine este titularul dreptului de proprietate potrivit

dispozițiilor C. proc. civ., în astfel de litigii Statul Român fiind

reprezentat de C.

În termen legal,

împotriva sentinței civile nr. 2925 din 24 noiembrie 2014 pronunțată de

Tribunalul Constanța au declarat recurs, recalificat apel prin încheierea din

18 mai 2015, pârâții Orașul Năvodari, reprezentat prin primar, și Consiliul

Local Năvodari.

În motivarea apelului,

apelanții-pârâți au arătat că insulele Ada și Ostrov sunt situate pe raza

teritorială a orașului Năvodari, iar la momentul trecerii în domeniul privat al

orașului Năvodari nu erau cuprinse în inventarul bunurilor aparținând

domeniului public al statului, respectiv nu erau înscrise în anexele H.G. nr. 1705

din 29 noiembrie 2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor

din domeniul public al statului.

Cele două insule au

fost trecute în domeniul privat al orașului Năvodari, iar dreptul de proprietate

a fost întabulat în cartea funciară; la data intabulării în favoarea pârâților,

acest drept nu era înscris în cartea funciară ca aparținând domeniului public.

Pe de ală parte,

aceste insule nu erau incluse în inventarul Statului Român și nici nu erau

menționate în vreun act normativ ca fiind date în administrarea B. Constanța.

Cu referire la

excepția de nelegalitate a celor două hotărâri ale consiliului local, care a

fost admisă, apelanții-pârâți au arătat că în soluționarea acestei probleme de

drept, ambele părți au invocat legea ca mod de dobândire a proprietății,

respectiv reclamanta a invocat art. 3 alin. (1) din legea apelor, susținând

că aceste insule aparțin statului întrucât sunt proprietatea celui pe albia

căruia s-au format, în vreme ce pârâții au învederat că sunt în situația de

excepție prevăzută de art. 3 alin. (3) din același act normativ, astfel că

insulele în litigiu aparțin proprietarului fondului riveran fiind sunt unite cu

acesta.

În opinia apelanților-pârâți

se impunea administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, cele două

terenuri intitulate în mod sugestiv „Insula Ada” și „Insula Ostrov” fiind în

realitate lagune legate de țărm prin fâșii înguste de teren. Aceștia au

arătat că distanța de la un mal la aceasta, din toamnă până primăvara este de circa

250 metri liniari iar în verile secetoase se poate trece pe jos pe aceste

terenuri.

În cazul de față

aceste insule sunt în legătură cu uscatul și aparțin proprietarului fondului

riveran (în speță Orașul Năvodari) și nu proprietarului albiei, Statul Român.

Mai mult, comparând

suprafața albiei lacului Tașaul intabulată de către B. cu cele două terenuri

intitulate “insule” se constată că acestea din urmă au o suprafață mai mare

decât Lacul Tașaul.

S-a mai arătat că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor solicitate și nici nu le-a

pus în discuția contradictorie a părților deși era imperios necesar a se

administra proba cu expertiză tehnică de specialitate pentru a se stabili dacă

acestea aparțin domeniului public al statului sau proprietarului riveran.

Prin Decizia nr. 64/C

din 15 iunie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins, ca

nefondat, apelul formulat de apelanții-pârâți Orașul Năvodari și Consiliul

Local Năvodari, împotriva sentinței civile nr. 2925 din 24 noiembrie 2014, pronunțată

de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. - B., și cu

Statul Român prin C., prin E. Galați - G. Constanța.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut că în H.G. nr. 1705/2006, pentru aprobarea

inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public, la poziția 63932

figurează Lacul Tașaul, la situația juridică menționându-se faptul că acesta se

află în administrare, potrivit Legii apelor nr. 107/1996.

Prin Hotărârea

Consiliului Local Năvodari nr. 130 din 26 mai 2009 s-a hotărât completarea Hotărârii

Consiliului Local nr. 41 din 27 februarie 2009 și a Hotărârii Consiliului Local

nr. 95 din 31 martie 2009, cu privire la inventarul bunurilor care aparțin

domeniului privat al Orașului Năvodari. În anexa la Hotărârea Consiliului Local

nr. 130 din26 mai 2009, la pozițiile 1 și 2 sunt menționate imobilele - Insula

Ostrov, în suprafață de 10.745 mp, cu o valoare de 293.184,84 lei, și Insula

Ada, în suprafață de 252.871 mp, cu o valoare de 6.899.762,24 lei, ambele

situate pe Lacul Tașaul, localitatea Năvodari, județul Constanța.

