ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 416/2017

HOTĂRÂRE

07.03.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 416/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 416/2017

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 martie 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal,

de sub nr. x/2/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y. și A.A. în contradictoriu cu pârâtele B.B. a C.C. și D.D. din cadrul C.C. au solicitat anularea deciziilor emise de B.B. a C.C. pentru fiecare dintre reclamanți, prin care s-a dispus încetarea plății îndemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, obligarea pârâtei B.B. a C.C. la plata indemnizației lunare așa cum a fost reglementată de Legea nr. 8/2006, de la momentul emiterii deciziilor de încetare și pentru viitor și obligarea pârâtelor ia plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civila nr. 3545 din 15 noiembrie

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apei București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a avut în vedere următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată privește modul de stabilire și de plată a pensiei și a drepturilor de asigurări sociale la care sunt îndreptățiți reclamanții, ca efect al Legii nr. 8/2006.

Potrivit art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, iar în conformitate cu prevederile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., tribunalele judecă orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce t-a fost cauzata. în înțelesul prezentei legi refuzul nejustificat de a soluționa o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane: este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca minare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege).

Art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ prevede, de asemenea, că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Acest, text stabilește un fine de neprimire la instanțele de contencios administrativ a acțiunilor împotriva actelor administrative pentru care se prevede o altă procedură decât procedura de contencios administrativ.

Având în vedere dispozițiile art. 34. alin. (4) din Legea nr. 304/2004, conform cărora în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, constatând că sunt incidente dispozițiile art. 5 din Legea nr. 554/2004, care stabilesc excepțiile de jurisdicție de la soluționarea litigiilor de o instanță de contencios administrativ, în materii pentru care s-a prevăzut o jurisdicție specială.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului. București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/20I6.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 628 din 31 ianuarie 2017,

la rândul său, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, i-a înaintat, spre soluționare, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a reținut următoarele;

Prin deciziile emise de B.B. a C.C., pentru fiecare dintre reclamanți a fost stabilită o indemnizație lunară, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.

Ulterior, prin deciziile contestate în prezenta cauză, s-a dispus încetarea plății drepturilor prevăzute de Legea nr. 8/2006, cu motivarea că Legea nr. 8/2006 reglementează dreptul la o indemnizație lunară în beneficiu! pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, iar conform art. 109 și art. 110 din Legea nr. 223/2015, începând cu data de 01 ianuarie 2016, pensiile militarilor devin pensii militare de stat.

Prin urmare, în determinarea competenței materiale de soluționare a litigiului prezintă relevanță natura juridică a actului contestat.

În speță, deciziile contestate sunt decizii ce revocă beneficiul dreptului stabilit în baza Legii nr. 8/2006 iar în motivarea lor se invocă aspecte care țin de condițiile în care dreptul poate fi acordat, și care sunt analizate de instituția cu atribuții în domeniu, printr-un act administrativ supus controlului contenciosului administrativ,

Astfel, conform dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/2006, indemnizația lunară prevăzută de această lege se acordă, la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea la casa teritorială de pensii.

Conform art. 5 alin. (3) din Legea nr. 8/2006 punerea în plată se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente iar conform alin. (4) al art. 5 din aceeași lege, decizia prevăzută la alin. (3) poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, dacă decizia de punere în plată poate fi contestată în condițiile Legii nr. 554/2004, înseamnă că, la rândul ei, decizia de încetare a plății (care, în speță, are natura juridică a unei decizii de revocare) comportă același regim juridic, mai ales că împrejurările avute în vedere reprezintă condiții de fond referitoare la acordarea dreptului.

Este adevărat că art. 9 din Legea nr. 8/2006 dispune că „Prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi".

Însă, din examinarea coroborată a acestor dispoziții legale nu se poate ajunge la raționamentul conform căruia instanțele de contencios administrativ sunt competente doar în ceea ce privește litigiile ce poartă asupra eliberării dovezii privind calitatea de membru al uniunilor de creatori, așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 8/2006, iar toate celelalte chestiuni litigioase privind indemnizația prevăzută de Legea nr. 8/2006 intră în domeniul jurisdicției asigurărilor sociale, potrivit art. 9.

Dacă s-ar aplica acest raționament, inclusiv contestarea deciziilor de stabilire a calității de beneficiar al indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006 ar ti de competența instanței de asigurări sociale, întrucât art. 9 face trimitere și la stabilirea acesteia, aspect care este însă în contradicție cu prevederile imperative ale art. 5 alin. (4) din Legea nr. 8/2006 care stabilesc competența exclusivă a instanței de contencios administrativ.

Dispozițiile art. 9 vizează, în realitate, prevederile ce țin de procedura emiterii deciziei: elementele obligatorii ale unei decizii, cazuri de suspendare, încetare, modalitatea de plata si termenele, etc.

Pe de altă parte, indemnizația reglementată de Legea nr. 8/2006 nu este un drept de asigurări sociale si nu poate atrage competența unei instanțe specializate în asigurări sociale.

Conform art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă, în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale. precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrațiv-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În speță, deciziile contestate au fost emise de B.B. a C.C., iar conform art. 132 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, Casele de pensii sectoriale se înființează în subordinea C.C., Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz, ca structuri cu personalitate juridică și cu sediul în municipiul București.

Prin urmare, fiind vorba de o structură în subordinea unei autorități centrale și neavând statut de autoritate locală sau județeană, instanța competentă materială să soluționeze acțiunea reclamanților este Curtea de Apel București.

Înalta Curte, examinând conflictul negativ de competență, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele care succed.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea deciziilor emise de B.B. a C.C. pentru fiecare dintre aceștia, prin care s-a dispus încetarea plății îndemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006 și obligarea pârâtei B.B. a C.C. la plata indemnizației lunare așa cum a fost reglementată de Legea nr. 8/2006, de la momentul emiterii deciziilor de încetare a plății indemnizației și pentru viitor.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 8/2006, „Stabilirea și plata indemnizației lunare se efectuează de către casa teritorială de pensii în a cărei rază solicitantul își are domiciliul sau reședința", iar conform art. 5 alin. (3) din lege, „Punerea în plată se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente", art. 5 alin. (4) dispunând că: „Decizia prevăzută la alin. (3) poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, art. 9 din Legea nr. 8/2006, prevede că „dispozițiile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi."

Înalta Curte reține că, în speță, dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 8/2006, conform cărora decizia de punere în plată poate fi contestată de beneficiar în condițiile stipulate de Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că acestui act administrativ îi sunt aplicabile condițiile de contestare prevăzute de Legea contenciosului administrativ și anume cele referitoare la necesitatea parcurgerii procedurii prealabile și la termenele de contestare indicate în acest act normativ.

Referitor la încetarea plății indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, acestei chestiuni litigioase i se aplică în mod corespunzător dispozițiile din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aspect ce rezultă cu evidență din prevederile art. 9 din lege.

Față de toate considerentele expuse și având în vedere că, în cauză, reclamanții contestă deciziile prin care pârâta casa teritorială de pensii a dispus Încetarea plății indemnizației acordate în baza Legii nr. 8/2006, prin raportare la obiectul acțiunii deduse judecății, la dispozițiile art. 9 din acest act normativ și la art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care prevede că „Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale", Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VllI-a conflicte de muncă și asigurări sociale.