ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3290/2017

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 05.10.2017, petentul A. a chemat în judecată pe intimații Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor, invocând refuzul nejustificat de a soluționa cererea înregistrată la data de 13.06.2017, depusă în atenția președintelui Tribunalului Bihor, B., în baza dispozițiilor date prin Adresa nr. x/37/A/BIRP/2017 din 19.01.2017 de judecător C. - Curtea de Apel Oradea.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, petentul a solicitat introducerea în cauză a doamnelor B. și D., pe motiv că acestea au refuzat să rezolve cererile reclamantului conform Legii nr. 544/2001, precum și obligarea acestora la plata daunelor, în echivalent cu valoarea prejudiciului dovedit din 10.03.2017, pentru refuzul de a elibera înregistrările cf. fila 260-261 - dosar x/2010

În motivarea cererii formulate, petentul a arătat că cererile formulate de acesta au fost rezumate și înregistrate sub nr. x din 13 iunie 2017 la Curtea de Apel Oradea și nr. x/36/A din 25 mai 2017 la Tribunalul Bihor, iar judecătorul B., pe motive de corupție și participare, a refuzat să răspundă/rezolve cererile justificate ale petentului.

Prin Rezoluția din data de 12 octombrie 2017 s-a fixat termen la data de 27 octombrie 2017, în ședință publică, cu citarea părților, pentru discutarea obiectului și naturii juridice a cererii petentului și a regularității formulării acesteia, raportat la cerințele art. 200 C. proc. civ.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este competentă material să soluționeze cererea formulată de petentul A., pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, petentul A. a formulat o cerere de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, act normativ care:

- reglementează procedura de urmat pentru obținerea informațiilor solicitate;

- indică instanța competentă a soluționa acțiunile întemeiate pe dispozițiile acesteia.

Astfel, conform art. 6 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public:

"(1) Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public;

(2) Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

(3) Solicitarea în scris a informațiilor de interes public cuprinde următoarele elemente: a) autoritatea sau instituția publică la care se adresează cererea; b) informația solicitată, astfel încât să permită autorității sau instituției publice identificarea informației de interes public; c) numele, prenumele și semnătura solicitantului, precum și adresa la care se solicită primirea răspunsului."

Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 544/2001:

"(1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorități ori instituții publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere și atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.

(2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamație la conducătorul autorității sau al instituției publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință de către persoana lezată.

(3) Dacă după cercetarea administrativă reclamația se dovedește întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamației și va conține atât informațiile de interes public solicitate inițial, cât și menționarea sancțiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat."

Art. 22 din Legea nr. 544/2001 prevede că:

"(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.

(2) Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.

(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.

(4) Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.

(5) Atât plângerea, cât și recursul se judecă în instanță, în procedură de urgență, și sunt scutite de taxă de timbru."

Pe de altă parte, petentul a invocat în susținerea cererii sale prevederile art. 2 alin. (1) lit. i), art. 16 alin. (1) și art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004:

"(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

i) refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;"

Art. 16 alin. (1) din același act normativ statuează că:

"(1) Cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.

(2)Persoana acționată astfel în justiție îl poate chema în garanție pe superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul."

Conform prevederilor art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004:

"(4) Atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate:

e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale."

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că:

"orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori printr-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în temeiul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim".

Prevederile art. 8 alin. l din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Astfel, în raport de conținutul său și de temeiul de drept invocat de către petent, cererea dedusă judecății în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluționate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție este reglementată prin dispozițiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

Potrivit dispozițiilor art. 95 C. proc. civ.:

"Tribunalele judecă:

Astfel, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepția celor date prin lege în competența sa.

Or, în raport dispozițiile legale anterior menționate, care cuprind norme de competență de ordine publică, precum și în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de calitatea pârâților, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competentă material să soluționeze cauza de față, competența aparținând secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice.

În consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 97, art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 132 C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cererea formulată de petent spre soluționare la Tribunalul Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal, instanță care va proceda la verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 200 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cererea formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimații Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor, la Tribunalul Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.