Potrivit sentinței

civile nr. 1168/CA din 11 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/212/2011**, a fost

admisă excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local nr. 41/2009 și Hotărârii

Consiliului Local nr. 130/2009 anexa 1 pozițiile 1 și 2, în ceea ce privește

insulele Ada și Ostrov.

Or, constatându-se

nelegalitatea acestor hotărâri, aceste două insule aparțin domeniului public.

S-a mai arătat că insulele

Ada și Ostrov s-au format în centrul lacului Tașaul, lac natural

fluvio-maritim, fiind situate pe raza localității Năvodari și având ca

vecinătăți toate vecinătățile acestui lac, conform planului de amplasament.

Potrivit art. 3 alin.

(1) din Legea apelor nr. 107/1996, modificată, aparțin domeniului public al

statului malurile și cuvetele lacurilor, iar conform alin. (3) al

aceluiași text legal insulele care nu sunt în legătură cu terenurile cu

mal la nivelul mediu al apei, aparțin proprietarului albiei apei.

Aceeași prevedere

este reluată și de art. 573 alin. (2) din N.C.C. care consacră accesiunea ca

modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra insulei în favoarea

proprietarului albiei lacului.

Conform art. 3 alin.

(3) din Legea nr. 107/1996, modificată, terenul aparținător unei insule care

este despărțit de malurile unui bazin acvatic la nivelul mediu al apei

înconjurătoare, reprezintă o insulă indiferent de evoluția în timp a nivelului

respectiv al apei. Orice formă de apă are o fluctuație la nivelul ei dar acest

lucru nu înseamnă că nu atinge periodic și nivelul mediu corespunzător.

Pentru aceste

considerente, curtea de apel a apreciat că la o apă stătătoare cum este lacul

Tașaul, nivelul apei este imposibil să nu se atingă periodic, cele două insule

neputâd fi calificate ostroave sau lagune, cum greșit susțin apelanții.

Aceste insule, astfel

cum a reținut în mod corect instanța de fond, s-au format pe lacul Tașaul și

aparțin proprietarului albiei care, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996,

aflându-se în domeniul public al statului.

Cu referire la susținerea

apelanților în sensul că cele două insule sunt de fapt lagune sau ostroave s-a

apreciat că este nefondată întrucât nu are nicio bază legală.

Susținerea

conform căreia insulele Ada și Ostrov s-ar afla în situația de excepție

prevăzută de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 107/1997 - și anume că insulele ar

aparține fondului riveran întrucât sunt unite cu acesta - nu a fost primită de

instanța de apel care a apreciat că nu este fondată.

Cu privire la

împrejurarea că în cartea funciară a fost înscris dreptul de proprietate a

celor două insule în favoarea orașului Năvodari, s-a arătat că aceasta nu

modifică regimul juridic al celor două insule care aparțin domeniului public al

statului.

A fost găsită neîntemeiată

și afirmația apelanților conform căreia suprafața albiei lacului Tașaul este

mai mică decât suprafața acestor două insule cu motivarea că nu s-au realizat

măsurători cadastrale pentru lacul Tașaul, măsurători cadastrale care, pentru

bunurile publice aflate în administrare (lacuri, cantoane, cursuri de ape,

plaje, etc.) se realizează treptat de către B. și costurile se suportă de la

bugetul de stat. Or, în speță nu s-au realizat aceste măsurători cadastrale.

Cu referire la împrejurarea

că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probei cu expertiză de specialitate

și nici nu a pus-o în discuția părților, curtea de apel a arătat că nu are

nicio relevanță, din moment ce prin sentința civilă nr. 1168/C din 11 aprilie

2014 s-a constatat nelegalitatea Hotărârii Consiliului Local nr. 41/2009 și a Hotărârii

Consiliului Local nr. 130/2009 pozițiile 1 și 2 din anexa nr. 25, în ceea ce

privește trecerea acelor două insule din domeniul public în cel privat, pentru

nerespectarea condițiilor legale prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998

de trecere a celor două insule din domeniul public în cel privat.

