ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3770/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3770/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 3770/2015
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 417 din 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul pentru Situații de Urgență, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, revizuentul A.
La termenul de judecată din 24 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
La data de 27 septembrie 2015, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției de perimare, întrucât dosarul a rămas în nelucrare timp de un an.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Cum, în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit prevederilor art. 249-251 C. proc. civ. urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului declarat de revizuentul A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 417 din 22 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2015.