ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 327/2017

Decizia nr. 327/2017 Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele: Prin acțiunea civilă formulată la data de 11 noiembrie 2009, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B. și C., să dispună: 1. rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate de părți la data de 22 noiembrie 2006 și respectiv 1 aprilie 2008, având ca obiect apartamentele înscrise în CF Cluj-Napoca, cu nr. cadastral x, cu nr. cad. y și cu nr. cad. z și suprafețele de teren aferente acestor edificate situate administrativ în Cluj-Napoca. 2. repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâților la restituirea sumei achitate cu titlu de preț, și anume 230.799,74 euro; 3. obligarea pârâților la plata daunelor-interese începând cu data încasării prețului și până la restituirea integrală a acestuia; 4. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe de timbru și onorariu avocațial.

Reclamanta A. și-a precizat acțiunea la termenul din 12 aprilie 2011 solicitând instanței să dispună: 1. obligarea pârâților la încheierea în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilele înscrise în CF Cluj-Napoca, cu nr. cadastral x, cu nr. cad. y și cu nr. cad.

z și suprafețele de teren aferente acestor edificate situate administrativ în Cluj-Napoca, iar în caz de refuz hotărârea să țină loc de act autentic translativ de proprietate; 2. intabularea imobilelor mai sus identificate în cartea funciară, pe numele reclamantei; 3. obligarea pârâților la plata daunelor-interese în valoare de 95.653,39 euro, constând în sumă de 54.972 euro, necesară a fi învestită pentru aducerea apartamentelor în stadiul corespunzător destinației de "locuință la cheie", precum și 40.681,39 reprezentând deprecierea imobilelor de la data scadenței obligației de a face și până în prezent; 4. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecatei constând în taxa de timbru, onorariu avocațial și onorariul expertului.

Prin Sentința civilă nr. 848 din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. și, pe cale de consecință, s-a dispus rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate de părți la data de 22 noiembrie 2006 și respectiv 1 aprilie 2008 având ca obiect apartamentele înscrise în CF Cluj-Napoca cu nr. cadastral x, cu nr. cadastral y, cu nr. cadastral z și suprafețele de teren aferente acestor edificate situate administrativ în Cluj-Napoca, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâților la restituirea sumei achitate cu titlu de preț și anume 230.799,74 euro, au fost obligați pârâții la plata daunelor interese în cuantum de 50 000 euro începând cu data încasării prețului și până la restituirea integrală a acestuia și la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în cuantum de 56.374 lei reprezentând onorariu expert, onorariu de avocat, taxă de timbru, cheltuieli de deplasare.

În motivarea sentinței, prima instanță a reținut în esență că pârâții nu și-au îndeplinit una dintre obligațiile esențiale stipulate în antecontractele în litigiu, și anume obligația de a preda reclamantei posesia asupra apartamentelor la termenele expres prevăzute, respectiv 30 septembrie 2008, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 1020 - 1021 C. civ., dispunând rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate de părți la data de 22 noiembrie 2006 și respectiv 1 aprilie 2008, precum și obligarea pârâților la plata daunelor-interese în cuantum de 50.000 euro. Sub aspectul daunelor-interese, tribunalul a apreciat că prejudiciul este urmarea faptei ilicite a debitorilor de a nu executa obligația asumată, aceștia fiind vinovați având în vedere că nu au justificat existența unei cauze străine neimputabile, respectiv cazul fortuit sau forța majoră.

În plus, s-a reținut că și condiția punerii debitorului în întârziere a fost îndeplinită, iar cu privire la beneficiul nerealizat s-a apreciat că reclamanta a fost lipsită de folosința bunului de pe urma căruia ar fi putut obține beneficii prin închirierea acestuia. Prin Decizia civilă nr. 50/A/2012 din 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 848 din 18 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2009 pe care a menținut-o. A anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâții B. și C. împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că depunerea precizării acțiunii după un an și jumătate, după ce instanța a administrat tot probatoriul necesar pentru a dispune rezoluțiunea antecontractelor, putea fi admisibilă numai în ipoteza în care pârâții nu s-ar fi opus acestei modificări a obiectului acțiunii, deoarece dispozițiile art. 132 C. proc. civ. nu sunt guvernate de norma imperative. În plus, sub acest aspect s-a reținut că, deși reclamanta a susținut în memoriul de apel că pârâții au fost de acord cu admiterea în parte a precizării de acțiune, această susținere nu a fost apreciată ca fiind una reală, întrucât prin întâmpinarea depusă pârâții au invocat excepția tardivității precizării acțiunii.