În plus, la dosarul

de fond există o adresă din partea Statului Român, reprezentat de C., în sensul

că acesta își însușește acțiunea prin care se solicită restituirea acestor

bunuri imobile în domeniul public al statului.

Or, din înscrisurile

existente la dosar rezultă că insulele Ada și Ostrov situate pe lacul Tașaul

aparțineau domeniului public al statului anterior emiterii Hotărârii

Consiliului Local nr. 41 și nr. 130/2009, cu privire la care a fost admisă

excepția de nelegalitate.

Reținând că preluarea

celor două insule de către apelanți a fost nelegală, în sensul că nu a fost

respectată procedura de trecere din domeniul public în cel privat prevăzut de

Legea nr. 213/1998, în condițiile în care bunurile se aflau în domeniul public al

statului, curtea de apel a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs recurenții-pârâți Orașul Năvodari și Consiliul

Local al Orașului Năvodari, solicitând, în principal, în temeiul art. 304 pct. 9

raportat la art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea deciziei, cu trimitere

spre rejudecare, pentru analizarea în fond a pricinii și administrarea de probe,

iar, în subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea în tot

a Deciziei civile nr. 64/C din 15 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, în sensul admiterii apelului, cu consecința desființării sentinței nr.

2925 din 24 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Constanța și respingerii

cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenții-pârâți au arătat că potrivit art. 312 alin. (5)

C. proc. civ.: „(...), în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată

a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a

făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea

probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite

cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei

instanțe de același grad.”

Conform doctrinei și

jurisprudenței în materie, neadministrarea probelor echivalează cu

neanalizarea fondului pricinii deduse judecații.

Potrivit art. 129 alin.

(5) C. proc. civ.: „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în

scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se

împotrivesc.”

De asemenea, în

conformitate cu art. 261 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să

cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Au susținut

recurenții-pârâți că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin.

(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune ca cererile părților

să fie examinate în mod riguros de către instanța sesizată, ceea ce implică obligația

instanței de a examina efectiv mijloacele, argumentele și probele propuse

de părți. Cu alte cuvinte, noțiunea de „proces echitabil” cere ca o instanță să

fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției.

Astfel, potrivit jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului, „dreptul la un proces echitabil nu poate

fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt

într-adevăr auzite, adică examinate conform normelor de procedură de către

tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune tribunalului obligația de a

proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de

probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței.” (Hotărârea din 21

iulie 2005 în cauza Virgil J. și alții împotriva României, parag. 44; Hotărârea

din 19 aprilie 1994 în cauza Van de I. împotriva Olandei, parag. 59 și

Hotărârea din 21 martie 2000 în cauza Dulaurans împotriva Franței, parag. 33).

Au mai arătat

recurenții-pârâți că au solicitat administrarea unui ansamblu probator care

tindea la dovedirea tuturor susținerilor și apărărilor lor, respectiv probe cu

înscrisuri, martori și expertiză judiciară pentru a dovedi, față de

dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 107/1996, că, pe parcursul anilor,

zona cuprinsă între terenul neinundat de ape și porțiunea de teren denumită

insula Ada, respectiv insula Ostrov, este în mare parte neacoperită de ape.

Mai mult, chiar

textul de lege, respectiv art. 3 alin. (3) din Legea nr. 107/1996 a apelor

actualizată, prevede: „insulele, care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal

la nivelul mediu al apei, aparțin proprietarului albiei apei”. Ori, în cazul de

față, aceste „insule” sunt în legătură cu uscatul, ceea ce înseamnă că aparțin

proprietarului fondului riveran, în speță Orașul Năvodari, și nu proprietarului

albiei.

S-a arătat că prin

proba cu expetiză judiciară au solicitat să fie identificată suprafața de

teren în discuție (pentru a se verifica dacă se suprapune cu cea menționată

în H.G. nr. 1705/2006) și să se stabilească dacă aceasta este sau nu în

legătură cu terenul cu mal la nivelul mediu al apei. Instanța de judecată

a respins, însă, cererea de administrare a probei cu expertiză, apreciind că nu

este utilă cauzei.

