ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 48/2015

Decizia nr. 48/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. Brașov:

- anularea în tot a Deciziei nr. 1688 din 30 iunie 2011 emise de C., B. Brașov privind soluționarea contestației administrative formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 1107 din 16 septembrie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 9346 din 16 septembrie 2010, emise de pârâtă;

- anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 1107 din 16 septembrie 2010 emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 9346 din 16 septembrie 2010, în ceea ce privește suma de 1.548.775,31 lei, reprezentând obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de B.;

- anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. 9346 din 16 septembrie 2010, întocmit de către C. - B. Brașov, F., în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 1107 din 16 septembrie 2010, pentru suma de 1.548.775,231 lei, reprezentând obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de B.;

- obligarea pârâtei B. Brașov la rambursarea sumei de 1.548,775,31 lei, reprezentând T.V.A. respinsă la rambursare.

În motivarea cererii, reclamanta a invocat netemeinicia și nelegalitatea actelor administrative atacate, susținând, în esență, că a demonstrat, cu ocazia inspecției fiscale, că îndeplinește toate condițiile legale pentru acordarea deducerii de T.V.A., aferentă facturii din 2009 emisă de SC D. SA, astfel cum este prevăzut de art. 145 și art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., respectiv s-a arătat că achiziția este destinată utilizării în folosul operațiunilor taxabile și are la bază o factură care cuprinde toate informațiile necesare stabilirii dreptului de deducere a T.V.A.

Prin întâmpinare, pârâta B. Brașov a solicitat respingerea acțiunii, actele administrative atacate fiind legale și justificate, și respingerea cererii reclamantei de rambursare a sumei de 1.548.775, 31 lei, cu titlu de obligații fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantei în condițiile legii.

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 267 din 3 decembrie 2012, a admis acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, a dispus:

- anularea în tot a Deciziei nr. 1688 din 30 iunie 2011 emisă de pârâta C. - B. a județului Brașov - E. privind soluționarea contestației administrative formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 1107 din 16 septembrie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 9346 din 16 septembrie 2010, întocmit de pârâta B. - F.;

- anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 1107 din 16 septembrie 2010 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 9346 din 16 septembrie 2010 cu privire la suma de 1.548.775, 31 lei, reprezentând obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de pârâta B. Brașov;

- anularea în parte a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 9346 din 16 septembrie 2010, întocmit de pârâta B. - F., în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 1107 din 16 septembrie 2010 cu privire la suma de 1.548.775, 31 lei, reprezentând obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de pârâta B. Brașov în sarcina reclamantei;

Totodată, a obligat pârâta B. Brașov să ramburseze reclamantei 1.548.775, 31 lei, reprezentând T.V.A. respinsă la rambursare și să plătească reclamantei SC A. SRL Făgăraș, suma de 52,2 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Susținerile pârâtei în ceea ce privește calificarea tranzacției realizată între societatea reclamantă și furnizorul echipamentelor achiziționate, SC D. SA, ca fiind una care nu are scop economic, sunt neîntemeiate, invocarea art. 11 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. neavând nicio justificare, fiind o simplă alegație a organelor de control, fără nicio legătură cu situația de fapt.

Organul de control a constatat, în urma verificărilor efectuate atât la societate reclamantă, cât și la societatea furnizoare a echipamentelor, că factura pentru bunurile achiziționate a fost în mod corect înscrisă în evidențele contabile ale celor două societăți, iar sumele reprezentând valoarea facturii și T.V.A. aferent corespund cu cele prezentate în solicitarea de control încrucișat, de unde se deduce că din punct de vedere fiscal operațiunea este una corectă și legală, iar pe de altă parte, s-a concluzionat în mod eronat că tranzacția dintre societatea reclamantă și furnizorul de echipamente este una fără conținut economic.

