ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 322/2015

Decizia nr. 322/2015

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2751 din 28 mai 2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, excepția necompetentei materiale și, în consecință, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, privind pe creditoarea SC A. SPA Italia - Sucursala Gh. Pătrașcu în contradictoriu cu debitoarea CN B. SA, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că actul care fundamentează pretențiile creditoarei are natura unui act administrativ încheiat cu o autoritate publică centrală, fiind incidente astfel prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 2306 din 9 septembrie 2014, Curtea de apel a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că, în cauză, Contractul în temeiul căruia se solicită obligarea debitoarei la plata sumei de 2.227.073,86 euro, cu titlu de preț al lucrărilor executate, nu este un contract administrativ, întrucât CN B. SA nu este o autoritate publică asimilată, contractul având ca obiect „Reabilitare linia de cale ferata București Constanta, Secțiunea 2 Fundulea-Lehliu", Contract C., având o componentă CE de 75%., nefiind încheiat în urma desfășurării unei proceduri de achiziție publică.

În speță, obiectul cauzei nu-l reprezintă anularea, rezoluțiunea sau rezilierea acestui contract și nici nu se pune în discuție manifestarea de voință, în regim de putere publică, cu privire la contractul încheiat în sensul executării lucrărilor de interes public, ci un aspect pur comercial, în sensul neplății facturilor emise și neachitate de partenerul contractual.

Cum pretențiile izvorâte din contract au caracter comercial, raportul juridic dedus judecății nefiind unul de drept administrativ ci unul comercial, competența de soluționare în primă instanță a cauzei aparținând astfel unei secții civile a Tribunalului București.

În raport cu obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că, în cauză, competența materială aparține Tribunalului București ca instanță civilă, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Astfel, în cauză, este necontestat că acțiunea formulată în temeiul prevederilor art. 1013-1024 din N.C.P.C. are ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 2.227.073,86 euro, cu titlu de preț al lucrărilor executate în cadrul Contractului C., precum și suma de 74.713,75 euro, cu titlu de penalități de întârziere aferente.

Potrivit prevederilor art. 1015 din N.C.P.C., cererea privind ordonanța de plată se introduce la instanța competentă să judece fondul cauzei în primă instanță.

Or, în cauză, fondul litigiului îl formează executarea/ neexecutarea Contractului C. încheiat la data de 26 octombrie 2006 între CN B. SA și SC A. SPA, având ca obiect Reabilitarea liniei de cale ferată București - Constanța, Secțiunea Fundulea - Lehliu, Lot 2.

Potrivit prevederilor generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența unei instanțe de contencios administrativ este atrasă de natura juridică administrativă a actului care face obiectul litigiului dedus judecății.

În cauză, tribunalul a reținut, în esență, că temeiul pretențiilor creditoarei, Contractul C. încheiat la 26 octombrie 2006, este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care a fost încheiat de/ cu o autoritate publică centrală, în sensul art. 2 lit. b) și art. 10 alin. (1) din aceeași lege.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, între altele, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect executarea lucrărilor de interes public.

De asemenea, din prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași lege rezultă că autoritatea publică tipică precum și autoritatea publică asimilată trebuie să acționeze/să fi acționat în regim de putere publică în legătură cu actul juridic dedus judecății.

Deci, cu alte cuvinte, pentru ca un contract comercial/civil să poată fi asimilat unui act administrativ supus regimului juridic reglementat prin Legea nr. 554/2004, este necesar ca acel contract să aibă ca obiect executarea unor lucrări de interes public și să fi fost încheiat de/cu o autoritate publică sau de autoritate publică asimilată, care să fi acționat în regim de putere publică.

Or, în cauză, este necontestat că reclamanta CN B. SA este, potrivit art. 1 din H.G. nr. 581/1998, o persoană juridică de drept privat, care funcționează ca societate comercială pe acțiuni, desfășurând, potrivit art. 6 din aceeași hotărâre, activități de interes public, nerezultând din nicio împrejurare/document/susținere, că la încheierea/ executarea contractului de mai sus, ar fi acționat în regim de putere publică, pentru a putea fi asimilată unei autorități publice, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/ 2004.

Astfel fiind, Contractul C. încheiat la 26 octombrie 2006 între CN B. SA și SC A. SPA., este un contract comercial/ civil, care nu poate fi asimilat unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, de natură să atragă competența unei instanței de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SPA Italia-Sucursala Gh. Pătrașcu în contradictoriu cu pârâta CN B. SA, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.