CtEDO 04.03.2008 Auto

BERZOI v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
04.03.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BERZOI v. MOLDOVA (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

Cea decizia nr. 77612/01 de către Pavel BERZOI împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 4 martie 2008 ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Giovanni Bonello, Stanislav Pavlovschi, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 20 februarie 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cauzei, având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat cere Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Dl. Pavel Berzoi este un național moldovenesc născut în 1943 și locuiește în Ungheni. Guvernul moldovenesc (“Governul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Vladimir Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1994 reclamantul a depus bani la o bancă comercială. Potrivit contractului încheiat cu banca, aceasta din urmă ar plăti dobânzi anuale de 185% pe această sumă. Cu toate acestea, banca a redus treptat rata dobânzii de-a lungul anilor. Reclamantul a dezacordat cu modificările și, după încercările de a obține întreaga sumă datorată, a inițiat procedura judiciară. Prin o hotărâre finală din 2 martie 2000, Curtea de Apel a constatat în favoarea reclamantului și l-a acordat 4.186 lei moldoveni (MDL) (373,43 euro) la momentul respectiv. La 27 iunie 2000, Procurorul general adjunct a depus o cerere de anulare a hotărârii în favoarea reclamantului și de respingere a cererilor sale. La 30 august 2000, Curtea Supremă de Justiție a susținut în întregime cererea procurorului general adjunct. În urma comunicării cauzei de către Curte, Agentul Guvernului a solicitat Procurorului General să depună o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție pentru a-și anula hotărârea din 30 august 2000 și pentru a-și întrerupe cererea de anulare. El a considerat că anularea unei hotărâri finale în favoarea reclamantului și-a încălcat drepturile în temeiul convenției. Procurorul General a respectat cererea Agentului Guvernamental. A depus o cerere de revizuire, în baza articolului 449 § 1 litera (j) din Codul de Procedură Civilă. Prin hotărârea din 21 ianuarie 2005, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea de revizuire a Procurorului General, a anulat hotărârea din 30 august 2000 și a întrerupt procedura de anulare. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la anularea de către Curtea Supremă de Justiție la 30 august 2000 a hotărârii finale în favoarea sa, ca urmare a cererilor de anulare ale procurorului general adjunct. La 26 noiembrie 2007, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor legate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul]: 1. Recunoaște că a existat o ingerință în drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a depunerii cererii procurorului general de anulare și ca urmare a faptului că acest lucru a fost susținut de Curtea Supremă de Justiție. 2. [...] ofera sa plateasca 3000 (trei mii) euro [la dl Pavel Berzoi] in compensatie pentru orice prejudiciu material si morale, precum si costuri si cheltuieli. Acest sum va fi achitabil in termen de trei luni de la data deciziei luate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de a elimina cererea. Plata va constitui rezolutia finala a cazului.” Reclamantul solicită Curții să respingă propunerea Guvernului pe baza faptului că dorește examinarea cazului său să continue și să aibă o hotărâre pronunțată. Curtea observă, la început, că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase a cazului. 2 din Convenție, negocierile de decontare prietenoasă sunt confidențiale și art. 62 § 2 din Regulamentul Curții prevede în continuare că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă sau concesiune făcută în cadrul încercării de a asigura o soluționare prietenoasă nu pot fi menționate sau invocate în proceduri de litigiu. Cu toate acestea, declarația a fost făcută de Guvern la 4 septembrie 2007 și a fost modificată ulterior în afara cadrul negocierilor de decontare prietenoasă. Curtea remarcă că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea să scoată un caz din lista sa, în special în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea constată, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC] , nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). În ceea ce privește circumstanțele cauzei instantanee, Curtea constată că în mai multe cazuri a specificat natura și extinderea obligațiilor care decurg pentru Statul pârât în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește anularea hotărârilor finale în favoarea reclamanților și a dreptului beneficiarului hotărârii la bucuria pașnică a bunurilor (a se vedea, printre altele, Roșca c. Moldova , nr. 6267/02, 22 martie 2005; Nistas GmbH c. Moldova , nr. 30303/03, 12 decembrie 2006; și Josan c. Moldova , nr. 374331/02, 21 Martie 2006). În cazul în care Curtea a constatat încălcarea acestor articole, a acordat satisfacție echitabilă, valoarea care depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația unilaterală a Guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuțiile Curții în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus, și Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005) ). Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile din aceasta nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă