ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, conform art. 256 alin. (1)
C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Dispozițiile
art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. (care, prin raportare și la dispozițiile C.
com. din 1887, reglementa competența materială funcțională a fostelor secții comerciale
ale instanțelor judecătorești) au fost abrogate prin prevederile art. 219 pct.
1 și ale art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011.
În atare condiții, în lipsa unor norme
tranzitorii, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011, 1 octombrie
2011, toate litigiile aflate pe rolul fostelor secții comerciale ale instanțelor
judecătorești, calificate a fi litigii comerciale în aplicarea fostului C. com.,
au fost recalificate ca fiind litigii civile.
Din punctul de vedere al normelor de organizare
judecătorească, prevederile art. 225 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 au impus, începând
cu aceeași dată, 1 octombrie 2011, reorganizarea fostelor secții comerciale ale
tuturor instanțelor judecătorești „ca secții civile ori, după caz, unificarea acestora
cu secțiile civile".
Reorganizarea a vizat și secțiile
Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art. 224 alin. (1) din Lege statuând
în sensul că „secția civilă și de proprietate intelectuală și secția comercială
ale Înaltei Curți de Casație și Justiție se reorganizează ca secția
I
civilă și secția a II-a civilă".
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin.
(2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011,
începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată
în 4 secții: secția I-a civilă, secția a II-a civilă, secția penală și secția de
contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5 judecători și secțiile unite,
cu competență proprie.
Normele de organizare judecătorească au
prevăzut că secțiile civile judecă litigiile civile indiferent de obiectul lor sau
de calitatea părților [art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3) și art. 37 alin.
(1) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile Legii
nr. 71/2011 și ale Legii nr. 76/2012].
Aceleași norme de drept au statuat, totodată,
cu privire la posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, în raport de
numărul și natura cauzelor civile înregistrate, de complete specializate pentru
soluționarea anumitor categorii de litigii în considerarea doar a obiectului sau
naturii acestora, nu și în considerarea calității părților litigante.
În lipsa unor norme de competență materială
(care nu se confundă cu normele de organizare judiciară) prin care să se statueze
în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date în competența uneia dintre
secțiile civile care funcționează la nivelul aceleiași instanțe, sintagma cu competență
proprie prevăzută de dispoziția legală menționată distinge, în mod evident, între
competențele proprii și comune ale celor două secții civile și competențele celorlalte
secții ale instanței supreme, precum și competența completelor de 5 judecători.
În aplicarea dispozițiilor legale menționate
Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin hotărârea
din 22 septembrie 2011, a statuat cu privire la reorganizarea celor două secții
civile ale instanței, în competența cărora intră, ca regulă, judecata tuturor litigiilor
civile înregistrate cu data de 1 octombrie 2011, indiferent de stadiul procesual,
fond sau recurs.
Alocarea unor competențe specializate,
distinct de competențele comune, completelor de judecată ce funcționează la nivelul
celor două secții civile, începând cu data de 1 octombrie 2011 și până la 1 ianuarie
2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012 și mai apoi, pentru
viitor, fără termen) s-a realizat prin hotărârea din 22 septembrie 2011 și hotărârea
din 5 aprilie 2012 ale colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție
.
Potrivit Anexei 1
a hotărârii din 22 septembrie 2011, modificată
în parte prin Anexa 1 la hotărârea din 5 aprilie 2012 a Colegiului de conducere
al Înaltei Curți de Casație și Justiție (anexe care cuprind regulile de înregistrare
și repartizare a dosarelor între secția I civilă și secția a
II-
a civilă), în cadrul secției I civilă funcționează
complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate
în materia Legii nr. 10/2001, în materia exproprierii și în materia revendicării,
precum și în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății
intelectuale.
Prin hotărârea din 22 septembrie 2011 a
colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că
restul dosarelor civile înregistrate după data de 1 octombrie 2011, cu excepția
celor date în competența completelor specializate care funcționează la nivelul secției
a II-a civilă, având diverse obiecte identificate în nomenclatoarele de obiecte,
se împart între cele două secții civile ale instanței supreme.
În speța supusă analizei, se constată că
obiectul litigiului, ce se desfășoară între persoane fizice, îl reprezintă „restituire
împrumut; constatarea recunoașterii sumei datorate; constatare nulitate absolută
contract de donație; restabilire situație CF anterioară acestui act" astfel
încât nu se circumscrie competențelor specializate alocate completelor de judecată
ale secției
I
civile și nici competențelor specializate
alocate completelor de judecată ce funcționează la nivelul secției a II-a civile,
ci se circumscrie în sfera competențelor comune, alocate completelor de judecată
de la nivelul ambelor secții civile.
Se constată însă, că dosarul a fost repartizat
aleatoriu spre soluționare secției a II-a civile, prin intermediul aplicației ECRIS,
bifa repartizare între secții, repartizarea efectuându-se în considerarea competențelor
comune alocate completelor de judecată de la nivelul acestei secții și nu a competențelor
specializate.
Prin urmare, competența soluționării prezentului
dosar aparținea completului învestit inițial cu judecata sa.
Așa fiind, cum completul de judecată al
secției a II-a civile a fost desemnat să judece cauza în concordanță cu prevederile
hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție mai
susmenționate, dosarul urmează a fi scos de pe rolul secției I-a civilă și trimis,
spre competentă soluționare, secției a II-a civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Scoate
de pe rol cauza având ca obiect recursurile declarate de reclamantul D.L.A.M.A.
și de pârâtul S.A.V. împotriva deciziei nr. 130/Ap din 15 noiembrie 2011 a Curții
de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte
de muncă și asigurări sociale și o trimite, spre competentă soluționare, secției
a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013.