ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 327/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 327/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 327/2017

Deliberând asupra cererii de recurs,

constată următoarele:

Prin

acțiunea civilă formulată la data de 11 noiembrie 2009, reclamanta

A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B. și C.,

să dispună:

de vânzare-cumpărare încheiate de părți la data de 22 noiembrie

2006 și respectiv 1 aprilie 2008, având ca obiect apartamentele înscrise

în CF Cluj-Napoca, cu nr. cadastral x, cu nr. cad. y și cu nr. cad. z

și suprafețele de teren aferente acestor edificate situate

administrativ în Cluj-Napoca.

situația anterioară, respectiv obligarea pârâților la

restituirea sumei achitate cu titlu de preț, și anume 230.799,74

euro;

daunelor-interese începând cu data încasării prețului și

până la restituirea integrală a acestuia;

cheltuielilor de judecată constând în taxe de timbru și onorariu

avocațial.

Reclamanta A. și-a precizat

acțiunea la termenul din 12 aprilie 2011 solicitând instanței să

dispună:

încheierea în formă autentică a contractelor de

vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilele înscrise în CF Cluj-Napoca,

cu nr. cadastral x, cu nr. cad. y și cu nr. cad. z și

suprafețele de teren aferente acestor edificate situate administrativ în

Cluj-Napoca, iar în caz de refuz hotărârea să țină loc de

act autentic translativ de proprietate;

identificate în cartea funciară, pe numele reclamantei;

daunelor-interese în valoare de 95.653,39 euro, constând în sumă de 54.972

euro, necesară a fi învestită pentru aducerea apartamentelor în

stadiul corespunzător destinației de "locuință la

cheie", precum și 40.681,39 reprezentând deprecierea imobilelor de la

data scadenței obligației de a face și până în prezent;

cheltuielilor de judecatei constând în taxa de timbru, onorariu avocațial

și onorariul expertului.

Prin Sentința civilă nr. 848

din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția

civilă, a fost admisă acțiunea civilă formulată de

reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. și, pe cale

de consecință, s-a dispus rezoluțiunea antecontractelor de

vânzare-cumpărare încheiate de părți la data de 22 noiembrie

2006 și respectiv 1 aprilie 2008 având ca obiect apartamentele înscrise în

CF Cluj-Napoca cu nr. cadastral x, cu nr. cadastral y, cu nr. cadastral z

și suprafețele de teren aferente acestor edificate situate

administrativ în Cluj-Napoca, s-a dispus repunerea părților în

situația anterioară, respectiv obligarea pârâților la

restituirea sumei achitate cu titlu de preț și anume 230.799,74 euro,

au fost obligați pârâții la plata daunelor interese în cuantum de 50

000 euro începând cu data încasării prețului și până la

restituirea integrală a acestuia și la plata cheltuielilor de

judecată în favoarea reclamantei în cuantum de 56.374 lei reprezentând

onorariu expert, onorariu de avocat, taxă de timbru, cheltuieli de

deplasare.

În motivarea sentinței, prima

instanță a reținut în esență că pârâții nu

și-au îndeplinit una dintre obligațiile esențiale stipulate în

antecontractele în litigiu, și anume obligația de a preda reclamantei

posesia asupra apartamentelor la termenele expres prevăzute, respectiv 30

septembrie 2008, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 1020 - 1021 C.

civ., dispunând rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare

încheiate de părți la data de 22 noiembrie 2006 și respectiv 1

aprilie 2008, precum și obligarea pârâților la plata

daunelor-interese în cuantum de 50.000 euro.

Sub aspectul daunelor-interese,

tribunalul a apreciat că prejudiciul este urmarea faptei ilicite a

debitorilor de a nu executa obligația asumată, aceștia fiind

vinovați având în vedere că nu au justificat existența unei

cauze străine neimputabile, respectiv cazul fortuit sau forța

majoră. În plus, s-a reținut că și condiția punerii

debitorului în întârziere a fost îndeplinită, iar cu privire la beneficiul

nerealizat s-a apreciat că reclamanta a fost lipsită de

folosința bunului de pe urma căruia ar fi putut obține beneficii

prin închirierea acestuia.

Prin Decizia civilă nr. 50/A/2012

din 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile

nr. 848 din 18 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în

Dosarul nr. x/117/2009 pe care a menținut-o.

