ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1929/2017

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/93/2013, la data de 10.06.2013, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., pronunțarea unei hotărârii prin care să se dispună obligarea pârâtei la remedierea erorii de publicare a numelui său în toate materialele și pe toate suporturile, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 euro pentru prejudiciul adus reputației și imaginii sale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3386 din 14.11.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A.

Prin decizia nr. 283/A din data de 25 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a admis, în parte cererea și a obligat pârâta să remedieze eroarea de publicare a numelui reclamantului în toate materialele și suporturile ce privesc filmul "X". A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A.

Prin decizia nr. 4489 din 8.03. 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 283/A din data de 25 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 712/A din data de 12 octombrie 2016 a respins, calea de atac, ca nefondată.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele:

În decizia dată, instanța de apel reține că "clauza de la art. 3.1 lit. m) poate fi interpretată și în sensul că stipulează doar înlăturarea răspunderii materiale pentru situația în care nu este respectată obligația prevăzută la art. 3.1 lit. e) din contract".

Totodată, instanța își contrazice aserțiunea de mai sus, reținând că "capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la remedierea erorii de publicare a numelui reclamantului în toate materialele și în toate raporturile, ca modalitate de executare directă a obligației amintite, nu poate fi încuviințat, întrucât prestația solicitată este una imposibil de adus la îndeplinire", acesta constituind motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, teza a doua din C. proc. civ. - hotărârea cuprinde motive contradictorii.

O altă apreciere a instanței de apel este aceea că "o eventuală îndreptare a erorii de publicare nu poate fi efectuată decât de producătorul american".

Cu alte cuvinte, instanța reține că nu poate fi angajată răspunderea contractuală a pârâtei, deși este de necontestat neîndeplinirea unei obligații contractuale clare, obiective. Instanța de apel înțelege să nu antreneze răspunderea contractuală a intimatei, deși condițiile răspunderii sunt îndeplinite și însăși intimata recunoaște eroarea de indicare a numelui.

Reproducerea unor texte dintr-un înscris (contractul dintre intimată și un terț), nesemnat, nedatat, nu este de natură a motiva o astfel de decizie de respingere a cererii recurentului.

Instanța face o motivare care nu este întemeiată pe vreo constatare obiectivă și dovedită a intenției reale a părților. Intenția părților nu a fost de a introduce două clauze în contract care se contrazic reciproc, ci care se completează, după caz, în sensul de a proteja sau de a scoate din sfera răspunderii contractuale doar anumite situații de excepție, limitative: omisiuni, nu comisiuni, indicarea greșită a numelui fiind un act comisiv, nu o omisiune.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea art. 977, art. 978 și urm. C. civ. - art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., deoarece instanța trebuie să interpreteze clauzele contractuale în sensul în care acestea să producă efecte, nu în sensul ineficacității acestora.

Este evident că voința părților prin menționarea clauzei cuprinse în art. 3.1 lit. m) nu a fost aceea de a face ineficace articolul 3.1 lit. e), ci de a stipula o obligație distinctă, de sine stătătoare în sarcina intimatei, de a înscrie numele reclamantului pe generic, deci o acțiune comisivă.

Or, intimata nu a omis să menționeze numele, ci a făcut-o în mod eronat, săvârșind o acțiune-comisivă necorespunzătoare.

Societatea intimată era ținută în mod direct să-și execute obligațiile corelative născute din acest contract, societatea S.C. C. S.R.L. fiind terț la contract, aceasta neputând fi răspunzătoare față de acesta în baza principiul relativității contractelor.

Eroarea comisă de pârâtă, distorsionează semnificativ dreptul la afișarea corectă a propriului numelui reclamantului, aspect care în domeniul său de activitate este esențial, având în vedere și dimensiunea internațională a prejudiciului.

Prejudiciul patrimonial nu trebuie dovedit, ci doar justificat. Or, atât timp cât dreptul la imagine, la personalitate și, implicit la nume, este unul garantat de lege și protejat de acesta, nefiind nevoie de o justificare suplimentară a unei sume sau alta.

Este de notorietate faptul că numele interpreților se înscrie pe genericul filmelor în care aceștia interpretează un rol, fiind o practică uniformă.

Utilizând regula de interpretare din art. 982, clauza cuprinsă în art. 3.1 lit. m) trebuie interpretată ca vizând acele situații de excepție neîncadrate în clauza anterioară, de la art. 3.1 lit. e).

Cu alte cuvinte, doar lipsurile, lacunele sunt suplinite prin clauza din art. 3.1 lit. m), nu și adăugirile sau erorile. Dovadă în acest sens este și faptul că numele complet al reclamantului este A.

Cu toate acestea, pe genericul filmului s-a omis menționarea întregului nume, prenumele Stelian nefiind înscris, fiind explicitată că numele de scenă este Claudiu Istodor, fără al doilea prenume.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată în contradictoriu cu practica judiciară constantă a Î.C.C.J., întrucât "Interpretarea contractului presupune determinarea și calificarea conținutului acestuia, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor născute în temeiul său.

Dacă voința părților este clar exprimată, nu se pune problema interpretării. Interpretarea este necesară doar în situația în care există discrepanță între voința reală și voința declarată a părților, când clauzele sunt echivoce, confuze sau contradictorii ori când contractul este incomplet".

Prin urmare, în cauză cele două clauze fiind contradictorii, cel puțin aparent, se impunea stabilirea voinței reale a părților la încheierea contractului: (i) fie părțile au convenit să nu existe obligația de înscriere a numelui pe generic, fie (ii) există obligația de a-l înscrie și aceasta a fost încălcată.

Or, de natura contractului de interpretare artistică sunt prestațiile principale, artistice, precum și cele accesorii, garantate și de art. 96 din Legea nr. 8/1996 cu privire la dreptul artistului de a-i fi înscris numele pe materialele-suport. În niciun caz părțile nu au avut în vedere ca numele interpretului să nu fie înscris, sau să fie înscris greșit.

Intimata nu a luat toate măsurile de precauție pentru a evita sau diminua consecințele negative ale înscrierii greșite a numelui reclamantului pe generic, astfel încât nu poate fi exonerată de răspundere, pentru că ar fi trebuit să verifice ea însăși genericul filmului, înainte de lansare, pentru a evita exact situația de față, fiind direct răspunzătoare cu privire la obligația de înscriere a numelui.

Se mai arată că motivarea instanței de apel referitor la daunele pretinse, conform căreia partea hotărârii primei instanțe de apel cu privire la daune ar fi intrat în puterea lucrului judecat prin nerecurarea ei, încalcă în mod flagrant dispozițiile privind autoritatea și puterea de lucru judecat, precum și cele privind efectele unei hotărâri casate, art. 500 C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea casată nu are nicio putere".

În acest sens, deși instanța de recurs a făcut referire clară că se pune problema daunelor interese, trasând o evidentă concluzie că acestea se impun, instanța de apel a concluzionat că ar fi intrat în puterea de lucru judecat - deși hotărârea casată nu are nicio putere.

Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul nefondat al recursului pentru motivele ce succed.

Prioritar, Înalta Curte învederează, că își însușește în totalitate considerentele de fapt și de drept al instanței de apel.

Criticile recurentului, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se referă, în esență, la existența unor motive contradictorii în considerentele deciziei și încălcarea regulilor referitoare la interpretarea clauzelor contractuale, întrucât instanța trebuia să interpreteze clauzele contractuale în sensul ca acestea să producă efecte, nu în sensul ineficacității acestora, precum și la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 500 C. proc. civ.

Contrar opiniei recurentului, decizia instanței superioare de fond nu cuprinde motive contradictorii, astfel cum rezultă din raportul întocmit în cauză la capitolul "Circumstanțele cauzei", ele reprezentând pașii logici făcuți de instanță în a demonstra soluția pronunțată.

Împrejurarea că decizia luată în apel este contrară solicitării reclamantului, nu semnifică, încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de apel a interpretat clauzele de la art. 3.1. lit. e) și art. 3.1 lit. m) din contractul încheiat între părți, aplicând regula prevăzută de art. 978 C. civ. de la 1864, prin raportare la obligația de a trece numele reclamantului pe genericul de final al filmului, care există în temeiul dreptului moral la paternitatea interpretării, cu componența dreptului de a pretinde ca numele său să fie asociat interpretării, art. 96 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, coroborat cu imposibilitatea de a se renunța la acest drept moral, conform art. 97 alin. (1) din același act normativ.

Osebit de faptul că jurisprudența nu este izvor de drept, în apel nu au fost încălcate dispozițiile referitoare la modul de interpretare a clauzelor contractuale, așa cum rezultă din doctrină și jurisprudență.

Curtea de Apel a reținut, corect, că interpretarea dată celor două cauze produce efecte juridice, în sensul că producătorul are obligația de a înscrie pe genericul filmului numele interpretului însă, în caz de omisiune, este exonerat de răspunderea materială, în speță înscrierea eronată pe generic a artistului cu numele de I. în loc de A.

Așa cum a reținut și instanța de apel, cererea reclamantului de remediere a erorii materiale, nu poate fi primită câtă vreme proprietatea asupra filmului aparține producătorului S.C. C. S.R.L., căruia îi aparține și dreptul unic și exclusiv în ceea ce privește utilizarea acestuia și a elementelor și drepturilor de proprietate intelectuală aferente, conform art. 15 din contractul încheiat între pârâtă și producătorul filmului și în condițiile în care eroarea de publicare îi aparține producătorului american.

Pertinentă este și argumentația instanței de apel sub aspectul imposibilității pârâtei de aducere la îndeplinire a prestației solicitate din punct de vedere tehnică a pârâtei de a interveni în materialele și suporturile filmului pus în circulație și aflate în proprietatea unor terți, neputându-se da, așa cum se arată în apel, alte variante de reparații nesolicitate, cum ar fi o erată comunicată public.

Pretinde recurentul că au fost încălcate dispozițiile art. 500 C. proc. civ. atunci când s-a reținut puterea de lucru judecat a pretențiilor privind ambele interese.

Critica este nefondată întrucât, așa cum rezultă din decizia Înaltei Curți pronunțată în primul ciclu procesual, reclamantul, care avea interes să critice hotărârea sub aspectul neacordării daunelor-interese, nu a declarat recurs împotriva primei decizii pronunțate în apel.

Ca tare, Înalta Curte prin decizia de casare a analizat doar motivele de recurs ale pârâtei S.C. B. S.A. cu privire la obligarea sa de a remedia eroarea de publicare a numelui reclamantului în toate materialele și suporturile ce privesc filmul "X".

În consecință, critica referitoare la modul de acordare a daunelor pretinse urmează a nu fi analizată.

Pentru cele ce succed, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 712/A din data de 12 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2017.