Mai mult decât atât, contrar susținerii reclamantei, s-a constatat că excepția tardivității nu a vizat numai despăgubirile solicitate prin precizarea de acțiune, ci și petitul de obligare a pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. S-a mai reținut că, în apel, reclamanta și pârâții au încheiat o tranzacție prin care au convenit să valideze antecontractele de vânzare-cumpărare, de care însă instanța de apel nu a luat act întrucât pe parcursul derulării prezentei cauze, apartamentele în litigiu au fost vândute la licitație și adjudecate de terțe persoane, astfel cum rezultă din procesele-verbale de licitație. În consecință, s-a apreciat că respectivul contract de tranzacție încheiat între reclamantă și pârâți nu este valabil, deoarece are o cauză ilicită, atât reclamanta, cât și pârâții cunoscând faptul că la data încheierii tranzacției bunurile aparțin unor terți și nu pârâților, care să poată dispune de ele.

Cu privire la apelul pârâților, acesta a fost anulat ca netimbrat, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 având în vedere că pârâții nu s-au conformat dispozițiilor instanței de a timbra apelul cu suma de 9.962,66 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul de a se dispune admiterea apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 848 din 18 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj și, implicit, schimbarea în parte a hotărârii atacate, iar ca efect al desființării încheierii de ședință din 6 septembrie 2011, a solicitat admiterea acțiunii reclamantei astfel cum a fost precizată la termenul din 12 aprilie 2011 și, în consecință, obligarea pârâților la încheierea în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilele înscrise în CF Cluj-Napoca, cu nr. cadastral x, cu nr. cadastral y și cu nr. cadastral z și suprafețele de teren aferente acestor edificate situate administrativ în Cluj-Napoca, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de act autentic translativ de proprietate.

Totodată, a solicitat întabularea imobilelor mai sus identificate în Cartea Funciară, pe numele reclamantei, precum și obligarea pârâților la daune-interese în valoare de 95.653,39 euro, constând în suma de 54.972 euro, necesară a fi investită pentru aducerea apartamentelor în stadiul corespunzător destinației de "locuință la cheie", precum și 40.681,39 euro reprezentând deprecierea imobilelor de la data scadenței obligației de a face și până în prezent. A solicitat și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în toate gradele de jurisdicție. Reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., recurenta A. a susținut că prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a susținut că părțile au solicitat la ultimul termen de judecată pronunțarea unei hotărâri de expedient, care să consfințească învoiala acestora în legătură cu stingerea litigiului, cerere asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat în dispozitivul hotărârii, astfel cum impun dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În plus, recurenta a susținut că omisiunea instanței are valențele unei veritabile soluționări a procesului fără a intra în cercetarea fondului, motiv de casare prevăzut în mod expres de disp.

art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează faptul că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, situație care a condus la pronunțarea unei soluții nelegale.

În opinia sa, motivarea contradictorie a instanței de apel rezultă din faptul că pe de o parte, aceasta a constatat caracterul relativ al excepției de tardivitate a modificării cererii de chemare în judecată iar, pe de altă parte, a absolutizat dreptul pârâților de a invoca excepția tardivității la un alt termen de judecată decât cel la care s-a depus actul de procedură ce a făcut obiectul încheierii de ședință din 12 aprilie 2011. În plus, s-a susținut că instanța de apel nu a motivat consecințele renunțării de către pârâți la excepția tardivității invocată prin întâmpinarea depusă la termenul din 6 septembrie 2011. Recurenta a subliniat că dispozitivul hotărârii atacate nu cuprinde nicio referire cu privire la cererea părților de a se lua act de învoiala lor, în considerente instanța motivând că există o cauză de nevalabilitate a contractului de tranzacție încheiat între reclamantă și pârâți și depus la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată a apelului, aspect care în opinia reclamantei conduce la o contradicție între considerente și dispozitivul deciziei.

Ultima critică a recurentei, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la faptul că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 136 C. proc. civ., cât și a principiului disponibilității. Sub acest aspect, s-a arătat că atâta timp cât pârâții au fost de acord cu transferul dreptului de proprietate asupra celor trei imobile în favoarea reclamantei, care, de altfel, le-a achitat integral prețul stipulat în antecontracte, singura chestiune ce urma a fi analizată de instanța de fond și cea de apel era cea legată de obligarea pârâților la plata daunelor-interese. În ceea ce privește tranzacția încheiată de părți, s-a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre dată cu încălcarea dispozițiilor art. 272 C. proc.