Echipa de inspecție fiscală a solicitat explicații societății reclamantei cu privire la modul de achiziționare a echipamentelor, dacă acestea au fost montate și dacă ele funcționează, care este starea fizică a acestora, însă nu a ținut cont de răspunsul acesteia prin care au fost date explicații la toate întrebările formulate. A considerat că tranzacția are conotații penale, conturându-se în accepțiunea sa, fapte penale de evaziune fiscală și rambursare ilegală de T.V.A., fiind sesizat în acest sens Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș care a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva reprezentantului legal al societății de la acea vreme, pentru faptele arătate de către pârâtă.

De altfel, din concluziile reținute de către organul de urmărire penală reiese faptul că tranzacția este reală, legală, utilajele fiind achiziționate la un preț avantajos comparativ cu produse similare a căror valoare este de 3 ori mai mare.

Prin urmare, prima instanța a apreciat că tranzacția privind achiziționarea echipamentelor ce formează obiectul facturii din 2009 are un scop economic, fiind o achiziție necesară funcționării în condiții de siguranță a instalației de amoniac, care concură în mod direct la activitatea economică a societății, fiind încheiată cu respectarea tuturor reglementărilor contabile și fiscale în vigoare, așa încât reținerea organelor fiscale, potrivit căreia atât operațiunea de achiziționare a echipamentelor este lipsită de conținut economic, cât și încadrarea acestei operațiuni la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, este greșită și în totală contradicție cu dispozițiile legale.

În opinia instanței, organele de organele de control nu aveau calificarea necesară pentru a stabili dacă, din punct de vedere tehnic, utilajele achiziționate sunt sau nu sunt necesare pentru înlocuirea celor uzate și nici să stabilească dacă valoarea lor de achiziționare este una reală, acestea au stabilit în mod eronat că bunurile respective nu îi folosesc societății în desfășurarea activității principale, aceea de producere a îngrășămintelor chimice, or, în acest sens se impunea efectuarea unei expertize de specialitate.

În speță, judecătorul fondului, la solicitarea societății reclamante, a obținut punctul de vedere al unor specialiști privind verificarea echipamentelor care au fost achiziționate de reclamantă, din răspunsul și opiniile acestora rezultând că bunurile achiziționate coincid cu cele regăsite faptic la sediul reclamantei, că starea acestora este corespunzătoare unor asemenea tipuri de utilaje, că acestea nu au fost avariate și că ar mai putea fi folosite cel puțin 15 ani (turbinele) și 5 ani (turbocompresoarele). În plus, s-a stabilit că utilitatea acestora există, liniile de amoniac și gaz natural putând funcționa cel puțin 5 ani cu piesele respective.

În ceea ce privește valoarea de piață, cei doi specialiști au stabilit că valoarea de achiziție din factură reprezintă cca.1/3 din valoarea respectivelor bunuri și utilaje produse de General Turbo București, singura societate comercială care ar putea să producă asemenea bunuri.

Prima instanță a apreciat că punctul de vedere al specialiștilor concordă integral cu susținerile reclamantei, în sensul că aceasta a demonstrat scopul economic al achiziției de echipamente, acestea fiind utilizate în cadrul procesului de fabricație a amoniacului, fiind astfel folosite în cadrul activității economice a societății. Astfel, temeiul invocat de organele de control fiscale nu își găsește aplicabilitatea în cauză, fiind evident faptul că achiziția echipamentelor a fost una pe deplin legală, destinată utilizării în folosul operațiunilor taxabile și a avut la bază o factură care a cuprins toate informațiile necesare stabilirii dreptului de deducere, așa cum prevede art. 145 și art. 146 din Legea nr. 571/2003.

A apreciat că întrucât societatea furnizoare de echipamente a emis în condiții legale factura din 2009 (fapt constatat de către organul fiscal în urma efectuării controlului încrucișat), având dreptul de colectare a T.V.A. și apoi de virare a taxei către bugetul statului, se creează și relația corespondentă, corelativă, prin care se naște dreptul societății reclamante de a deduce T.V.A. aferent facturii în cauză.