Au susținut

recurenții - pârâți că în speță nu s-a făcut o veritabilă

cercetare a fondului, procedându-se la o analiză superficială atât a cauzei

deduse judecății, cât și a probatoriului propus, astfel că se impune casarea

cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării probelor cu martori

și expertiză judiciară care să fie efectuată de un expert în geofizica

pământului.

În subsidiar,

recurenții-pârâți au arătat că se impune admiterea recursului și

modificarea deciziei recurate deoarece insulele Ada și Ostrov nu erau

cuprinse, la data emiterii Hotărârii Consiliului Local nr. 41/2009 și nr. 130/2009,

în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al statului,

respectiv nu erau înscrise în anexele H.G. nr. 1705/29 noiembrie 2006. Prin

urmare ele au fost trecute în domeniul privat al Orașului Năvodari iar

dreptul de proprietate a fost înscris în cartea funciară în conformitate cu

prevederile art. 46 din Legea nr. 7/1996.

Au învederat că au invocat

dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 107/2006, a apelor, ca mod de

dobândire a proprietății deoarece pretinsele insule sunt în legătură cu

fondul riveran, respectiv sunt în legătură cu uscatul care aparține

Orașului Năvodari.

Mai mult, comparând

suprafața albiei Lacului Tașaul intabulată de către B. se constată că

aceasta este mai mică decât suprafața cu tot cu aceste suprafețe de teren

intitulate „insule”, tocmai ca urmare a faptului că aceste „insule” nu sunt

cuprinse în inventarul bunurilor statului date în administrarea B. întrucât ele

aparțin proprietarului fondului riveran, nefiind insule în timpul perioadelor

secetoase.

Au mai arătat

recurenții-pârâți că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor

solicitate și nici nu le-a pus în discuția părților, cu referire în

special la expertiza de specialitate solicitată pentru a dovedi împrejurarea că

aceste insule au legătură cu terenurile cu mal la nivelul mediu al apei și că

nu se încadrează în categoria insulelor care aparțin domeniului public al

statului, ci aparțin proprietarului fondului riveran (în speță Orașul

Năvodari).

Intimatul Statul

Roman, reprezentat prin C., prin H. Galați - G. Constanța a formulat

întâmpinare la recursul formulat de recurenții-pârâți, solicitând

respingerea recursului,

ca nefondat

În motivare a arătat

că instanța de apel a analizat în mod corect și complet toate probele existente

la dosar referitor la situația de fapt și de drept în litigiu și a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Astfel, în mod corect

s-a reținut că imobilele - Insula Ostrov, în suprafață de 10.745 mp și Insula

Ada, în suprafață de 252.871 mp - ambele situate pe Lacul Tașaul,

localitatea Năvodari, județul Constanța aparțineau domeniului public al

statului anterior emiterii Hotărârii Consiliului Local nr. 41 din 27 februarie 2009

și Hotărârii Consiliului Local nr. 130 din 25 mai 2009.

Mai mult, actele

administrației locale prin care imobilele în cauză au fost trecute în proprietatea

publică a unității administrativ teritoriale au fost constatate ca fiind

nelegale de către instanța de judecată, pe cale admiterii excepției de

nelegalitate.

Potrivit art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia: „(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute

la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face

parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit

legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite

de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de

lege. (2) Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art.

135 alin. (4) din Constituție, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum

și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare

prin lege.”

Pct. I. din Anexa la Legea

nr. 213/1998 statuează: „Domeniul public al statului este alcătuit din

următoarele bunuri: (...) 3. apele de suprafață, cu albiile lor minore,

malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare,

faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și cu potențialul energetic

valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime, căile navigabile

interioare”.

Potrivit art. 3 din

Legea apelor nr. 107/1996: „(1) Aparțin domeniului public al statului apele de

suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine

hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km

2

, malurile și cuvetele

lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și

plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul valorificabil, marea

teritorială și fundul apelor maritime. (3) Insulele, care nu sunt în legătură

cu terenurile cu mal la nivelul mediu al apei, aparțin proprietarului albiei apei”.

Pe cale de consecință,

Insulele Ada și Ostrov, aflate pe lacul Tașaul, aparțin proprietarului

albiei apei care, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, este

domeniul public al statului.

A mai arătat

intimatul Statul Român că prin H.G. nr. 1705/2006, Guvernul României a aprobat

inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, între

aceste bunuri fiind inclus și Lacul Tașaul în cuprinsul anexei 12, poziția

63932, ca imobil aflat în domeniul public al statului, dat în administrarea A.

De asemenea, a depus

întâmpinare și intimata-reclamantă A., prin B., solicitând

respingerea

recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Aceasta a susținut că

instanța de apel a procedat la o atentă analiză a situației de fapt, a probelor

administrate pe parcursul cercetării judecătorești și a aplicat în mod corect

textele legale cu incidență în cauza dedusă spre soluționare; toate aspectele

de fapt și de drept ale cauzei au fost puse în discuția contradictorie a părților.

Împrejurarea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probei cu expertiză de

specialitate și nici nu a pus-o în discuția părților, nu are nicio relevanță

din moment ce prin sentința civilă nr. 1168 din 11 aprilie 2014 s-a constatat nelegalitatea

Hotărârii Consiliului Local nr. 41/2009 și a Hotărârii Consiliului Local nr. 130/2009

pozițiile 1 și 2 din anexa 25, în ceea ce privește trecerea celor d

ouă

insule din domeniul

public în cel privat; nu au fost

respectate condițiile legale prevăzute de art.

9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 de trecere a celor două insule din domeniul

public în cel privat.

A mai arătat această

intimată că în mod corect s-a reținut că insulele Ada și Ostrov, situate pe

lacul Tașaul, sunt bunuri din domeniul public al statului aflate în administrarea

instituției sale.

Deși acestea sunt

bunuri din domeniul public al statului, ele au fost trecute cu încălcarea

prevederilor legale în domeniul Consiliului Local Năvodari prin Hotărârii

Consiliului Local nr. 41 din 27 februarie 2009 și Hotărârii Consiliului LocaL nr.

130/26 mai 2009.

În conformitate art. 10

alin. (2) din Legea nr. 213/1998, trecerea unui bun din domeniul public al

statului în domeniul public al unei unități administrative teritoriale se face

la cererea consiliului local, numai prin hotărâre de Guvern; prin urmare,

hotărârea de consiliu local prin care s-a schimbat regimul juridic al

imobilului aflat în domeniul public al statului este nelegală. În speța de față,

nu a existat nicio hotărâre de guvern care să schimbe regimul juridic al

imobilelor aflate în domeniul public de interes național.

În același sens, este

și art. 860 alin. (3) din N.C.C., conform căruia trecerea unor bunuri care fac

parte din domeniul public exclusiv al statului potrivit unei legi organice, în domeniul

public al unei unități administrative teritoriale, se poate face doar ca urmare

a modificării legii organice.

Aceeași prevedere

este reluată și de art. 573 alin. (2) din N.C.C., care consacră accesiunea ca

modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra insulei în favoarea

proprietarului albiei lacului.

Conform art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 107/1996, modificată: „aparțin domeniului public al statului

malurile și cuvetele lacurilor”, iar conform alin. (3), „insulele care nu sunt

în legătură cu terenurile cu mal la nivelul mediu al apei, aparțin

proprietarului albiei apei”.

Prin urmare, insulele

Ada și Ostrov, aflate pe lacul Tașaul, aparțin proprietarului albiei apei,

care, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, a apelor, reprezintă domeniul

public al statului.

Așadar, pârâtele nu

puteau inventaria insulele Ada și Ostrov în domeniul public sau privat al

orașului, deoarece acestea fac parte din domeniul public al statului. În plus,

pârâtele nu puteau opera trecerea din domeniul public al statului în domeniul

public sau privat al orașului prin hotărâri de consiliu local, trecerea putând

fi făcută numai prin hotărâre de guvern. Mai mult, pârâtele nu au putut face

dovada trecerii insulelor Ada și Ostrov în domeniul public al orașului și, ulterior,

în domeniul privat.

Cu privire la susținerea

conform căreia insulele Ada și Ostrov s-ar afla în situația de excepție

prevăzută de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 107/1996 și anume că insulele ar

aparține proprietarului fondului riveran întrucât sunt unite cu acesta,

intimata - reclamantă a arătat că potrivit art. 3 alin. (3) din legea apelor,

terenul aparținător unei insule care este despărțit de malurile unui bazin

acvatic la nivelul mediu a apei înconjurătoare, reprezintă o insulă indiferent

de evoluția în timp a nivelului respectiv al apei. Orice formă de apă are o

fluctuație a nivelului ei, dar acest lucru nu înseamnă că nu atinge periodic și

nivelul mediu corespunzător.

De asemenea, conform

definițiilor statuate în dicționarele de specialitate: ostrovul reprezintă

insula fluvială de formă alungită creată prin procesul de aluvionare în albia

minoră, deci ostrovul apare pe ape curgătoare, nu stătătoare. Laguna reprezintă

bazin acvatic separat complet/parțial de mare prin cordoane litorale sau bariere

de corali care închid vechi golfuri.

În concluzie, la o apă

stătătoare cum este lacul Tașaul, nivelul mediu al apei este imposibil să

nu se atingă periodic, iar Insula Ada și Insula Ostrov nu pot fi calificate ca

ostroave sau lagune.

Aceste insulele sunt

formate, așa cum s-a reținut în mod corect și de către instanța de fond,

pe Lacul Tașaul, având toate vecinătățile acestui lac, conform planului de

amplasament.

De asemenea, este

nefondată afirmația recurenților-pârâți cu privire la faptul că a

fost înscris dreptul de proprietate în cartea funciară a celor două insule în favoarea

orașului Năvodari, fapt ce nu poate conduce la modificarea regimului juridic al

celor două insule.

Pe cale de consecință,

insulele Ada și Ostrov aflate pe Lacul Tasaul aparțin proprietarului albiei

apei, conform art. 3 alin. (1) din legea apelor, și se află în domeniul

public al statului și în administrarea intimatei-reclamante.

În faza procesuală a

recursului nu s-au administrat probe.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Sub un prim aspect, recurenții-pârâți

au susținut că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) Cod

proc. civ, care impun casarea cu trimitere spre rejudecare, atunci când

instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a

intra în cercetarea fondului sau judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a

fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea

fondului.

Din dezvoltarea

motivelor de recurs rezultă că în discuție este prima teză a acestui

articol, respectiv necercetarea fondului de către instanța de apel.

Din formularea

explicită a textului legal menționat Înalta Curte reține că se poate

dispune casarea cu trimitere spre rejudecare, atunci când instanța a cărei

hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea

fondului.

Așa cum se

apreciază în mod constant în în jurisprudență și în literatura de

specialitate, omisiunea de a statua asupra fondului presupune fie

soluționarea cauzei în temeiul unei excepții procesuale, fie rezolvarea

cauzei pe un alt temei juridic decât cel invocate de reclamant, omisiunea

încuviințării și administrării de probe esențiale de către prima

instanță sau de instanța de apel, omisiunea cercetării tuturor

capetelor de cerere ori a criticilor formulate în apel, neexaminarea apărărilor

formulate, etc.

Față de aceste

considerente și de criticile formulate, se reține că necercetarea de

către instanța de apel a fondului cauzei poate fi analizată în speță,

din perspectiva modului în care aceasta a examinat criticile formulate în apel,

respectiv a probatoriului solicitat în apel.

Din examinarea cererii

de apel se constată că apelanții-pârâți au susținut că tribunalul

nu s-a pronunțat asupra cererii de administrare a probei cu expertiză, pe

care au formulat-o în mod procedural, și nici nu a pus-o în discuția

părților. Totodată au solicitat, în faza procesuală a apelului,

administrarea probelor cu înscrisuri, martori și expertiză.

