ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 489/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 489/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia
nr. 489/2016
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/93/2013, la data de 10
iunie 2013, reclamantul
A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC
B. SA, pronunțarea unei hotărârii prin care să se dispună
obligarea pârâtei la remedierea erorii de publicare a numelui său în toate
materialele și pe toate suporturile, obligarea pârâtei la plata daunelor
morale în cuantum de 100.000 euro pentru prejudiciul adus reputației
și imaginii sale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de
judecată.
Prin sentința
civilă nr. 3386 din 14 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov,
secția civilă, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei
sentințe reclamantul a declarat apel reclamantul A.
Prin decizia
nr. 283A din data de 25 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței
civile nr. 3386 din 14 noiembrie 2013 pronunțată în Dosar nr. x/93/2013
de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă
SC B. SA; a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a admis,
în parte cererea și a obligat pârâta să remedieze eroarea de publicare
a numelui reclamantului în toate materialele și suporturile ce privesc filmul
„XX”.
A menținut
restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâta SC A. SA.
În motivarea recursului
s-au arătat următoarele.
Hotărârea
pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - motiv de
casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și este dată
cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material
- motiv de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
La alin. (1) din
decizia recurată, instanța reține că prevederea de la art. 3.1.
lit. m) din contractul de angajare interpret încheiat între părți poate
fi interpretată în sensul că prevede o renunțare la dreptul artistului
de a-i fi menționat numele pe genericul final al filmului, situație în
care clauza ar fi contradictorie cu cea cuprinsă la art. 3.1. lit. e) din contract.
Mai reține instanța că într-o astfel de interpretare clauza ar fi
nulă, fiind în contradicție cu prevederile art. 97 alin. (1) din Legea
nr. 8/1996.
O astfel de interpretare
dată prevederilor contractuale este una forțată, relativă, și
nu oferă o certitudine nici în sensul interpretării și nici în sensul
contrar. Această alegere a instanței de judecată nu este motivată
în nici un fel, și nu este în concordanță cu prevederile art. 1268
alin. (2) C. civ., și anume „clauzele îndoielnice se interpretează ținând
seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost
încheiat, de interpretarea dată anterior de părți, de sensul atribuit
în general clauzelor și expresiilor în domeniu și de uzanțe".
Instanța
de judecată, acceptând interpretarea de mai sus, nu a ținut cont de natura
contractului și de uzanțele în materie.
De asemenea, a
ignorat total contractul pentru servicii de producție încheiat între subscrisa
și Producătorul filmului, YY. Astfel, art. 1 din Contract definește
serviciile de producție contractate:
„Producătorul
angajează prin prezenta societatea (recurenta) în vederea furnizării anumitor
servicii de producție (...). Serviciile includ furnizarea unei echipe complete
de producție, servicii de casting, distribuție cu actori din România,
toate echipamentele de producție, spatiile de filmare și toate celelalte
servicii și materiale asociate în mod obișnuit cu „servicii locale de
producție" furnizate producțiilor internaționale cu buget similar".
În acest context,
instanța nu a avut în vedere faptul că recurenta nu furnizează producătorului
decât anumite servicii de producție, și nu totalitatea acestora.
Instanța
de apel ar fi trebuit să analizeze și să interpreteze art. 3.1.
lit. m) din contractul de angajare interpret prin prisma art. 1 din contractul pentru
servicii de producție, și să aibă în vedere că recurenta
nu avea obligația de a introduce pe genericul filmului numele intimatului reclamant,
ci doar de a transmite lista cu numele către producător, în vederea întocmirii
genericului.
Această acțiune
este una ce ține de montajul filmului, și nu de producerea acestuia.
În acest context,
așa cum a învederat atât în fața primei instanțe de fond cât și
în fața instanței de apel, recurenta nu este debitoarea obligației
de a face, montajul filmului fiind atributul exclusiv al producătorului extern
al filmului.
