ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2017

Decizia

nr. 1732/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea pârâtei A. de colaborator al fostei Securități.

1.2. Prin sentința nr. 161 din 26.01.2015, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtei de colaborator al fostei Securități.

2.1. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta A. a declarat recurs.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică sentința recurată, apreciind că prin pronunțarea acesteia i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 9 martie 2016, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Așa cum reiese din cuprinsul sentinței recurate, în cauză nu poate fi vorba de încălcarea dreptului la apărare al recurentei-pârâte. Faptul că recurenta a depus o cerere de amânare pentru lipsă de apărare, la data de 23.01.2015, cu trei zile înaintea termenului de judecată, cerere care i-a fost respinsă motivat, nu reprezintă un argument în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Un alt motiv pentru care nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare, este acela că, potrivit dispozițiilor art. 221 alin. (1) C. proc. civ., amânarea judecății se poate încuviința o singură dată. Din redactarea textului legal, rezultă că judecătorul nu este obligat, ci poate, pentru motive temeinice, să amâne cauza.

Or, în cauza de față, primul termen de judecată a fost la data de 17.11.2014, când instanța tocmai pentru a asigura dreptul la apărare al recurentei a amânat pronunțarea la data de 24.11.2014. De asemenea, și la acest termen s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 2.12.2014. La aceste termen, instanța a dispus prin încheiere de ședință pentru termenul din 26.01.2015 repunerea cauzei pe rol pentru suplimentarea probatoriului, citarea recurentei cu mențiunea să indice cele 3 declarații olografe din dosarul C.N.S.A.S. despre care a afirmat că nu ar fi scrise și semnate de recurentă și să se prezinte în instanță la termenul de judecată pentru o eventuală verificare de scripte.

În concluzie, recurenta nu numai că nu s-a conformat dispozițiilor instanței, dar după trei termene de judecată a depus cerere de amânare, respinsă motivat de instanța fondului.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 lit. b), definește colaboratorul Securității ca fiind persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Trebuie precizat că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noțiunea de colaborator al Securității.

Astfel, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din semnificația dată de legiuitor termenului de „colaborator al Securității” rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate.

Astfel, persoana trebuia să furnizeze informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2 lit. b), prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din conținutul angajamentului din 16.11.1979 reiese că recurenta-pârâtă a acceptat colaborarea cu organe ale Securității statului în direcția informării asupra unor persoane fără antecedente politice și penale și pentru supravegherea informativă a colegilor săi de serviciu, sub numele conspirativ „Silvia”.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, reiese că prima condiție impusă de dispozițiile legale prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este îndeplinită, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, recurenta-pârâtă furnizând informații despre atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce privește susținerea că recrutarea s-a făcut prin presiuni, se retine că o atare apărare nu este întemeiată în condițiile în care din analiza dosarului personal rezultă contrariul, respectiv că aceasta a fost de acord cu colaborarea cu organele de Securitate.

Totodată și susținerile recurentei referitoare la faptul că declarațiile i-ar fi fost dictate de ofițerul de Securitate, sunt neîntemeiate în condițiile în care din analiza conținutului notelor informative rezultă că recurenta era în anturajul persoanelor care fac obiectul acestora, semnalând chiar aspecte din intimitatea acestora.

Nici argumentul lipsei recompenselor, și nici a lipsei vreunui prejudiciu adus persoanelor despre care s-au intocmit notele de informare nu pot fi reținute, întrucât recompensarea colaboratorului nu reprezintă o condiție legală pentru reținerea acestei calități, astfel că, în mod corelativ, nici lipsa acesteia nu poate conduce la concluzia neindeplinirii calității de colaborator.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 161 din 26 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2017.