ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 106/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 106/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 106/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 197

din 01 martie 2016, Tribunalul Hunedoara a respins excepțiile lipsei de

interes și a lipsei calității procesuale active și a admis

în parte acțiunea, în contradictoriu cu pârâta A., obligând-o pe aceasta să

plătească, reclamantei, suma de 49.299,01 lei, cu titlu de

despăgubiri, reprezentând contravaloarea mandatelor poștale din 07

august 2008, plus dobânda legală, începând cu data de 07 august 2008

și până la data plății efective, a fost respinsă în

rest acțiunea reclamantei.

Prima

instanță a respins excepțiile invocate având în vedere că numita

B., în calitate de director al SC C. SA Cluj-Napoca - Sucursala Deva, a

deturnat contravaloarea a 112 mandate poștale, prin schimbarea

destinatarului inițial cu alte persoane apropiate, cauzând reclamantei un

prejudiciu total de 981.730,01 lei. Prima instanță a dat deplină

eficiență sentinței penale nr. 430 din 13 noiembrie 2011 a Tribunalului

Arad, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 105/A/2013

a Curții de Apel Timișoara și decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție, dată în Dosarul nr. x/97/2009*, reținând

că, din cele 112 mandate instrumentate în procedura post-restant, pentru

două dintre ele, adresa de schimbare a destinatarului inițial nu

cuprindea numele și prenumele destinatarului final. Prin urmare,

oficiantul poștal care a instrumentat aceste două mandate nu

și-a îndeplinit obligația de a verifica identitatea destinatarului

final, astfel că sumele expediate prin aceste mandate au fost achitate în

mod greșit unor persoane neîndreptățite, prejudiciindu-se

reclamanta cu suma totală de 49.299,01 lei. Aceste două mandate

poștale au fost instrumentate de pârâta A. Raportat la dispozițiile art.

998-999 C. civ., instanța a constatat că, față de pârâta A.,

sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile

delictuale. În ce-i privește pe ceilalți pârâți, persoane

fizice, reclamanta nu a produs dovezi din care să rezulte că aceștia

și-ar fi încălcat obligațiile de serviciu în instrumentarea

mandatelor poștale. Prin urmare, față de aceștia,

acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Referitor la

pârâta CN D. SA, instanța a reținut că, deși normele interne

de lucru sunt învechite și prezintă o serie de

vulnerabilități în asigurarea confidențialității

și siguranței transferului de bani de la expeditor la destinatar, astfel

cum sunt definite de art. 2 lit. n) din O.G. nr. 31/2002, în vigoare la data

producerii faptelor, aceasta este exonerată de răspundere

delictuală civilă, câtă vreme paguba produsă reclamantei

prin deturnarea sumelor expediate se datorează faptelor culpabile ale

numitei B., director al SC C. SA Cluj-Napoca - Sucursala Deva, reprezentând

expeditorul mandatelor poștale.

Prin Decizia civilă

nr. 1280 din 06 octombrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I

civilă, a admis apelul pârâtei A., a schimbat în parte sentința, în

sensul că, a respins în întregime acțiunea reclamantei, a

înlăturat dispozițiile sentinței referitoare la obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței, a respins apelul reclamantei SC E. SA Cluj

Napoca (denumită anterior SC C. SA), a respins apelul pârâtei A. împotriva

încheierii de ședință din 3 decembrie 2014, a obligat reclamanta

să plătească intimatei-pârâte A. suma de 1.891,48 lei,

cheltuieli de judecată în apel, a obligat reclamanta să

plătească intimaților-pârâți persoane fizice suma de 1.200

lei, cheltuieli de judecată în apel.

În ce

privește calitatea procesuală activă a reclamantei, în sensul

că nu a făcut dovada unui prejudiciu în patrimoniul său, aceasta

nu va analizată ca o excepție, întrucât este o condiție a

răspunderii civile delictuale, deci un aspect care vizează fondul

litigiului.

Asupra

fondului cauzei, instanța a reținut că, în cauză, potrivit art.

22 C. proc. pen. anterior, sentință penală definitivă are

autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ce

privește existența faptei și persoana care a

săvârșit-o.

Astfel, prin

sentința penală nr. 430/2011 a Tribunalului Arad,

pronunțată în Dosarul nr. x/97/2009, definitivă, instanța

penală a constatat că numita B., angajată în funcția de

director al SC C. SA Cluj Napoca, a creat un mecanism financiar prin

intermediul căruia, în perioada martie 2002-decembrie 2008, a indus în

eroare mai multe persoane și a creat un prejudiciu de peste 800.000 lei.

În cazul mandatelor poștale, reclamanta efectua o plată în numerar

către F. Timișoara - Oficiul Poștal Deva sau un transfer bancar

prin ordin de plată în contul unității poștale,

plățile fiind însoțite de un tabel ce avea menționat numele

destinatarilor, valoarea și numerele mandatelor poștale. Ulterior,

când trebuia să se efectueze plățile către clienți,

prin adresă scrisă în numele reclamantei, numita B. solicita oficiului

poștal schimbarea destinatarului inițial al mandatelor poștale

și specifica un nou destinatar al acestor sume care era tot ea sau un apropiat

al acesteia, persoană care se prezenta la ghișeul poștal de unde

ridica banii în numerar. În procesul penal în care a fost cercetată fapta

penală, s-a exercitat și acțiunea civilă de către

partea civilă care are acum calitatea de reclamantă. Aceasta este

starea de fapt reținută de instanța penală, singura

vinovată de producerea prejudiciului fiind angajata reclamantei, care de

altfel și-a recunoscut întreaga vină și care a fost

obligată la repararea prejudiciului cauzat părților civile.

Instanța

de apel nu a reținut culpa angajaților oficiului poștal Deva, întrucât

aceștia au fost cercetați din punct de vedere disciplinar, iar în

urma anchetei efectuate de CN D. SA s-a constatat că atribuțiile de

serviciu au fost îndeplinite în mod corespunzător, nefiind

reținută nici o abatere disciplinară în sarcina acestora.

CN D. SA este

prestator de serviciu universal în baza Deciziei Autorității Naționale

pentru Administrarea și Reglementarea în Comunicații nr. 2858/2007 privind

regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale,

decizie care reglementează procedura de autorizare a persoanelor care

intenționează să furnizeze servicii poștale, precum și

condițiile în care furnizorii de servicii poștale beneficiază de

regimul de autorizare generală. Conform Anexei 1 din capitolul „Regimul de

autorizare generală - privind furnizarea serviciilor poștale”, la art.

1 alin. (1)

1

lit. i) se prevede serviciul „Schimbare

destinație”, a cărui particularitate constă în posibilitatea

schimbării, la solicitarea expresă a expeditorului, a destinatarului

sau a adresei înscrise pe trimiterea poștală. Acest punct din decizie

este prevăzut și în Instrucțiunile poștale pentru

executarea serviciului de mandate emise de Ministerul Transporturilor și

Telecomunicațiilor - Direcția Generală a Poștelor. Aceste

Instrucțiuni reglementează exact situația care interesează

în speță, respectiv posibilitatea schimbării adresei

destinatarului sau numai a destinatarului, precum și condițiile în

care poate opera această schimbare - potrivit art. 221 lit. b) din

Instrucțiuni, expeditorul, până în momentul predării trimiterii

către destinatar, are dreptul să ceară ca trimiterea să se

predea aceleiași persoane la altă adresă, să se predea

altei persoane la altă adresă, sau altei persoane la aceeași

adresă (fila 42, dosar Tribunal, vol. III).

În cauză,

expeditorul a cerut schimbarea destinatarului și respectiv achitarea

mandatului poștal menționat prin numărul de prezentare la post-restant.

Această schimbare a fost cerută potrivit art. 30 din

Instrucțiunile pentru executarea serviciului de mandate, conform

căruia mandatele destinate unor persoane fără indicarea adresei,

se admit adresate la post-restant numai în localitatea unde

funcționează unități poștale.

Susținerea

reclamantei că adresele de schimbare a mandatelor poștale purtau aparent

antetul societății sunt lipsite de temei legal, angajații

oficiului poștal nefiind organe de anchetă și neavând calitatea

de a analiza legalitatea acestor trimiteri și schimbări de

destinatar. Prin urmare, s-a constatat că nu se poate reține nicio

culpă în sarcina pârâților angajați ai oficiului poștal

Deva, în mod greșit fiind reținută de către Tribunal culpa

pârâtei A. Antrenarea răspunderii civile întemeiată pe art. 1000 alin.

(3) C. civ. este posibilă numai dacă victima dovedește

prezența tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale

pentru fapta proprie, întemeiată pe art. 998 - 999 C. civ., în ceea ce îl

privește pe prepus, la care se adaugă raportul de prepușenie.

Or, prepușii chemați în judecată ca pârâți, în calitate de

angajați ai comitentului CN D. SA, nu au avut nicio culpă în

producerea prejudiciului.

Faptul

că Instrucțiunile interne ale SC D. SA asigurau un serviciu post-restant

ineficient și învechit este lipsit de relevanță în ce

privește dovedirea vinovăției salariaților poștali,

iar adoptarea O.G nr. 13/2013 care reglementează în prezent activitatea de

transmitere a unor sume de bani prin intermediu SC D. SA excede obiectului

cauzei și nu poate face obiect al analizei prezentului apel.

Nu s-a

făcut nici dovada unui prejudiciu cert și nereparat, respectiv nu

rezultă că reclamanta a achitat efectiv sumele de bani către

persoanele prejudiciate. Mai mult, reclamanta s-a constituit parte civilă

în procesul penal, instanța penală obligând inculpata B. la plata

sumei de 884.365,82 lei, însă nu rezultă că reclamanta să

fi încercat măcar recuperarea prejudiciului de la fosta angajată. Nu

rezultă nici că aceste sume au fost achitate persoanelor

prejudiciate, astfel că lipsa prejudiciului împiedică nașterea

unei răspunderi civile delictuale. Hotărârea instanței penale

are autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei și a

persoanei care a săvârșit-o, astfel că nu este posibil ca,

pentru aceeași faptă, vinovăția să fie stabilită

în sarcina altor persoane.

Reclamanta,

prin proprii salariați a contribuit la săvârșirea faptei de

către salariații poștali, pe care i-a indus în eroare prin

prezentarea unor adrese care erau emise de reclamantă, purtând toate

însemnele de identificare ale societății. Se poate observa

fără nici un dubiu culpa reclamantei in eligendo a propriilor

salariați, or în cazul în care persoana păgubită contribuie prin

fapta proprie la săvârșirea faptei prejudiciabile, răspunderea

autorului faptei și a comitentului său, este exclusă.

Împotriva Deciziei

civile nr. 1280 din 06 octombrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

I civilă, a formulat cerere de recurs

reclamanta SC E. SA

(fosta SC C. SA), prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în

parte a deciziei în baza art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., cu privire

la soluția asupra excepției lipsei calității procesuale

active, precum și asupra fondului cauzei, admiterea în totalitate a

acțiunii formulate împotriva comitentului CN D. SA și a

prepușilor angajați la oficiul poștal Deva 6, cu consecința

obligării în solidar a intimaților la plata sumei de 981.730,01 lei,

cu titlu de despăgubiri, și la plata dobânzii legale pentru sumele

care compun prejudiciul cauzat, începând cu momentul comiterii fiecăreia

dintre faptele ilicite și până la acoperirea integrală a

prejudiciului.

S-a

susținut că recurenta-reclamantă desfășoară

activități de intermediere a tranzacțiilor cu valori mobiliare

pe piețele de capital reglementate și, în cadrul acestor

activități, încasa sume de bani de la clienți în vederea

efectuării de tranzacții bursiere, la ordinul acestora. În urma

efectuării de tranzacții, constând în executarea ordinelor de vânzare

de acțiuni sau la solicitarea expresă, sumele de bani erau transmise

către clienți prin virament bancar sau prin mandat poștal. În

cazul mandatelor poștale, SC C. SA făcea plăți în numerar la

sediul oficiului poștal Deva, însoțite de mandatele poștale

pentru fiecare destinatar în parte. În perioada iunie-august 2008, suma de

981.730,01 lei aferentă unui număr de 112 mandate poștale a fost

deturnată, recurenta-reclamantă fiind astfel prejudiciată prin

pierderea sumei menționate, ca urmare a gravei neglijențe a salariaților

oficiului poștal Deva. Neglijența acestor angajate a fost

dublată de modul de reglementare internă a procedurilor de procesare

a mandatelor poștale și a procedurilor post-restant. Astfel, în

concret, s-a susținut că acești salariați au dat curs unui

număr de 112 solicitări de transmitere a unor mandate poștale

și ulterior, au aprobat schimbarea destinatarului pentru 112 mandate

poștale, în baza unor documente false.

Față

de proba cu interogatoriu luat dirigintelui oficiului poștal, G., a

celorlalți oficianți pârâți, precum și față de

răspunsurile comunicate de către Ministerul pentru Societatea

Informațională și Autoritatea Națională pentru

Administrarea și Reglementare în Comunicații, a rezultat

existența unei proceduri post-restant nesigură care permitea

fraudarea intereselor expeditorului și a destinatarului, respectiv a

sumelor de bani transmise prin mandate poștale. La momentul anului 2008,

actul normativ care reglementa situația operațiunilor poștale

era O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poștale, modificată și

completată. În cuprinsul acestui act normativ nu existau mențiuni

referitoare la mandatele poștale ca servicii poștale, acest serviciu

fiind prestat exclusiv în baza reglementărilor interne ale SC D. SA,

create de aceasta în vederea funcționării serviciului post-restant,

fără a exista o legislație primară sau secundară care

să asigure securitatea transmiterii mandatelor poștale.

Aceste

instrucțiuni erau învechite, nesigure și prezentau grave lacune în

reglementarea situațiilor ce se pot ivi în cadrul acestui serviciu

poștal privind plata mandatelor poștale, fapt ce a permis fraudarea

sistemului de transmitere a mandatelor poștale prin procedura

post-restant. În cauză, este prezentă atât culpa angajaților CN

D. SA care au dat curs adreselor de schimbare a destinatarilor, deși

aceste documente erau niște documente întocmite în fals, așa cum s-a

constatat prin decizia penală din Dosarul nr. x/97/2009*, precum și

culpa CN D. SA rezultată din reglementările interne proprii utilizate

din anii 1977 care nu erau în măsură să asigure securitatea

serviciului pus la dispoziție ca și modalitate de transfer al banilor

prin serviciul post restant.

Oficianții

poștali au încălcat condițiile sumare de procesare a mandatelor

poștale, a adreselor de schimbare a destinatarului, precum și de

achitare efectivă a sumelor de bani către noii destinatari,

nerealizând nici măcar acele minime verificări privind autenticitatea

adreselor de schimbare a destinatarului.

Constatându-se

lipsa unor reglementări legale clare, exprese, previzibile cu privire la

desfășurarea activității de transmitere a unor sume de bani

prin intermediul SC D. SA, a fost adoptată legislație primară -

O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale, precum și

legislație secundară - Decizia președintelui Autorității

Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia

Informației nr. 2858/2007 privind regimul de autorizare generală

pentru furnizarea serviciilor poștale, astfel cum aceasta a fost

modificată prin Decizia președintelui Autoritatea Națională

pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr. 513/2013

publicată în M. Of. nr. 608 din 4 septembrie 2007. Prin urmare, inclusiv

legiuitorul a constatat că normele interne ale CN D. SA nu erau de

natură a proteja utilizatorul serviciilor poștale, acestea putând fi

foarte ușor eludate, oferind posibilitatea comiterii de fraude de tipul

celor semnalate de către recurentă.

Instanța

de apel s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru

judecat, deși această soluție nu a fost apelată de

către niciuna dintre părți - art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de apel a recalificat excepția autorității de

lucru judecat soluționată deja de către instanța de fond

prin încheierea de ședința din data de 29 aprilie 2015, deși

această încheiere nu a fost apelată dobândind autoritate de lucru

judecat.

