Decizia nr. 3608/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 1052/2013 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Procedura derulată în primul ciclu procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.07.2012 sub nr. x/2/2012, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității. Prin sentința civilă nr. 1052 din 19 martie 2013 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității. Prin decizia nr. 492 din 04 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul formulat de pârâtul A., sentința recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de control judiciar a apreciat că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. În cauză, considerentele sentinței recurate nu analizează în mod convingător argumentele aduse de către părți, rezumându-se la concluzii sumare, cu caracter generic, fără a discuta, în concret, relevanța aspectelor expuse în cererea de chemare în judecată și întâmpinare, și fără a se raporta la probele administrate din perspectiva prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Mai mult, este criticabil și modul în care prima instanță a înțeles să-și exercite rolul activ în administrarea probatoriului, raportat la finalitatea avută în vedere de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, la solicitarea pârâtului, prin încheierea de ședință publică de la data de 27.11.2012, Curtea a încuviințat proba cu acte și proba cu expertiză grafoscopică. La data de 19.02.2013, Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București a restituit materialele care i-au fost înaintate potrivit dispozițiilor instanței din data de 29.01.2013, cu solicitarea suplimentării scriptelor de comparație și a individualizării notelor informative ce urmează a fi expertizate. Ca urmare, în ședința publică de la data de 12.03.2013, în lipsa pârâtului, Curtea a constatat că expertiza nu poate fi întocmită pe înscrisurile prezentate de parte și a revenit asupra probei cu expertiză grafoscopică. Este evident, față de argumentele și apărările pârâtului referitoare la înscrisurile depuse de către reclamant și conținutul acestora, că instanța de judecată, în virtutea rolului său activ și raportându-se la principiul aflării adevărului, pentru a da eficiență principiului unui proces echitabil, trebuia să stăruie în administrarea probei, luând, în acest sens, măsurile care se impuneau.

Hotărârea Curții de Apel pronunțată în al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 1350 din 21 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a constata calitatea de colaborator al Securității. Reține instanța de fond că, semnarea sau nesemnarea unui angajament de colaborare de către pârât este nerelevantă, în condițiile în care O.U.G. nr. 24/2008 nu stabilește obligația probării semnării unui angajament, fiind suficient să se facă dovada îndeplinirii condiției de furnizare de informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și aceste informații să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Referitor la notele informative semnate sub numele conspirativ „Dumitrache” pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată și care nu sunt recunoscute de către pârât, instanța de fond reține că, deși a încuviințat proba cu expertiză grafică solicitată de pârât și a efectuat demersuri în vederea obținerii de scripte de comparație, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 185 din 26 mai 2015 întocmit de Laboratorul Intrajudețean de Expertize Criminalistice București s-a arătat că, în urma analizei comparative a notelor informative semnate sub numele conspirativ „Dumitrache” și a scriptelor de comparație puse la dispoziție, există o pondere a asemănărilor sensibil egală cu cea a deosebirilor, iar datorită insuficienței cantitative și calitative a materialului de comparație pus la dispoziție, experții se află în imposibilitatea de a stabili care sunt caracteristicile definitorii pentru scrisul pârâtului A. de-a lungul timpului. Curtea a încuviințat obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de părți și a pus în vedere pârâtului să achite onorariu de expertiză solicitat de I.N.E.C., în cuantum de 5.130 lei (încheierea de ședință din data de 17.12.2015), iar ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații de către pârât, prin încheierea de ședință din data de 14.04.2016, s-a constat decăderea pârâtului din proba încuviințată. În aceste condiții, observând faptul că prin raportul de expertiză grafică efectuat în cauză nu s-a exclus posibilitatea ca pârâtul să fi scris și semnat cele două note informative deduse judecății, că întocmirea unei raport de expertiză grafică de către I.N.E.C., în urma încuviințării obiecțiunilor, nu a fost posibilă datorită culpei pârâtului, care nu a consemnat în termenul stabilit onorariu de expertiză, coroborat cu faptul că pârâtul a recunoscut că a dat note informative fostei Securități, Curtea a apreciat că la dosar nu există nicio dovadă care să probeze că pârâtul nu a fost cel care a scris și semnat notele informative anterior menționate, iar pe cale de consecință a concluzionat că acesta este autorul notelor informative.

Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs pârâtul A. fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În esență, arată recurentul că, în lumina dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 672 din 26 iunie 2012, potrivit cu care condiția imperativă prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca informațiile furnizate, sub orice formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar, nu este asigurată, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii recurentului prin care invocă lipsa unui angajament scris care să ateste acceptarea necondiționată și neimpusă a calității de colaborator al Securității. Invocă, de asemenea, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de suplimentare a probatoriului și a dispus nelegal decăderea recurentului dintr-o probă încuviințată, respectiv răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză grafică. Referitor la neplata onorariului solicitat de I.N.E.C. în vederea formulării răspunsului la obiecțiuni, arată recurentul că, instanța de fond a ignorat faptul că și intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză grafică, situație în care onorariul se impunea a fi stabilit în sarcina ambelor părți. Aflându-se în imposibilitate de a efectua plata onorariului către I.N.E.C., arată recurentul-pârât că a formulat cerere de ajutor public judiciar, întemeiată pe prevederile art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008, însă cererea a fost respinsă. În opinia recurentului-pârât, prin modul în care instanța de fond a administrat justiția în cauză, a adus atingere dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Întreaga procedură desfășurată, fără respectarea prezumției de nevinovăție, cu sarcina probei revenind exclusiv pârâtului este de natură să îl priveze pe acesta de cele două drepturi fundamentale. În ceea ce privește fondul cauzei, apreciază că în lipsa unui probatoriu adecvat care să realizeze fără putință de tăgadă legătura între informatorul „Dumitrache” și persoana recurentului-pârât și care să ateste veridicitatea notelor depuse în probațiune, singura soluție era de respingere a cererii de chemare în judecată. De altfel, chiar Curtea Constituțională a apreciat că, pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil și, implicit, dreptului la apărare, relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității nu pot fi apreciate individual, ca probe unice, ci numai în cadrul unei analize atente și complete, care nu a fost realizată de instanța de fond.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la data de 12.12.2016, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență că, în mod corect instanța de fond a constatat decăderea recurentului din proba încuviințată, întrucât acesta nu a consemnat, în termenul stabilit, onorariul de expertiză. Arată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informațiile fiind date în virtutea unei relații conspirative cu Securitatea, despre persoane care întrețineau legături neoficiale cu cetățenii străini, precum și despre identitatea persoanelor denunțate de a emigra în Occident, ceea ce reprezentau atitudini potrivnice regimului comunist.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele arătate în continuare. Prin cererea de chemare în judecată, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în temeiul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și desconspirarea Securității, să se constate calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității. Judecând în fond după casare, Curtea de Apel București a pronunțat sentința civilă nr. 1350 din 21 aprilie 2016 prin care a constatat că recurentul-pârât a avut calitatea de colaborator al Securității pe motiv că acesta nu a negat furnizarea de informații către organele Securității, iar cele două note informative contestate atât sub aspectul scrierii, cât și al semnăturii, nu sunt de natură a înlătura prezumția că recurentul-pârât a furnizat benevol informații referitoare la cunoscuții săi cu privire la comportamentul ostil regimului comunist. Deși a încuviințat proba cu expertiză grafică și a efectuat demersuri în vederea obținerii scriptelor de conspirație, instanța de fond a dispus decăderea recurentului-pârât din proba încuviințată, încălcând dispozițiile art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, care prevăd că, în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorul fondului. Astfel, se reține că, prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond, în virtutea rolului său activ și raportându-se la principiul aflării adevărului, să stăruie în administrarea probei cu expertiză grafoscopică, considerentele deciziei de casare fiind respectate numai în parte cu ocazia rejudecării cauzei. Astfel, împotriva raportului de expertiză grafică nr. 185 din 26 mai 2015 întocmit de Laboratorul intrajudețean de expertize criminalistice, în cuprinsul căruia se arată că „Față de insuficienta cantitativă și calitativă a materialului de comparație pus la