ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1890/2017

Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 419/A din 05 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-revizuent B. împotriva încheierii de ședință din 07 martie 2016 și a sentinței civile nr. 1297 din 17 octombrie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în privința apelului exercitat împotriva încheierii, că prin art. 453 alin. (2) din C. proc. pen. se prevede că revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit C. proc. civ.

Din interpretarea textului de lege sus-menționat, rezultă cu evidență că prin acesta nu se stabilește doar competența instanței civile de soluționare a cererii de revizuire a hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, ci și normele juridice aplicabile în soluționarea cererii de revizuire, respectiv dispozițiile C. proc. civ.

Ca urmare, susținerile că dispoziția legală sus-menționată nu reprezintă decât o normă de trimitere și că nu ar trebui să se aibă în vedere la soluționarea cererii de revizuire doar dispozițiile C. proc. civ., ci și cele ale C. proc. pen. referitoare la aplicarea legii procesuale în timp, sunt neîntemeiate.

În mod efectiv, prin dispozițiile legale sus-citate, soluționarea cererii de revizuire inițiată exclusiv pe aspectul laturii civile împotriva unei hotărâri penale definitive, a fost dată în competența exclusivă de soluționare a instanței civile și potrivit normelor procedurale existente în C. proc. civ.

Or, conform art. 24 din noul C. proc. civ., intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013 și art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Cum just a reținut prima instanță prin încheierea din 07.03.2016 atacată cu apel, procesul penal în care a fost exercitată și acțiunea civilă a început la data de 03.12.2008, când instanța penală a fost sesizată prin rechizitoriu de către organul de urmărire penală.

De vreme ce la data de 03.12.2008 erau în vigoare dispozițiile vechiul C. proc. civ., just prima instanță a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 322 din vechiul C. proc. civ. și nu a dispozițiilor art. 509 din noul C. proc. civ.

Ca urmare, data intentării cererii de revizuire sau data trimiterii acesteia spre soluționare de către instanța penală către instanța civilă, sunt irelevante sub aspectul normelor procesual civile aplicabile.

Referitor la apelul declarat împotriva sentinței, Curtea a reținut că motivul de revizuire invocat de revizuent se încadrează în dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., de vreme ce acesta susține că un înscris, respectiv raportul de evaluare și completările la acesta, întocmit de către specialistul DNA C., nu corespunde realității, fiind rezultatul unor infracțiuni care nu au putut fi constatate pe cale penală, din cauza intervenirii prescripției răspunderii penale, dar a căror existență se poate verifica pe calea incidentală a revizuirii.

Cu toate acestea, prima instanță nu a verificat pe fond motivul de revizuire invocat, reținând că există un motiv de inadmisibilitate a cererii de revizuire îndreptată împotriva sentinței civile nr. 701 din 26.09.2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, prin care s-a soluționat latura penală și latura civilă, întrucât fondul laturii civile a fost soluționat definitiv prin hotărârea instanței de apel, respectiv decizia penală nr. 888/A din 08.08.2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care a avut de soluționat și apelul declarat de revizuentul din prezenta cauză referitor la existența și întinderea prejudiciului.

Conform art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

Din interpretarea modului de redactare a prevederilor art. 322 C. proc. civ., rezultă că cerința de a fi vorba de o hotărâre de fond este prevăzută în mod expres doar în cazul hotărârilor pronunțate de către instanțele de recurs.

În consecință, instanțele, prin jurisprudența lor, au statuat că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment. În aceste situații, instanțele de recurs au statuat că cererile de revizuire îndreptate împotriva a astfel de hotărâri pronunțate în recurs, sunt admisibile.

Aceleași instanțe au respins însă, ca inadmisibile, cererile de revizuire declarate împotriva hotărârilor date în recurs care nu evocă fondul, cum este cazul hotărârilor prin care a fost respins recursul ca nefondat, fără a se da astfel o altă dezlegare juridică raportului juridic dedus judecății, prin modificarea situației de fapt sau aplicarea altor dispoziții legale decât cele aplicate de către instanțele de fond aceluiași raport juridic.

Cât privește hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, textul nu pune în mod expres condiția restrictivă de a fi hotărâri de fond, dar, întrucât revizuirea nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres prevăzute de lege, iar aceste motive sunt legate, de regulă, de situația de fapt, care se rezolvă prin hotărârile de fond, această condiție a fost extinsă.

În legătură cu hotărârile care au rămas definitive prin neapelare, doctrina a susținut că în categoria acestora se includ atât hotărârile care au dobândit acest caracter prin neexercitarea apelului, cât și cele care potrivit legii sunt definitive, fiindcă au fost pronunțate în primă și în ultimă instanță, deci fără drept de apel.

Referitor la hotărârile rămase definitive în instanța de apel, prin care fondul pricinii a fost abordat, acestea pot fi atacate întotdeauna cu revizuire, fiind fără relevanță că hotărârea dată în apel este una de admitere a acestuia sau de respingere a lui, câtă vreme, în fiecare dintre cele două ipoteze, fondul pricinii este cercetat.

O asemenea concluzie este impusă de caracteristica apelului de a fi o cale de atac devolutivă, el presupunând o nouă judecată în fond, consecutivă celei realizate în primă instanță.

Apelul este devolutiv, în sensul că el aduce în discuția instanței superioare toate chestiunile de fapt și de drept care au fost dezbătute în fața primei instanțe și au fost rezolvate prin hotărârea acesteia. În principiu, deci apelul provoacă o rejudecare a fondului litigiului. Fac excepție acele situații în care apelul se respinge ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive ce împiedică abordarea fondului, căci, în asemenea ipoteze, decizia ce se pronunță în apel nu oferă beneficiul cercetării pricinii pe fond. La aceste din urmă ipoteze a făcut trimitere tribunalul, când a afirmat că sentința primei instanțe penale poate face obiectul revizuirii, chiar dacă apelul a fost respins.

În speță, prin decizia pronunțată în apel, au fost respinse motivele de apel formulate de către revizuentul din prezenta cauză referitoare la existența și întinderea prejudiciului, după ce instanța a reluat analiza motivelor de fapt și de drept care au condus la stabilirea situației de fapt și încadrarea juridică a acesteia, în normele civile care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Practic, instanța penală din apel, cu prilejul soluționării apelului declarat de revizuent, a provocat o rejudecare a fondului litigiului sub aspectul laturii civile, astfel încât, curtea reține că, într-adevăr, decizia definitivă pronunțată în apel evocă fondul și poate face obiectul revizuirii și nu sentința, cum just a reținut prima instanță.

De altfel, revizuentul a atacat cu cerere de revizuire, pentru alte motive, și decizia pronunțată în apel în dosarul penal, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 155/A din 18.03.2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care a și reținut în considerente că hotărârea definitivă în instanța de apel este decizia civilă nr. 888/A din 08.08.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, astfel încât, sub acest aspect, cererea de revizuire a fost găsită admisibilă.

Motivul de apel constând în aceea că, prin soluția pronunțată, prima instanță a nesocotit scopul revizuirii, este neîntemeiat, căci eroarea de fapt invocată în susținerea cererii de revizuire nu a putut fi verificată pe fond, din cauza reținerii excepției de inadmisibilitate a cererii de revizuire.

2.1. Motive

Revizuentul a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea deciziei pentru următoarele motive, întemeiate în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

În ceea ce privește legea de procedură aplicabilă, instanțele de fond au stabilit în mod eronat și cu greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 453 alin. (2) C. proc. civ. pen., art. 24 C. proc. civ. 2013 și art. 3 din Legea nr. 76/2012 ca fiind aplicabile dispozițiile C. proc. civ. 1865 și nu cele ale C. proc. civ. din 2013.

Un al doilea motiv de recurs vizează admiterea, cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. 1865 a excepției inadmisibilității revizuirii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că, aplicând greșit prevederile art. 322 C. proc. civ., instanțele de fond au reținut, în mod eronat, că decizia penală ar fi hotărârea care, în speță, a rezolvat în mod definitiv latura civilă.

În realitate, soluționarea laturii civile s-a realizat integral în faza fondului. Decizia pronunțată pe latura civilă în procesul penal nu face altceva decât să respingă în tot calea de atac formulată și să mențină concluziile și soluția instanței. Decizia nu face decât să confere caracter definitiv dispozițiilor sentinței, prin confirmarea acestora, și nu să ofere o altă soluție laturii civile.

Distincția făcută de instanța de apel, între hotărârile din recurs care evocă fondul și hotărârile din apel, care întotdeauna evocă fondul, nu este de permis.

Trebuie avut în vedere că, în speță, dispozitivul ce produce efectele specifice unui titlu executoriu este cel al sentinței penale nr. 701 din 26 septembrie 2013, așa cum rezultă din titlul executoriu emis de către A.N.A.F. pentru punerea în executare a sentinței.

Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 4284/A din 20 noiembrie 2015, a reținut că hotărârea judecătorească prin care s-a dispus obligarea recurentului la plata prejudiciului o reprezintă sentința penală nr. 701 din 26 septembrie 2013.

Ambele instanțe de fond au ignorat scopul revizuirii, care este o cale de atac de retractare ce poate fi promovată pentru motive constând în erori de fapt. În speță, eroarea de fapt o constituie faptul că stabilirea pretinsului prejudiciu reținut prin raportul de expertiză întocmit în dosarul penal de către specialistul DNA s-a făcut prin săvârșirea unor fapte de natură penală, prin infracțiuni.

La data de 8 noiembrie 2017, recurentul a depus un motiv de recurs suplimentar, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., prin care a invocat nelegalitatea deciziei recurate decurgând din greșita alcătuire a instanței cu judecători de la o altă secție.

Astfel, s-a arătat că, întrucât hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, competența de soluționare a cererilor de revizuire aparține exclusiv secțiilor penale ale instanțelor competente material și teritorial, în alcătuirea instanței intrând doar judecători ai acestor secții.

Deși cererea de revizuire a fost înregistrată corect la Secția I Penală a Tribunalului București, această instanță a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Tribunalului București în vederea repartizării aleatorii la una dintre secțiile civile, reținând în mod greșit aplicabilitatea dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ. pen.

Or, calea de atac a revizuirii hotărârii penale exclusiv sub aspectul laturii civile, în fața instanței civile și potrivit C. proc. civ., a fost introdusă doar prin noua legislație procesual penală, la 1 februarie 2014.

Prin hotărârile pronunțate, instanțele au încălcat prevederile art. 8 din Legea nr. 255/2013, a cărui interpretare per a contrario ar fi dus la concluzia că hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea veche, sub imperiul căreia au fost pronunțate.

2.2. Analiza recursului

În analiza recursului, Înalta Curte a luat act cu prioritate de împrejurarea că, urmare a argumentelor invocate pentru susținerea motivului de recurs suplimentar, respectiv faptul că, în speță, sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. anterior, recurentul a arătat, la termenul din 23 noiembrie 2017, că renunță la motivul de recurs vizând legea aplicabilă litigiului pendinte.

Recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ. de la 1865 arată, la art. 1591 alin. (2), că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Pe cale de consecință, necompetența materială, deși întotdeauna de ordine publică, nu poate fi invocată direct în căile de atac, ci doar la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, și oricum nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Aceste cerințe nu au fost respectate în cauză.

Astfel, după trimiterea cauzei de la secția penală la secția civilă, termenul la care au fost întrunite cumulativ cele două condiții impuse de art. 134 C. proc. civ., pentru a fi - "prima zi de înfățișare", a fost la 7 martie 2016. La acest termen însă singura problemă de drept pe care reprezentantul revizuentului a dedus-o analizei a privit legea aplicabilă litigiului, susținând că, raportat la data depunerii cererii de revizuire, în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. din anul 2013. Iar instanța s-a limitat să se pronunțe doar asupra acestui aspect.

Pe de altă parte, se observă că problema necompetenței funcționale a secției civile nu a fost invocată nici până la începerea dezbaterilor asupra fondului în primă instanță, care constau în dezbaterile finale - chiar asupra unei excepții procesuale - din etapa procesuală în care se află judecata la un moment dat, iar nu analiza chiar a fondului raportului juridic litigios.

De altfel, faptul că necompetența nu a fost invocată cu respectarea cerințelor sus-menționate, rezultă cu evidență din aceea că a fost formulată sub forma unui motiv de recurs suplimentar, de ordine publică, invocat pentru prima dată în recurs.

Față de cele ce preced, Înalta Curte nu poate analiza în ce măsură hotărârea recurată este nelegală, în sensul prevederilor art. 304 pct. 3 și 1 C. proc. civ.

Înalta Curte observă că, în soluționarea cererii de revizuire formulate de prezentul recurent împotriva deciziei penale nr. 888A din 8 august 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., s-a pronunțat decizia nr. 155/A din 18 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Prin această decizie s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că revizuirea împotriva deciziei penale nr. 888/A din 8 august 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală este admisibilă întrucât, printre altele, A."prin hotărâre s-a cercetat fondul cauzei".

Împrejurarea că revizuirea analizată în acest ultim dosar avea un alt temei de drept decât cel din litigiul pendinte este lipsită de relevanță sub aspectul chestiunii asupra căreia s-au pronunțat instanțele de fond - faptul că hotărârea care trebuia verificată, din perspectiva prevederilor art. 322 C. proc. civ., era decizia penală nr. 888A din 8 august 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, iar nu sentința penală nr. 701 din 26 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Așadar, cum numai o singură hotărâre pronunțată în diferitele etape procesuale ale unui litigiu poate fi considerată că evocă fondul, în sensul art. 322 C. proc. civ., odată ce s-a statuat că hotărârea prin care s-a cercetat fondul este cea pronunțată în etapa apelului, sentința nu mai putea face obiectul revizuirii. Or, în ultima pagină din decizia civilă nr. 419/A, instanța de apel a făcut analiza acestui aspect.

În fine, s-a invocat și faptul că, dovadă că sentința penală este cea care evocă fondul, este că această hotărâre constituie titlu executoriu, dispozitivul ei fiind pus în executare de către ANAF.

Chiar și în lipsa puterii de lucru judecat anterior reținute, argumentul menționat nu poate fi primit. Astfel, faptul că un înscris are valoare de titlu executoriu din punct de vedere fiscal este justificat prin aceea că include o obligație de plată a unei sume de bani. În schimb, pentru ca o hotărâre să fie considerată susceptibilă de revizuire, adică A."să evoce fondul", trebuie să stabilească o anumită situație de fapt, pe baza analizării probelor administrate. Or, este posibil ca o hotărâre dată într-o cale de atac să evoce fondul, în sensul arătat, chiar dacă nu conține o modificare a cuantumului sumei stabilite prin hotărârea pronunțată în etapa procesuală anterioară.

Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 419/A din data de 05 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.