civ., care conferă părților facultatea ca oricând să pună capăt litigiului născut între acestea, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri de expedient. Sub acest aspect, s-a susținut că achiesarea pârâților la validarea antecontractelor de vânzare-cumpărare reprezintă o obligație personală cu caracter patrimonial, constând în executarea unei construcții iar ulterior transferul dreptului de proprietate asupra acestora, condiție care în opinia reclamantei a fost îndeplinită în speță, motiv pentru care recurenta a apreciat că învoiala părților trebuia consacrată printr-o hotărâre de expedient. Reclamanta mai subliniază că o eventuală ilicitate a cauzei poate fi reținută cu privire la conduita adjudecatarilor imobilelor întrucât aceștia, cu toate că aveau cunoștință de existența drepturilor reclamantei, au procedat în mod ocult și cu rea-credință la desăvârșirea unei proceduri execuționale lovite de nulitate absolută.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., în raport de care Înalta Curte reține următoarele: Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează nelegalitatea unei hotărâri atunci când "instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.". Art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prevede că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie. Din această perspectivă, reclamanta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat în dispozitivul hotărârii asupra cererii prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri de expedient, care să consfințească învoiala părților în legătură cu stingerea litigiului. În speță, se constată că, prin Decizia nr. 50/A/2012 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, atacată de reclamantă cu recurs, instanța de apel a respins ca nefondat apelul reclamantei A. împotriva Sentinței civile nr. 848 din 18 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2009 pe care a menținut-o. Dispozitivul hotărârii cuprinde soluția pe scurt pronunțată de instanță, urmând ca în considerente să fie arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în pronunțarea soluției.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a argumentat în considerentele hotărârii recurate motivele pentru care nu a luat act de tranzacție, reținând în acest sens că, prin încheierea acestei tranzacții părțile au urmărit realizarea unor scopuri ilicite, raportat la faptul că pe parcursul derulării litigiului, apartamentele ce formează obiectul dosarului au fost vândute la licitație și adjudecate de terțe persoane, aspect cunoscut de reclamantă și pârâți potrivit relatărilor acestora în ședința din 4 aprilie 2012. Prin urmare, sub acest aspect, instanța de apel a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri de expedient, motiv pentru care nu a luat act de tranzacție.

În consecință, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, reclamanta susținând sub acest aspect că hotărârea atacată este contradictorie raportat la faptul că, pe de o parte instanța de apel constată caracterul relativ al excepției de tardivitate a modificării cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte absolutizează dreptul pârâților de a invoca tardivitatea la un alt termen de judecată decât cel la care s-a depus actul de procedură ce a făcut obiectul încheierii de ședință din 12 aprilie 2011. Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. reglementează ca motiv de recurs ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin. Analizând această critică, Înalta Curte constată că potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.

Prima zi de înfățișare, conform art. 134 C. proc. civ. este socotită cea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii. Sub acest aspect, în motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 11 noiembrie 2009, iar modificarea acțiunii a fost depusă la data de 12 aprilie 2011. Instanța de apel a reținut că prima zi de înfățișare a fost la termenul din 5 ianuarie 2010. La termenul din 6 septembrie 2011, pârâții B. și C. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea precizării acțiunii, ca fiind tardiv formulată. La același termen de judecată, în raport cu dispozițiile art. 132 C. proc. civ., instanța a respins ca tardivă modificarea acțiunii.

Art. 132 alin. (1) teza finală prevede că instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea depunerii întâmpinării.

În consecință, în raport cu dispozițiile legale evocate, având în vedere și faptul că la termenul din 7 iunie 2011, care a urmat momentului depunerii cererii de modificare a fost viciu de procedură cu pârâții, Înalta Curte constată că întâmpinarea a fost formulată cu respectarea dispozițiilor legale, fiind depusă la termenul din 6 septembrie 2011. În ceea ce privește critica reclamantei potrivit căreia instanța de apel nu ar fi motivat consecințele renunțării de către pârâți la excepția tardivității invocată prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut că pârâții nu au renunțat la excepția tardivității invocate prin întâmpinare, ci aceștia au condiționat acordul modificării acțiunii de renunțare a reclamantei la petitul privind daunele interese în cuantum de 95.653 euro, nefiind deci un acord pur și simplu.

În plus, s-a reținut că excepția tardivității a vizat nu numai despăgubirile solicitate prin precizarea de acțiune, ci și petitul de obligare a pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. În raport cu considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată nu cuprinde dispoziții contradictorii, motiv pentru care va respinge ca nefondată și această critică. Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 136 C. proc.

civ. și a principiului disponibilității. Acest motiv de recurs vizează în esență faptul că instanța de apel nu a luat act de tranzacția încheiată între reclamantă și pârâți, prin care au convenit să valideze antecontractele de vânzare-cumpărare. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, la momentul la care reclamanta și pârâții au încheiat contractul de tranzacție, bunurile care formează obiectul litigiului aparțineau unor terți, acestea fiind dobândite prin licitație, astfel cum rezultă din procesele-verbale de licitație aflate la dosar. În consecință, cum în mod corect a reținut și instanța de apel, contractul de tranzacție nu este valabil, deoarece are o cauză ilicită.

În plus, părțile nu au acționat cu bună-credință în cauză, având în vedere că aveau cunoștință de situația juridică a apartamentelor ce formează obiectul litigiului, împrejurare verificată de instanță în ședința din 4 aprilie 2012, în sensul relatării de către părți a aspectelor legate de procedura de adjudecare prin licitație. Prin urmare, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei în raport de probatoriul administrat și situația de fapt stabilită, apreciind în mod just că nu poate lua act de tranzacție, întrucât nu sunt întrunite condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri de expedient. Pentru argumentele ce preced, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge ca nefondat declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 50/A/2012 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2017. Procesat de GGC - CL