A anulat ca netimbrat apelul declarat

de pârâții B. și C. împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea deciziei, instanța

de apel a reținut că depunerea precizării acțiunii

după un an și jumătate, după ce instanța a administrat

tot probatoriul necesar pentru a dispune rezoluțiunea antecontractelor,

putea fi admisibilă numai în ipoteza în care pârâții nu s-ar fi opus

acestei modificări a obiectului acțiunii, deoarece dispozițiile

art. 132 C. proc. civ. nu sunt guvernate de norma imperative. În plus, sub acest

aspect s-a reținut că, deși reclamanta a susținut în

memoriul de apel că pârâții au fost de acord cu admiterea în parte a

precizării de acțiune, această susținere nu a fost

apreciată ca fiind una reală, întrucât prin întâmpinarea depusă

pârâții au invocat excepția tardivității precizării

acțiunii. Mai mult decât atât, contrar susținerii reclamantei, s-a

constatat că excepția tardivității nu a vizat numai

despăgubirile solicitate prin precizarea de acțiune, ci și

petitul de obligare a pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

S-a mai reținut că, în apel,

reclamanta și pârâții au încheiat o tranzacție prin care au

convenit să valideze antecontractele de vânzare-cumpărare, de care

însă instanța de apel nu a luat act întrucât pe parcursul

derulării prezentei cauze, apartamentele în litigiu au fost vândute la

licitație și adjudecate de terțe persoane, astfel cum

rezultă din procesele-verbale de licitație.

În consecință, s-a apreciat

că respectivul contract de tranzacție încheiat între reclamantă

și pârâți nu este valabil, deoarece are o cauză ilicită,

atât reclamanta, cât și pârâții cunoscând faptul că la data

încheierii tranzacției bunurile aparțin unor terți și nu

pârâților, care să poată dispune de ele.

Cu privire la apelul pârâților,

acesta a fost anulat ca netimbrat, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 având în vedere că pârâții nu s-au conformat

dispozițiilor instanței de a timbra apelul cu suma de 9.962,66 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia, în principal, casarea

hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în

subsidiar, a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul

de a se dispune admiterea apelului formulat împotriva Sentinței civile nr.

848 din 18 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj și, implicit, schimbarea în

parte a hotărârii atacate, iar ca efect al desființării

încheierii de ședință din 6 septembrie 2011, a solicitat

admiterea acțiunii reclamantei astfel cum a fost precizată la

termenul din 12 aprilie 2011 și, în consecință, obligarea

pârâților la încheierea în formă autentică a contractelor de

vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilele înscrise în CF Cluj-Napoca,

cu nr. cadastral x, cu nr. cadastral y și cu nr. cadastral z și

suprafețele de teren aferente acestor edificate situate administrativ în

Cluj-Napoca, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de

act autentic translativ de proprietate. Totodată, a solicitat întabularea

imobilelor mai sus identificate în Cartea Funciară, pe numele reclamantei,

precum și obligarea pârâților la daune-interese în valoare de

95.653,39 euro, constând în suma de 54.972 euro, necesară a fi

investită pentru aducerea apartamentelor în stadiul corespunzător

destinației de "locuință la cheie", precum și

40.681,39 euro reprezentând deprecierea imobilelor de la data scadenței

obligației de a face și până în prezent. A solicitat și

obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în toate

gradele de jurisdicție.

Reclamanta și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta A. a

susținut că prin hotărârea dată instanța a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect,

recurenta-reclamantă a susținut că părțile au

solicitat la ultimul termen de judecată pronunțarea unei

hotărâri de expedient, care să consfințească învoiala

acestora în legătură cu stingerea litigiului, cerere asupra căreia

instanța de apel nu s-a pronunțat în dispozitivul hotărârii,

astfel cum impun dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În plus, recurenta a susținut

că omisiunea instanței are valențele unei veritabile

soluționări a procesului fără a intra în cercetarea

fondului, motiv de casare prevăzut în mod expres de disp. art. 312 alin.

(5) C. proc. civ.

Motivul de recurs întemeiat pe art.

304 pct. 7 C. proc. civ. vizează faptul că decizia recurată

cuprinde motive contradictorii, situație care a condus la pronunțarea

unei soluții nelegale.