Instanța

de apel a reținut existența unei autorități de lucru

judecat pe care hotărârea penală o are în fața instanței

civile care judecă acțiunea civilă. S-a apreciat astfel

greșit că pentru aceeași faptă, recurenta-reclamantă

încearcă găsirea unei alte persoane vinovate pentru recuperarea

prejudiciului pe care oricum instanța penală l-a stabilit deja în

favoarea recurentei. Prejudiciul solicitat a fi acoperit de către B. în

dosarul penal este diferit de prejudiciul solicitat a fi acoperit în prezenta

cauză de către CN D. SA și prepușii acesteia, aspect

tranșat irevocabil de către instanța de fond prin soluția

asupra excepției autorității de lucru judecat.

Instanța

de apel a interpretat greșit conținutul hotărârilor penale din Dosar

nr. x/97/2009, precum și x/97/2009* - art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

(modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive

de nelegalitate, când instanța, interpretând greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia) - instanța de apel s-a

pronunțat în mod greșit, în sensul că, din cuprinsul

hotărârilor penale ar fi rezultat acoperirea integrală a

prejudiciului suferit de către recurentă, prin admiterea

acțiunii civile formulate împotriva numitei B.. La o primă

lectură se poate observa că suma menționată în cuprinsul

sentinței penale nr. 430 din 13 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad este de

884.365.82 lei iar suma pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii

comitentului pentru fapta prepusului este de 981.730,01 lei, debit principal,

precum și dobânda legală aferentă. Se poate observa clar că

nu este vorba despre aceeași sumă de bani. Din cuprinsul

hotărârii penale rezultă clar că prejudiciul la care recurenta a

fost obligată în solidar față de părțile civile

depășește suma de 9.000.000 lei. Prin urmare, nu există

niciun fel de identitate între sumele reținute de către instanța

penală ca fiind prejudiciu suferit și sumele solicitate în dosarul

pendinte.

Decizia

Curții de Apel Alba Iulia este lipsită de temei legal și a fost

dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. - instanța de apel a soluționat în mod greșit fondul cauzei

având ca obiect răspunderea civilă delictuală a comitentului

pentru fapta prepusului prevăzută la art. 1000 alin. (3) C. civ.

Cu privire la

comiterea faptei prejudiciabile de către prepus în cadrul îndeplinirii

funcțiilor încredințate de comitent, s-a susținut că,

dintr-o gravă neglijență, salariații oficiului poștal

Deva au dat curs unui număr de 112 solicitări de transmitere a unor

mandate poștale și, ulterior, au aprobat schimbarea destinatarului

pentru cele 112 mandate poștale în sumă de 981.730,01 lei,

nerealizând minime verificări privind autenticitatea adreselor de

schimbare a destinatarului, adrese care, în realitate, s-a și dovedit

că erau întocmite în fals.

Pentru a

putea verifica îndeplinirea condițiilor cu privire la existența

prejudiciului, precum și cu privire la fapta ilicită, este

necesară înțelegerea mecanismului procedurii puse la dispoziție

de către CN D. SA, procedura post-restant. Față de proba cu

interogatoriu luat dirigintelui oficiului poștal Deva, G., a

celorlalți oficianți pârâți în fața instanței de fond,

precum și față de răspunsurile comunicate de către

Ministerul pentru Societatea Informațională și Autoritatea

Națională pentru Administrarea și Reglementare în

Comunicații, rezultă indubitabil existenta unei proceduri

post-restant care permite fraudarea intereselor expeditorului, sumelor de bani

transmise prin mandate poștale. Pornind de la art. 221 lit. b) din cuprinsul

instrucțiunilor privind tratarea problemelor comune ale serviciilor

poștale, în cuprinsul adreselor de schimbare a destinatarului era

obligatoriu a fi identificat destinatarul final cu nume, prenume și

adresă de achitare. Oficianții poștali au încălcat aceste

condiții sumare de procesare a mandatelor poștale, a adreselor de

schimbare a destinatarului, precum și de achitare efectivă a sumelor

de bani către noii destinatari. Procedura internă prevedea

obligația de a indica pe adresa de schimbare a destinatarului nu doar

numele, ci și adresa. Eliberarea sumelor de bani trebuia realizată în

urma verificării tuturor informațiilor, inclusiv a

veridicității și valabilității documentului. Adresele

de schimbare a destinatarilor conțineau acte de dispoziție cu privire

la mandatele poștale anterior emise, în sensul că era schimbat atât

destinatarul cât și locul de predare, revocându-se astfel vechiul mandat

și emițându-se unul nou.

În ce

privește caracterul nelegal al adreselor de schimbare a destinatarilor,

acesta a fost stabilit cu putere de lucru judecat prin hotărârea

instanței penale care s-a pronunțat în Dosarul nr. x/97/2009* al

instanței supreme.

Culpa CN D.

SA rezultă din Reglementările interne proprii utilizate din anii 1977

care nu erau în măsură să asigure securitatea serviciului pus la

dispoziție ca și modalitate de transfer a banilor prin serviciul post

restant. La momentul anului 2008, actul normativ care reglementa situația

operațiunilor poștale era O.G. nr. 31/2002 privind serviciile

poștale, modificată și completată. În cuprinsul acestui act

normativ nu existau mențiuni referitoare la mandatele poștale ca

servicii poștale, acest serviciu fiind prestat exclusiv în baza

reglementărilor interne, proprii, ale SC D. SA, fără a exista o

legislație primară sau secundară.

