ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 67/2018

Decizia

nr. 67/2018

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 15 decembrie 2017, petenta

A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/325/2017 de la Judecătoria

Timișoara la o altă instanță, în afara circumscripției

Curții de Apel Timișoara, arătând că judecata cauzei nu se

poate realiza în condiții de obiectivitate și de imparțialitate,

întrucât judecători ai acestei instanțe se află în relații

de rudenie cu membrii sau foști membri din conducerea intimatului.

Cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 141 și urm. C. proc. civ.

Conform

verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face

obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul

Judecătoriei Timișoara la data de 4 decembrie 2017, deci, ulterior

intrării în vigoare a noului C. proc. civ., aplicabil în cauză.

Potrivit art.

142 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe

motive de bănuiala legitimă este de competența curții de

apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o

judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia (...)”.

Or, în

cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este

întemeiată, așa cum s-a arătat anterior, pe motive de

bănuială legitimă și este formulată cu privire la un

dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ.

Susținerea

petentei conform căreia pretinsa lipsă de obiectivitate s-ar datora

legăturii de rudenie existente între anumiți judecători care

funcționează în cadrul Curții de Apel Timișoara și

membrii sau foști membri din conducerea intimatului nu se înscrie în

situațiile de excepție în care Înalta Curte de Casație și

Justiție ar deveni competentă să soluționeze asemenea

cereri.

Astfel, prin Decizia

nr. 558/2014 a Curții Constituționale s-a reținut că

dispozițiile art. 142 alin. (1) teza I și ale art. 145 alin. (1) teza

I C. proc. civ. sunt constituționale „în măsura în care motivul de

bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de

judecător la curtea de apel a uneia dintre părți”.

Potrivit

considerentelor acestei decizii, Înalta Curte de Casație și

Justiție are o competență specială, de excepție,

atunci când cererea de strămutare de competența unei curți de

apel vizează motive de bănuială legitimă rezultate din calitatea

uneia din părți de judecător la respectiva curte de apel.

În acest

sens, Curtea Constituțională a reținut că „(...) ceea ce se

critică în cauza de față nu este imparțialitatea

subiectivă, ci cea obiectivă a judecătorului, dată de

calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o

posibilă instanță de control judiciar (...)”.

Reglementarea

evocată are în vedere situația în care una din părțile

dosarului a cărui strămutare se solicită are calitatea de

judecător în funcție la respectiva curte de apel, petenta fiind în

eroare cu privire la circumstanțele în care, pe cale de excepție, Înalta

Curte de Casație și Justiție ar dobândi asemenea

competențe.

În

speță, situația reținută nu se circumscrie ipotezei

reglementate de Decizia nr. 558/2014 a Curții Constituționale,

întrucât niciuna dintre părți nu deține calitatea de

judecător la Curtea de Apel Timișoara, competentă a

soluționa cererea de strămutare, sens în care

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C.

proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este

Curtea de Apel Timișoara, instanță în favoarea căreia va

opera prezenta declinare de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină

competența de soluționare a cererii de strămutare a Dosarului nr.

x/325/2017 al Judecătoriei Timișoara, formulată de petenta A.,

în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2018.