De altfel, soluția
pronunțată de instanța de apel este imposibil de executat, din doua
motive:
a) Așa cum
s-a arătat anterior, B. SA nu a avut posibilitatea contractuală de a executa
montajul filmului, cu atât mai puțin de a interveni în modificarea ulterioara
a genericului.
b) „Remedierea
erorii de publicare (...) în toate materialele și suporturile ce privesc filmul"
este de asemenea o obligație imposibil de executat având în vedere multitudinea
de materiale scrise, audio și video apărute de la lansarea filmului în
ianuarie 2012 și până în prezent, incluzând aici și mediul online
- imposibil de controlat.
Instanța
de apel confundă proprietarul filmului cu recurenta, aceste aspect fiind reglementate
fără echivoc de art. 15 din contractul pentru servicii de producție,
și anume „proprietatea filmului și a tuturor elementelor aferente (...)
sunt proprietatea producătorului (...) iar societatea (recurenta) nu are dreptul,
nu participa și nu are interese legate de acestea (...)".
Recurenta nu a
„comis" nici o eroare, îndeplinindu-și întocmai obligațiile contractuale,
montajul fiind efectuat numai de producătorul american al filmului.
De asemenea,
art. 3.1. lit. e) din contract prevede obligația recurentei de a înscrie numele
interpretului pe genericul filmului, iar art. 3.1. lit. m) prevede ca „orice omisiune
cu privire la menționarea interpretului pe genericul de final al filmului nu
va fi considerată o încălcare a prezentului sau a oricărei alte înțelegeri
scrise cu producătorul".
Prima instanță
de fond a reținut în mod corect faptul că prevederile art. 3.1 lit.
m) nu pot fi interpretate altfel decât sunt, și anume că intenția
părților a fost aceea de a exclude de la angajarea răspunderii contractuale
a producătorului orice omisiune cu privire la menționarea numelui interpretului
pe genericul final al filmului.
Nu pot fi contradictorii
clauzele contractuale amintite, atât timp cât prima vizează obligația
de a înscrie numele interpretului pe genericul filmului, cea de a doua referindu-se
la existența eventualelor omisiuni în legătura cu obligația asumată.
Intimatul reclamant
a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte a
constatat fondat recursul în limitele și pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce privește
motivele de recurs privind încălcarea prevederilor legale referitoare la interpretarea
contractelor sunt de reținut următoarele.
Instanța
de apel a interpretat clauzele de la art. 3.1. lit. e) și art. 3.1. lit.
m) din contractul încheiat între părțile în cauză, aplicând regula
prevăzută la art. 978 C. civ. de la 1864, prin raportare la obligația
de a trece numele reclamantului pe genericul de final al filmului, care există
în temeiul dreptului moral la paternitatea interpretării, cu componenta dreptului
de a pretinde ca numele său să fie asociat interpretării [art. 96
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996], coroborată cu imposibilitatea de a
se renunța la dreptul moral la paternitatea interpretării, cu componenta
dreptului de a pretinde ca numele său să fie asociat interpretării
(în cazul de față, conform uzanțelor în domeniu, prin menționarea
pe genericul de final al filmului), conform art. 97 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
Aplicând aceste
reguli a ajuns la concluzia că art. 3.1. lit. m) trebuie interpretat în sensul
că stipulează doar înlăturarea răspunderii materiale [obligarea
la plata unor reparații materiale (despăgubiri în bani)] pentru situația
în care nu este respectată obligația prevăzută la art. 3.1.
lit. e) din contract.
Deși recurenta
pârâtă a invocat încălcarea de către instanța de apel a
art. 1268 alin. (2) noul C. civ., referitoare la interpretarea contractului prin
raportare la natura contractului și la uzanțele în materie, în raport
de data încheierii contractelor în cauză, între reclamant și pârâtă,
unul la 30 noiembrie 2009, iar celălalt la 29 septembrie 2011, sunt aplicabile
prevederile C. civ. de la 1864, și anume art. 977 și urm.