Din cuprinsul

reglementărilor legale actuale rezultă foarte clar necesitatea

indicării tuturor datelor de identificare în cazul trimiterilor

poștale, inclusiv în cazul serviciului de schimbare a destinatarului. Prin

adoptarea legislației primare și secundare de către legiuitor,

se recunoaște necesitatea existenței unei reglementări legale

exprese care să suplinească neajunsurile existente în normele interne

ale SC D. SA cu privire la transmiterea sumelor de bani prin mandate

poștale, precum și condițiile în care se poate realiza

schimbarea destinatarului unui mandat poștal, constatându-se astfel

că normele interne ale CN D. SA nu erau la acea data de natură a

proteja utilizatorul serviciilor poștale, acestea putând fi foarte

ușor eludate, și prin intermediul acestora să se comită

fraude de tipul celor semnalate de subscrisa.

Cu privire la

fapta prejudiciabilă, s-a susținut că fundamentul

răspunderii comitentului rezidă în ideea de garanție

asociată cu ideea de risc de activitate și cu ideea de echitate.

Ideea de garanție exprimă obligația comitentului de a garanta

tuturor securitatea în legătură cu activitatea pe care o organizează

și desfășoară prin asocierea sau angajarea de prepuși

și o conduce în interesul său direct sau indirect, imediat sau

mediat. Comitenții nu răspund pentru fapta lor proprie, ci

răspund pentru faptele prepușilor lor, răspunderea lor fiind

indirectă.

După cum

s-a probat, există mandate poștale achitate fără ca numele

destinatarului să existe. Aceste mandate sunt semnate pentru verificare

și achitate unor persoane necunoscute doar din culpa angajaților

poștei. Nu se putea realiza identificarea destinatarului final al mandatelor

poștale, astfel cum a fost modificat prin adresa de schimbare a

destinatarului, în condițiile în care aceste adrese nu cuprindeau nume,

prenume, adresă, alte date de identificare din actul de identitate.

Instanța

de apel a reținut în mod greșit faptul că recurenta nu a dovedit

existența vreunei culpe a angajaților SC D. SA în cauzarea

prejudiciului față de aceasta. S-a susținut că nu este

necesară exista și dovedirea vreunei culpe a prepusului în cauzarea

prejudiciului. Atât în cazul în care există culpa proprie a angajatului,

cât și în situația în care angajatul a acționat strict în

limitele impuse de angajator, fără a le încălca, dacă fapta

angajatului a cauzat un prejudiciu, atunci angajatorul este chemat să

răspundă în numele angajatului său în fața terțului

vătămat. CN D. SA nu a luat toate măsurile necesare pentru a

preîntâmpina fapta prejudiciabilă a prepusului.

Este absurd

să se considere că recurenta, apelând cu bună credință

la serviciile oferite de CN D. SA și-a asumat riscul unui sistem de

plată a mandatelor poștale nesigur și vulnerabil. Era

responsabilitatea CN D. SA să modifice sau să actualizeze

instrucțiunile, respectiv să implementeze noi instrucțiuni

astfel încât sistemul de plată prin mandate poștale să fie unul

sigur pentru cei care apelează la astfel de servicii.

Cu toate

acestea, instanța a apreciat că prepușii au acționat

conform instrucțiunilor interne, motiv pentru care CN D. SA nu ar putea fi

trasă la răspundere, iar singura responsabilă pentru deturnarea

sumelor de bani fiind numita B., așa cum s-a dovedit și prin

hotărârea penală.

Instanța

de apel nu a analizat în mod corect poziția fiecărei părți

în situația juridica dedusă judecății. Trebuia să se

facă o delimitare clară a culpei în producerea prejudiciului suferit

de către recurentă, respectiv culpa SC D. SA pentru pasivitatea de

care a dat dovadă, raportat la lipsa implementării unor

reglementări exprese, clare, previzibile care să ofere gradul necesar

de confidențialitate și siguranță a transferului de bani

prin intermediul serviciilor poștale; culpa prepușilor care aveau

obligația de a efectua o minima verificare prealabila a mandatelor

poștale, respectiv a persoanelor indicate în adresa de schimbare a destinatarului

pentru ridicarea sumelor de bani; culpa numitei B. care a profitat de

vulnerabilitățile procedurii serviciului de transmitere a banilor

prin metoda mandatului poștal.

Instanța

de apel a reținut în mod greșit existența unei cauze

exoneratoare de răspundere reprezentată de culpa angajatei

recurentei. În mod evident, din întreg materialul probator existent la dosarul

cauzei rezultă că, în lipsa mecanismului deficitar al procedurii

post-restant pus la dispoziție de către CN D. SA, sumele de bani

aparținând recurentei nu puteau fi deturnate de către angajata B.

Cu privire la

prejudiciul cauzat, instanța de apel a reținut în mod greșit

faptul că recurenta nu a dovedit existența vreunui prejudiciu. În

ceea ce privește prejudiciul suferit, acesta constă în sumele de bani

care au fost scoase din patrimoniul societății prin întocmirea de

mandate poștale si adrese de schimbare a destinatarilor acestora

către persoane care nu erau destinatari reali ai unor sume de bani la sume

de bani din activitatea întreprinsă de recurentă pe bursă toate

aceste acte materiale fiind realizate cu scopul obținerii sumelor de bani

de către B. personal sau prin interpuși.

Instanța

de apel s-a pronunțat în mod greșit în sensul că, din cuprinsul

hotărârilor penale, ar fi rezultat acoperirea integrală a

prejudiciului suferit de către recurentă prin admiterea acțiunii

civile formulate de către recurentă împotriva numitei B. Nu

există niciun fel de identitate între sumele reținute de către

instanța penală ca fiind prejudiciu suferit și sumele solicitate

la plată prin prezentul dosar.

Recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente;

Prin cererea

înregistrată sub nr. x/97/2010, reclamanta SC C. SA Cluj-Napoca a chemat

în judecată pe pârâta CN D. SA și pe pârâții H., I., J., K., A.,

L. și M. pentru a fi obligați în solidar la plata sumei de 981.730,01

lei, cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală, de la data

comiterii faptei și până la plata integrală prejudiciului.

În drept,

cererea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1000 alin.

(3) C. civ.

Ca

situație de fapt relevantă în cauză, instanțele fondului au

reținut - dând deplină eficiență sentinței penale nr. 430

din 13 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală

nr. 105/A/2013 a Curții de Apel Timișoara și decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție, dată în Dosarul nr. x/97/2009*

- că, în perioada iunie-august 2008, numita B., în calitate de director al

reclamantei, a întocmit în fals mai multe dispoziții prin care a indicat

oficiului poștal Deva să vireze sume importante de bani din conturile

părților vătămate, aflate în gestionarea SC C. SA

Cluj-Napoca, către sine ori către apropiați ai săi;

cunoscând și profitând în mod ilegal de vulnerabilitățile

sistemului de plată prin mandate poștale, această persoană

a întocmit un număr de 112 mandate pentru persoane, investitori pe

piața de capital, clienți ai reclamantei, care au fost prezentate

spre plată oficianților din cadrul oficiului poștal; ulterior,

aceasta uzând de procedura vulnerabilă a mandatului poștal

post-restant, a emis adrese semnate în numele expeditorului SC C. SA

Cluj-Napoca, prin care era schimbat destinatarul inițial al mandatului

poștal cu alte persoane apropiate acesteia, însușindu-și în

acest mod fraudulos suma consemnată în mandate; conform acestei proceduri

de lucru, care în aparență oferea confidențialitate transmiterii

banilor de la expeditor la destinatar, oficiantul poștal avea

obligația de a legitima persoana care se pretinde a fi destinatarul

mandatului post-restant, singurul element obiectiv de verificare fiind

identitatea dintre numele și prenumele persoanei înscrise în adresa de

schimbare a destinatarului inițial și numele și prenumele

persoanei care se prezenta la ghișeu să ridice banii expediați.

Instanța de apel a consemnat că această realitate asupra modului

de instrumentare a mandatelor post-restant a rezultat și din

răspunsul la interogatoriile luate pârâtelor persoane fizice.

Dată

fiind această situație de fapt, reținută ca fiind

relevantă în cauză, și necontestată,

recurenta-reclamantă a precizat în mod expres că înțelege

să critice decizia instanței de apel în privința soluției

asupra excepției lipsei calității procesuale active a

reclamantei, recalificată de către instanță ca apărare

de fond, precum si cu privire la soluția asupra fondului cauzei.

Recurenta-reclamantă

a învederat în mod explicit instanței că, în perioada iunie-august

2008, suma de 981.730,01 lei aferentă unui număr de 112 mandate

poștale a fost deturnată, recurenta-reclamantă fiind astfel

prejudiciată prin pierderea sumei menționate, ca urmare a gravei neglijențe

a salariaților oficiului poștal Deva 6, respectiv că

neglijența acestor angajate a fost dublată de modul de reglementare

internă a procedurilor de procesare a mandatelor poștale și a

procedurilor post-restant.

În aceste

condiții concrete de învestire, în mod corect instanța de apel a apreciat

că, în cauză, pentru aceeași faptă, care a constituit

obiect al unui dosar penal, se încearcă a se găsi un alt autor

și a se da naștere unei alte răspunderi civile delictuale,

deși în procesul penal în care a fost cercetată fapta penală,

s-a exercitat și acțiunea civilă de către partea

civilă care are acum calitatea de reclamantă. Astfel, prin

sentința penală nr. 430/2011 a Tribunalului Arad,

pronunțată în Dosar nr. x/97/2009, definitivă, instanța a

constatat această stare de fapt, concluzionând că singura

vinovată de producerea prejudiciului este angajata reclamantei, care de

altfel și-a și recunoscut vină, fiind obligată la repararea

prejudiciului cauzat părților civile. Mai mult, instanța de apel

- reținând că reclamanta s-a constituit parte civilă în procesul

penal, respectiv faptul că instanța penală a obligat inculpata B.

la plata sumei de 884.365,82 lei - a apreciat în mod corect ca lipsa

prejudiciului împiedică nașterea unei răspunderi civile

delictuale.

S-a consemnat

inclusiv faptul că, din datele dosarului, nu rezultă că

reclamanta ar fi încercat recuperarea prejudiciului de la fosta angajată,

la fel cum nu rezultă nici că aceste sume au fost achitate

persoanelor prejudiciate. Un alt argument convingător este că

hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat cu privire

la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o,

astfel că nu este posibil ca, pentru aceeași faptă,

vinovăția să fie stabilită în sarcina altor persoane.

Referitor

la acest aspect, este important de reținut dispozițiile art. 22 C.

proc. pen. - autoritatea hotărârii penale în civil și efectele

hotărârii civile în penal - conform cărora hotărârea

definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în

fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu

privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o

și a vinovăției acesteia.

Nu în ultimul

rând, instanța de apel a reținut corect că reclamanta, prin

proprii salariați a contribuit la săvârșirea faptei de

către salariații poștali, pe care i-a indus în eroare prin

prezentarea unor adrese care erau emise de reclamantă, purtând toate

însemnele de identificare ale societății.

