ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1266/2017

Decizia nr.

1266/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. x/114/2016* pe rolul Tribunalului Buzău,

secția I civilă - complet specializat litigii de muncă,

reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, obligarea

acesteia la plata sumei de 336.000 lei, cu titlu de drepturi salariale, precum

și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședința

din 21 martie 2016 Tribunalul Buzău, secția I civilă, a admis

excepția de necompetență funcțională invocată din

oficiu și a transpus cauza spre competentă soluționare

Secției a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal din

cadrul aceleiași instanțe, motivat de faptul că reclamantul nu

îndeplinește calitatea de salariat în baza unui contract individual de

muncă legal încheiat, astfel încât cererea acestuia nu poate fi

analizată în raport cu dispozițiile C. muncii.

Prin încheierea de

ședință din 13 aprilie 2016 pronunțată în Dosar nr.

x/114/2016* Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a constatat că acțiunea

formulată nu este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, petentul susținând în mod

constant că solicită plata unor drepturi rezultând din

activitățile desfășurate în calitate de director executiv,

Așa fiind, s-a constatat

competența funcțională de soluționare a cererii în favoarea

Secției I civile din cadrul Tribunalului Buzău și s-a dispus

trimiterea dosarului secției inițial învestite - complet specializat

litigii de muncă, constatând totodată ivit conflictul negativ de

competență.

Prin Sentința nr. 50 din 26 mai

2016 pronunțată în Dosar nr. x/42/2016 Curtea de Apel Ploiești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Buzău, secția I civilă, reținând că acțiunea

introductivă de instanță a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 10, art. 16 C. muncii.

Astfel stabilită competența

de soluționare a cauzei, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/114/2016 pe

rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Prin Sentința nr. 1.036 din 9

noiembrie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/114/2016 Tribunalul

Buzău, secția I civilă, a respins, ca nefondată,

acțiunea, reținând, în esență, că reclamantul nu a

indicat, în mod concret, activitatea desfășurată în calitate de

director executiv (în condițiile în care o astfel de funcție nu se

găsește înscrisă în organigrama societății) și nu

a dovedit cuantumul pretențiilor formulate.

Prin Decizia nr. 657 din 23 martie

2017 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca

nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței mai sus arătate,

pentru argumente identice cu cele ale primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul

A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8

C. proc. civ., arătând că instanța de apel a aplicat în mod

greșit dispozițiile art. 137

1

alin. (3) din Legea nr.

31/1990, respectiv textul legal nu instituie o interdicție a încheierii

unui contract de muncă, ci face imposibilă derularea acestor

raporturi, de muncă și de mandat, în paralel. Încheierea contractului

de muncă semnifica faptul că la acea dată înceta calitatea de

administrator.

Recurentul-reclamant a mai arătat

că instanțele anterioare erau datoare să cerceteze natura

contractului în baza căruia acesta a desfășurat diverse

activități și să procedeze la administrarea de probatorii

în acest sens.

Acțiunea nu putea fi

respinsă pentru faptul că în organigrama intimatei nu exista

noțiunea de director executiv, termenul folosit fiind preluat din Legea

nr. 31/1990, ale cărei prevederi nu au fost avute în vedere de către

instanțe la momentul pronunțării.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca

recurs, a procedat, la data de 26 iunie 2017, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin raportul întocmit

constatându-se că decizia obiect al prezentei căi de atac nu face

parte din categoria hotărârilor judecătorești susceptibile de a

fi atacate cu recurs.

Completul de filtru C3, constatând

că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc.

civ. a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea

raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de

vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, nu s-au formulat puncte

de vedere la raportul de admisibilitate.

S-a acordat termen pentru judecarea

recursului la data de 20 septembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C.

proc. civ., fără citarea părților.

Analizând cauza, Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4

Noul C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel,

fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile

definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca

atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor

atare hotărâri.

În speță, Decizia nr. 657

din 23 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești este dată în apel

în soluționarea unui litigiu privind drepturi salariale.

Or, potrivit dispozițiilor art.

XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 "În procesele pornite începând cu

data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31

decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în

cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația

civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și

asigurări sociale...".

Prin urmare, în raport de

conținutul dispozițiilor legale anterior menționate, se

apreciază că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești fiind una definitivă

în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ.,

nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Față de cele arătate,

criticile deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se

mai impun a fi analizate, pentru considerentele menționate, Înalta Curte

urmând să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul

A. împotriva Deciziei nr. 657 din 23 martie 2017 a Curții de Apel

Ploiești.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamantul A. - cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat

C., cu sediul în Buzău, județul Buzău împotriva Deciziei nr. 657

din 23 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I

civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SRL - cu sediul în

Buzău, județul Buzău.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică azi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - ED