La pag. 6 alin. (2)

din decizia ce face obiectul controlului judiciar, instanța de apel a

reținut că: “Împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra

probei cu expertiză de specialitate și nici nu a pus-o în discuția părților, nu

are nicio relevanță, din moment ce prin sentința civilă nr. 1168/C din 11

aprilie 2014 s-a constatat nelegalitatea Hotărârii Consiliului Local nr. 41/2009

și a Hotărârii Consiliului Local nr. 130/2009 pozițiile 1 și 2 din anexa nr. 25,

în ceea ce privește trecerea acelor două insule din domeniul public în cel privat;

nu au fost respectate condițiilor legale prevăzute de art. 9 alin. (1) din

Legea nr. 213/1998 de trecere a celor două insule din domeniul public în cel

privat.”

Prin urmare, instanța

de apel, chiar dacă a reținut în mod greșit că tribunalul nu a pus în

discuția părților cererea de administrare de probe și nu s-a

pronunțat cu privire la aceasta, a analizat critica și a expus

argumentele pentru care a apreciat că probele solicitate nu erau necesare; de

altfel, pentru aceste motive nici în apel nu s-a încuviințat administrarea

lor.

Înalta Curte constată

că cererea de administrare a probelor formulată de pârâți, aflată la fila 39

din Dosarul nr. x/212/2011 al Tribunalului Constanța a fost luată în

discuție de această instanță în ședința publică de la 13

octombrie 2014, însă, constatându-se că la dosar nu au fost depuse extrasele de

carte funciară cu privire la insulele Ada și Ostrov, aflate în litigiu, a

fost prorogată pronunțarea asupra pertinenței, utilității

și concludenței lor pentru data de 10 noiembrie de 2014.

Conform mențiunilor

cuprinse în încheierea de ședință de la data de 10 noiembrie de 2014,

părțile au lipsit la acest termen de judecată.

Cum procedura de

citare a fost legal îndeplinită, iar prin cererea de chemare în judecată s-a

solicitat judecarea și în lipsă, în mod procedural tribunalul s-a

pronunțat în sensul respingerii cererii de administrare a probelor

solicitate de pârâții Consiliul Local Năvodari și Orașul

Năvodari, reprezentat prin primar, apreciind că, față de obiectul cererii

de chemare în judecată, “nu sunt întemeiate”.

Or, respectarea

principiului contradictorialității nu era condiționată, în

speță, de prezența părților, ci de legala îndeplinire a

procedurii de citare. Cu alte cuvinte, dacă părțile legal citate au ales

să nu se prezinte la termeul de judecată la care a fost prorogată încuviințarea

probelor, instanța de judecată a procedat în mod legal la examinarea

cererii în lipsa acestora.

Pe de altă parte,

faptul că instanța de apel nu a observat aceste aspecte dar a apreciat că

și în lipsa pronunțării asupra probelor de către tribunal

sentința este legală și temeinică, față de înscrisurile

existente la dosar, exclude incidența dispozițiilor art. 312 alin.

(5) C. proc. civ., deoarece practic a cercetat critica în discuție.

Sub aspectul probelor

solicitate în faza procesuală a apelului Înalta Curte reține că, deși

în încheierea de ședință de la data de 18 mai 2015 Curtea de Apel

Constanța nu a expus considerentele pentru care a respins cererea de

administrare a probelor cu înscrisuri (indicate generic) martori și

expertiză, din conținutul deciziei atacate cu recurs rezultă că instanța

de apel a apreciat că, față de statuările cuprinse în sentința nr. 1168/CA

din 11 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția administrativ

și fiscal, devenită irevocabilă, probele cu martori și expertiză

judiciară nu se impuneau a fi administrate în cauză.

În consecință,

Înalta Curte apreciază că aceste deficiențe care se rețin în sarcina

instanței de apel nu sunt de natură a afecta legalitatea deciziei recurate

și nici nu atrag incidența dispozițiilor art. 312 alin. (5) C.

proc. civ.

Cu referire la

criticile prin care s-a susținut că în speță instanța de apel nu

a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (5) și art. 261 C.

proc. civ., respectiv că a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (1) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu a încuviințat

cererea de administrare a probelor cu martori și expertiză pentru a dovedi

că pe parcursul anilor, zona cuprinsă între terenul neinundat de ape și

zona de teren intitulată insula Ada, respectiv insula Ostrov, este în mare

parte neacoperită de ape, respectiv pentru identificarea acestui teren și

pentru a se determina dacă el se află în legătură cu terenul cu mal la nivelul

mediu al apei, Înalta Curte reține că nu pot fi primite.

