ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 165/2016

Decizia nr. 165/2016

Asupra cauzei penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16 din 29 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 Curtea de Apel București, secția I-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus, în baza art. 103 alin. (5) și (6) și art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 10 decembrie 2015 de Judecătoria Municipală Split, Republica Croația, față de persoana solicitată A., predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare croate, cu respectarea regulii specialității, arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 29 ianuarie 2016 și până la data de 27 februarie 2016, inclusiv, a constatat că persoana solicitată a fost reținută pentru 24 de ore la data de 28 ianuarie 2016, ora 18.00, până la data de 29 ianuarie 2016, ora 18.00, a hotărât, în baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ca predarea să se facă sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România și a reținut cheltuielile judiciare avansate de stat în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, la data de 29 ianuarie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată sub nr. 642/2/2016, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, prin care s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare croate cu privire la persoana solicitată A., urmărită pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 217 alin. (2) pct. 1 cu referire la art. 216 alin. (2) C. pen. al Croației și pedepsită de art. 217 alin. (1) C. pen. al Croației.

În fapt, în referatul procurorului s-a reținut că în C. pen. român fapta este prevăzută la art. 228 alin. (1) (furt) cu aplic. art. 77 lit. a), pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 1 la 5 ani și este îndeplinită astfel condiția de incriminare a faptei și în legea penală română, iar în relația cu Croația se aplică Decizia - Cadru privind mandatul european de arestare.

S-a arătat că împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reținerii începând cu data de 28 ianuarie 2016, ora 18.00, până la data de 29 ianuarie 2016, ora 18.00, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 6 din 28 ianuarie 2016.

Persoana solicitată nu și-a contestat identitatea, nu beneficiază de vreo imunitate de jurisdicție, nu are afaceri judiciare în curs de desfășurare în România și nici nu a fost/este cercetat în alt stat UE pentru fapta indicată în mandatul european de arestare.

Persoanei i s-a comunicat un exemplar al mandatului european de arestare tradus în limba română.

Curtea a reținut că prin hotărârea din data de 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Municipal din Split, Croația, în Dosarul nr. x/13 (z/2012), s-a dispus arestarea acuzatului A., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată de Procuratura Municipală de Stat din Split pentru acuzația cu număr de lucru K-DO-59/12 din 27 februarie 2012 având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 217 alin. (2) C. pen. al Croației.

În motivarea hotărârii s-a reținut că din comportamentul acuzatului rezultă că acesta este fugit, deși a fost avertizat că neanunțarea schimbării domiciliului poate determina arestul preventiv.

În temeiul acestei hotărâri a fost emis mandatul european de arestare emis la data de 10 decembrie 2015 de Judecătoria Municipală Split, Republica Croația, față de persoana solicitată A.

În cuprinsul mandatului european de arestare se reține că, în cadrul unui plan stabilit anterior împreună cu încă două persoane neidentificate până acum, la data de 8 decembrie 2011.

În jurul orei 9:00, în Split, printr-o metoda nejustificată, cu scopul de a beneficia de o suma mai mare, s-a prezentat în fața apartamentului lui B. ca fiind membru al unei organizații umanitare care oferă pensionarilor numeroase vase de bucătărie cu minima condiție de a achita o taxa de 50 euro, iar B. l-a primit cu drag în casă și când s-a dus în cameră după bani, aceștia au localizat locul unde B. avea banii și într-o clipă de neatenție a sustras suma de 20.240,00 euro, 2.000,00 dolari SUA și 40.000,00 kuna, astfel încât a reușit să sustragă suma totală transformată în kuna de 210.000,00 kuna.

În cuprinsul mandatului european de arestare se arată că luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se considera infracțiune prevăzută la art. 217 alin. (2) pct. 1. C. pen. /97 legat de art. 216 alin. (2) C. pen./97, și se pedepsește potrivit art. 217 alin. (1) C. pen./97 cu pedeapsa închisorii de până la 5 ani.

La data de 18 ianuarie 2016, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov solicitarea autorităților judiciare din Republica Croația privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 10 decembrie 2015 împotriva numitului A.

În C. pen. român fapta este prevăzută la art. 228 alin. (1) (furt) cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoare de la 1 la 5 ani.

În conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoanei solicitate A. i-a fost înmânată, în fotocopie, traducerea în limba română a mandatului european de arestare.

Instanța a comunicat persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, însă aceasta a arătat că nu este de acord cu executarea mandatului european de arestare, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptei despre care se vorbește în mandat.

Curtea a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, republicată, că infracțiunile de furt, furt calificat și spălare de bani, pentru care a fost condamnată persoana solicitată, sunt sancționate de legea statului olandez cu o pedeapsă privativă de libertate a cărei durată maximă este mai mare de 3 ani, respectiv de 5 ani închisoare.

De asemenea, Curtea a constatat că toate faptele reținute în sarcina persoanei solicitate sunt incriminate și de legea penală română și, totodată, că nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Totodată, a constatat că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea către autoritățile croate și a precizat că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității, motiv pentru care a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare croate, cu respectarea regulii specialității și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

În vederea asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare emis în cauză și pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la această procedură, a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 29 ianuarie 2016 și până la data de 27 februarie 2016, inclusiv, constatând că persoana solicitată a fost reținută pentru 24 de ore, de la data de 28 ianuarie 2016, ora 18.00, până la data de 29 ianuarie 2016, ora 18.00.

A mai reținut că nu se impune solicitarea de informații sau garanții suplimentare autorității judiciare emitente, mandatul european de arestare conținând toate datele prevăzute de lege și fiind însoțit de hotărârea de arestare a persoanei solicitate, în care se arată și temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri preventive privative de libertate.

Totodată, a observat că fapta imputată persoanei solicitate datează din 08 decembrie 2011, sesizarea instanței s-a făcut la data de 27 februarie 2012, iar în urma constatării că persoana solicitată se sustrage de la judecată s-a dispus arestarea preventivă la data de 25 ianuarie 2013.

Aceste împrejurări și faptul că mandatul european de arestare s-a emis la data de 10 decembrie 2015 au fost considerate ca neconstituind motive de refuz al executării mandatului european de arestare și nici nu sunt de natură să ridice suspiciuni asupra autenticității sau legalității emiterii mandatului european de arestare.

În ceea ce privește referirile apărării la mențiunea privind existența unei soluții nedefinitive, a constatat că aceasta nu se regăsește în hotărârea din data de 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Municipal din Split, Croația, în Dosarul nr. x/13 (z/2012), ci în actul de trimitere în judecată, în care se arată că împotriva persoanei solicitate există o hotărâre nedefinitivă pentru o faptă identică, pronunțată de Tribunalul Municipal din Zagreb, fapt ce impune expulzarea acuzatului pe o perioadă de 2 ani.

De asemenea, a apreciat că instanța de executare nu este îndreptățită să analizeze legalitatea sau temeinicia luării măsurii arestării preventive de către autoritățile judiciare croate.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație persoana solicitată A.

În motivarea contestației a arătat, în esență, că nu se impune arestarea sa preventivă întrucât nu se sustrage de la judecată și că este nevinovat.

Examinând contestația declarată de persoana solicitată C., în raport de motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acestui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la verificarea incidenței motivelor de refuz a predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 10 decembrie 2015 de Judecătoria Municipală Split, Republica Croația, față de persoana solicitată A. are forma și conținutul prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aspecte care nu fac obiectul criticii contestatorului și că acesta nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

În ceea ce privește motivele pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului european de arestare, se constată că acestea sunt enumerate în dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 și se rezumă la următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

d) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

e) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

f) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

g) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

h) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

i) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

j) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

k) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

l) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau

(ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau

(iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Analizând incidența vreunui motiv de refuz a predării, în acord cu instanța fondului, pe de o parte se reține că motivele pentru care contestatorul refuză să fie predat autorităților din Croația, respectiv intenția sa de a se prezenta de bunăvoie în fața autorităților judiciare din Croația, susținerea nevinovăției sale sau modalitatea în care autoritățile judiciare croate au luat unele măsuri procesuale, nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte că, în speță, nu este aplicabil nici unul dintre motivele de refuz indicate mai sus.

În plus, se observă că autoritățile din Croația, înainte de a dispune emiterea mandatului european de arestare, au depus eforturi susținute pentru a lua legătura cu contestatorul-persoană solicitată și că acesta, deși i s-a pus în vedere cu ocazia ascultării sale de către autoritățile croate sancțiunea la care se expune în situația în care nu se va prezenta, nu a indicat adresa la care urma să fie înștiințat cu privire la derularea procedurii judiciare declanșate împotriva sa.

Mai mult, scopul bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare poate fi atins doar prin dispunerea arestării provizorii în vederea predării, în condițiile în care predarea autorităților străine a persoanei solicitate se poate face doar în stare de arest preventiv.

Pentru motivele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 16 din 29 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 16 din 29 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016.

Obligă contestatorul la plata sumei de 330 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09 februarie 2016.