În opinia sa, motivarea contradictorie

a instanței de apel rezultă din faptul că pe de o parte, aceasta

a constatat caracterul relativ al excepției de tardivitate a

modificării cererii de chemare în judecată iar, pe de altă

parte, a absolutizat dreptul pârâților de a invoca excepția

tardivității la un alt termen de judecată decât cel la care s-a

depus actul de procedură ce a făcut obiectul încheierii de

ședință din 12 aprilie 2011. În plus, s-a susținut că

instanța de apel nu a motivat consecințele renunțării de

către pârâți la excepția tardivității invocată

prin întâmpinarea depusă la termenul din 6 septembrie 2011.

Recurenta a subliniat că

dispozitivul hotărârii atacate nu cuprinde nicio referire cu privire la

cererea părților de a se lua act de învoiala lor, în considerente

instanța motivând că există o cauză de nevalabilitate a

contractului de tranzacție încheiat între reclamantă și

pârâți și depus la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată

a apelului, aspect care în opinia reclamantei conduce la o contradicție

între considerente și dispozitivul deciziei.

Ultima critică a recurentei,

întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la faptul

că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 136 C. proc.

civ., cât și a principiului disponibilității.

Sub acest aspect, s-a arătat

că atâta timp cât pârâții au fost de acord cu transferul dreptului de

proprietate asupra celor trei imobile în favoarea reclamantei, care, de altfel,

le-a achitat integral prețul stipulat în antecontracte, singura chestiune

ce urma a fi analizată de instanța de fond și cea de apel era

cea legată de obligarea pârâților la plata daunelor-interese.

În ceea ce privește

tranzacția încheiată de părți, s-a susținut că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 272 C. proc. civ., care conferă

părților facultatea ca oricând să pună capăt litigiului

născut între acestea, solicitând instanței pronunțarea unei

hotărâri de expedient. Sub acest aspect, s-a susținut că

achiesarea pârâților la validarea antecontractelor de

vânzare-cumpărare reprezintă o obligație personală cu

caracter patrimonial, constând în executarea unei construcții iar ulterior

transferul dreptului de proprietate asupra acestora, condiție care în

opinia reclamantei a fost îndeplinită în speță, motiv pentru

care recurenta a apreciat că învoiala părților trebuia

consacrată printr-o hotărâre de expedient.

Reclamanta mai subliniază că

o eventuală ilicitate a cauzei poate fi reținută cu privire la

conduita adjudecatarilor imobilelor întrucât aceștia, cu toate că

aveau cunoștință de existența drepturilor reclamantei, au

procedat în mod ocult și cu rea-credință la

desăvârșirea unei proceduri execuționale lovite de nulitate

absolută.

Înalta Curte, analizând decizia

atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată că

recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat pentru următoarele

considerente:

Recurenta-reclamantă A. și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ., în raport de care Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează nelegalitatea unei hotărâri

atunci când "instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.".

Art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

prevede că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un

funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta

s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate

înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților

prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la

dovada contrarie.

Din această perspectivă,

reclamanta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat

în dispozitivul hotărârii asupra cererii prin care a solicitat

pronunțarea unei hotărâri de expedient, care să

consfințească învoiala părților în legătură cu

stingerea litigiului.

În speță, se constată

că, prin Decizia nr. 50/A/2012 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel

Cluj, atacată de reclamantă cu recurs, instanța de apel a

respins ca nefondat apelul reclamantei A. împotriva Sentinței civile nr.

848 din 18 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul

nr. x/117/2009 pe care a menținut-o.

Dispozitivul hotărârii cuprinde

soluția pe scurt pronunțată de instanță, urmând ca în

considerente să fie arătate motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței în pronunțarea soluției.

Din perspectiva criticilor întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că instanța de apel a argumentat în considerentele hotărârii

recurate motivele pentru care nu a luat act de tranzacție, reținând

în acest sens că, prin încheierea acestei tranzacții

părțile au urmărit realizarea unor scopuri ilicite, raportat la

faptul că pe parcursul derulării litigiului, apartamentele ce

formează obiectul dosarului au fost vândute la licitație și

adjudecate de terțe persoane, aspect cunoscut de reclamantă și

pârâți potrivit relatărilor acestora în ședința din 4

aprilie 2012. Prin urmare, sub acest aspect, instanța de apel a constatat

că nu sunt întrunite condițiile pentru pronunțarea unei

hotărâri de expedient, motiv pentru care nu a luat act de tranzacție.

În consecință, Înalta Curte

apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.

Critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează excepția

tardivității modificării cererii de chemare în judecată,

reclamanta susținând sub acest aspect că hotărârea atacată

este contradictorie raportat la faptul că, pe de o parte instanța de

apel constată caracterul relativ al excepției de tardivitate a

modificării cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte

absolutizează dreptul pârâților de a invoca tardivitatea la un alt

termen de judecată decât cel la care s-a depus actul de procedură ce

a făcut obiectul încheierii de ședință din 12 aprilie 2011.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. reglementează ca motiv de recurs ipoteza în care hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă

că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au

condus la soluția pronunțată, care au legătură

directă cu aceasta și care o susțin.

Analizând această critică,

Înalta Curte constată că potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ.,

la prima zi de înfățișare instanța va putea da

reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum

și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune

amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea

facerii întâmpinării. Prima zi de înfățișare, conform art.

134 C. proc. civ. este socotită cea în care părțile, legal

citate, pot pune concluzii.

Sub acest aspect, în motivarea

hotărârii, instanța de apel a reținut că cererea de chemare

în judecată a fost formulată la data de 11 noiembrie 2009, iar

modificarea acțiunii a fost depusă la data de 12 aprilie 2011.

Instanța de apel a reținut

că prima zi de înfățișare a fost la termenul din 5 ianuarie

2010.

La termenul din 6 septembrie 2011,

pârâții B. și C. au depus la dosar întâmpinare, prin care au

solicitat respingerea precizării acțiunii, ca fiind tardiv

formulată. La același termen de judecată, în raport cu

dispozițiile art. 132 C. proc. civ., instanța a respins ca

tardivă modificarea acțiunii.

Art. 132 alin. (1) teza finală

prevede că instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea

cererii modificate pârâtului, în vederea depunerii întâmpinării. În

consecință, în raport cu dispozițiile legale evocate, având în

vedere și faptul că la termenul din 7 iunie 2011, care a urmat

momentului depunerii cererii de modificare a fost viciu de procedură cu

pârâții, Înalta Curte constată că întâmpinarea a fost

formulată cu respectarea dispozițiilor legale, fiind depusă la

termenul din 6 septembrie 2011.

În ceea ce privește critica

reclamantei potrivit căreia instanța de apel nu ar fi motivat

consecințele renunțării de către pârâți la

excepția tardivității invocată prin întâmpinare, Înalta

Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât în

considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut că

pârâții nu au renunțat la excepția tardivității

invocate prin întâmpinare, ci aceștia au condiționat acordul

modificării acțiunii de renunțare a reclamantei la petitul

privind daunele interese în cuantum de 95.653 euro, nefiind deci un acord pur

și simplu.

În plus, s-a reținut că

excepția tardivității a vizat nu numai despăgubirile

solicitate prin precizarea de acțiune, ci și petitul de obligare a

pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

În raport cu considerentele

arătate, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată

nu cuprinde dispoziții contradictorii, motiv pentru care va respinge ca

nefondată și această critică.

Subsumat motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii,

recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 136 C.

proc. civ. și a principiului disponibilității.

Acest motiv de recurs vizează în

esență faptul că instanța de apel nu a luat act de

tranzacția încheiată între reclamantă și pârâți, prin

care au convenit să valideze antecontractele de vânzare-cumpărare.

Sub acest aspect, Înalta Curte

reține că, la momentul la care reclamanta și pârâții au

încheiat contractul de tranzacție, bunurile care formează obiectul

litigiului aparțineau unor terți, acestea fiind dobândite prin

licitație, astfel cum rezultă din procesele-verbale de licitație

aflate la dosar.

În consecință, cum în mod

corect a reținut și instanța de apel, contractul de

tranzacție nu este valabil, deoarece are o cauză ilicită. În

plus, părțile nu au acționat cu bună-credință în

cauză, având în vedere că aveau cunoștință de

situația juridică a apartamentelor ce formează obiectul

litigiului, împrejurare verificată de instanță în

ședința din 4 aprilie 2012, în sensul relatării de către

părți a aspectelor legate de procedura de adjudecare prin licitație.

Prin urmare, se constată că

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale

incidente cauzei în raport de probatoriul administrat și situația de

fapt stabilită, apreciind în mod just că nu poate lua act de

tranzacție, întrucât nu sunt întrunite condițiile pentru

pronunțarea unei hotărâri de expedient.

Pentru argumentele ce preced, Înalta

Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge ca nefondat declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 50/A/2012 din 11 aprilie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2017.

Procesat

de GGC - CL