ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2617/2020

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 10 august 2018, sub numărul x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 350.233,79 RON (inclusiv TVA), a sumei de 46.873,76 RON, reprezentând dobânzi legale aferente debitului principal, calculate de la data scadenței și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, a dobânzilor legale calculate până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei, pe cale de excepție, ca prematur promovată și, pe fond, ca neîntemeiată și nefondată.

A formulat și cerere reconvenționala, prin care a solicitat plata sumei de 273.819 RON reprezentând reparații necesare efectuate de cumpărătorul B. S.R.L. pentru funcționarea în bune condiții a celor 5 autobasculante și, de asemenea, diminuarea prețului vânzării în raport de lipsa dotării autoutilitarelor cu sărăriță ceea ce conduce la inutilizarea lamelor de zăpadă.

A mai solicitat obligarea reclamantei-pârâte la recunoașterea lucrărilor suplimentare și plata sumei de 350.818 RON, reprezentând lucrările suplimentare efectuate la Supralărgire Șoseaua x, aferente contractului nr. x din 19 ianuarie 2011 și facturii nr. x/18.01.2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 80 din 25 februarie 2019, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a respins, ca nefondată, excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta - reclamantă B. S.R.L..

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de reclamanta S.C. A. S.R.L. cu privire la capătul de cerere vizând obligarea sa la plata sumei de 350,818.00 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate, respingând acest capăt de cerere ca fiind prescris.

A respins, în rest, cererea reconvențională formulată de pârâta B. S.R.L. și, admițând, în parte, cererea principală având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 350.223,79 RON cu titlu de debit principal, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 1 octombrie 2015 (data comunicării notificării), până la achitarea integrală a debitului.

A luat act de declarația reclamantei, în sensul că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă sub numărul de dosar x/2016

Prin decizia civilă nr. 346 din 7 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., prin administrator C., împotriva sentinței nr. 80 din 25 februarie 2019 a Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă (dosar nr. x/2016), intimată fiind reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

In motivare a susținut, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ., făcând trimitere și la dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., că instanța de apel a ignorat cu desăvârșire situația de fapt, cât și cea de drept și probatoriul administrat în cauză, pronunțând o decizie nelegală și contradictorie.

Precizând că, în conformitate cu dispozițiile art. 476 din C. proc. civ., apelul este o cale de atac devolutivă, ce declanșează o nouă judecată în fond, atât cu privire la situația de fapt cât și cu privire la problemele de drept deduse judecății, a arătat că susținerile din apelul declarat de pârâtă nu sunt analizate și înlăturate nicăieri în considerentele deciziei instanței de apel, care sunt o preluare a considerentelor instanței de fond.

A apreciat că, atât hotărârea instanței de apel cât și cea pronunțată de instanța de fond sunt nelegale, întrucât a fost ignorată cu desăvârșire situația de fapt și de drept, sens în care a subliniat că instanța de fond a precizat că "excepția prematurității nu este dată", pe considerentul că părțile nu au putut ajunge la o înțelegere amiabilă.

A arătat că, deși în speță nu s-a dovedit existența unei încercări de soluționare pe cale amiabilă a litigiului, instanța de apel a considerat că nu se poate reține ca motiv de apel excepția prematurității, întrucât apelanta nu ar fi criticat pertinent raționamentul instanței de fond, precizând că textul art. 14 din contractul de tranzacție din 19 noiembrie 2014 nu ar amâna sau reglementa termenul de plată.

A criticat decizia atacată, considerând că instanța de apel nu a specificat care este termenul scadent.

A mai susținut că instanța de apel a ignorat efectul termenului suspensiv, care amână sau suspendă exercițiul drepturilor subiective civile și executarea obligațiilor până la împlinirea sa, sens în care a arătat că formularea unei pretenții trebuie să vizeze un drept neafectat de un termen suspensiv sau de o condiție suspensivă.