Prima instanță a reținut astfel că reclamanta a demonstrat, cu ocazia inspecției fiscale, că îndeplinește toate condițiile legale pentru acordarea deducerii de T.V.A., aferent facturii din 2009 emisă de SC D. SA, astfel cum este prevăzut de art. 145 și art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., respectiv s-a arătat că achiziția este destinată utilizării în folosul operațiunilor taxabile și are la bază o factură care cuprinde toate informațiile necesare stabilirii dreptului de deducere a T.V.A.

Cât privește apărarea formulată de pârâta B. Brașov cu privire la legalitatea și temeinicia actelor atacate, prima instanță a înlăturat-o, reținând că în parte aceste acte fiscale sunt nelegale.

În fine, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere faptul că pârâta se află în culpă procesuală.

Recursul formulat de pârâta B. Brașov împotriva sentinței primei instanțe a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta consideră că instanța de fond nu a apreciat corect probatoriul administrat în cauză și a dat eficiență nejustificată expertizei efectuate în dosar.

Expertiza nu a clarificat din punct de vedere fiscal problematica dedusă judecății, însuși modul de stabilire a expertului a fost subiectiv, la propunerea reclamantei.

Instanța de fond a preluat tale quale susținerile reclamantei și nu a avut în vedere istoricul cauzei, precum și probatoriul administrat de organul fiscal.

Motivul respingerii la deducere a sumei în cuantum de 1.548.958 lei a fost lipsa conținutului economic al operațiunii, societatea încadrând eronat tranzacția la art. 127 alin. (2) C. fisc.

Art. 11 alin. (1) C. fisc., consacră la nivel de lege, principiul prevalenței economicului asupra juridicului, al realității economice, în baza căruia autoritățile fiscale au dreptul să analizeze orice operațiune nu numai din punct de vedere juridic, ci și din punct de vedere al scopului urmărit de contribuabil.

În acest spirit, susține recurenta, o tranzacție normală din punct de vedere juridic, poate să fie luată în considerare sau să fie reîncadrată din punct de vedere economic, în scopul aplicării legii fiscale, jurisprudența Curtea de Justiție a Uniunii Europene fiind în acest sens (cauzele Inzo, Rompelman, Axel Kittel sau Halifax).

În speță, societatea intimată nu a demonstrat că bunurile achiziționate sunt necesare desfășurării activității sale în condițiile în care acestea nu au fost puse în funcțiune.

Mai mult, în urma investigațiilor fiscale efectuate datorită creșterii nejustificate de preț, s-a demonstrat că persoana impozabilă a relaționat cu un grup de persoane impozabile, într-o serie de tranzacții care au dat naștere unei situații artificiale cu scopul de a crea condițiile necesare pentru a deduce T.V.A., rezultând că operațiunea în speță nu are conținut economic.

;

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, avându-se în vedere că organele fiscale nu au negat necesitatea achiziționării bunurilor cuprinse în factura fiscală din 23 iunie 2009 emisă de SC D. SA pentru instalația de amoniac.

În ceea ce privește desemnarea specialistului care a efectuat expertiza tehnică, intimata arată că în cadrul Biroului de expertiză de pe lângă Ministerul Justiției nu există persoane autorizate, astfel încât reclamanta a solicitat desemnarea unei persoane conform C. proc. civ. care să își exprime un punct de vedere tehnic asupra obiectivelor societății.

Se mai susține că intimata nu avea cunoștință de existența tranzacțiilor efectuate între SC G. SRL - SC H. SRL - SC I. SRL.

Necesitatea achiziționării unor utilaje era cunoscută de către societate încă din anul 2008, indiferent dacă acestea erau noi sau parțial uzate, utilajele asigurând procesul chimic la o temperatură ridicată de transformare a gazelor naturale.

Scopul economic al tranzacției a fost constatat și pe parcursul urmăririi penale, astfel că instanța de fond a admis în mod legal acțiunea.

II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată;

1.1. Din analiza actelor dosarului rezultă că în speță este supusă discuției din punct de vedere fiscal încadrarea tranzacției încheiată de intimata-reclamantă SC A. SRL

cu privire la bunurile înscrise în factura din 23 iunie 2009 în valoare de 9.701.372,02 lei, din care T.V.A. de 1.548.958,57 lei solicitată la rambursare.