În ceea ce

privește calitatea procesuală activă, invocată din

perspectiva faptului că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu

în patrimoniul său, s-a apreciat corect că aceasta nu va fi

analizată ca o excepție procesuală, ci ca o condiție a

răspunderii civile delictuale, deci un aspect care vizează fondul

litigiului.

Critica

referitoare la soluția pronunțată de instanța de apel

asupra excepției autorității de lucru judecat (în contextul în

care această soluție nu a fost apelată de către niciuna

dintre părți) - art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - nu este

întemeiată.

Recurenta-reclamantă

a susținut corect că, prin încheierea de ședința din data

de 03 decembrie 2014, Tribunalul a respins excepția prescripției

dreptului de a solicita despăgubiri, precum și excepția

prematurității acțiunii. Prin încheierea de ședința

din data de 29 aprilie 2015, instanța de fond a respins excepția

autorității de lucru judecat si excepția lipsei

calității procesuale pasive. Soluțiile primei instanțe cu

privire la excepția prematurității, excepția

autorității de lucru judecat, excepția lipsei

calității procesuale pasive si excepția lipsei de interes a reclamantei

au dobândit autoritate de lucru judecat, nefăcând obiectul vreunei

căi de atac.

Important

este că, în circumstanțele cauzei, prin încheierea de

ședința din data de 29 aprilie 2015, instanța de fond a dispus

respingerea excepției autorității de lucru judecat, considerând

că, în Dosarul penal nr. x/97/2009, nu au fost părți nici CN D.

SA, nici persoanele fizice și nici obiectul cauzei nu este același.

Devine astfel evident faptul că s-a avut în vedere autoritatea de lucru

judecat reglementată de art. 1201 C. civ., respectiv art. 166 C. proc.

civ., pentru care trebuie să existe tripla identitate de părți,

obiect și cauză.

Instanța

de apel nu a recalificat excepția autorității de lucru judecat

soluționată de către instanța de fond prin încheierea de

ședința din data de 29 aprilie 2015, deși această încheiere

nu a fost apelată dobândind autoritate de lucru judecat, ci a dat

eficiență dispozițiilor art. 22 C. proc. pen. anterior -

instanța a reținut astfel corect că, în cauză, există

o sentință penală definitivă care are autoritate de lucru

judecat în fața instanței civile în ce privește existența

faptei și persoana care a săvârșit-o.

Instanța

de apel chiar a și consemnat faptul că, nu este vorba de autoritatea

de lucru judecat reglementată de art. 1201 C. civ. și de art. 166 C.

proc. civ. - pentru care trebuie să existe tripla identitate de

părți, obiect și cauză - ci de autoritatea lucrului judecat

pe care o are hotărârea instanței penale în fața instanței

civile care judecă acțiunea civilă.

Critica

referitoare la faptul că, instanța de apel ar fi interpretat

greșit conținutul hotărârilor penale din Dosar nr. x/97/2009,

precum și nr. x/97/2009* - critică întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - nu este întemeiată.

Atâta timp cât reclamanta deține un titlu executoriu prin care fosta

angajată este obligată la plata unei sume de bani în favoarea sa, nu

este posibil ca aceeași reclamantă să obțină un alt

titlu executoriu prin care aceeași sumă să fie pusă în

sarcina altor persoane, întrucât acest lucru ar însemna antrenarea unei

răspunderi cumulate, pentru aceeași faptă.

S-a

susținut că suma menționată în cuprinsul sentinței

penale nr. 430 din 13 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad este de 884.365.82 lei

iar suma pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii comitentului

pentru fapta prepusului este de 981.730,01 lei, debit principal, precum și

dobânda legală aferentă, ceea ce ar însemna că nu există

niciun fel de identitate între sumele reținute de către instanța

penală ca fiind prejudiciu suferit și sumele solicitate în dosarul

pendinte. Această susținere a recurentei-reclamante nu poate fi

primită, întrucât ignoră însăși situația de fapt

reținută de instanțele anterioare, necontestată de altfel

de recurenta-reclamantă, prin raportare la care s-au analizat

condițiile răspunderii civile delictuale.

Instanța

de apel a soluționat în mod corect și judicios fondul cauzei având ca

obiect răspunderea civilă delictuală a comitentului pentru fapta

prepusului prevăzută la art. 1000 alin. (3) C. civ., astfel încât

decizia pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici

nu a fost dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Este

suficient să se constate că, în privința prejudiciului cauzat,

instanța de apel a reținut în mod corect că recurenta-reclamantă

nu a dovedit existența vreunui prejudiciu. Din cuprinsul hotărârilor

penale a rezultat acoperirea integrală a prejudiciului suferit de

către recurentă, prin admiterea acțiunii civile formulate de către

recurentă împotriva numitei B.

S-a susținut

că nu există niciun fel de identitate între sumele reținute de

către instanța penală ca fiind prejudiciu suferit și sumele

solicitate la plată prin prezentul dosar. O astfel de susținere nu

poate fi primită, cât timp situația de fapt a cauzei pendinte a

relevat că pretenția reclamantei a vizat și într-un caz și

în celălalt, perioada iunie-august 2008, respectiv suma de 981.730,01 lei

aferentă unui număr de 112 mandate poștale,

recurenta-reclamantă considerându-se în mod explicit prejudiciată

prin pierderea sumei menționate. Faptul că recurenta-reclamantă

a indicat un alt calcul matematic al pretinsului prejudiciu suferit nu

înseamnă că pretenția reclamată poate scăpa

necenzurată de către instanță, în sprijinul acestei analize

concrete venind însăși situația de fapt configurată de

instanțele fondului, necontestată de altfel.

