ÎCCJ, Decizia nr. 558/2014

Calitatea de judecător la o curte de apel a mandatarului părții intimate. Cerere de strămutare pe motiv de bănuială legitimă. Competența de soluționare.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil

.

Incidente procedurale.

Index alfabetic

: strămutare

-mandatar

-competență materială

-declinare

NCPC, art. 142

Prin Decizia nr. 558/2014, instanța de contencios constituțional a stabilit în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție o competență specială, de excepție, atunci când cererea de strămutare de competența unei curți de apel vizează motive de bănuială legitimă rezultate din calitatea uneia dintre părți de magistrat la respectiva curte de apel. Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere situația de excepție în care una dintre părțile dosarului a cărui strămutare se solicită are calitatea de judecător în funcție la respectiva curte de apel, iar nu situația în care judecătorul de la instanța care soluționează cererea de strămutare, exercită atribuția de mandatar al soțului său, intimat în cauza a cărei strămutare se solicită.

Secția I civilă, decizia nr. 1964 din 19 octombrie 2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă la data de 6.09.2016

,

petenta A. SRL a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 140, 148-151, 192-195 Cod procedură civilă, strămutarea dosarului nr. x/3/2016 de la Tribunalul București la o altă instanță, justificat de împrejurarea că ar fi nedreptățită în demersurile sale judiciare de către magistrații acestei instanțe.

În justificarea competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petenta a arătat că a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 558 din 16.10.2014 conform căreia dispozițiile art. 142 alin. (1) teza I și ale art. 145 alin. (1) teza I Cod procedură civilă au fost constatate neconstituționale în măsura în care motivul de bănuială legitimă se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părți.

Or, în cauză, mandatarul intimatului din prezenta cerere de strămutare are o asemenea calitate, sens în care decizia sus menționată devine incidentă pentru identitate de rațiune.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 3.05.2016, deci, ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză.

Potrivit art. 142 alin. (1) Cod procedură civilă, „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia…”.

Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este întemeiată, așa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă pe rolul Tribunalului București, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel București.

Prin Decizia nr. 558/2014 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 142 alin. (1) teza I și ale art. 145 alin. (1) teza I NCPC sunt constituționale „

în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părți

”.

Prin decizia mai sus menționată, instanța de contencios constituțional a stabilit în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție o competență specială, de excepție, atunci când cererea de strămutare de competența unei curți de apel vizează motive de bănuială legitimă rezultate din calitatea uneia din părți de magistrat la respectiva curte de apel. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că

„…ceea ce se critică în cauza de față nu este imparțialitatea subiectivă, ci cea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanță de control judiciar…”.

Din economia textului legal anterior citat rezultă, în mod evident, că decizia Curții Constituționale are în vedere situația de excepție în care una din părțile dosarului a cărui strămutare se solicită are calitatea de judecător în funcție la respectiva curte de apel, iar nu situația pendinte în care judecătorul de la instanța care soluționează cererea de strămutare exercită atribuția de mandatar al soțului său.

În speță, doar dacă intimatul B. ar fi deținut calitatea de judecător la Curtea de Apel București s-ar fi justificat derogarea de la norma de competență, în accepțiunea reglementată de Decizia nr. 558/2014 a Curții Constituționale.

Împrejurarea că mandatarul intimatului are o asemenea calitate nu este avută în vedere în interpretarea și aplicarea deciziei Curții Constituționale sus menționate, care a avut în vedere

calitatea de magistrat la curtea de apel chiar a părții din cererea de strămutare,

sens în care incidența respectivei decizii de neconstituționalitate în cauză nu poate fi primită.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C.proc.civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel București, instanță în favoarea căreia a operat prezenta declinare de competență.