ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2405/2015

Decizia nr. 2405/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3628 din data de 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

A fost anulată Decizia nr. 473 din 06 decembrie 2012 privind soluționarea contestației, Procesul-verbal nr. 5303 din 10 aprilie 2009 și dispoziția de refuz.

A fost obligată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili la restituirea către reclamantă a sumei de 1.205.895 lei, reprezentând accize.

A fost obligată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili la plata către reclamantă a dobânzii fiscale în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere pentru suma de 1.205.895 lei, calculată începând cu data emiterii Procesului-verbal nr. 5303 din 10 aprilie 2009, până la data restituirii sumei reprezentând accize.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat sentința instanței de fond ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, indicând dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., republicat, ca temei al motivelor formulate.

S-a susținut că în mod eronat instanța de fond a reținut că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 210 alin. (2) din C. fisc. și că are dreptul la restituirea accizelor virate la bugetul de stat în sumă de 1.205.895 lei.

S-a arătat că din interpretarea dispozițiilor normative indicate reiese că legiuitorul a instituit dreptul operatorilor economici la restituirea accizelor aferente cafelei supusă unor operațiuni proprii de prelucrare în vederea obținerii de sortimente de cafea exportate sau livrate în alt stat membru.

Recurenta a arătat că operațiunile constând în amestecarea cafelei solubile cu alte ingrediente, dozarea și ambalarea produsului nu constituie operațiuni de prelucrare, astfel cum cere legiuitorul pentru acordarea dreptului la restituire. S-a susținut că potrivit legislației comunitare și naționale amestecarea, dozarea și ambalarea nu pot fi asimilate prelucrării.

Recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a criticat hotărârea instanței de fond, indicând ca temei juridic al motivelor formulate dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., republicat, și arătând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

S-a susținut, în esență, că cererea societății de restituire accize nu îndeplinește cele trei condiții cumulative prevăzute de dispozițiile art. 210 din C. fisc.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursurilor formulate ca vădit nefondate, întrucât recurentele nu critică modul în care instanța a aplicat dispozițiile art. 210 din C. fisc., ci critică aprecierea subiectivă a instanței de fond asupra unor chestiuni de fapt și nu de drept.

4.1 Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 24 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 9 octombrie 2014 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

4.2 Cu privire la fondul recursurilor

4.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând motivele de recurs formulate de recurente, Înalta Curte constată că instanța de primă jurisdicție a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale aplicabile cauzei, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care va menține în totalitate hotărârea pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică.

Înalta Curte constată că ambele recurente au criticat reținerea de către instanța de fond a încadrării reclamantei în prevederile art. 210 din C. fisc.

În conformitate cu prevederile art. 210 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, operatorii economici care exportă sau care livrează într-un alt stat membru sortimente de cafea, obținute din operațiuni proprii de prelucrare a cafelei achiziționate direct de către aceștia, din alte state membre sau din import, pot solicita autorităților fiscale competente, pe bază de documente justificative, restituirea accizelor virate la bugetul de stat, aferente cantităților de cafea utilizate ca materie primă pentru cafeaua exportată sau livrată în alt stat membru.

Înalta Curte reține că intimata-reclamantă efectuează achiziții intracomunitare de cafea solubilă, sortiment pe care îl utilizează pentru obținerea produsului "(...)", realizat printr-un proces de amestecare a cafelei solubile cu alte ingrediente, produs ce este exportat sau livrat în comunitate, iar instanța de primă jurisdicție a reținut în mod corect că sunt întrunite, în cazul reclamantei, condițiile prevăzute de dispozițiile art. 210 alin. (2) din C. fisc. pentru a beneficia de dreptul de restituire a accizelor.

Susținerile recurentelor în sensul că "operațiunile constând în amestecarea cafelei solubile cu alte ingrediente, dozarea și ambalarea produsului nu constituie operațiuni de prelucrare, astfel cum cere legiuitorul, pentru acordarea dreptului la restituire", nu pot fi primite de către instanța de control judiciar, care constată că produsul "(...)" este încadrat într-o altă poziție tarifară de încadrare vamală, care este diferită de cea a cafelei solubile.

Or, în conformitate cu prevederile art. 37 din Regulamentul vamal Comunitar, operațiunile de prelucrare sau transformare în urma cărora produsele obținute se încadrează într-una dintre pozițiile tarifare ale Nomenclaturii combinate, diferită de cele aferente diferitelor materiale neoriginale, se consideră transformare completă, fiind evident că produsul "(...)" este un produs nou obținut.

4.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 3628 din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN