ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 519/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 519/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 519/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 357 din 9 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării acțiunii; s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva B.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., solicitând, pentru motive încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
La termenul din 26 noiembrie 2013, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an, în vederea discutării excepției perimării.
Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Cum, în cauză, nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. și va constata perimat recursul declarat de A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 357 din 7 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2015.