ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2407/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

- anularea actului administrativ nr. 83302/IS din 04.08.2014 emis de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 334.526,29 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 611,50 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000, în tipul funcțional T1 și T2, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2009;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal, începând cu data de 20.02.2014, dată la care creanța a devenit exigibilă;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Reclamanta A. a depus la dosar precizare la acțiunea introductivă de instanță, în care a menționat faptul că înțelege să cheme în judecată ambii pârâți, fiecare în nume propriu, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata: compensațiilor în cuantum de 334.526,29 RON, aferente anului 2009, a dobânzilor solicitate, cât și a tuturor cheltuielilor de judecată.

2.1. Pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și, pe cale de consecință, a solicitat respingerea acțiunii promovate de către reclamanta A., în ceea ce privește Ministerul, ca fiind introdusă împotriva unei entități lipsite de calitate procesuală pasivă. Totodată, partea a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Craiova, excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și excepția prematurității acțiunii. Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, cu motivarea că nu a fost depusă documentația necesară pentru acordarea despăgubirilor.

2.2. Pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a formulat întâmpinare, prin care a invocat, la rândul său, excepția insuficientei timbrări a acțiunii, excepția de necompetență materială a Curții de Apel Craiova, excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea actului administrativ nr. 83302/IS din 04.08.2014, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune. Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 78 din 11.02.2015:

- a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea adreselor;

- a respins excepțiile invocate în cauză, ca fiind nefondate;

- a admis, în parte, acțiunea, astfel cum a fost precizată;

- a obligat pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 334.526,29 RON, reprezentând contravaloarea compensațiilor aferente anului 2009, precum și a dobânzii legale aferentă debitului, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 10.09.2014 și până la achitarea integrală a debitului;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care a solicitat casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui ultim motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele prezentate la filele 71-83 dosar.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23.03.2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 15.06.2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 20.01.2017.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în concluziile scrise depuse de intimată, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul prezentei acțiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor) de acordare către intimata-reclamantă Obștea de Moșneni Aninișeni - Radoșeni - Carpinișeni a despăgubirilor aferente anului 2009, în sumă de 334.526,29 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 611,50 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțional T 1 și T2 - a Rețelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Nordul Gorjului de Est - Parâng.

Prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la anularea adreselor contestate în cauză, a respins celelalte excepții, ca nefondate, a admis acțiunea reclamantei, astfel cu a fost precizată și, în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 334.526,29 RON, reprezentând contravaloarea compensațiilor aferente anului 2009, precum și a dobânzii legale aferentă debitului, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 10.09.2014 și până la achitarea integrală a acestuia.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, judecătorul fondului a reținut că nu este fondată pentru următoarele motive:

Pentru pretențiile reclamantei, aferente anului 2009, sunt incidente prevederile Decretului nr. 167/1958, motivat de faptul că termenul de prescripție a început să curgă anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ.

Termenul general de prescripție de 3 ani nu poate începe să curgă de la sfârșitul anului 2009, întrucât lipsesc normele metodologice de acordare a despăgubirilor.

În raport de dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 861/2009, dreptul reclamantei la despăgubiri este afectat de o condiție suspensivă, de îndeplinirea acesteia depinzând nașterea raportului juridic obligațional. Plata acestor compensații este condiționată de obținerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Cum Decizia nr. C (2012) 5166 final a fost adoptată la data de 19.07.2012, dreptul reclamantei afectat de condiție suspensivă s-a născut la această dată, motiv pentru care termenul de prescripție a început să curgă de la acest moment.

Instanța de control judiciar nu poate împărtăși soluția instanței de primă jurisdicție cu privire la dezlegarea dată excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind C. silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare:"în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (…) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă. "

Prima chestiune ce urmează a fi clarificată vizează stabilirea actului normativ care reglementează prescripția dreptului material la acțiune.

După cum a reținut și judecătorul fondului, intimata-reclamantă a solicitat acordarea compensațiilor aferente anului 2009, în sumă de 334.526,29 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 611,50 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțional T 1 și T2 - a Rețelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Nordul Gorjului de Est - Parâng. În acest sens, intimata-reclamantă a formulat cererea înregistrată la Inspectoratul de Regim Silvic și de Vânătoare Vâlcea sub nr. 216 din 20.02.2014 .

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Noul C. civ.: "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. "

În mod similar, în art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. se menționează că "prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. "

Prin Decizia 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recursurile în interesul legii s-a statuat în sensul că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. "

În condițiile în care compensațiile cerute de intimata-reclamantă sunt aferente anului 2009, adică înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ. (1 octombrie 2011) este evident că este aplicabil Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă care, la art. 3, reglementează un termen de prescripție de 3 ani.

A doua problemă ce trebuie analizată vizează afectarea/neafectarea dreptului intimatei-reclamante de condiția suspensivă constând în obținerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutorul de stat.

Într-adevăr, conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat: "Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul. "

Însă, instanța de control judiciar reține că dreptul intimatei-reclamante la despăgubiri nu este sub condiție suspensivă, în raport de următoarele argumente:

Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, prevăzute în Anexa nr. 1.

Relevante pe problema de drept aflată în discuție sunt dezlegările cuprinse în Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Până la data de 31 decembrie 2009, nu se pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile Anexei nr. V pct. 3 - "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III -168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârșitul anului 2009.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006) și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

În speța de față, despăgubirile solicitate de intimată pentru anul 2009 se înscriu în categoria "ajutoarelor existente" pentru care nu se impune obținerea avizului favorabil al Comisiei Europene și adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.

Pe cale de consecință, termenul de prescripție pentru compensațiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația, respectiv, în cauza de față, de la data de 01.01.2010, și se împlinește la data de 01.01.2013.

De altfel, trebuie precizat faptul că, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 12.06.2017, s-a stabilit că Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiție suspensivă, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obținerea compensaților aferente anilor 2007, 2008, 2009, iar termenul de prescripție pentru compensațiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația.

După cum s-a arătat anterior, intimata-reclamantă a formulat cererea în afara acestui termen de prescripție, mai precis, la data de 20.02.2014, situație în care acțiunea judiciară, astfel cum a fost precizată, este prescrisă.

În raport de soluția pronunțată pe problema prescripției dreptului material la acțiune, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlaltor motive de nelegalitate prezentate în memoriul de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantei, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 78/2015 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată, și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantei A., ca prescrisă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2017.