ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 264/2015

Decizia nr. 264/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. anularea notificării transmise pe cale electronică de către B. în data de 11 februarie 2012, prin care i s-au comunicat procentul de contribuție clawback aferent trim. IV al anului 2011 precum și bugetul de referință pentru medicamente aferente aceluiași trimestru; anularea notificării din 10 februarie 2012, la care se face trimitere în comunicarea electronică din data de 11 februarie 2012 prin care s-a comunicat consumul centralizat de medicamente pentru care, potrivit B., subscrisa datorează contribuția clawback, corespunzătoare aceleiași perioade de referință (trim. IV al anului 2011) și constatarea admisibilității excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății și, pe cale de consecință, sesizarea, în temeiul art. 29, alin. (4) a Legii nr. 47/1992, a Curții Constituționale a României.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit notificării din 10 februarie 2012, a cărei anulare o solicită, valoarea totală a consumului de medicamente pentru care are calitatea de deținător de autorizație de punere pe piață, suportată din Fond în trim. IV 2011, ar fi de 44.272.385,24 lei, procentul de contribuție fiind de 17.2 %. Aceeași notificare indică o valoare de 183.639,04 lei aferentă consumului de medicamente pentru care ar avea calitatea de reprezentant legal, în România, al societății străine SC C. LTD (deținător al autorizației de punere pe piață pentru aceste medicamente), precum și o valoare de 16.118,36 lei aferentă consumului de medicamente pentru care ar avea calitatea de reprezentant legal, în România, al societății străine SC D. BV (deținător al autorizației de punere pe piață pentru aceste medicamente).

Reclamanta a menționat că în urma unei tranzacții din data de 23 iulie 2009, SC A. SA a dobândit unele active ale celor doua societăți (SC C. LTD și SC D. BV), printre care și drepturile de fabricație și comercializare în România a unor produse farmaceutice (autorizații de punere pe piață, ale căror formalități administrative de preluare au fost finalizate în termen de aproximativ 6 luni), însă nu a avut niciodată calitatea de persoană autorizată ori de reprezentant legal în România (în sensul pe care art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 77/2011 îl atribuie acestor două noțiuni) a acestor două societăți, neexistând nici o înțelegere verbală sau scrisă în sensul asumării vreunei obligații fiscale generate de activitatea celor doua societăți.

A precizat că, atât la momentul tranzacției dintre SC A. SA și cele două societăți, cât și la momentul preluării efective a autorizațiilor de punere pe piață, existau stocuri importante de produse introduse deja pe piață de cele două societăți și de subsidiarele lor din România, stocuri aflate în proprietatea distribuitorilor, farmaciilor și spitalelor din România.

Așadar, la data introducerii - data primei comercializări - a respectivelor produselor pe piața din România, reclamanta a susținut că nu era deținătoarea autorizației de punere pe piață pentru respectivele produse și, mai mult, nu exista încă vreo înțelegere de preluare a autorizațiilor de punere pe piață de la cele două societăți străine. Simplul fapt că, la data calculării procentului de contribuție și a consumului, este deținătoarea unor autorizații de punere pe piață nu genera o obligație de plată a contribuției în sarcina SC A. SA, la data faptului generator al obligației de declarare și plată, neavând vreo calitate în legătură cu respectivele produse.

Reclamanta a precizat că notificările transmise societății includ în pretinsul consum suportat din Fond, aferent vânzărilor SC A. SA, sume care, în mod real, nu au fost și nu au putut fi decontate din fonduri publice pentru acoperirea consumului de medicamente compensate în trim. IV al anului 2011.

Astfel, în primul rând, a arătat că în lista cuprinsă în aceste notificări se regăsesc medicamente pe care SC A. SA nu le-a comercializat niciodată în România, deși s-a obținut autorizație de punere pe piață pentru acestea. De exemplu, sub codul de produs, în listă se regăsește medicamentul x 10 mg, a cărui comercializare a determinat, potrivit notificării B., decontări din Fond în cursul trim. IV 2011. Un alt exemplu de produs necomercializat în România, dar inclus pe lista cuprinsă în notificările B., este medicamentul cu codul x (x 250mg/5ml), pentru care, potrivit notificărilor, s-ar fi decontat din Fond suma de 833 lei. Aceeași situație există și în privința produsului x 500 mg, înregistrat în listă cu o pretinsă valoare decontată de 828 lei, dar necomercializată în România (pentru produsele x, niciodată comercializate în România, a înregistrat doar variația de denumire comercială a produsului x, care este înregistrat distinct în lista comunicată de B.). Asemenea erori repetate, cuprinse în notificările transmise, conduc la majorarea considerabilă, cu sume care nu au fost în mod real suportate din fondurile publice, a bazei de calcul al contribuției și, implicit, a contribuției înseși.

În al doilea rând, a menționat că în lista care se regăsește în notificări sunt indicate medicamente care, deși au fost comercializate în trecut, nu au mai fost puse pe piața din România de către SC A. SA în anul 2011, iar față de data punerii pe piață a ultimelor loturi, aceste produse aveau valabilitatea expirată în trim. IV 2011, neputând fi, așadar, vândute prin farmacii în această perioadă.

În al treilea rând, a precizat că numeroase produse sunt duplicate în lista transmisă, deși acestea au fost și sunt autorizate și puse pe piață într-o formă farmaceutică și comercială unică.

În al patrulea rând, reclamanta a susținut că în lista comunicată se regăsesc medicamente pentru care SC A. SA nu este nici deținător de autorizație de punere pe piață, nici reprezentant legal al deținătorului autorizației de punere pe piață (în sensul art. 2 din Ordonanță). În exemplificare, reclamanta a arătat că există numeroase medicamente pentru care calitatea de deținător al autorizației de punere pe piață sau, după caz, de reprezentant legal al deținătorului autorizației de punere pe piață, revine societății SC C. SA, precum produsul x 5 mg, înregistrat în listă cu o valoare decontată de 2433 lei. Tot astfel, în listă se regăsesc produse pentru care nici reclamanta, nici societatea SC C. SA (în cadrul căreia reclamanta deține calitatea de acționar majoritar) nu sunt deținători ai autorizației de punere pe piață sau reprezentanți legali ai deținătorului autorizației de punere pe piață. Aceasta este situația produsului x 50 mg, înregistrat în listă cu o valoare compensată de 1.408 lei.

În considerarea împrejurării că valoarea consumului de medicamente comunicat este mai mare decât valoarea consumului real aferent trim. IV 2011, este neîndoielnic că nici procentul „p" al contribuției, de 17.2%, nu a fost stabilit în mod legal, de vreme ce, în aplicarea sistemului de calcul prevăzut de art. 3 din Ordonanță. B. a avut în vedere o valoarea nereală, majorată în mod artificial, a consumului de medicamente compensate.

În raport cu aspectele învederate în prezenta contestație, reclamanta a apreciat că notificarea transmisă, pe cale electronică, în data de 11 februarie 2012, precum și notificarea din 10 februarie 2012, primită prin postă în data de 17 februarie 2012, sunt nelegale, întrucât prin aceste acte administrative s-au calculat și raportat, cu titlul de valori ale consumului de medicamente compensate suportate din Fondul unic de asigurări de sănătate în trim. IV al anului 2011, sume fictive, care nu au determinat și nu pot determina, în mod real, decontări din fonduri publice. Așa fiind, notificările menționate sunt contrare art. 1 și 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

Reclamanta a solicitat instanței să constate admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății și, pe cale de consecință, să dispună sesizarea, în temeiul art. 29, alin. (4) a Legii nr. 47/1992, a Curții Constituționale a României și a formulat critici de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011.

Ulterior, reclamanta a formulat o cerere completatoare prin care a solicitat a se avea în vedere că există neconcordanțe între informațiile privind trim. IV din 2011 furnizate de B. în două seturi de notificări succesive (respectiv notificările atacate și notificarea din data de 5 mai 2012).

A precizat că, din examinarea comparativă a celor două seturi de notificări succesive, rezultă că nu toate mențiunile cuprinse în notificarea aferentă trim. IV al anului 2011 se regăsesc în lista vânzărilor individuale totale pe anul 2011 din notificarea din data de 5 mai 2012.

Reclamanta a mai susținut că notificările atacate sunt contrare prevederilor și jurisprudenței întemeiate pe Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A arătat că stabilirea și încasarea unei taxe reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenției Europene pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (Curtea Europeană a Drepturilor Omului). Textul clar al alin. (2) al articolului din Protocolul nr. I este aplicat în acest de o jurisprudența constantă. Orice ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să respecte un raport de proporționalitate cu scopul urmărit.

Pârâta B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Prin Încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 20 iunie 2012, Curtea a admis cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 și, în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (2) din legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a suspendat judecata cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Prin Decizia nr. 1007 din data de 27 noiembrie 2012 Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, reținând, în esență, că toate criticile formulate privesc, în principal, modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, aspect ce excedează competenței instanței de contencios constituțional, urmând ca instanța de judecată învestită cu judecarea acțiunii în anulare să facă interpretarea legii în cauzele deduse judecății.

Prin sentința nr. 1214 din 3 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta B.; a anulat notificarea transmisă reclamantei la data de 11 februarie 2012, prin care i s-a comunicat procentul de contribuție clawback aferent trim. IV al anului 2011, precum și bugetul de referință pentru medicamente aferent aceluiași trimestru și a anulat notificarea din 10 februarie 2012, prin care s-a comunicat reclamantei consumul centralizat de medicamente pentru care datorează contribuția clawback corespunzătoare trim. IV al anului 2011.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că o primă critică întemeiată este aceea că există vădite neconcordanțe între informațiile privind trim. IV din 2011 comunicate de pârâta B. prin notificări succesive.

Astfel, în cuprinsul notificărilor a căror anulare se solicită, pârâta a indicat în mod detaliat lista medicamentelor și volumul consumului aferent fiecăruia dintre acestea, raportat la perioada de referință (trim. IV 2011).

Printr-o notificare transmisă reclamantei ulterior, la data de 5 mai 2012, pârâta a comunicat valoarea vânzărilor individuale aferente întregului an 2011.

Dat fiind raportul parte-întreg dintre intervalul de timp avut în vedere prin aceste notificări succesive, rezultă că, așa cum în mod judicios a apreciat și reclamanta, în notificarea din 5 mai 2012 care viza întregul an 2011 ar fi trebuit să figureze integral medicamentele care figurau în notificările aferente numai trim. IV al anului 2011, or, din examinarea comparativă a celor două notificări, se observă că nu toate mențiunile cuprinse în notificarea aferentă trim. IV al anului 2011 se regăsesc în lista vânzărilor individuale totale pe anul 2011 din notificarea din data de 5 mai 2012.

A apreciat ca fiind relevant exemplul oferit de reclamantă, confirmat de probele administrate, în sensul că, în notificările ce formează obiectul prezentei acțiuni, figurează ca și produse vândute în mod efectiv și real pe piață în cursul trim. IV al anului 2011 medicamentele având următoarele coduri comerciale x, acestea neregăsindu-se însă în notificarea din 5 mai 2012, care vizează valoarea vânzărilor individuale aferente anului 2011, în întregul său.

Această necorelare a informațiilor evidențiază existența, în mod cert, a unei erori de calcul a contribuției clawback datorate de reclamantă, cu mențiunea că pârâta nu a formulat apărări prin care să justifice neconcordanța între documentele vizând aceeași perioadă.

A mai reținut prima instanță că notificările a căror anulare se cere conțin informații nereale privind medicamente pe care reclamanta SC A. SA nu le-a comercializat niciodată în România (ex: codul de produs x (medicament x 10 mg); codul x (x 250mg/5ml), medicamente care, deși au fost comercializate de reclamantă, în trecut, nu au mai fost puse pe piața din România în anul 2011, iar față de data punerii pe piață a ultimelor loturi, aceste produse aveau valabilitatea expirată în trim. IV 2011, consecința fiind imposibilitatea de a fi vândute prin farmacii în această perioadă.

Or, în ceea ce privește medicamentele pe care reclamanta SC A. SA nu le-a comercializat niciodată în România, includerea acestora în listele cuprinse în notificările comunicate conduc, indiscutabil, la majorarea bazei de calcul a contribuției clawback și, pe cale de consecință, a contribuției, cu sume care nu au fost suportate, în mod real, din fondurile publice.

Cu privire la medicamentele care, deși au fost comercializate de reclamantă, în trecut, nu au mai fost puse pe piața din România în anul 2011, curtea a apreciat că includerea acestora în listele cuprinse în notificări este, în mod cert, eronată, întrucât, în condițiile date, nu a putut exista un consum real al acestora în trim. IV 2011, neputând exista nici decontările corespunzătoare din fonduri publice.

De asemenea, a constatat că este întemeiată și critica privind imputarea taxei clawback datorate de alte persoane juridice.

Din această perspectivă, instanța de fond a reținut că, urmare a unei tranzacții încheiate de reclamantă data de 23 iulie 2009, aceasta a dobândit unele active ale societăților SC C. LTD și SC D. BV, printre care și drepturile de fabricație și comercializare în România a unor produse farmaceutice.

Cu toate acestea, a constatat că reclamanta nu a avut niciodată calitatea de persoană autorizată ori de reprezentant legal în România a acestor două societăți, astfel cum prevede art. 2 din O.U.G. nr. 77/2011și nu există nici un document din care să rezulte că reclamanta și-a asumat vreo obligație fiscală generată de activitatea acestora.

Așadar, la data primei comercializări a produselor farmaceutice respective pe piața din România, reclamanta SC A. SA nu era deținătoarea autorizației de punere pe piață pentru acestea și nu exista, încă, vreo înțelegere de preluare a autorizațiilor de punere pe piață de la cele două societăți Ozone, consecința fiind aceea că nu exista obligația de plată a contribuției clawback în sarcina reclamantei.

De asemenea, din analiza înscrisurilor probatorii, Curtea a reținut că notificările atacate cuprind referiri la unele medicamente pentru care nu există autorizații de punere pe piață valabile.

În acord cu reclamanta, judecătorul fondului a reținut, din interpretarea dispozițiilor art. 700 alin. (1) și art. 730 din Legea nr. 95/2006, împrejurarea că, pentru a putea fi comercializat, unui medicament trebuie să-i fi fost acordată autorizație de punere pe piață, că aceasta are, ca regulă, o valabilitate de 5 ani care poate fi prelungită, că în cazul depunerii unei cereri de prelungire, medicamentele se pot comercializa până la soluționarea cererii și că solicitantul poate retrage cererea de prelungire a APP, de la acea dată încetând dreptul de a comercializa medicamentul respectiv.

Or, analizând documentele depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a observat că se confirmă criticile reclamantei, în sensul că, pentru următoarele medicamente, fie nu există autorizație de punere pe piață valabilă, fie deținătorul autorizației este o persoană juridică diferită, fie medicamentul apare sub două coduri diferite, fiind imputat de două ori.

În concluzie, în ceea ce privește medicamentele pentru care nu exista autorizație de punere pe piață valabilă, acestea nu puteau fi comercializate de reclamantă și, pe cale de consecință, nu puteau fi compensate, reclamanta neputând datora contribuția clawback, iar în ceea ce privește cele pentru care deținătorul autorizației este o altă persoană juridică sau cele imputate de două ori, este evident că aceste erori au condus la stabilirea în sarcina reclamantei a unei contribuții nedatorate.

Referitor la critica reclamantei, în sensul că sumele indicate în notificările emise de B. includ T.V.A., fapt ce se traduce într-o dublă impozitare, a reținut că, prin Decizia nr. 39/2013, publicată în M. Of. nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea Constituțională a constatat ca fiind neconstituțională sintagma „care include și taxa pe valoare adăugată" din cuprinsul art. 3 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011.

Indiferent de faptul că în speță este incidentă o altă formulă de calcul a taxei - mai exact cea prevăzută de art. 3 din același act normativ în forma sa inițială, (înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 110/2011) care nu prevedea expres includerea T.V.A.-ului în valorile comunicate, prima instanță a apreciat ca fiind relevant faptul că în considerentele Deciziei nr. 1007/2012, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 77/2011, în forma aplicabilă în cauza de față, Curtea Constituțională a reținut că, după modificarea adusă prin O.U.G. nr. 110/2011, actul normativ a fost modificat din nou prin O.G. nr. 17/2012 care prevede expres că formula de calcul nu include și T.V.A., revenind la soluția legislativă anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 110/2011.

Prin urmare, în opinia Curții Constituționale, interpretarea corectă a prevederilor art. 3 O.U.G. nr. 77/2011, în forma aplicabilă în cauza de față, înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 110/2011 este aceea că formula de calcul nu trebuie să includă T.V.A., această interpretare asigurând respectarea principiului constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale.

În cazul reclamantei, contribuția clawback aferentă trim. IV al anului 2011 s-a calculat prin raportare la prețul medicamentelor incluzând T.V.A., ceea ce, în raport de argumentele prezentate, echivalează cu impozitul la impozit, interpretarea dată de pârâtă prevederilor art. 3 O.U.G. nr. 77/2011, în forma aplicabilă în cauza de față, înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 110/2011, fiind în dezacord cu interpretarea acelorași prevederi de către Curtea Constituțională, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 1007/2012, în sensul că formula de calcul nu trebuia să includă T.V.A.

O altă critică apreciată ca fiind fondată de către instanța de fond se referă la sumele indicate în lista transmisă reclamantei de către pârâta B. ca fiind suportate din fondurile publice, curtea observând din analiza înscrisurilor de la filele 324-331 că acestea corespund unor cantități de produse mai mari decât cele comercializate prin farmacii sau consumate în unități sanitare cu paturi ori în centrele de dializă, în aceeași perioadă de referință - trim. IV 2011, raportate prin studiile de piață efectuate de societatea SC E. SA România.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut în esență că hotărârea atacată a fost dată cu greșita aplicare și interpretare a prevederilor legale speciale aplicabile în cauza dedusă judecății.

Astfel, în ceea ce privește reținerea instanței de fond potrivit căreia există vădite neconcordanțe între informațiile privind trim. IV al anului 2011, comunicate de pârâta B. prin notificări succesive, în sensul că în notificarea din data de 5 mai 2012, care viza întregul an 2011, ar fi trebuit să figureze integral medicamente care figurau în notificările aferente trim. IV al anului 2011, recurenta-pârâtă a susținut că toate codurile de identificare a medicamentelor precizate la acest punct se regăsesc în comunicările transmise la adresa de poștă electronică (email): menționându-se ca deținător de autorizație de punere pe piață SC C. LTD.

În fapt, susține recurenta că atât SC A. SA cât și SC C. LTD au indicat același sediu social, reprezentant legal și aceeași adresă de email iar pârâta a comunicat consumul de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2011, trim. IV 2011, pe fiecare deținător de autorizație de piață a medicamentelor însă intimata a preluat datele aparținând SC C. LTD.

Cu privire la al doilea motiv de anulare a notificărilor emise de B. potrivit căruia acestea conțin informații nereale privind medicamentele pe care intimata SC A. SA nu le-a comercializat, recurenta a susținut că însăși intimata a procedat la includerea acestor medicamente în lista medicamentelor pentru care aceasta datorează contribuția trimestrială, medicamentele x 10 mg (cod de produs x) și x 250 mg/5 ml (cod produs x) fiind incluse la solicitarea expresă a intimatei, în catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România valabil începând cu 01 aprilie 2010.

În ceea ce privește medicamentele duplicate cuprinse în lista transmisă prin intermediul notificării recurenta a susținut că în cauză medicamentele respective sunt diferite, având coduri de identificare diferite și au fost declarate în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială.

Referitor la susținerile intimatei-reclamante potrivit cărora aceasta nu a avut niciodată calitatea de persoană autorizată sau reprezentant legal în România a societăților SC A. SA și SC C. LTD conform art. 2 din O.U.G. nr. 77/2011, recurenta-pârâtă a susținut că aceasta a depus conform art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială.

Contrar celor reținute prin sentința atacată recurenta-pârâtă a susținut că toate medicamentele precizate în cuprinsul acesteia sunt prevăzute în catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1312/2011.

Referitor la reținerile instanței de fond cu privire la includerea T.V.A. în sumele indicate în notificările emise de B. recurenta-pârâtă a susținut că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, obligația ce incumbă B. este aceea de a transmite în format electronic deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanților legali ai acestora, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, în condițiile în care consumul de medicamente de care beneficiază asigurații este calculat în baza prețului de referință suportat din bugetul F. și Ministerul Sănătății, care include T.V.A.

În consecință, susține recurenta-pârâtă că în ceea ce privește calculul contribuției clawback aferente trim. IV 2011, o eventuală includere a T.V.A. în taxa de clawback poate afecta cel mult declarația depusă la G. și în nici un caz notificarea emisă de B. în conformitate cu prevederile legale.

Referitor la susținerile privind studiile de piață efectuate de societatea SC E. SA România, cu privire la sumele indicate în lista transmisă de către B. ca fiind mai mari cele suportate din fondurile publice decât sumele obținute de farmacii prin vânzarea acelorași produse în aceeași perioadă de referință, recurenta-pârâtă a precizat că, în aplicarea prevederilor legale, consumul centralizat la nivel național transmis în format electronic vizează medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și medicamentele cu sau fără contribuție personală folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Pe cale de consecință, recurenta-pârâtă a susținut că orice interpretare care excede normelor de interpretare legislativă nu intră în atribuțiile statuate prin legislația în domeniu.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate cât și de prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat având în vedere considerentele expuse în continuare.

Astfel, în ceea ce privește criticile recurentei-pârâte, referitoare la neconcordanțele reținute de către instanța de fond între informațiile privind trim. IV al anului 2011 comunicate prin notificări succesive și cea vizând întregul an 2011, notificată intimatei la data de 5 mai 2012, potrivit cărora aceste neconcordanțe se datorează faptului că atât intimata-reclamantă SC A. SA cât și SC C. LTD au indicat același sediu social, reprezentant legal și adresă de poștă electronică, Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate.

În fapt, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză și s-a reținut în mod corect de către instanța de fond prin sentința criticată, intimata-reclamantă a dobândit în urma unei tranzacții din 23 iulie 2009 unele active ale celor două societăți SC C. LTD și SC D. BV printre care și drepturile de fabricație și comercializare în România a unor produse farmaceutice însă aceasta nu a avut niciodată calitatea de persoană autorizată ori de reprezentat legal în România, în sensul pe care art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 77/2011 îl atribuie acestor noțiuni, a celor două societăți, ceea ce exclude asumarea vreunei obligații fiscale în sarcina intimatei generate de activitatea celor două societăți.

Conform dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 77/2011, „reprezentant legal este persoana fizică română împuternicită de către deținătorul autorizației de punere pe piață care nu este persoană juridică română pentru raportarea și plata contribuției trimestriale”.

Cum în cauză recurenta-pârâtă nu a prezentat nici o dovadă a faptului că intimata-reclamantă este reprezentanta legală pentru scopuri de taxare clawback a celorlalte două societăți, respectiv SC C. LTD și SC D. BV simpla indicare a aceleiași adrese de poștă electronică la același sediu nu îi conferă intimatei obligația de a prelua obligațiile fiscale generate de activitate a acestora.

În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante cu privire la al doilea motiv de anulare a notificărilor emise de B., respectiv că notificările a căror anulare s-a solicitat conțin informații nereale, instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate întrucât, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, acestea conțin informații cu privire la medicamente pe care intimata nu le-a comercializat niciodată în România sau au fost comercializate în trecut nefiind comercializate în cursul anului 2011, sau medicamente pentru care nu exista autorizație de punere pe piață valabilă.

Taxa de clawback se calculează prin aplicarea unui procent „P” asupra valorii consumului de medicamente suportat din fondul național unic de asigurări speciale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de taxă clawback, respectiv deținător a autorizației de punere pe piață a medicamentelor.

Având în vedere faptul că în cauză nu s-a demonstrat vânzarea de către intimata-reclamantă a acestor medicamente în perioada de referință (respectiv trim. IV al anului 2011, instanța de control judiciar apreciază că în mod legal și temeinic, judecătorul fondului a stabilit că intimata-reclamantă nu datorează contribuția clawback care urma a fi stabilită în temeiul notificărilor nelegale comunicate de recurenta-pârâtă.

În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-pârâtă referitoare la reținerile instanței de fond cu privire la includerea T.V.A. în sumele indicate în notificările emise de B., potrivit cărora o eventuală includere a T.V.A. în taxa de clawback poate afecta cel mult declarația depusă de reclamat la G. și nicidecum notificarea emisă de B., instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate întrucât, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond prin sentința atacată, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 39/2013 publicată în M. Of. nr. 100 din 20 martie 2013, a constatat ca fiind neconstituțională sintagma „care include și taxa pe valoare adăugată” din cuprinsul art. 3 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011.

De altfel, prin Decizia nr. 1007/2012, pronunțată în urma excepției ridicate în prezenta cauză, Curtea Constituțională fiind chemată a se pronunța asupra constituționalității formei O.U.G. nr. 77/2011 aplicabilă în prezenta speță, cu privire la dubla taxare a T.V.A., a reținut că acest act normativ a fost modificat prin O.G. nr. 17/2012 prin care se revine la soluția legislativă anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 110/2011, soluție aplicabilă și în prezenta cauză, potrivit căreia valoarea consumului de medicamente asupra căreia se calculează contribuția de clawback nu trebuie să includă taxa pe valoare adăugată.

Cum însăși recurenta-pârâtă B. recunoaște faptul că a notificat contribuabililor clawback valori ale consumului de medicamente ce includ T.V.A., în mod corect s-a reținut prin sentința atacată nelegalitatea notificărilor atacate și s-a dispus anularea acestora.

Astfel fiind, susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora o eventuală includere a T.V.A. în taxa clawback poate afecta cel mult declarația depusă de intimata - reclamantă G. sunt nefondate și nu pot fi primite, întrucât atât calculul taxei de clawback cât și declarația au la bază elementele de calcul comunicate prin notificările emise de recurenta-reclamantă.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 1214 din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2015.