ÎCCJ, Decizia nr. 21/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 573 din 22 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1081 din data de 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele Casa Județeană de Pensii Suceava și Casa Națională de Pensii Publice, reținând, în esență, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate de revizuent drept temei al cererii sale.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs revizuentul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. și susținând, în esență, că în mod greșit a apreciat instanța de judecată că nu sunt întrunite condițiile legale de admisibilitate a cererii sale.

În motivarea recursului, se arată, în esență, că hotărârea atacată este nemotivată și sunt reiterate argumentele prezentate în cererea de revizuire cu privire la caracterul potrivnic al hotărârilor invocate în cadrul acesteia, precum și argumentele de fond, referitoare la vechimea în muncă a recurentului.

Examinând decizia recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;"

De asemenea, conform prevederilor art. 513 alin. (4) teza I din C. proc. civ., în forma în vigoare înainte de modificarea intervenită prin Legea nr. 310/2018, aplicabilă în cauză, potrivit prevederilor art. 24 și art. 25 alin. (1) din același cod, "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre."

Dispozițiile legale citate, invocate de recurentul-revizuent drept temei al cererii formulate în fața instanței de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rațiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Într-o asemenea situație, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația creată de existența hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea (anularea) ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității lucrului judecat ce caracterizează prima hotărâre.

În speță, însă, așa cum corect a reținut și instanța de revizuire, se constată că, dintre cele două hotărâri potrivnice, invocate prin cererea formulată, respectiv Decizia nr. 1081 din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Suceava și hotărârea din 1 ianuarie 2017 a Tribunalului Administrativ din Lisabona (Dosar nr. x/16.4BELSB), revizuentul a solicitat anularea celei dintâi, adică a celei mai vechi, invocând caracterul mai favorabil al hotărârii ulterioare, mai recente.

Or, cererea de revizuire, astfel formulată, contravine dispozițiilor legale aplicabile, citate mai sus, potrivit cărora obiect al revizuirii/anulării, în cazul analizat, nu îl poate constitui decât o hotărâre ulterioară, care, potrivnică fiind în raport cu o hotărâre anterioară, încalcă autoritatea de lucru judecat a acesteia.

Față de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele și criticile formulate de recurent, decizia atacată fiind temeinică și legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 573 din 22 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV