ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 106/2017

Decizia nr. 106/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 197 din 01 martie 2016, Tribunalul Hunedoara a respins excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active și a admis în parte acțiunea, în contradictoriu cu pârâta A., obligând-o pe aceasta să plătească, reclamantei, suma de 49.299,01 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea mandatelor poștale din 07 august 2008, plus dobânda legală, începând cu data de 07 august 2008 și până la data plății efective, a fost respinsă în rest acțiunea reclamantei. Prima instanță a respins excepțiile invocate având în vedere că numita B., în calitate de director al SC C. SA Cluj-Napoca - Sucursala Deva, a deturnat contravaloarea a 112 mandate poștale, prin schimbarea destinatarului inițial cu alte persoane apropiate, cauzând reclamantei un prejudiciu total de 981.730,01 lei.

Prima instanță a dat deplină eficiență sentinței penale nr. 430 din 13 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 105/A/2013 a Curții de Apel Timișoara și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în Dosarul nr. x/97/2009*, reținând că, din cele 112 mandate instrumentate în procedura post-restant, pentru două dintre ele, adresa de schimbare a destinatarului inițial nu cuprindea numele și prenumele destinatarului final. Prin urmare, oficiantul poștal care a instrumentat aceste două mandate nu și-a îndeplinit obligația de a verifica identitatea destinatarului final, astfel că sumele expediate prin aceste mandate au fost achitate în mod greșit unor persoane neîndreptățite, prejudiciindu-se reclamanta cu suma totală de 49.299,01 lei.

Aceste două mandate poștale au fost instrumentate de pârâta A. Raportat la dispozițiile art. 998-999 C. civ., instanța a constatat că, față de pârâta A., sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale. În ce-i privește pe ceilalți pârâți, persoane fizice, reclamanta nu a produs dovezi din care să rezulte că aceștia și-ar fi încălcat obligațiile de serviciu în instrumentarea mandatelor poștale. Prin urmare, față de aceștia, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată. Referitor la pârâta CN D. SA, instanța a reținut că, deși normele interne de lucru sunt învechite și prezintă o serie de vulnerabilități în asigurarea confidențialității și siguranței transferului de bani de la expeditor la destinatar, astfel cum sunt definite de art. 2 lit. n) din O.G.

nr. 31/2002, în vigoare la data producerii faptelor, aceasta este exonerată de răspundere delictuală civilă, câtă vreme paguba produsă reclamantei prin deturnarea sumelor expediate se datorează faptelor culpabile ale numitei B., director al SC C. SA Cluj-Napoca - Sucursala Deva, reprezentând expeditorul mandatelor poștale.

Prin Decizia civilă nr. 1280 din 06 octombrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul pârâtei A., a schimbat în parte sentința, în sensul că, a respins în întregime acțiunea reclamantei, a înlăturat dispozițiile sentinței referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a respins apelul reclamantei SC E. SA Cluj Napoca (denumită anterior SC C. SA), a respins apelul pârâtei A. împotriva încheierii de ședință din 3 decembrie 2014, a obligat reclamanta să plătească intimatei-pârâte A. suma de 1.891,48 lei, cheltuieli de judecată în apel, a obligat reclamanta să plătească intimaților-pârâți persoane fizice suma de 1.200 lei, cheltuieli de judecată în apel.

În ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei, în sensul că nu a făcut dovada unui prejudiciu în patrimoniul său, aceasta nu va analizată ca o excepție, întrucât este o condiție a răspunderii civile delictuale, deci un aspect care vizează fondul litigiului. Asupra fondului cauzei, instanța a reținut că, în cauză, potrivit art. 22 C. proc. pen. anterior, sentință penală definitivă are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ce privește existența faptei și persoana care a săvârșit-o. Astfel, prin sentința penală nr. 430/2011 a Tribunalului Arad, pronunțată în Dosarul nr. x/97/2009, definitivă, instanța penală a constatat că numita B., angajată în funcția de director al SC C. SA Cluj Napoca, a creat un mecanism financiar prin intermediul căruia, în perioada martie 2002-decembrie 2008, a indus în eroare mai multe persoane și a creat un prejudiciu de peste 800.000 lei.

În cazul mandatelor poștale, reclamanta efectua o plată în numerar către F. Timișoara - Oficiul Poștal Deva sau un transfer bancar prin ordin de plată în contul unității poștale, plățile fiind însoțite de un tabel ce avea menționat numele destinatarilor, valoarea și numerele mandatelor poștale. Ulterior, când trebuia să se efectueze plățile către clienți, prin adresă scrisă în numele reclamantei, numita B. solicita oficiului poștal schimbarea destinatarului inițial al mandatelor poștale și specifica un nou destinatar al acestor sume care era tot ea sau un apropiat al acesteia, persoană care se prezenta la ghișeul poștal de unde ridica banii în numerar. În procesul penal în care a fost cercetată fapta penală, s-a exercitat și acțiunea civilă de către partea civilă care are acum calitatea de reclamantă.

Aceasta este starea de fapt reținută de instanța penală, singura vinovată de producerea prejudiciului fiind angajata reclamantei, care de altfel și-a recunoscut întreaga vină și care a fost obligată la repararea prejudiciului cauzat părților civile. Instanța de apel nu a reținut culpa angajaților oficiului poștal Deva, întrucât aceștia au fost cercetați din punct de vedere disciplinar, iar în urma anchetei efectuate de CN D. SA s-a constatat că atribuțiile de serviciu au fost îndeplinite în mod corespunzător, nefiind reținută nici o abatere disciplinară în sarcina acestora.

CN D. SA este prestator de serviciu universal în baza Deciziei Autorității Naționale pentru Administrarea și Reglementarea în Comunicații nr. 2858/2007 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale, decizie care reglementează procedura de autorizare a persoanelor care intenționează să furnizeze servicii poștale, precum și condițiile în care furnizorii de servicii poștale beneficiază de regimul de autorizare generală. Conform Anexei 1 din capitolul „Regimul de autorizare generală - privind furnizarea serviciilor poștale”, la art. 1 alin. (1) 1 lit. i) se prevede serviciul „Schimbare destinație”, a cărui particularitate constă în posibilitatea schimbării, la solicitarea expresă a expeditorului, a destinatarului sau a adresei înscrise pe trimiterea poștală.

Acest punct din decizie este prevăzut și în Instrucțiunile poștale pentru executarea serviciului de mandate emise de Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor - Direcția Generală a Poștelor. Aceste Instrucțiuni reglementează exact situația care interesează în speță, respectiv posibilitatea schimbării adresei destinatarului sau numai a destinatarului, precum și condițiile în care poate opera această schimbare - potrivit art. 221 lit. b) din Instrucțiuni, expeditorul, până în momentul predării trimiterii către destinatar, are dreptul să ceară ca trimiterea să se predea aceleiași persoane la altă adresă, să se predea altei persoane la altă adresă, sau altei persoane la aceeași adresă (fila 42, dosar Tribunal, vol. III).

În cauză, expeditorul a cerut schimbarea destinatarului și respectiv achitarea mandatului poștal menționat prin numărul de prezentare la post-restant. Această schimbare a fost cerută potrivit art. 30 din Instrucțiunile pentru executarea serviciului de mandate, conform căruia mandatele destinate unor persoane fără indicarea adresei, se admit adresate la post-restant numai în localitatea unde funcționează unități poștale. Susținerea reclamantei că adresele de schimbare a mandatelor poștale purtau aparent antetul societății sunt lipsite de temei legal, angajații oficiului poștal nefiind organe de anchetă și neavând calitatea de a analiza legalitatea acestor trimiteri și schimbări de destinatar.

Prin urmare, s-a constatat că nu se poate reține nicio culpă în sarcina pârâților angajați ai oficiului poștal Deva, în mod greșit fiind reținută de către Tribunal culpa pârâtei A. Antrenarea răspunderii civile întemeiată pe art. 1000 alin. (3) C. civ. este posibilă numai dacă victima dovedește prezența tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, întemeiată pe art. 998 - 999 C. civ., în ceea ce îl privește pe prepus, la care se adaugă raportul de prepușenie. Or, prepușii chemați în judecată ca pârâți, în calitate de angajați ai comitentului CN D. SA, nu au avut nicio culpă în producerea prejudiciului.

Faptul că Instrucțiunile interne ale SC D. SA asigurau un serviciu post-restant ineficient și învechit este lipsit de relevanță în ce privește dovedirea vinovăției salariaților poștali, iar adoptarea O.G nr. 13/2013 care reglementează în prezent activitatea de transmitere a unor sume de bani prin intermediu SC D. SA excede obiectului cauzei și nu poate face obiect al analizei prezentului apel. Nu s-a făcut nici dovada unui prejudiciu cert și nereparat, respectiv nu rezultă că reclamanta a achitat efectiv sumele de bani către persoanele prejudiciate. Mai mult, reclamanta s-a constituit parte civilă în procesul penal, instanța penală obligând inculpata B. la plata sumei de 884.365,82 lei, însă nu rezultă că reclamanta să fi încercat măcar recuperarea prejudiciului de la fosta angajată.

Nu rezultă nici că aceste sume au fost achitate persoanelor prejudiciate, astfel că lipsa prejudiciului împiedică nașterea unei răspunderi civile delictuale. Hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, astfel că nu este posibil ca, pentru aceeași faptă, vinovăția să fie stabilită în sarcina altor persoane. Reclamanta, prin proprii salariați a contribuit la săvârșirea faptei de către salariații poștali, pe care i-a indus în eroare prin prezentarea unor adrese care erau emise de reclamantă, purtând toate însemnele de identificare ale societății. Se poate observa fără nici un dubiu culpa reclamantei in eligendo a propriilor salariați, or în cazul în care persoana păgubită contribuie prin fapta proprie la săvârșirea faptei prejudiciabile, răspunderea autorului faptei și a comitentului său, este exclusă.

Împotriva Deciziei civile nr. 1280 din 06 octombrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a formulat cerere de recurs reclamanta SC E. SA (fosta SC C. SA), prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în baza art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., cu privire la soluția asupra excepției lipsei calității procesuale active, precum și asupra fondului cauzei, admiterea în totalitate a acțiunii formulate împotriva comitentului CN D. SA și a prepușilor angajați la oficiul poștal Deva 6, cu consecința obligării în solidar a intimaților la plata sumei de 981.730,01 lei, cu titlu de despăgubiri, și la plata dobânzii legale pentru sumele care compun prejudiciul cauzat, începând cu momentul comiterii fiecăreia dintre faptele ilicite și până la acoperirea integrală a prejudiciului.

S-a susținut că recurenta-reclamantă desfășoară activități de intermediere a tranzacțiilor cu valori mobiliare pe piețele de capital reglementate și, în cadrul acestor activități, încasa sume de bani de la clienți în vederea efectuării de tranzacții bursiere, la ordinul acestora. În urma efectuării de tranzacții, constând în executarea ordinelor de vânzare de acțiuni sau la solicitarea expresă, sumele de bani erau transmise către clienți prin virament bancar sau prin mandat poștal. În cazul mandatelor poștale, SC C. SA făcea plăți în numerar la sediul oficiului poștal Deva, însoțite de mandatele poștale pentru fiecare destinatar în parte. În perioada iunie-august 2008, suma de 981.730,01 lei aferentă unui număr de 112 mandate poștale a fost deturnată, recurenta-reclamantă fiind astfel prejudiciată prin pierderea sumei menționate, ca urmare a gravei neglijențe a salariaților oficiului poștal Deva.

Neglijența acestor angajate a fost dublată de modul de reglementare internă a procedurilor de procesare a mandatelor poștale și a procedurilor post-restant. Astfel, în concret, s-a susținut că acești salariați au dat curs unui număr de 112 solicitări de transmitere a unor mandate poștale și ulterior, au aprobat schimbarea destinatarului pentru 112 mandate poștale, în baza unor documente false. Față de proba cu interogatoriu luat dirigintelui oficiului poștal, G., a celorlalți oficianți pârâți, precum și față de răspunsurile comunicate de către Ministerul pentru Societatea Informațională și Autoritatea Națională pentru Administrarea și Reglementare în Comunicații, a rezultat existența unei proceduri post-restant nesigură care permitea fraudarea intereselor expeditorului și a destinatarului, respectiv a sumelor de bani transmise prin mandate poștale.

La momentul anului 2008, actul normativ care reglementa situația operațiunilor poștale era O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poștale, modificată și completată. În cuprinsul acestui act normativ nu existau mențiuni referitoare la mandatele poștale ca servicii poștale, acest serviciu fiind prestat exclusiv în baza reglementărilor interne ale SC D. SA, create de aceasta în vederea funcționării serviciului post-restant, fără a exista o legislație primară sau secundară care să asigure securitatea transmiterii mandatelor poștale. Aceste instrucțiuni erau învechite, nesigure și prezentau grave lacune în reglementarea situațiilor ce se pot ivi în cadrul acestui serviciu poștal privind plata mandatelor poștale, fapt ce a permis fraudarea sistemului de transmitere a mandatelor poștale prin procedura post-restant.

În cauză, este prezentă atât culpa angajaților CN D. SA care au dat curs adreselor de schimbare a destinatarilor, deși aceste documente erau niște documente întocmite în fals, așa cum s-a constatat prin decizia penală din Dosarul nr. x/97/2009*, precum și culpa CN D. SA rezultată din reglementările interne proprii utilizate din anii 1977 care nu erau în măsură să asigure securitatea serviciului pus la dispoziție ca și modalitate de transfer al banilor prin serviciul post restant. Oficianții poștali au încălcat condițiile sumare de procesare a mandatelor poștale, a adreselor de schimbare a destinatarului, precum și de achitare efectivă a sumelor de bani către noii destinatari, nerealizând nici măcar acele minime verificări privind autenticitatea adreselor de schimbare a destinatarului.

Constatându-se lipsa unor reglementări legale clare, exprese, previzibile cu privire la desfășurarea activității de transmitere a unor sume de bani prin intermediul SC D. SA, a fost adoptată legislație primară - O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale, precum și legislație secundară - Decizia președintelui Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației nr. 2858/2007 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale, astfel cum aceasta a fost modificată prin Decizia președintelui Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr. 513/2013 publicată în M. Of. nr. 608 din 4 septembrie 2007. Prin urmare, inclusiv legiuitorul a constatat că normele interne ale CN D. SA nu erau de natură a proteja utilizatorul serviciilor poștale, acestea putând fi foarte ușor eludate, oferind posibilitatea comiterii de fraude de tipul celor semnalate de către recurentă.

Instanța de apel s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, deși această soluție nu a fost apelată de către niciuna dintre părți - art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Instanța de apel a recalificat excepția autorității de lucru judecat soluționată deja de către instanța de fond prin încheierea de ședința din data de 29 aprilie 2015, deși această încheiere nu a fost apelată dobândind autoritate de lucru judecat. Instanța de apel a reținut existența unei autorități de lucru judecat pe care hotărârea penală o are în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă. S-a apreciat astfel greșit că pentru aceeași faptă, recurenta-reclamantă încearcă găsirea unei alte persoane vinovate pentru recuperarea prejudiciului pe care oricum instanța penală l-a stabilit deja în favoarea recurentei.

Prejudiciul solicitat a fi acoperit de către B. în dosarul penal este diferit de prejudiciul solicitat a fi acoperit în prezenta cauză de către CN D. SA și prepușii acesteia, aspect tranșat irevocabil de către instanța de fond prin soluția asupra excepției autorității de lucru judecat. Instanța de apel a interpretat greșit conținutul hotărârilor penale din Dosar nr. x/97/2009, precum și x/97/2009* - art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

(modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia) - instanța de apel s-a pronunțat în mod greșit, în sensul că, din cuprinsul hotărârilor penale ar fi rezultat acoperirea integrală a prejudiciului suferit de către recurentă, prin admiterea acțiunii civile formulate împotriva numitei B.. La o primă lectură se poate observa că suma menționată în cuprinsul sentinței penale nr. 430 din 13 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad este de 884.365.82 lei iar suma pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului este de 981.730,01 lei, debit principal, precum și dobânda legală aferentă.

Se poate observa clar că nu este vorba despre aceeași sumă de bani. Din cuprinsul hotărârii penale rezultă clar că prejudiciul la care recurenta a fost obligată în solidar față de părțile civile depășește suma de 9.000.000 lei. Prin urmare, nu există niciun fel de identitate între sumele reținute de către instanța penală ca fiind prejudiciu suferit și sumele solicitate în dosarul pendinte. Decizia Curții de Apel Alba Iulia este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - instanța de apel a soluționat în mod greșit fondul cauzei având ca obiect răspunderea civilă delictuală a comitentului pentru fapta prepusului prevăzută la art. 1000 alin. (3) C. civ.

Cu privire la comiterea faptei prejudiciabile de către prepus în cadrul îndeplinirii funcțiilor încredințate de comitent, s-a susținut că, dintr-o gravă neglijență, salariații oficiului poștal Deva au dat curs unui număr de 112 solicitări de transmitere a unor mandate poștale și, ulterior, au aprobat schimbarea destinatarului pentru cele 112 mandate poștale în sumă de 981.730,01 lei, nerealizând minime verificări privind autenticitatea adreselor de schimbare a destinatarului, adrese care, în realitate, s-a și dovedit că erau întocmite în fals. Pentru a putea verifica îndeplinirea condițiilor cu privire la existența prejudiciului, precum și cu privire la fapta ilicită, este necesară înțelegerea mecanismului procedurii puse la dispoziție de către CN D. SA, procedura post-restant.

Față de proba cu interogatoriu luat dirigintelui oficiului poștal Deva, G., a celorlalți oficianți pârâți în fața instanței de fond, precum și față de răspunsurile comunicate de către Ministerul pentru Societatea Informațională și Autoritatea Națională pentru Administrarea și Reglementare în Comunicații, rezultă indubitabil existenta unei proceduri post-restant care permite fraudarea intereselor expeditorului, sumelor de bani transmise prin mandate poștale. Pornind de la art. 221 lit. b) din cuprinsul instrucțiunilor privind tratarea problemelor comune ale serviciilor poștale, în cuprinsul adreselor de schimbare a destinatarului era obligatoriu a fi identificat destinatarul final cu nume, prenume și adresă de achitare.

Oficianții poștali au încălcat aceste condiții sumare de procesare a mandatelor poștale, a adreselor de schimbare a destinatarului, precum și de achitare efectivă a sumelor de bani către noii destinatari. Procedura internă prevedea obligația de a indica pe adresa de schimbare a destinatarului nu doar numele, ci și adresa. Eliberarea sumelor de bani trebuia realizată în urma verificării tuturor informațiilor, inclusiv a veridicității și valabilității documentului. Adresele de schimbare a destinatarilor conțineau acte de dispoziție cu privire la mandatele poștale anterior emise, în sensul că era schimbat atât destinatarul cât și locul de predare, revocându-se astfel vechiul mandat și emițându-se unul nou.

În ce privește caracterul nelegal al adreselor de schimbare a destinatarilor, acesta a fost stabilit cu putere de lucru judecat prin hotărârea instanței penale care s-a pronunțat în Dosarul nr. x/97/2009* al instanței supreme. Culpa CN D. SA rezultă din Reglementările interne proprii utilizate din anii 1977 care nu erau în măsură să asigure securitatea serviciului pus la dispoziție ca și modalitate de transfer a banilor prin serviciul post restant. La momentul anului 2008, actul normativ care reglementa situația operațiunilor poștale era O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poștale, modificată și completată. În cuprinsul acestui act normativ nu existau mențiuni referitoare la mandatele poștale ca servicii poștale, acest serviciu fiind prestat exclusiv în baza reglementărilor interne, proprii, ale SC D. SA, fără a exista o legislație primară sau secundară.

Din cuprinsul reglementărilor legale actuale rezultă foarte clar necesitatea indicării tuturor datelor de identificare în cazul trimiterilor poștale, inclusiv în cazul serviciului de schimbare a destinatarului. Prin adoptarea legislației primare și secundare de către legiuitor, se recunoaște necesitatea existenței unei reglementări legale exprese care să suplinească neajunsurile existente în normele interne ale SC D. SA cu privire la transmiterea sumelor de bani prin mandate poștale, precum și condițiile în care se poate realiza schimbarea destinatarului unui mandat poștal, constatându-se astfel că normele interne ale CN D. SA nu erau la acea data de natură a proteja utilizatorul serviciilor poștale, acestea putând fi foarte ușor eludate, și prin intermediul acestora să se comită fraude de tipul celor semnalate de subscrisa.

Cu privire la fapta prejudiciabilă, s-a susținut că fundamentul răspunderii comitentului rezidă în ideea de garanție asociată cu ideea de risc de activitate și cu ideea de echitate. Ideea de garanție exprimă obligația comitentului de a garanta tuturor securitatea în legătură cu activitatea pe care o organizează și desfășoară prin asocierea sau angajarea de prepuși și o conduce în interesul său direct sau indirect, imediat sau mediat. Comitenții nu răspund pentru fapta lor proprie, ci răspund pentru faptele prepușilor lor, răspunderea lor fiind indirectă. După cum s-a probat, există mandate poștale achitate fără ca numele destinatarului să existe. Aceste mandate sunt semnate pentru verificare și achitate unor persoane necunoscute doar din culpa angajaților poștei.

Nu se putea realiza identificarea destinatarului final al mandatelor poștale, astfel cum a fost modificat prin adresa de schimbare a destinatarului, în condițiile în care aceste adrese nu cuprindeau nume, prenume, adresă, alte date de identificare din actul de identitate. Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că recurenta nu a dovedit existența vreunei culpe a angajaților SC D. SA în cauzarea prejudiciului față de aceasta. S-a susținut că nu este necesară exista și dovedirea vreunei culpe a prepusului în cauzarea prejudiciului. Atât în cazul în care există culpa proprie a angajatului, cât și în situația în care angajatul a acționat strict în limitele impuse de angajator, fără a le încălca, dacă fapta angajatului a cauzat un prejudiciu, atunci angajatorul este chemat să răspundă în numele angajatului său în fața terțului vătămat.

CN D. SA nu a luat toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina fapta prejudiciabilă a prepusului. Este absurd să se considere că recurenta, apelând cu bună credință la serviciile oferite de CN D. SA și-a asumat riscul unui sistem de plată a mandatelor poștale nesigur și vulnerabil. Era responsabilitatea CN D. SA să modifice sau să actualizeze instrucțiunile, respectiv să implementeze noi instrucțiuni astfel încât sistemul de plată prin mandate poștale să fie unul sigur pentru cei care apelează la astfel de servicii. Cu toate acestea, instanța a apreciat că prepușii au acționat conform instrucțiunilor interne, motiv pentru care CN D. SA nu ar putea fi trasă la răspundere, iar singura responsabilă pentru deturnarea sumelor de bani fiind numita B., așa cum s-a dovedit și prin hotărârea penală.

Instanța de apel nu a analizat în mod corect poziția fiecărei părți în situația juridica dedusă judecății. Trebuia să se facă o delimitare clară a culpei în producerea prejudiciului suferit de către recurentă, respectiv culpa SC D. SA pentru pasivitatea de care a dat dovadă, raportat la lipsa implementării unor reglementări exprese, clare, previzibile care să ofere gradul necesar de confidențialitate și siguranță a transferului de bani prin intermediul serviciilor poștale; culpa prepușilor care aveau obligația de a efectua o minima verificare prealabila a mandatelor poștale, respectiv a persoanelor indicate în adresa de schimbare a destinatarului pentru ridicarea sumelor de bani; culpa numitei B. care a profitat de vulnerabilitățile procedurii serviciului de transmitere a banilor prin metoda mandatului poștal.

Instanța de apel a reținut în mod greșit existența unei cauze exoneratoare de răspundere reprezentată de culpa angajatei recurentei. În mod evident, din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei rezultă că, în lipsa mecanismului deficitar al procedurii post-restant pus la dispoziție de către CN D. SA, sumele de bani aparținând recurentei nu puteau fi deturnate de către angajata B. Cu privire la prejudiciul cauzat, instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că recurenta nu a dovedit existența vreunui prejudiciu.

În ceea ce privește prejudiciul suferit, acesta constă în sumele de bani care au fost scoase din patrimoniul societății prin întocmirea de mandate poștale si adrese de schimbare a destinatarilor acestora către persoane care nu erau destinatari reali ai unor sume de bani la sume de bani din activitatea întreprinsă de recurentă pe bursă toate aceste acte materiale fiind realizate cu scopul obținerii sumelor de bani de către B. personal sau prin interpuși. Instanța de apel s-a pronunțat în mod greșit în sensul că, din cuprinsul hotărârilor penale, ar fi rezultat acoperirea integrală a prejudiciului suferit de către recurentă prin admiterea acțiunii civile formulate de către recurentă împotriva numitei B. Nu există niciun fel de identitate între sumele reținute de către instanța penală ca fiind prejudiciu suferit și sumele solicitate la plată prin prezentul dosar.

Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente; Prin cererea înregistrată sub nr. x/97/2010, reclamanta SC C. SA Cluj-Napoca a chemat în judecată pe pârâta CN D. SA și pe pârâții H., I., J., K., A., L. și M. pentru a fi obligați în solidar la plata sumei de 981.730,01 lei, cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală, de la data comiterii faptei și până la plata integrală prejudiciului. În drept, cererea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ.

Ca situație de fapt relevantă în cauză, instanțele fondului au reținut - dând deplină eficiență sentinței penale nr. 430 din 13 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 105/A/2013 a Curții de Apel Timișoara și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în Dosarul nr. x/97/2009* - că, în perioada iunie-august 2008, numita B., în calitate de director al reclamantei, a întocmit în fals mai multe dispoziții prin care a indicat oficiului poștal Deva să vireze sume importante de bani din conturile părților vătămate, aflate în gestionarea SC C. SA Cluj-Napoca, către sine ori către apropiați ai săi; cunoscând și profitând în mod ilegal de vulnerabilitățile sistemului de plată prin mandate poștale, această persoană a întocmit un număr de 112 mandate pentru persoane, investitori pe piața de capital, clienți ai reclamantei, care au fost prezentate spre plată oficianților din cadrul oficiului poștal; ulterior, aceasta uzând de procedura vulnerabilă a mandatului poștal post-restant, a emis adrese semnate în numele expeditorului SC C. SA Cluj-Napoca, prin care era schimbat destinatarul inițial al mandatului poștal cu alte persoane apropiate acesteia, însușindu-și în acest mod fraudulos suma consemnată în mandate; conform acestei proceduri de lucru, care în aparență oferea confidențialitate transmiterii banilor de la expeditor la destinatar,

oficiantul poștal avea obligația de a legitima persoana care se pretinde a fi destinatarul mandatului post-restant, singurul element obiectiv de verificare fiind identitatea dintre numele și prenumele persoanei înscrise în adresa de schimbare a destinatarului inițial și numele și prenumele persoanei care se prezenta la ghișeu să ridice banii expediați. Instanța de apel a consemnat că această realitate asupra modului de instrumentare a mandatelor post-restant a rezultat și din răspunsul la interogatoriile luate pârâtelor persoane fizice. Dată fiind această situație de fapt, reținută ca fiind relevantă în cauză, și necontestată, recurenta-reclamantă a precizat în mod expres că înțelege să critice decizia instanței de apel în privința soluției asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, recalificată de către instanță ca apărare de fond, precum si cu privire la soluția asupra fondului cauzei.

Recurenta-reclamantă a învederat în mod explicit instanței că, în perioada iunie-august 2008, suma de 981.730,01 lei aferentă unui număr de 112 mandate poștale a fost deturnată, recurenta-reclamantă fiind astfel prejudiciată prin pierderea sumei menționate, ca urmare a gravei neglijențe a salariaților oficiului poștal Deva 6, respectiv că neglijența acestor angajate a fost dublată de modul de reglementare internă a procedurilor de procesare a mandatelor poștale și a procedurilor post-restant. În aceste condiții concrete de învestire, în mod corect instanța de apel a apreciat că, în cauză, pentru aceeași faptă, care a constituit obiect al unui dosar penal, se încearcă a se găsi un alt autor și a se da naștere unei alte răspunderi civile delictuale, deși în procesul penal în care a fost cercetată fapta penală, s-a exercitat și acțiunea civilă de către partea civilă care are acum calitatea de reclamantă.

Astfel, prin sentința penală nr. 430/2011 a Tribunalului Arad, pronunțată în Dosar nr. x/97/2009, definitivă, instanța a constatat această stare de fapt, concluzionând că singura vinovată de producerea prejudiciului este angajata reclamantei, care de altfel și-a și recunoscut vină, fiind obligată la repararea prejudiciului cauzat părților civile. Mai mult, instanța de apel - reținând că reclamanta s-a constituit parte civilă în procesul penal, respectiv faptul că instanța penală a obligat inculpata B. la plata sumei de 884.365,82 lei - a apreciat în mod corect ca lipsa prejudiciului împiedică nașterea unei răspunderi civile delictuale. S-a consemnat inclusiv faptul că, din datele dosarului, nu rezultă că reclamanta ar fi încercat recuperarea prejudiciului de la fosta angajată, la fel cum nu rezultă nici că aceste sume au fost achitate persoanelor prejudiciate.

Un alt argument convingător este că hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, astfel că nu este posibil ca, pentru aceeași faptă, vinovăția să fie stabilită în sarcina altor persoane. Referitor la acest aspect, este important de reținut dispozițiile art. 22 C. proc. pen. - autoritatea hotărârii penale în civil și efectele hotărârii civile în penal - conform cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Nu în ultimul rând, instanța de apel a reținut corect că reclamanta, prin proprii salariați a contribuit la săvârșirea faptei de către salariații poștali, pe care i-a indus în eroare prin prezentarea unor adrese care erau emise de reclamantă, purtând toate însemnele de identificare ale societății.

În ceea ce privește calitatea procesuală activă, invocată din perspectiva faptului că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu în patrimoniul său, s-a apreciat corect că aceasta nu va fi analizată ca o excepție procesuală, ci ca o condiție a răspunderii civile delictuale, deci un aspect care vizează fondul litigiului. Critica referitoare la soluția pronunțată de instanța de apel asupra excepției autorității de lucru judecat (în contextul în care această soluție nu a fost apelată de către niciuna dintre părți) - art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - nu este întemeiată. Recurenta-reclamantă a susținut corect că, prin încheierea de ședința din data de 03 decembrie 2014, Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului de a solicita despăgubiri, precum și excepția prematurității acțiunii.

Prin încheierea de ședința din data de 29 aprilie 2015, instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat si excepția lipsei calității procesuale pasive. Soluțiile primei instanțe cu privire la excepția prematurității, excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale pasive si excepția lipsei de interes a reclamantei au dobândit autoritate de lucru judecat, nefăcând obiectul vreunei căi de atac. Important este că, în circumstanțele cauzei, prin încheierea de ședința din data de 29 aprilie 2015, instanța de fond a dispus respingerea excepției autorității de lucru judecat, considerând că, în Dosarul penal nr. x/97/2009, nu au fost părți nici CN D. SA, nici persoanele fizice și nici obiectul cauzei nu este același.

Devine astfel evident faptul că s-a avut în vedere autoritatea de lucru judecat reglementată de art. 1201 C. civ., respectiv art. 166 C. proc. civ., pentru care trebuie să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză. Instanța de apel nu a recalificat excepția autorității de lucru judecat soluționată de către instanța de fond prin încheierea de ședința din data de 29 aprilie 2015, deși această încheiere nu a fost apelată dobândind autoritate de lucru judecat, ci a dat eficiență dispozițiilor art. 22 C. proc. pen. anterior - instanța a reținut astfel corect că, în cauză, există o sentință penală definitivă care are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ce privește existența faptei și persoana care a săvârșit-o.

Instanța de apel chiar a și consemnat faptul că, nu este vorba de autoritatea de lucru judecat reglementată de art. 1201 C. civ. și de art. 166 C. proc. civ. - pentru care trebuie să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză - ci de autoritatea lucrului judecat pe care o are hotărârea instanței penale în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă. Critica referitoare la faptul că, instanța de apel ar fi interpretat greșit conținutul hotărârilor penale din Dosar nr. x/97/2009, precum și nr. x/97/2009* - critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - nu este întemeiată. Atâta timp cât reclamanta deține un titlu executoriu prin care fosta angajată este obligată la plata unei sume de bani în favoarea sa, nu este posibil ca aceeași reclamantă să obțină un alt titlu executoriu prin care aceeași sumă să fie pusă în sarcina altor persoane, întrucât acest lucru ar însemna antrenarea unei răspunderi cumulate, pentru aceeași faptă.

S-a susținut că suma menționată în cuprinsul sentinței penale nr. 430 din 13 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad este de 884.365.82 lei iar suma pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului este de 981.730,01 lei, debit principal, precum și dobânda legală aferentă, ceea ce ar însemna că nu există niciun fel de identitate între sumele reținute de către instanța penală ca fiind prejudiciu suferit și sumele solicitate în dosarul pendinte. Această susținere a recurentei-reclamante nu poate fi primită, întrucât ignoră însăși situația de fapt reținută de instanțele anterioare, necontestată de altfel de recurenta-reclamantă, prin raportare la care s-au analizat condițiile răspunderii civile delictuale.

Instanța de apel a soluționat în mod corect și judicios fondul cauzei având ca obiect răspunderea civilă delictuală a comitentului pentru fapta prepusului prevăzută la art. 1000 alin. (3) C. civ., astfel încât decizia pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Este suficient să se constate că, în privința prejudiciului cauzat, instanța de apel a reținut în mod corect că recurenta-reclamantă nu a dovedit existența vreunui prejudiciu. Din cuprinsul hotărârilor penale a rezultat acoperirea integrală a prejudiciului suferit de către recurentă, prin admiterea acțiunii civile formulate de către recurentă împotriva numitei B. S-a susținut că nu există niciun fel de identitate între sumele reținute de către instanța penală ca fiind prejudiciu suferit și sumele solicitate la plată prin prezentul dosar.

O astfel de susținere nu poate fi primită, cât timp situația de fapt a cauzei pendinte a relevat că pretenția reclamantei a vizat și într-un caz și în celălalt, perioada iunie-august 2008, respectiv suma de 981.730,01 lei aferentă unui număr de 112 mandate poștale, recurenta-reclamantă considerându-se în mod explicit prejudiciată prin pierderea sumei menționate. Faptul că recurenta-reclamantă a indicat un alt calcul matematic al pretinsului prejudiciu suferit nu înseamnă că pretenția reclamată poate scăpa necenzurată de către instanță, în sprijinul acestei analize concrete venind însăși situația de fapt configurată de instanțele fondului, necontestată de altfel.

