ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 731/2016

Cererea de chemare în judecată; Prin cererea formulată, reclamanta SC A. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C. - Organizația Teritorială Alba, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună în principal, anularea Hotărârii B. nr. 553 din 18 septembrie 2013, iar în subsidiar, modificarea, în parte, a hotărârii și sancționarea reclamantei cu avertisment.

Soluția instanței de fond; Prin sentința nr. 107/2014 din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții B. și C. - Organizația Teritorială Alba; a anulat, în parte, Hotărârea B. nr. 553 din 18 septembrie 2013, numai cu privire la sancțiune și a înlocuit sancțiunea amenzii aplicate de pârâtul nr. 1 cu sancțiunea avertismentului, în baza art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000; a obligat reclamanta să publice un rezumat al prezentei sentințe, la rămânerea ei definitivă, în aceleași condiții ca și articolul ce a făcut obiectul analizei în prezenta cauză și a obligat pârâții la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantei.

Calea de atac exercitată; Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul B. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurentul arată că soluția privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului este eronată. Sancțiunea cu amendă contravențională, în cuantumul minim prevăzut de lege în raport cu natura și efectele discriminării constatate, a fost aplicată nu pentru redactarea textului discriminatoriu, ci, în raport cu responsabilitățile și obligațiile intimatei, pentru publicarea respectivului text. Așadar, este vădit lipsit de relevanță, în contextul stabilirii naturii, respectiv cuantumului sancțiunii aplicabile, faptul că intimata nu se făcea vinovată de redactarea textului discriminatoriu, întrucât, circumscris responsabilităților și obligațiilor legale care revin unei edituri de presă, aceasta nu putea fi sancționată decât pentru publicarea respectivului text. În acest context, argumentele instanței de fond sunt eronate și, totodată, contradictorii. Astfel, argumentul instanței cum că reclamanta-intimată are atât dreptul, cât și obligația de a prezenta fapte sau împrejurări de interes public, beneficiind de o anumită marjă de exagerare în relatarea faptelor, este contrazis de următorul argument al instanței, cel cu adevărat veritabil, în sensul că dreptul la liberă exprimare, inclusiv al presei, este supus restricțiilor legii, distingându-se între exercițiul democratic și exercițiul abuziv al dreptului la liberă exprimare. Recurentul consideră că este exclus eo ipso argumentul dreptului și obligației presei de a prezenta fapte sau împrejurări de interes public, beneficiind de o anumită marjă de exagerare în relatarea faptelor, întrucât acesta este combătut de argumentul că dreptul la liberă exprimare și informare al presei este supus restricțiilor legii, pentru reprimarea exercițiului abuziv al dreptului la liberă exprimare și informare, de natură a leza dreptul, de asemenea fundamental, la demnitate și prestigiu al adresanților. De asemenea, capătă o relevanță minoră în stabilirea (reducerea) sancțiunii și argumentul cum că reclamanta-intimată ar fi oferit, ulterior, posibilitatea publicării punctelor de vedere contrare articolului incriminat, întrucât, pe de o parte, fapta a produs efecte care nu au fost înlăturate prin publicarea punctelor de vedere contrare ale terților faptei, iar pe de altă parte, vinovăția intimatei nu a fost diminuată, întrucât nu a publicat ea însăși un punct de vedere contrar sau prin care să retracteze mesajul discriminatoriu al articolului publicat din vina sa (vinovăția publicării revenind exclusiv actualei intimate, astfel cum însăși instanța de fond reține, atunci când stabilește că reclamanta-intimată se face vinovată de publicarea pasajelor incriminate). În activitatea de angajare a răspunderii juridice de natură contravențională, B. a realizat, în speță, în mod competent și obiectiv o corectă și completă individualizare a sancțiunii. Prin urmare, B. a stabilit, în mod drept și obiectiv, măsura sancționării cu minimul amenzii contravenționale stabilită pentru o faptă de discriminare care vizează un grup de persoane sau o comunitate, circumscris criteriilor concrete de individualizare a sancțiunii, care, în integralitatea lor, nu conduc defel la concluzia că față de intimată este suficientă componenta strict educativă a sancțiunii contravenționale cu avertisment.

Apărările formulate în cauză; Intimata SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs; În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2015, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs; Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile. Din actele și lucrările dosarului rezultă că C. - Organizația Teritorială Alba, a formulat sesizarea împotriva președintelui D., pentru „săvârșirea de fapte de propagandă naționalist șovină, de instigare la ură națională, atingerea demnității comunității maghiare, crearea unei atmosfere de intimidare, ofensatoare, ostilă îndreptată împotriva comunității maghiare”. În zilele de 27-28 aprilie 2013 în Municipiul Alba Iulia au fost organizate Zilele Cetății Medievale, organizatorii încercând să inducă cât mai mult din atmosfera specifică a Evului Mediu. Pentru acest motiv, cu scopul de a reda farmecul trecutului medieval în programul evenimentelor care au avut loc în această perioadă au fost diferite prezentări, spectacole, cum ar fi parada gărzilor, lupte cavalerești, turniruri, show-uri cu flăcări, dansuri medievale, demonstrații cu steaguri, animație stradală, teatru în aer liber și statui umane, dar și concerte de muzică medievală. La aceste evenimente urmau să participe și trupe, formații artistice din Ungaria. La data de 25 aprilie 2013 a apărut un articol pe pagina web a cotidianului albaiulian “x” semnat de domnul E., președinte al D. Intimata-pârâtă a considerat că articolul citat este de natură să altereze relațiile interetnice între români și maghiari, îngreunează eforturile acelor reprezentanți ai comunităților românești și maghiare care lucrează la construirea unui climat de încredere între comunitatea română, majoritară, și cea maghiară, minoritară, în județul Alba, bazată pe respectul reciproc al tradițiilor național - culturale ale celor două comunități și, mai mult, propagă ura împotriva a tot ceea ce este maghiar, fără niciun discernământ, propagă idei naționalist-șovine, instigă la ură națională. Prin Hotărârea nr. 553 din 18 septembrie 2013 B. a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a petentei C., lipsei calității procesuale pasive a SC A. SRL, a constatat săvârșirea unei fapte de discriminare de către SC A. SRL prin publicarea unui articol discriminatoriu la adresa maghiarilor și care incită totodată împotriva organizării unor evenimente culturale ale comunității maghiare conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și a sancționat partea reclamată cu amendă în sumă de 2.000 lei potrivit art. 2 alin. (1) 1 , art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001. Totodată s-a disjuns dosarul cu privire la partea reclamată E., față de care s-a constituit un alt dosar. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că se impune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu cea a avertismentului, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 2/2001. Potrivit dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 2/2001: „(1) Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. (2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. (3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune”. Conform dispozițiilor art. 5 din O.G. nr. 2/2001: „ (1) Sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare. (2) Sancțiunile contravenționale principale sunt: a)avertismentul; b) amenda contravenționala; c) prestarea unei activități în folosul comunității." De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că modalitatea de executare a sancțiunii, raportat la misiunea de formator de opinie a reclamantei-intimate în mod corect a fost stabilită de instanța de fond prin obligarea acesteia de a publica, la rămânerea definitivă a sentinței, a pasajelor indicate, în aceleași condiții ca și articolul ce a tăcut obiectul analizei instanței. De altfel, reclamanta-intimată a permis publicarea în cuprinsul ediției electronice și a punctelor de vedere contrare și chiar critice relative la comunicatul de presă, asigurând astfel o egalitate de tratament pentru cei cu opinii divergente. Nu este lipsit de relevanță și aspectul referitor la publicarea dreptului la replică a reprezentantului Primăriei Municipiului Alba Iulia care a organizat evenimentul respectiv, aspect care dovedește lipsa oricărei intenții de discriminare a vreunei persoane sau vreunui grup de persoane, în condițiile în care au fost publicate toate opiniile celor interesați de acest eveniment. Înalta Curte constată că reclamanta-intimată a dat publicității toate comunicatele de presă pe care le-a primit, indiferent de la ce instituții sau asociații au provenit. Dreptul la libera exprimare este un drept fundamental însă el este supus unor restricții prevăzute de lege. Aceste limite fac deosebirea între exercițiul democratic și exercițiul abuziv al acestui drept. Or, este responsabilitatea editorului de a cenzura (în condițiile legii, așa cum acestea rezultă din interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului conținutului libertății de exprimare consacrată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului) conținutul oricărui material remis spre publicare, astfel încât exercitarea dreptului la informare să se circumscrie conținutului său democratic. Aspectul criticat prin motivele de recurs în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, Înalta Curte apreciază că înlocuirea amenzii este legală. Înalta Curte apreciază că folosirea unei măsuri coercitive trebuie să fie condiționată de respectarea principiului proporționalității. Prin înlocuirea amenzii cu avertisment instanța de fond a respectat tocmai acest principiu, date fiind circumstanțele legate de gravitatea abaterii, așa cum au fost evidențiate mai sus. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs; Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.