dispoziție, nu putem aprecia care este valoarea reală a asemănărilor și, respectiv, cea a deosebirilor, ce au fost obținute în urma examenelor comparative realizate între scrisul dat de numitul A. și scrisul de pe notele informative semnate „Dumitrache” - pe de o parte, și scrisul de pe notele informative semnate „Cristi” - pe de altă parte. Astfel conchidem că nu putem stabili dacă notele informative semnate „Dumitrache” și notele informative semnate „Cristi” au fost sau nu scrise și semnate literal de către A.”, ambele părți au formulat obiecțiuni, susținând că raportul este lipsit de concludență și nu poate duce la aflarea adevărului în cauză. Deși a încuviințat obiecțiunile la raportul de expertiză (încheierea de ședință din data de 25.06.2015, iar în ședința publică de la 22 octombrie 2015 a dispus refacerea raportului de expertiză grafică în funcție de noul material de comparație pus la dispoziție, pentru ca ulterior, în ședința publică de la 19.11.2015 să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză grafică, instanța de fond a dispus decăderea recurentului-pârât din proba încuviințată, reținând neplata onorariului de expertiză. Referitor la suportarea cheltuielilor necesare pentru administrarea probei cu o nouă expertiză grafică, Înalta Curte constată că obiectul probațiunii în cadrul celui de-al doilea raport de expertiză grafică (încheierea de ședință de la 19 noiembrie 2015) îl reprezintă un fapt strâns legat de susținerile intimatului-reclamant: „să se stabilească dacă notele informative aflate la dosarul cauzei au fost scrise și/sau semnate de către pârâtul A., să se precizeze dacă toate notele scrise și semnate sub numele „Dumitrache” provin de la aceeași persoană, dacă toate notele scrise și semnate sub numele „Cristi” provin de la aceeași persoană, precum și dacă atât notele scrise și semnate sub numele „Dumitrache”, cât și notele scrise și semnate sub numele „Cristi” provin de la una și aceeași persoană”. Din coroborarea dispozițiilor art. 201 alin. (1), art. 202 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, art. 17 și art. 20 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, rezultă că achitarea onorariului cuvenit expertului cade în sarcina părții care, pentru a-și proba susținerile, a solicitat instanței să ceară părerea unui specialist. În speță, obligația de a face dovada calității de colaborator al Securității aparține reclamantului, în virtutea principiului actori incumbit probatio, expresie a regulii consacrată juridic în cuprinsul art. 1169 C. civ. din 1864, „Cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească”, așa încât onorariul de expertiză grafică urmează a fi suportat de către intimatul-reclamant. Așa cum rezultă din cuprinsul deciziei de casare nr. 492 din 04 februarie 2014, necesitatea efectuării expertizei grafice a fost justificată prin faptul că cererea de chemare în judecată, tinzând la constatarea calității recurentului-pârât de colaborator al Securității, nu poate fi admisă exclusiv pe baza argumentelor aduse de părți, fiind necesar a se stabili dacă notele informative depuse la dosarul cauzei de către intimatul-reclamant au fost scrise și semnate de către recurentul-pârât. În această privință, se impune a fi subliniat faptul că stabilirea calității de colaborator al Securității, cu toate consecințele pe care aceasta le implică asupra persoanei în cauză, necesită administrarea unui probatoriu complet, care să includă, în mod obligatoriu, întreg dosarul informativ în baza căruia se solicită constatarea acestei calități. De asemenea, realizarea justiției presupune verificarea obiectivă a veridicității actelor și faptelor care au avut loc într-un anumit context politic și istoric, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, care să excludă orice soluție arbitrară și să asigure echilibrul între interesele fundamentale ale societății și protecția drepturilor individuale. Or, analiza actelor și lucrărilor dosarului evidențiază soluționarea pricinii de către prima instanță pe baza unui probatoriu incomplet, atâta timp cât nu s-a statuat dacă cele două note informative semnate sub numele „Dumitrache”, pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, au fost scrise și semnate de către recurentul-pârât. Procedând la soluționarea cauzei, specifică prin obiectul său, în circumstanțele expuse, prima instanță nu a realizat o analiză completă și obiectivă a situației de fapt. Pentru toate considerentele expuse și față de care nu se mai impune a fi cercetate criticile formulate de recurentul-pârât pe fondul pricinii, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, se va proceda la completarea probatoriului conform celor cuprinse în prezenta decizie, precum și la examinarea efectivă a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, cu luare în considerare și a criticilor formulate în recurs.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 313 din C. proc. civ. de la 1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. PENTRU ACESTE MOTIVE,