Astfel, a precizat că, deși sunt îndeplinite toate condițiile de exercitare a acțiunii civile, aceasta va fi considerată prematură dacă este promovată înainte de împlinirea termenului sau a condiției suspensive.

Recurentul a arătat că instanța de apel a pronunțat o sentință contradictorie și nelegală, întrucât nu a motivat critica din apel cu privire la excepția prescripției, considerând cererea reconvențională, pe de o parte, prescrisă și, pe de altă parte, nefondată.

Raportat la obiectul cererii reconvenționale, anume recunoașterea lucrărilor suplimentare efectuate la proiectul Supralărgire Șoseaua x, conform contractului nr. x din 19 ianuarie 2011 și, în subsidiar, plata acestora, a apreciat că cererea reconvențională are, în primul rând, caracterul unei cereri în recunoașterea unui drept, atât jurisprudența, cât și doctrina considerând acest tip de cerere ca fiind imprescriptibilă.

Această soluție, în opinia recurentului, decurge din imprescriptibilitatea dreptului la acțiune în sens procesual, astfel că, în raport cu solicitarea formulată prin cererea reconvențională, întemeiată pe contractul de tranzacție din 19 noiembrie 2014, prin care s-a încercat soluționarea amiabilă a obligațiilor reciproce dintre părți (inclusiv cele privind lucrările suplimentare), a considerat că termenul de la care începe să curgă prescripția este data de 19 noiembrie 2014 .

Recurentul a mai precizat că instanța de apel, procedând în mod nelegal, a înlăturat criticile din apel cu privire la raportul de expertiză, ignorând cu desăvârșire dispozițiile art. 476 din C. proc. civ. și efectul devolutiv al căii de atac.

Drept urmare, a susținut că cele reținute de instanța de apel în considerentele deciziei recurate, raportat la criticile din apel referitoare la modul de întocmire a raportului de expertiză efectuat în cauză, sunt contrare dispozițiilor art. 476 din C. proc. civ. și efectului devolutiv al apelului, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind recunoașterea lucrărilor suplimentare efectuate la Supralărgire Șoseaua Pipera și a ignorat propria dispoziție privind obiectivul expertizei de specialitate, la care expertul tehnic nu a răspuns.

A arătat că instanța de apel nu a făcut nicio referire la faptul că recurenta a solicitat, în baza dispozițiilor art. 476 din C. proc. civ. și efectului devolutiv al apelului, efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate, proba fiind respinsă, fără ca motivarea să se regăsească în considerentele deciziei recurate.

A considerat că instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (2), (6) și 7 din C. proc. civ. privind rolul activ al instanței, arătând că această modalitate de soluționare a cauzei echivalează cu o necercetare a fondului acesteia, în întregul său.

A apreciat că judecătorii apelului nu au analizat, în mod efectiv, argumentele pârâtei și probele administrate și nu au procedat la o înlăturare motivată a criticilor pârâtei, cu nesocotirea dispozițiilor art. 425 lit. b) din C. proc. civ. și încălcarea dreptului pârâtei la un proces echitabil.

In aceste condiții, recurentul consideră că i s-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului solicitând anularea acestuia ca nemotivat, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este netimbrat cu suma de 3653,61 RON taxa judiciară de timbru.

La data de 03.03.2020 recurenta-pârâtă B. S.R.L. a formulat cerere de acordare eșalonare a taxei judiciare de timbru, cerere ce a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din data de 03.04.2020.

Cererea de reexaminare a a încheierii din data de 03.04.2020 formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L. a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin încheierea din data de 16 iunie 2020.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 24 iulie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 28 iulie 2020.

Nu au fost depuse puncte de vedere privind raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul din data de 16 decembrie 2020, Înalta Curte a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții și a reținut următoarele:

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Se constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta - pârâtă nu s-a conformat obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3653,61 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin comunicarea existentă la dosar recurs.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală. Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât chestiunea prealabilă invocată este întemeiată.

Astfel fiind, constatând că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR C. împotriva deciziei nr. 346 din 07 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2020.