ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 489/2016

Decizia nr. 489/2016 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/93/2013, la data de 10 iunie 2013, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, pronunțarea unei hotărârii prin care să se dispună obligarea pârâtei la remedierea erorii de publicare a numelui său în toate materialele și pe toate suporturile, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 euro pentru prejudiciul adus reputației și imaginii sale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 3386 din 14 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel reclamantul A. Prin decizia nr. 283A din data de 25 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 3386 din 14 noiembrie 2013 pronunțată în Dosar nr. x/93/2013 de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA; a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a admis, în parte cererea și a obligat pârâta să remedieze eroarea de publicare a numelui reclamantului în toate materialele și suporturile ce privesc filmul „XX”. A menținut restul dispozițiilor sentinței. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SA.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele. Hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - motiv de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - motiv de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. La alin. (1) din decizia recurată, instanța reține că prevederea de la art. 3.1. lit. m) din contractul de angajare interpret încheiat între părți poate fi interpretată în sensul că prevede o renunțare la dreptul artistului de a-i fi menționat numele pe genericul final al filmului, situație în care clauza ar fi contradictorie cu cea cuprinsă la art. 3.1. lit. e) din contract.

Mai reține instanța că într-o astfel de interpretare clauza ar fi nulă, fiind în contradicție cu prevederile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. O astfel de interpretare dată prevederilor contractuale este una forțată, relativă, și nu oferă o certitudine nici în sensul interpretării și nici în sensul contrar. Această alegere a instanței de judecată nu este motivată în nici un fel, și nu este în concordanță cu prevederile art. 1268 alin. (2) C. civ., și anume „clauzele îndoielnice se interpretează ținând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părți, de sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor în domeniu și de uzanțe". Instanța de judecată, acceptând interpretarea de mai sus, nu a ținut cont de natura contractului și de uzanțele în materie.

De asemenea, a ignorat total contractul pentru servicii de producție încheiat între subscrisa și Producătorul filmului, YY. Astfel, art. 1 din Contract definește serviciile de producție contractate: „Producătorul angajează prin prezenta societatea (recurenta) în vederea furnizării anumitor servicii de producție (...). Serviciile includ furnizarea unei echipe complete de producție, servicii de casting, distribuție cu actori din România, toate echipamentele de producție, spatiile de filmare și toate celelalte servicii și materiale asociate în mod obișnuit cu „servicii locale de producție" furnizate producțiilor internaționale cu buget similar". În acest context, instanța nu a avut în vedere faptul că recurenta nu furnizează producătorului decât anumite servicii de producție, și nu totalitatea acestora.

Instanța de apel ar fi trebuit să analizeze și să interpreteze art. 3.1. lit. m) din contractul de angajare interpret prin prisma art. 1 din contractul pentru servicii de producție, și să aibă în vedere că recurenta nu avea obligația de a introduce pe genericul filmului numele intimatului reclamant, ci doar de a transmite lista cu numele către producător, în vederea întocmirii genericului. Această acțiune este una ce ține de montajul filmului, și nu de producerea acestuia. În acest context, așa cum a învederat atât în fața primei instanțe de fond cât și în fața instanței de apel, recurenta nu este debitoarea obligației de a face, montajul filmului fiind atributul exclusiv al producătorului extern al filmului.

De altfel, soluția pronunțată de instanța de apel este imposibil de executat, din doua motive: a) Așa cum s-a arătat anterior, B. SA nu a avut posibilitatea contractuală de a executa montajul filmului, cu atât mai puțin de a interveni în modificarea ulterioara a genericului. b) „Remedierea erorii de publicare (...) în toate materialele și suporturile ce privesc filmul" este de asemenea o obligație imposibil de executat având în vedere multitudinea de materiale scrise, audio și video apărute de la lansarea filmului în ianuarie 2012 și până în prezent, incluzând aici și mediul online - imposibil de controlat.

Instanța de apel confundă proprietarul filmului cu recurenta, aceste aspect fiind reglementate fără echivoc de art. 15 din contractul pentru servicii de producție, și anume „proprietatea filmului și a tuturor elementelor aferente (...) sunt proprietatea producătorului (...) iar societatea (recurenta) nu are dreptul, nu participa și nu are interese legate de acestea (...)". Recurenta nu a „comis" nici o eroare, îndeplinindu-și întocmai obligațiile contractuale, montajul fiind efectuat numai de producătorul american al filmului. De asemenea, art. 3.1. lit. e) din contract prevede obligația recurentei de a înscrie numele interpretului pe genericul filmului, iar art. 3.1.

lit. m) prevede ca „orice omisiune cu privire la menționarea interpretului pe genericul de final al filmului nu va fi considerată o încălcare a prezentului sau a oricărei alte înțelegeri scrise cu producătorul". Prima instanță de fond a reținut în mod corect faptul că prevederile art. 3.1 lit. m) nu pot fi interpretate altfel decât sunt, și anume că intenția părților a fost aceea de a exclude de la angajarea răspunderii contractuale a producătorului orice omisiune cu privire la menționarea numelui interpretului pe genericul final al filmului. Nu pot fi contradictorii clauzele contractuale amintite, atât timp cât prima vizează obligația de a înscrie numele interpretului pe genericul filmului, cea de a doua referindu-se la existența eventualelor omisiuni în legătura cu obligația asumată.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte a constatat fondat recursul în limitele și pentru considerentele expuse mai jos. În ceea ce privește motivele de recurs privind încălcarea prevederilor legale referitoare la interpretarea contractelor sunt de reținut următoarele. Instanța de apel a interpretat clauzele de la art. 3.1. lit. e) și art. 3.1. lit. m) din contractul încheiat între părțile în cauză, aplicând regula prevăzută la art. 978 C. civ.

de la 1864, prin raportare la obligația de a trece numele reclamantului pe genericul de final al filmului, care există în temeiul dreptului moral la paternitatea interpretării, cu componenta dreptului de a pretinde ca numele său să fie asociat interpretării [art. 96 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996], coroborată cu imposibilitatea de a se renunța la dreptul moral la paternitatea interpretării, cu componenta dreptului de a pretinde ca numele său să fie asociat interpretării (în cazul de față, conform uzanțelor în domeniu, prin menționarea pe genericul de final al filmului), conform art. 97 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. Aplicând aceste reguli a ajuns la concluzia că art. 3.1. lit. m) trebuie interpretat în sensul că stipulează doar înlăturarea răspunderii materiale [obligarea la plata unor reparații materiale (despăgubiri în bani)] pentru situația în care nu este respectată obligația prevăzută la art. 3.1.

lit. e) din contract. Deși recurenta pârâtă a invocat încălcarea de către instanța de apel a art. 1268 alin. (2) noul C. civ., referitoare la interpretarea contractului prin raportare la natura contractului și la uzanțele în materie, în raport de data încheierii contractelor în cauză, între reclamant și pârâtă, unul la 30 noiembrie 2009, iar celălalt la 29 septembrie 2011, sunt aplicabile prevederile C. civ. de la 1864, și anume art. 977 și urm. Referitor la uzanțele în domeniul în care s-a încheiat contractul în cauză, acestea trebuiau dovedite de partea care le-a invocat, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a invocat răspunderea contractuală pentru încălcarea unei clauze contractuale, și anume cea prin care pârâta și-a asumat obligația de a trece numele reclamantului pe genericul de final al filmului [art. 3.1 lit. e)], dar și prevederile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 care se coroborează cu regulile răspunderii civile delictuale. Pârâta a invocat în apărare faptul că potrivit clauzei 3.1 lit. m) din contract „orice omisiune cu privire la menționarea interpretului pe genericul de final al filmului nu va fi considerată o încălcare” a contractului sau a oricărei alte înțelegeri scrise cu producătorul, cu alte cuvinte nu va atrage răspunderea contractuală.

Aceasta reprezintă o clauză de neresponsabilitate care îl exonerează în întregime pe debitor de răspundere, consecința fiind faptul că creditorul nu va mai putea pretinde daune-interese. Clauzele de nerăspundere sunt permise numai în ipotezele în care vina debitorului îmbracă forma neglijenței sau imprudenței. Că aceasta este și situația aici rezultă din forma în limba engleză a contractului. Totuși, problema daunelor-interese se pune în situația în care executarea în natură a obligației nu mai este posibilă. În aceste condiții, ceea ce trebuia determinat era faptul dacă executarea în natură în mod corespunzător a obligației mai este posibilă sau nu, situație de fapt care nu a fost analizată în cauză de către instanța de apel.

Prin decizia atacată, Curtea de Apel București a admis apelul formulat de apelantul-reclamant, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea și a obligat pârâta să remedieze eroarea de publicare a numelui reclamantului în toate materialele și suporturile ce privesc filmul „XX”. În ceea ce privește obligarea pârâtei de a remedia eroarea de publicare a numelui reclamantului în toate materialele și suporturile ce privesc filmul „XX”, instanța de apel nu a motivat de ce consideră posibilă executarea unei obligații formulată în termeni atât de generali, „toate materialele și suporturile ce privesc filmul”, trecute, viitoare, deja puse în circulație, etc., și nici dacă pârâta este implicată în vreun fel în generarea și controlul tuturor materialelor și suporturilor ce privesc filmul în cauză.

Este de observat că în întâmpinarea formulată în apel pârâta a arătat că montajul filmului a fost efectuat de producătorul american, iar prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe de fond că prin contractul pentru servicii de producție încheiat între recurentă și producătorul filmului, YY s-a încheiat o înțelegere scrisă prin care acesta a angajat societatea recurentă în vederea furnizării anumitor servicii de producție în vederea realizării filmului în cauză. Astfel, art. 1 din contract definește serviciile de producție contractate: „Producătorul angajează prin prezenta societatea (recurenta) în vederea furnizării anumitor servicii de producție (...).

Serviciile includ furnizarea unei echipe complete de producție, servicii de casting, distribuție cu actori din România, toate echipamentele de producție, spatiile de filmare și toate celelalte servicii și materiale asociate în mod obișnuit cu „servicii locale de producție" furnizate producțiilor internaționale cu buget similar". Prin aceeași întâmpinare s-a arătat că producătorul american deține proprietatea filmului și dreptul exclusiv în ceea ce privește utilizarea, exploatarea, comercializarea, promovarea, publicarea, distribuția și difuzarea filmului, utilizarea acestuia și a elementelor și drepturilor de proprietate aferente, și că responsabilitatea menționării eronate a numelui îi aparține, astfel că o eventuală îndreptare a erorii de publicare nu poate fi efectuată decât de producătorul american.

Astfel, sub acest aspect litigios hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină, fiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 care atrag casarea deciziei. În consecință, în temeiul art. 496 și 497 raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva deciziei nr. 283A din data de 25 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2016.