S-a susținut totodată că prejudiciul solicitat a fi acoperit de către B. în dosarul penal este diferit de prejudiciul solicitat a fi acoperit în prezenta cauză de către CN D. SA și prepușii acesteia, aspect tranșat irevocabil de către instanța de fond prin soluția asupra excepției autorității de lucru judecat. O astfel de afirmație nu se susține, întrucât excepția autorității de lucru judecat a vizat strict doar o anumită stare de fapt - în Dosarul penal nr. x/97/2009, nu au fost părți nici CN D. SA, nici persoanele fizice și nici obiectul cauzei nu este același - după exigențele impuse de dispozițiile art. 1201 C. civ., respectiv art. 166 C. proc. civ. (tripla identitate de părți, obiect și cauză).

În egală măsura, din perspectiva fondului cauzei, instanța de apel nu putea ignora existența sentinței penale definitive care are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ce privește existența faptei și persoana care a săvârșit-o, potrivit art. 22 C. proc. pen. anterior. Instanța de apel nu a reținut culpa angajaților oficiului poștal Deva, întrucât susținerile reclamantei referitoare la îndeplinirea defectuoasă a atribuțiile de serviciu au fost infirmate de probele administrate în cauză - în urma anchetei efectuate de CN D. SA s-a constatat că atribuțiile de serviciu au fost îndeplinite în mod corespunzător, nefiind reținută nici o abatere disciplinară în sarcina acestora.

Totodată, este judicioasă concluzia instanței de apel, conform căreia angajații oficiului poștal nu sunt organe de anchetă și nu aveau calitatea de a analiza legalitatea trimiterilor și schimbărilor de destinatar în privința mandatelor poștale, și că din această perspectivă nu li se poate reține nici o culpă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Aceștia nu au făcut altceva decât să dea curs solicitărilor expeditorului SC C. SA, care prin proprii salariați au prezentat adresele emise de reclamantă, adrese care ulterior s-au dovedita fi false. Caracterul fals al adreselor de schimbare a destinatarilor a fost stabilit de instanța penală în cadrul Dosarului nr. x/97/2009*, ca urmare a cercetărilor efectuate în dosarul penal, fiind evident că nu se putea pretinde angajaților poștali să aibă vreo urmă de îndoială cu privire la autenticitatea acestor adrese.

Instanța de apel a reținut corect culpa reclamantei în alegerea propriilor salariați, care au reușit să creeze aparența, prin folosirea de acte false, că aceste acte erau emise de societatea reclamantă. Cu alte cuvinte, reclamanta a contribuit prin fapta sa proprie - culpa in eligendo - la producerea prejudiciului, pe care trebuie să-l acopere împreună cu fosta sa angajată. Faptul că Instrucțiunile interne ale SC D. SA asigurau un serviciu post-restant ineficient și învechit este lipsit de relevanță în ce privește dovedirea vinovăției salariaților poștali, iar adoptarea O.G nr. 13/2013 care reglementează în prezent activitatea de transmitere a unor sume de bani prin intermediu SC D. SA excede obiectului cauzei și nu poate face obiect al analizei prezentului apel.

Important este și faptul că reclamanta s-a constituit parte civilă în procesul penal, instanța penală obligând inculpata B. la plata sumei de 884.365,82 lei. Instanța de apel a constatat că nu rezultă din probele administrate că reclamanta să fi încercat măcar recuperarea prejudiciului de la fosta angajată. Nu rezultă nici că aceste sume au fost achitate persoanelor prejudiciate, astfel că lipsa prejudiciului împiedică nașterea unei răspunderi civile delictuale. Instanța de apel a apreciat corect că pentru ca răspunderea comitentului să fie angajată în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., este necesar ca, în persoana prepusului, să fie întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie, prevăzute de art. 998 și 999 C. civ.

Pentru existența, respectiv antrenarea răspunderii civile delictuale, în condițiile art. 998 și următoarele C. civ., trebuie întrunite în mod cumulativ următoarele condiții: existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a săvârșit-o, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie având un caracter strict personal. Cât timp cel puțin una din condițiile răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită, așa cum s-a stabilit cu precădere de instanțele anterioare (este vorba de condiția prejudiciului, date fiind efectele hotărârii definitive penale), nu poate fi angajată răspunderea pârâtei CN D. SA, și nici răspunderea persoanelor fizice, angajați ai acesteia, pârâții persoane fizice.

Conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC E. SA (fosta SC C. SA) va fi obligată la plata sumei de 980 lei către intimații-pârâți G., K., J., I., A., L. și M., cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind astfel dovedită culpa lor procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E. SA (fosta SC C. SA) împotriva Deciziei nr. 1280 din data de 06 octombrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Obligă pe recurenta SC E. SA (fosta SC C. SA) la plata sumei de 980 lei către intimații-pârâți G., K., J., I., A., L. și M., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2017.