Referitor la uzanțele
în domeniul în care s-a încheiat contractul în cauză, acestea trebuiau dovedite
de partea care le-a invocat, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Prin cererea de
chemare în judecată reclamantul a invocat răspunderea contractuală
pentru încălcarea unei clauze contractuale, și anume cea prin care pârâta
și-a asumat obligația de a trece numele reclamantului pe genericul de
final al filmului [art. 3.1 lit. e)], dar și prevederile art. 139 alin.
(1) din Legea nr. 8/1996 care se coroborează cu regulile răspunderii civile
delictuale.
Pârâta a invocat
în apărare faptul că potrivit clauzei 3.1 lit. m) din contract „orice
omisiune cu privire la menționarea interpretului pe genericul de final al filmului
nu va fi considerată o încălcare” a contractului sau a oricărei alte
înțelegeri scrise cu producătorul, cu alte cuvinte nu va atrage răspunderea
contractuală.
Aceasta reprezintă
o clauză de neresponsabilitate care îl exonerează în întregime pe debitor
de răspundere, consecința fiind faptul că creditorul nu va mai putea
pretinde daune-interese. Clauzele de nerăspundere sunt permise numai în ipotezele
în care vina debitorului îmbracă forma neglijenței sau imprudenței.
Că aceasta este și situația aici rezultă din forma în limba
engleză a contractului.
Totuși, problema
daunelor-interese se pune în situația în care executarea în natură a obligației
nu mai este posibilă.
În aceste condiții,
ceea ce trebuia determinat era faptul dacă executarea în natură în mod
corespunzător a obligației mai este posibilă sau nu, situație
de fapt care nu a fost analizată în cauză de către instanța
de apel.
Prin decizia atacată,
Curtea de Apel București a admis apelul formulat de apelantul-reclamant, a
schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte
cererea și a obligat pârâta să remedieze eroarea de publicare a numelui
reclamantului în toate materialele și suporturile ce privesc filmul „XX”.
În ceea ce privește
obligarea pârâtei de a remedia eroarea de publicare a numelui reclamantului în toate
materialele și suporturile ce privesc filmul „XX”, instanța de apel nu
a motivat de ce consideră posibilă executarea unei obligații formulată
în termeni atât de generali, „toate materialele și suporturile ce privesc filmul”,
trecute, viitoare, deja puse în circulație, etc., și nici dacă pârâta
este implicată în vreun fel în generarea și controlul tuturor materialelor
și suporturilor ce privesc filmul în cauză.
Este de observat
că în întâmpinarea formulată în apel pârâta a arătat că montajul
filmului a fost efectuat de producătorul american, iar prin întâmpinarea formulată
în fața primei instanțe de fond că prin contractul pentru servicii
de producție încheiat între recurentă și producătorul filmului,
YY s-a încheiat o înțelegere scrisă prin care acesta a angajat societatea
recurentă în vederea furnizării anumitor servicii de producție în
vederea realizării filmului în cauză.
Astfel, art. 1
din contract definește serviciile de producție contractate:
„Producătorul
angajează prin prezenta societatea (recurenta) în vederea furnizării anumitor
servicii de producție (...). Serviciile includ furnizarea unei echipe complete
de producție, servicii de casting, distribuție cu actori din România,
toate echipamentele de producție, spatiile de filmare și toate celelalte
servicii și materiale asociate în mod obișnuit cu „servicii locale de
producție" furnizate producțiilor internaționale cu buget similar".
Prin aceeași
întâmpinare s-a arătat că producătorul american deține proprietatea
filmului și dreptul exclusiv în ceea ce privește utilizarea, exploatarea,
comercializarea, promovarea, publicarea, distribuția și difuzarea filmului,
utilizarea acestuia și a elementelor și drepturilor de proprietate aferente,
și că responsabilitatea menționării eronate a numelui îi aparține,
astfel că o eventuală îndreptare a erorii de publicare nu poate fi efectuată
decât de producătorul american.
Astfel, sub acest
aspect litigios hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină,
fiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 care atrag casarea deciziei.
În consecință,
în temeiul art. 496 și 497 raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct.
6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va
trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâta SC B. SA împotriva deciziei nr. 283A din data de 25 iunie 2014
a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Casează decizia
și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 1 martie 2016.