Astfel, se constată

că la judecata în fond a fost invocată excepția de nelegalitate a celor

hotărâri de consiliu local, excepție care a fost soluționată în

sensul admiterii, prin hotărâre judecătorească distinctă, devenită irevocabilă.

În Dosarul constituit

distinct pe rolul instanței de contencios administrativ și fiscal (nr.

x/212/2011*, devenit nr. x/212/2011** după casarea cu trimitere spre rejudecare)

părțile au fost citate și au propus administarea de probe.

Pârâții au solicitat administarea de probe, inclusiv expertiză pentru a

dovedi chiar teza probatorie menționată și în motivele din recursul

pendinte.

Prin Decizia nr.

834/CA din 23 iulie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, respingând recursul declarat de recurenții-pârâți

Orașul Năvodari și Consiliul Local Năvodari împotriva sentinței civile nr.

1168/CA din 11 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța a

statuat că administrarea probei cu expertiză având teza probatorie menționată

nu este utilă în cauză, și aceasta deoarece pe baza actelor aflate la

dosar, în mod corect prima instanță a reținut că cele două insule fac

parte din domeniul public al statului dată fiind localizarea lor în interiorul

unui lac ce aparține domeniului public al statului. Pe de altă parte, nu

interesează dacă în anumite momente temporale, legate de impredictibilitatea

fenomenelor meteorologice, aceste insule sunt accesibile prin legătura cu

țărmul.

Or, dezlegările date de

instanța de contencios administrativ, în mod irevocabil, nu pot fi ignorate

de instanța care soluționează cererea de revendicare imobiliară,

față de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care

împiedică reluarea judecății asupra unor aspecte ce au făcut deja obiectul

unui proces care respectă exigențele art. 6 alin. (1) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Sub aspectul

respectării dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

apreciază că față de statuările cuprinse în sentința civilă nr.

1168/CA din 11 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța

și respectiv în Decizia nr. 834/CA din 23 iulie 2014 a Curții de Apel

Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, care au tranșat regimul juridic al terenurilor în litigiu, decizia

instanței instanța de apel cuprinde motivele de fapt și de drept

pe care se întemeiază.

Se impune totuși

a se menționa că întrucât soluția dată cererii de revendicare

imobiliară este fundamentată în mod covârșitor pe dezlegările date în

procesul în care a fost soluționată excepția de nelegalitate a celor

două hotărâri de consiliu local, urmează a fi înlăturate considerentele din

decizia instanței de apel privitoare la aspectele de fapt pe care această

instanță nu le-a stabilit în mod nemijlocit prin administrarea de probe,

ci le-a utilizat în raționamentul juridic în temeiul efectului pozitiv al

autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 1168/CA din 11

aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța, devenită

irevocabilă prin Decizia nr. 834/CA din 23 iulie 2014 a Curții de Apel

Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

În ceea ce

privește criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este, de asemenea, nefondat.

Astfel, se constată

că ele repun în discuție aspecte care au fost, de asemenea, dezbătute la

judecata excepției de nelegalitate, dar nu au fost găsite fondate.

În acest sens, în Decizia

nr. 834/CA din 23 iulie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, se menționează că

neînscrierea în cartea funciară a celor două insule în favoarea Statului Român

nu determină modificarea regimului juridic aplicabil bunurilor în

discuție. Pe cale de consecință nu se poate reține greșita

aplicare a art. 46 din Legea nr. 7/1996.

În ceea ce

privește dispozițiile art. 3 alin. (1) și (3) din Legea nr. 107/1996,

modificată, pentru considerentele care au fost deja expuse, nu se impune o nouă

analiză, fiind stabilit prin hotărâre irevocabilă, opozabilă recurenților -pârâți,

că suprafețele de teren în litigiu aparțin domeniului public al

statului, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) din actul normativ

sus-menționat.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de recurenții-pârâți Orașul Năvodari și Consiliul Local al

Orașului Năvodari împotriva Deciziei nr. 64/C din 15 iunie 2015 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 20 noiembrie 2015.