ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 67/2018

Decizia nr. 67/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 decembrie 2017, petenta A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/325/2017 de la Judecătoria Timișoara la o altă instanță, în afara circumscripției Curții de Apel Timișoara, arătând că judecata cauzei nu se poate realiza în condiții de obiectivitate și de imparțialitate, întrucât judecători ai acestei instanțe se află în relații de rudenie cu membrii sau foști membri din conducerea intimatului. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 141 și urm. C. proc. civ. Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 4 decembrie 2017, deci, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc.

civ., aplicabil în cauză. Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuiala legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia (...)”. Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este întemeiată, așa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. Susținerea petentei conform căreia pretinsa lipsă de obiectivitate s-ar datora legăturii de rudenie existente între anumiți judecători care funcționează în cadrul Curții de Apel Timișoara și membrii sau foști membri din conducerea intimatului nu se înscrie în situațiile de excepție în care Înalta Curte de Casație și Justiție ar deveni competentă să soluționeze asemenea cereri.

Astfel, prin Decizia nr. 558/2014 a Curții Constituționale s-a reținut că dispozițiile art. 142 alin. (1) teza I și ale art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. sunt constituționale „în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părți”. Potrivit considerentelor acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție are o competență specială, de excepție, atunci când cererea de strămutare de competența unei curți de apel vizează motive de bănuială legitimă rezultate din calitatea uneia din părți de judecător la respectiva curte de apel. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că „(...) ceea ce se critică în cauza de față nu este imparțialitatea subiectivă, ci cea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanță de control judiciar (...)”.

Reglementarea evocată are în vedere situația în care una din părțile dosarului a cărui strămutare se solicită are calitatea de judecător în funcție la respectiva curte de apel, petenta fiind în eroare cu privire la circumstanțele în care, pe cale de excepție, Înalta Curte de Casație și Justiție ar dobândi asemenea competențe. În speță, situația reținută nu se circumscrie ipotezei reglementate de Decizia nr. 558/2014 a Curții Constituționale, întrucât niciuna dintre părți nu deține calitatea de judecător la Curtea de Apel Timișoara, competentă a soluționa cererea de strămutare, sens în care Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Timișoara, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a Dosarului nr. x/325/2017 al Judecătoriei Timișoara, formulată de petenta A., în favoarea Curții de Apel Timișoara. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2018.