ÎCCJ, Secția I civilă

Deliberând, conform

art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Dispozițiile

art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. (care,

prin raportare și la dispozițiile C. com. din 1887, reglementa competența materială

funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești) au fost

abrogate prin prevederile art.

219 pct. 1

și ale

art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011.

În atare condiții, în

lipsa unor norme tranzitorii, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011,

1 octombrie 2011, toate litigiile aflate pe rolul fostelor secții comerciale ale

instanțelor judecătorești, calificate a fi litigii comerciale în aplicarea fostului

C. com., au fost recalificate ca fiind litigii civile.

Din punctul de vedere

al normelor de organizare judecătorească, prevederile art. 225 alin. (1) din Legea

nr. 71/2011 au impus, începând cu aceeași dată, 1 octombrie 2011, reorganizarea

fostelor secții comerciale ale tuturor instanțelor judecătorești „ca secții civile

ori, după caz, unificarea acestora cu secțiile civile”.

Reorganizarea a vizat

și secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art. 224 alin.

(1) din lege statuând în sensul că „

secția civilă și de proprietate intelectuală și

secția comercială ale Înaltei Curți de Casație și Justiție se reorganizează ca secția

I civilă și secția a II-a civilă”.

Potrivit dispozițiilor

art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție

este organizată în 4 secții: secția I-a civilă, secția a II-a civilă, secția penală

și secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5 judecători și secțiile

unite, cu competență proprie.

Normele de organizare

judecătorească au prevăzut că secțiile civile judecă litigiile civile indiferent

de obiectul lor sau de calitatea părților

[art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3) și art.

37 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile

Legii nr. 71/2011 și ale Legii nr. 76/ 2012].

Aceleași norme de drept

au statuat, totodată, cu privire la posibilitatea înființării în cadrul secțiilor

civile, în raport de numărul și natura cauzelor civile înregistrate, de complete

specializate

pentru soluționarea anumitor categorii de litigii în considerarea doar a obiectului

sau naturii acestora, nu și în considerarea calității părților litigante.

În lipsa unor norme de

competență materială (care nu se confundă cu normele de organizare judiciară) prin

care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date în competența

uneia dintre secțiile civile care funcționează la nivelul aceleiași instanțe, sintagma

cu competență proprie prevăzută de dispoziția legală menționată distinge, în mod

evident, între competențele proprii și comune ale celor două secții civile și competențele

celorlalte secții ale instanței supreme, precum și competența completelor de 5 judecători.

În aplicarea dispozițiilor

legale menționate, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

prin hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011, a statuat cu privire la reorganizarea

celor două secții civile ale instanței, în competența cărora intră, ca regulă, judecata

tuturor litigiilor civile înregistrate cu data de 1 octombrie 2011, indiferent de

stadiul procesual, fond sau recurs.

Alocarea unor competențe

specializate, distinct de competențele comune, completelor de judecată ce funcționează

la nivelul celor două secții civile, începând cu data de 1 octombrie 2011 și până

la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012 și

mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a realizat prin hotărârea din 22 septembrie

2011 și hotărârea din 5 aprilie 2012 ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți

de Casație și Justiție .

Potrivit anexei nr. 1

a hotărârii nr. 10 din 22 septembrie 2011, modificată în parte prin anexa nr. 1

la hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți

de Casație și Justiție (anexe care cuprind regulile de înregistrare și repartizare

a dosarelor între secția I-a civilă și secția a II-a civilă), în cadrul secției

a II-a civilă funcționează 7 complete specializate pentru soluționarea dosarelor

având ca obiect, printre altele și pretenții și acțiunea în răspundere/daune contractuale.

Or, în speța de față,

se constată că obiectul cauzei este acțiune în răspundere contractuală, ce își are

izvorul în contractul de asigurare facultativă încheiat la data de 23 decembrie

2008 și se circumscrie competențelor specializate alocate exclusiv completelor de

judecată ale secției a II-a civile, identificate în anexa nr. 1 a hotărârii menționate

sub denumirea pretenții și acțiune în răspundere/daune contractuale.

În atare situație, competența

funcțională de soluționare a recursului revine secției a II-a civile, pe rolul căreia

cauza a și fost înregistrată inițial, în raport de prevederile hotărârii nr. 10

din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Având în vedere considerentele

arătate, completul de judecată al secției a II-a civile este specializat să judece

cauza în concordanță cu prevederile anexei la hotărârea nr. 10/2011 a Colegiului

de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa încât dosarul urmează

a fi scos de pe rolul secției I civilă și trimis, spre competentă soluționare, secției

a II-a civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Scoate cauza de pe rol

și o înaintează spre competentă soluționare secției a II-a civilă a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2013.