BERZOI v. MOLDOVA

Cea decizia nr. 77612/01 de către Pavel BERZOI împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 4 martie 2008 ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Giovanni Bonello, Stanislav Pavlovschi, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 20 februarie 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cauzei, având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat cere Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Dl. Pavel Berzoi este un național moldovenesc născut în 1943 și locuiește în Ungheni. Guvernul moldovenesc (“Governul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Vladimir Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1994 reclamantul a depus bani la o bancă comercială. Potrivit contractului încheiat cu banca, aceasta din urmă ar plăti dobânzi anuale de 185% pe această sumă. Cu toate acestea, banca a redus treptat rata dobânzii de-a lungul anilor. Reclamantul a dezacordat cu modificările și, după încercările de a obține întreaga sumă datorată, a inițiat procedura judiciară. Prin o hotărâre finală din 2 martie 2000, Curtea de Apel a constatat în favoarea reclamantului și l-a acordat 4.186 lei moldoveni (MDL) (373,43 euro) la momentul respectiv. La 27 iunie 2000, Procurorul general adjunct a depus o cerere de anulare a hotărârii în favoarea reclamantului și de respingere a cererilor sale. La 30 august 2000, Curtea Supremă de Justiție a susținut în întregime cererea procurorului general adjunct. În urma comunicării cauzei de către Curte, Agentul Guvernului a solicitat Procurorului General să depună o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție pentru a-și anula hotărârea din 30 august 2000 și pentru a-și întrerupe cererea de anulare. El a considerat că anularea unei hotărâri finale în favoarea reclamantului și-a încălcat drepturile în temeiul convenției. Procurorul General a respectat cererea Agentului Guvernamental. A depus o cerere de revizuire, în baza articolului 449 § 1 litera (j) din Codul de Procedură Civilă. Prin hotărârea din 21 ianuarie 2005, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea de revizuire a Procurorului General, a anulat hotărârea din 30 august 2000 și a întrerupt procedura de anulare. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la anularea de către Curtea Supremă de Justiție la 30 august 2000 a hotărârii finale în favoarea sa, ca urmare a cererilor de anulare ale procurorului general adjunct. La 26 noiembrie 2007, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor legate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul]: 1. Recunoaște că a existat o ingerință în drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a depunerii cererii procurorului general de anulare și ca urmare a faptului că acest lucru a fost susținut de Curtea Supremă de Justiție. 2. [...] ofera sa plateasca 3000 (trei mii) euro [la dl Pavel Berzoi] in compensatie pentru orice prejudiciu material si morale, precum si costuri si cheltuieli. Acest sum va fi achitabil in termen de trei luni de la data deciziei luate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de a elimina cererea. Plata va constitui rezolutia finala a cazului.” Reclamantul solicită Curții să respingă propunerea Guvernului pe baza faptului că dorește examinarea cazului său să continue și să aibă o hotărâre pronunțată. Curtea observă, la început, că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase a cazului. 2 din Convenție, negocierile de decontare prietenoasă sunt confidențiale și art. 62 § 2 din Regulamentul Curții prevede în continuare că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă sau concesiune făcută în cadrul încercării de a asigura o soluționare prietenoasă nu pot fi menționate sau invocate în proceduri de litigiu. Cu toate acestea, declarația a fost făcută de Guvern la 4 septembrie 2007 și a fost modificată ulterior în afara cadrul negocierilor de decontare prietenoasă. Curtea remarcă că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea să scoată un caz din lista sa, în special în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea constată, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC] , nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). În ceea ce privește circumstanțele cauzei instantanee, Curtea constată că în mai multe cazuri a specificat natura și extinderea obligațiilor care decurg pentru Statul pârât în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește anularea hotărârilor finale în favoarea reclamanților și a dreptului beneficiarului hotărârii la bucuria pașnică a bunurilor (a se vedea, printre altele, Roșca c. Moldova , nr. 6267/02, 22 martie 2005; Nistas GmbH c. Moldova , nr. 30303/03, 12 decembrie 2006; și Josan c. Moldova , nr. 374331/02, 21 Martie 2006). În cazul în care Curtea a constatat încălcarea acestor articole, a acordat satisfacție echitabilă, valoarea care depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația unilaterală a Guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuțiile Curții în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus, și Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005) ). Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile din aceasta nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 77612/01

by Pavel BERZOI

against Moldova

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 4

March 2008 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Giovanni Bonello,

Stanislav Pavlovschi,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 20 February 2001,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Pavel Berzoi, is a Moldovan national who was born in 1943 and lives in Ungheni. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Vladimir Grosu.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In 1994 the applicant deposited money with a commercial bank. According to the contract concluded with the bank, the latter would pay annual interest of 185 per cent on that amount. However, the bank gradually reduced the interest rate over the years. The applicant disagreed with the changes and, after unsuccessful attempts to obtain the entire amount due, he initiated court proceedings.

By a final judgment of 2 March 2000 the Court of Appeal found in favour of the applicant and awarded him 4,186 Moldovan lei (MDL) (373.43 euros (EUR) at the time).

On 27 June 2000 the Deputy Prosecutor General lodged a request for the annulment of the judgment in favour of the applicant and for the dismissal of his claims.

On 30 August 2000 the Supreme Court of Justice upheld the Deputy Prosecutor General’s request in full.

Following the communication of the case by the Court, the Government Agent asked the Prosecutor General to lodge a revision request with the Supreme Court of Justice to quash its judgment of 30 August 2000 and to discontinue the request for annulment proceedings. He considered that the quashing of a final judgment in favour of the applicant had breached his rights under the Convention.

The Prosecutor General complied with the Government Agent’s request. He lodged a revision request, relying on Article 449 § 1 (j) of the Code of Civil Procedure. By a judgment of 21 January 2005 the Supreme Court of Justice upheld the Prosecutor General’s request for revision, quashed its judgment of 30 August 2000 and discontinued the annulment proceedings.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention and under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the quashing by the Supreme Court of Justice on 30 August 2000 of the final judgment in his favour as a result of the Deputy Prosecutor General’s requests for annulment.

THE LAW

On 26 November 2007 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“[The Government]:

This sum will be payable within three months of the date of a decision taken by the European Court of Human Rights to strike the application out. The payment will constitute the final resolution of the case.”

The applicant requested the Court to reject the Government’s proposal on the basis that he wanted the examination of his case to continue and to have a judgment delivered.

The Court observes at the outset that the parties were unable to agree on the terms of a friendly settlement of the case. It notes that, under Article

38 §

2 of the Convention, friendly settlement negotiations are confidential and that Rule 62 § 2 of the Rules of Court further stipulates that no written or oral communication and no offer or concession made in the framework of the attempt to secure a friendly settlement may be referred to or relied on in contentious proceedings.

However, the declaration was made by the Government on 4 September 2007 and was subsequently amended outside the framework of the friendly settlement negotiations.

The Court notes that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list in particular if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

Article 37 § 1

in fine

includes the proviso that:

“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

The Court also notes that under certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular

the

Tahsin Acar

judgment (see

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, and

Melnic v.

Moldova

, no. 6923/03, §§ 22-25, 14 November 2006).

As to the circumstances of the instant case, the Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for the respondent State under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as regards the quashing of final judgments in favour of the applicants and the judgment beneficiary’s right to the peaceful enjoyment of possessions (see, among many others,

Roșca v. Moldova

, no. 6267/02, 22 March 2005;

Nistas GmbH v. Moldova

, no.

30303/03, 12 December 2006; and

Josan v. Moldova

, no. 37431/02, 21

March 2006). Where the Court has found a breach of these Articles it has awarded just satisfaction, the amount of which depended on the particular features of the case.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s unilateral declaration, as well as the amount of compensation proposed (which can be considered reasonable in comparison with the Court’s awards in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles,

Tahsin Acar

, cited above, and

Meriakri v.

Moldova

((striking out), no. 53487/99, 1 March 2005)).

In the light of all the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously:

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article

37 § 1 (c) of the Convention.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Deputy Registrar

President