BERZOI v. MOLDOVA - [Romanian Translation]

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 77612/01

depusă de Pavel BERZOI

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 4 martie 2008, în cadrul unei camere compuse din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Giovanni Bonello,

Stanislav Pavlovschi,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

judecători

,

și Fatoș Aracı,

Grefier adjunct al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 20 februarie

2001,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,

Având în vedere declarația Guvernului pârât prin care s-a solicitat Curții scoaterea cererii de pe rol și răspunsul reclamantului la această declarație,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Pavel Berzoi, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1943 și care locuiește la Ungheni. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

În anul 1994, reclamantul a depus bani la o bancă comercială. Potrivit contractului încheiat cu banca, cea din urmă trebuia să-i plătească o dobândă anuală de 185 procente din această sumă. Totuși, pe parcursul câtorva ani banca a redus treptat dobânda. Reclamantul nu a fost de acord cu aceste schimbări și, după câteva încercări fără succes de a obține întreaga sumă datorată, el a intentat o acțiune judiciară.

Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 2 martie 2000, Curtea de Apel a hotărât în favoarea reclamantului și i-a acordat 4,186 lei moldovenești (MDL) (373.43 euro (EUR) la acea dată).

La 27 iunie 2000, adjunctul Procurorului General a depus recurs în anulare la hotărârea pronunțată în favoarea reclamantului, solicitând respingerea pretențiilor acestuia.

La 30 august 2000, Curtea Supremă de Justiție a admis în întregime recursul adjunctului Procurorului General.

Ca urmare a comunicării cauzei de către Curte, Agentul guvernamental a solicitat Procurorului General să depună la Curtea Supremă de Justiție o cerere de revizuire în scopul casării hotărârii acesteia din 30 august 2000 și încetării procedurii de recurs în anulare. El a considerat că casarea unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțată în favoarea reclamantului a încălcat drepturile acestuia garantate de Convenție.

Procurorul General s-a conformat cererii Agentului guvernamental. El a depus o cerere de revizuire în baza articolului 449 § 1 (j) al Codului de procedură civilă. Printr-o încheiere judecătorească din 21 ianuarie 2005, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire a Procurorului General, a casat hotărârea sa din 30 august 2000 și a încetat procedura în recurs în anulare.

PRETENȚII

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, de casarea de către Curtea Supremă de Justiție la 30 august 2000, ca urmare a recursului în anulare depus de adjunctul Procurorului General, a hotărârii judecătorești irevocabile pronunțată în favoarea sa.

ÎN DREPT

La 26 noiembrie 2007, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală cu scopul reglementării chestiunilor abordate în cerere. În continuare, el a solicitat Curții să scoată cererea de pe rol, în temeiul articolului 37 al Convenției.

Declarația prevedea următoarele:

„[Guvernul]:

Această sumă v

a fi plătită în termen de trei luni de la data deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului de a scoate cererea de pe rol

. Plata acestei sume va constitui soluționarea definitivă a cauzei.”

Reclamantul a solicitat Curții să respingă propunerea Guvernului, pe motiv că el dorea continuarea examinării cauzei și ca pe marginea cauzei să fie pronunțată o hotărâre.

Curtea observă că părțile nu au putut ajunge la o înțelegere privind condițiile reglementării amiabile a cauzei. Ea reamintește că, conform articolului 38 § 2 al Convenției, negocierile privind reglementarea amiabilă a cauzei sunt confidențiale și că articolul 62 § 2 al Regulamentului Curții mai prevede că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă de reglementare făcută în cadrul acestor negocieri nu va putea fi menționată sau invocată în procedura contencioasă. Totuși, această declarație a fost făcută de Guvern la 4 septembrie 2007 și aceasta a fost modificată ulterior în afara negocierilor de reglementare amiabilă.

Curtea notează că articolul 37 al Convenției prevede că

ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanțele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curții să hotărască scoaterea cererii de pe rol, în special:

„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.

Articolul 37 § 1

in fine

prevede următoarele:

„Totuși, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și prin Protocoalele sale o cere.”

Curtea mai notează că, în anumite circumstanțe, ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenției, în baza unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

În acest sens, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor care rezultă din jurisprudența sa, în special din hotărârea

Tahsin Acar

(a se vedea,

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; și

Melnic v. Moldova

, nr.

6923/03, §§

22-25, 14

noiembrie 2006).

În ceea ce privește circumstanțele acestei cauze, Curtea notează că ea a specificat în câteva cauze caracterul și întinderea obligațiilor care revin statului pârât în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție în ceea ce privește casarea hotărârii judecătorești irevocabile pronunțată în favoarea reclamantului și dreptul beneficiarului hotărârii judecătorești la protecția proprietății (a se vedea, printre multe altele,

Roșca v. Moldova

; nr.

6267/02, 22 martie 2005;

Nistas GmbH v. Moldova

, nr.

30303/03, 12 decembrie 2006; și

Josan v. Moldova

, nr.

37431/02, 21 martie 2006). Atunci când Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacție echitabilă, mărimea căreia a depins de particularitățile specifice ale cauzei.

Având în vedere caracterul recunoașterii din declarația unilaterală a Guvernului, precum și suma compensației propuse (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu sumele acordate de către Curte în cauze similare), Curtea consideră

că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (c))

(a se vedea, pentru principiile relevante,

Tahsin Acar

, citată mai sus, și

Meriakri v. Moldova

(radiere), nr. 53487/99, 1

martie

2005)).

În lumina celor menționate mai sus, Curtea conchide că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și prin Protocoalele sale nu îi cere să continue examinarea cererii (articolul 37 § 1

in fine

). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestei cauze și cererea urmează a fi scoasă de pe rol.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Ia notă

de

prevederile declarației Guvernului pârât și de modalitățile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceasta;

Decide

să scoată cererea de pe rolul său în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenției.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Grefier adjunct

Președinte