Organele fiscale au constatat că bunurile cumpărate de intimată (două turbine abur și două compresoare de joasă și înaltă presiune) de la SC D. SRL au fost achiziționate de aceasta din urmă de la SC G. SRL cu aceeași sumă.

SC G. SRL a achiziționat bunurile de la SC H. SRL, pentru suma de 35.700 lei, care la rândul său a cumpărat, cel puțin aparent, aceleași bunuri de la SC I. SRL.

În vederea stabilirii realității și legalității tranzacțiilor efectuate, organele fiscale au efectuat controale încrucișate la societățile furnizoare a mijloacelor fixe achiziționate, constatându-se că există relații de afiliere între societățile SC H. SRL, SC I. SRL și SC G. SRL, că nu există documente care să ateste transportul mărfii de la SC H. SRL la SC G. SRL și că bunurile vândute de SC H. SRL nu coincid cu bunurile inventariate și existente în stoc la 31 decembrie 2008.

Față de acestea, organele fiscale au reținut că tranzacția nu are un scop economic, deoarece nu se justifică creșterea prețului în condițiile în care asupra bunurilor în cauză nu au intervenit modificări din punct de vedere tehnic.

De asemenea, s-a constatat că factura din 23 iunie 2009 nu a fost achitată și utilajele nu au fost puse în funcțiune până în prezent.

Expertiza realizată în cauză a concluzionat că echipamentele sunt prea masive pentru a putea fi dezasamblate fără utilaje specializate, ceea ce face să nu poată fi descompletate ocazional de componentele de bază (carcase, rotoare), care interesau de fapt cumpărătorul - SC A. SRL.

Experții au mai arătat că, întrucât nu au formație economică nu pot stabili valoarea utilajelor în cauză și își însușesc concluziile unui raport de expertiză extrajudiciară, întocmit în luna mai 2008, rezultând că fiecare echipament a fost achiziționat cu un raport de preț inferior restului duratei de exploatare normală.

1.2. Instanța de fond a hotărât exclusiv în raport de concluziile expertizei și nu a analizat ceea ce era esențial și anume, lipsa conținutului economic al operațiunii, ca urmare a creării unui circuit artificial al bunurilor.

Expertiza administrată la prima instanță nu a lămurit aceste aspecte, exprimând doar opinii tehnice, necontestate de organele fiscale și însușindu-și la rândul său, concluziile oferite de o expertiză extrajudiciară cu privire la prețul utilajelor.

Concluziile celor două expertize sunt contrazise însă de modul în care au fost tranzacționate bunurile.

Astfel, este de necontestat că bunurile achiziționate provin de la Combinatul Chimic din Arad, care le-a valorificat prin vânzare la o firmă de deșeuri feroase și neferoase, prețul fiind derizoriu.

Ulterior, printr-un circuit economic artificial explicat și demonstrat de organele fiscale prețul a crescut exponențial în scopul obținerii unor avantaje determinate de posibilitatea rambursării T.V.A. într-un cuantum ridicat.

În speță, s-a urmărit realizarea unui avantaj fiscal, situație în care, potrivit art. 11 alin. (1) C. fisc.: „autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are scop economic”.

Din actele dosarului reiese că intimata-reclamantă a participat la frauda privitoare la T.V.A., suma nu a fost plătită, bunurile achiziționate nu au fost puse în funcțiune și nu au suferit transformări fizice între momentul achiziției și livrări.

De altfel, chiar experții au reținut că societatea reclamantă a urmărit folosirea numai a pieselor componente și nu a întregului utilaj.

1.3. În ceea ce privește existența rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă în data de 8 iunie 2010 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș, se constată că organul judiciar a analizat numai tranzacțiile dintre SC A. SRL, fără să aibă în vedere tot mecanismul tranzacțional, astfel încât înscrisul nu conduce la o concluzie diferită de ceea ce s-a reținut în prezentele considerente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de B. Brașov prin J. Brașov împotriva sentinței nr. 267 din 3 decembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.