S-a

susținut totodată că prejudiciul solicitat a fi acoperit de

către B. în dosarul penal este diferit de prejudiciul solicitat a fi

acoperit în prezenta cauză de către CN D. SA și prepușii

acesteia, aspect tranșat irevocabil de către instanța de fond

prin soluția asupra excepției autorității de lucru judecat.

O astfel de afirmație nu se susține, întrucât excepția autorității

de lucru judecat a vizat strict doar o anumită stare de fapt - în Dosarul penal

nr. x/97/2009, nu au fost părți nici CN D. SA, nici persoanele fizice

și nici obiectul cauzei nu este același - după exigențele

impuse de dispozițiile art. 1201 C. civ., respectiv art. 166 C. proc. civ.

(tripla identitate de părți, obiect și cauză).

În egală

măsura, din perspectiva fondului cauzei, instanța de apel nu putea

ignora existența sentinței penale definitive care are autoritate de

lucru judecat în fața instanței civile în ce privește existența

faptei și persoana care a săvârșit-o, potrivit art. 22 C. proc.

pen. anterior.

Instanța

de apel nu a reținut culpa angajaților oficiului poștal Deva,

întrucât susținerile reclamantei referitoare la îndeplinirea defectuoasă

a atribuțiile de serviciu au fost infirmate de probele administrate în

cauză - în urma anchetei efectuate de CN D. SA s-a constatat că

atribuțiile de serviciu au fost îndeplinite în mod corespunzător,

nefiind reținută nici o abatere disciplinară în sarcina

acestora.

Totodată,

este judicioasă concluzia instanței de apel, conform căreia

angajații oficiului poștal nu sunt organe de anchetă și nu

aveau calitatea de a analiza legalitatea trimiterilor și schimbărilor

de destinatar în privința mandatelor poștale, și că din

această perspectivă nu li se poate reține nici o culpă în

îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Aceștia nu au făcut

altceva decât să dea curs solicitărilor expeditorului SC C. SA, care

prin proprii salariați au prezentat adresele emise de reclamantă,

adrese care ulterior s-au dovedita fi false.

Caracterul fals

al adreselor de schimbare a destinatarilor a fost stabilit de instanța

penală în cadrul Dosarului nr. x/97/2009*, ca urmare a cercetărilor

efectuate în dosarul penal, fiind evident că nu se putea pretinde

angajaților poștali să aibă vreo urmă de îndoială

cu privire la autenticitatea acestor adrese.

Instanța

de apel a reținut corect culpa reclamantei în alegerea propriilor

salariați, care au reușit să creeze aparența, prin

folosirea de acte false, că aceste acte erau emise de societatea

reclamantă. Cu alte cuvinte, reclamanta a contribuit prin fapta sa proprie

- culpa in eligendo - la producerea prejudiciului, pe care trebuie să-l

acopere împreună cu fosta sa angajată.

Faptul

că Instrucțiunile interne ale SC D. SA asigurau un serviciu

post-restant ineficient și învechit este lipsit de relevanță în

ce privește dovedirea vinovăției salariaților poștali,

iar adoptarea O.G nr. 13/2013 care reglementează în prezent activitatea de

transmitere a unor sume de bani prin intermediu SC D. SA excede obiectului

cauzei și nu poate face obiect al analizei prezentului apel.

Important

este și faptul că reclamanta s-a constituit parte civilă în

procesul penal, instanța penală obligând inculpata B. la plata sumei

de 884.365,82 lei. Instanța de apel a constatat că nu rezultă din

probele administrate că reclamanta să fi încercat măcar

recuperarea prejudiciului de la fosta angajată. Nu rezultă nici

că aceste sume au fost achitate persoanelor prejudiciate, astfel că

lipsa prejudiciului împiedică nașterea unei răspunderi civile

delictuale.

Instanța

de apel a apreciat corect că pentru ca răspunderea comitentului

să fie angajată în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., este necesar

ca, în persoana prepusului, să fie întrunite condițiile

răspunderii pentru fapta proprie, prevăzute de art. 998 și 999 C.

civ. Pentru existența, respectiv antrenarea răspunderii civile

delictuale, în condițiile art. 998 și următoarele C. civ.,

trebuie întrunite în mod cumulativ următoarele condiții:

existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportul de cauzalitate

între faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției

celui care a săvârșit-o, răspunderea civilă delictuală

pentru fapta proprie având un caracter strict personal.

Cât timp cel

puțin una din condițiile răspunderii civile delictuale nu este

îndeplinită, așa cum s-a stabilit cu precădere de

instanțele anterioare (este vorba de condiția prejudiciului, date

fiind efectele hotărârii definitive penale), nu poate fi angajată

răspunderea pârâtei CN D. SA, și nici răspunderea persoanelor

fizice, angajați ai acesteia, pârâții persoane fizice.

Conform

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC E. SA

(fosta SC C. SA) va fi obligată la plata sumei de 980 lei către

intimații-pârâți G., K., J., I., A., L. și M., cu titlu de

cheltuieli de judecată, fiind astfel dovedită culpa lor

procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E. SA (fosta SC C. SA) împotriva Deciziei

nr. 1280 din data de 06 octombrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

I civilă.

Obligă

pe recurenta

SC

E. SA (fosta SC C. SA) la plata sumei de 980 lei către

intimații-pârâți G., K., J., I., A., L. și M., cu titlu de

cheltuieli de judecată, conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2017.