Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Data
26 februarie 2018

Decizia nr. 38/2018 — ÎCCJ

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 1245 din 19 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a constatat nule recursurile declarate de reclamantul A. și pârâtul Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin împotriva Deciziei nr. 4532 din 10 noiembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

II. Procedura de filtrare a recursului Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ. Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul nu este admisibil. Prin Încheierea din camera de consiliu de la 11 decembrie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți. Raportul a fost comunicat părților, conform dovezilor atașate la dosar. Recurentul a depus punct de vedere, înregistrat la dosar la data de 22.12.2017, prin care expune aspecte referitoare la fondul litigiului dedus judecății.

III. Considerentele Înaltei Curți Analizând cererea de recurs în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Completul de filtru constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare. Decizia ce formează obiectul prezentului recurs a fost pronunțată în procedura de filtrare a recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, deci nici căilor de atac date în competența Completului de 5 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Completul de filtru va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1245 din 19 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015. Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2018. Procesat de GGC - GV

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.