- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 21 februarie 2017
Decizia nr. 356/2017 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare
Decizia nr. 356/2017 Constată că se solicită strămutarea unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Neamț având ca obiect o acțiune înregistrată la data de 16 iunie 2015, după data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, și anume 15 februarie 2013. Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ. „Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de Ia care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia". În speță, se solicită strămutarea unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Neamț, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Bacău, potrivit Anexei I la Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în M. Of.
al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. Față de dispozițiile art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Bacău, în favoarea căreia urmează a se decima competența de soluționare a pricinii.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Declină competența de soluționare a cauzei ce privește cererea de strămutare a Dosarului nr. x/279/2015* al Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, formulată de petentul A. cu domiciliul în Piatra-Neamț, în contradictoriu cu intimații B. cu domiciliul în Piatra-Neamț, municipiul Piatra Neamț prin Primar cu sediul în Piatra-Neamț și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț cu sediul în Piatra-Neamț, în favoarea Curții de Apel Bacău. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017. Procesat de GGC - LM