ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 798/2018

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 34 din 9 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă ca nefondată contestația la executare exercitată de contestatorul condamnat A. împotriva executării Sentinței penale nr. 5 din data de 31 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea a reținut că, prin contestația înregistrată pe rolul său la data de 25 aprilie 2018, sub nr. 225/57/2018, contestatorul condamnat A. a solicitat instanței să constate că există o împiedicare la executarea Sentinței penale nr. 5 din 31 ianuarie 2018, având în vedere că, anterior recunoașterii hotărârii penale pronunțată de autoritățile judiciare din Germania, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt, și transferului său în România, s-a dispus liberarea sa condiționată, astfel încât, la acest moment, este încarcerat în mod nelegal. În susținerea contestației, contestatorul a depus la dosar fotocopii a două înscrisuri emise de autoritățile germane, vizând data transferului în România și sumele de bani de care a beneficiat la acel moment. S-a mai reținut că cererea formulată nu a fost întemeiată în drept.

În urma examinării actelor dosarului, Curtea a constatat că nu există nicio împiedicare la executarea sentinței penale nr. 5 din data de 31 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2018, în condițiile în care, prin Sentința penală nr. 73 din 12 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 (definitivă prin neapelare), această instanță a recunoscut hotărârea penală JKIV KLs 605 Js 39455/15 a Tribunalului de Land din Nurnberg-Furth din 3 noiembrie 2015, rămasă definitivă la data de 14 iulie 2016, prin care contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1734 zile închisoare, și a dispus transferul acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, eliberarea din locul de deținere din Germania și îmbarcarea sa în avion fiind necesară pentru punerea în executare a acestei din urmă sentințe.

S-a mai constatat că, la dosar, nu există nicio hotărâre prin care să se fi dispus de către autoritățile judiciare germane liberarea condiționată a condamnatului, arătându-se, totodată, că nu pot fi primite susținerile acestuia în sensul că a fost condamnat de două ori pentru aceeași faptă, atâta timp cât singura sentință în acest sens este cea pronunțată la 3 noiembrie 2015 de Tribunalul de Land din Nurnberg-Furth care a fost recunoscută de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat contestație condamnatul A., fără a o motiva. Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. de Dosar x/2018, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 4 pentru termenul de judecată din data de 27 septembrie 2018.

Premergător, Înalta Curte arată că, deși la datele de 4 și 11 iulie 2018, Penitenciarul Aiud a transmis la dosar două cereri în care contestatorul condamnat A. a precizat că dorește să retragă contestația formulată, nu poate lua act de manifestarea de voință în sensul renunțării la demersul judiciar promovat, având în vedere că aceasta nu a fost făcută printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 415 C. proc. pen. la care face trimitere art. 425

1

alin. (3) C. proc. pen.

Examinând, în continuare, contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru motivele arătate în continuare.

Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării pedepsei, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce țin de executarea hotărârilor, iar nu și de legalitatea și temeinicia acestora.

Reglementând situațiile în care se poate face contestație împotriva executării unei hotărâri penale, legiuitorul a stabilit, în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., că aceasta poate fi formulată când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În doctrină și jurisprudență s-a stabilit că împiedicarea la executare trebuie să fie determinată de cauze legale care opresc aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătorești, considerându-se că în ipoteza reglementată de textul de lege menționat se încadrează, printre altele, emiterea greșită a mandatului de executare a pedepsei închisorii în cazul în care, prin hotărârea de condamnare, deși se aplicase o pedeapsă rezultantă în urma contopirii, aceasta nu era executabilă, fiind menținută liberarea condiționată acordată pentru una din sancțiunile aplicate ce formase obiectul contopirii, egală în cuantum cu cea rezultantă (Sentința penală nr. 618 din 26 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București), ori anularea, potrivit art. 154 alin. (13) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în urma recunoașterii unei hotărâri străine și dispunerii transferării persoanei condamnate în România, dacă, ulterior emiterii acestuia, statul emitent și-a retras certificatul conform art. 13 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (Decizia nr. 1106 din 2 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Verificând, în acest context, actele dosarului, Înalta Curte constată că, prin Sentința penală nr. 73 din 12 iulie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 (rămasă definitivă prin neapelare), Curtea de Apel Alba Iulia a recunoscut Hotărârea penală JKIV KLs 605 Js 39455/15 a Tribunalului de Land din Nurnberg-Furth din 3 noiembrie 2015, rămasă definitivă la 14 iulie 2016, prin care contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1734 zile închisoare, dispunând, totodată, transferarea acestuia în România în vederea continuării executării pedepsei și deducând perioada arestării preventive și durata executată începând cu 12 martie 2016 la zi. În baza acestei hotărâri, la 15 noiembrie 2017, a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 76/2017, condamnatul A. fiind transferat în România la data de 22 decembrie 2017.

Împotriva executării acestei hotărâri condamnatul A. a formulat contestație la executare, solicitând deducerea, din pedeapsa aplicată și recunoscută, a duratei arestării din perioada 12 martie 2015 - 11 martie 2016.

Prin Sentința penală nr. 5 din 31 ianuarie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestația la executare formulată de condamnat și, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a dedus din pedeapsa de 1734 zile închisoare aplicată acestuia prin Hotărârea penală JKIV KLs 605 Js 39455/15 a Tribunalului de Land din Nurnberg-Furth din 3 noiembrie 2015, rămasă definitivă la 14 iulie 2016, recunoscută prin Sentința penală nr. 73 din 12 iulie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, pe lângă perioada arestării preventive și cea de la 12 martie 2016 la zi, și durata executată în intervalul 12 martie 2015 - 11 martie 2016, dispunând anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 76/2017 și emiterea unui nou mandat. Ca urmare, în cauză a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 5/2018 din 13 februarie 2018.

Se observă, astfel, că singura hotărâre de condamnare a contestatorului este cea pronunțată de autoritățile judiciare germane, care a fost recunoscută de Curtea de Apel Alba Iulia și în a cărei executare se afla la momentul formulării cererii ce formează obiectul cauzei, emiterea de către această din urmă instanță a mandatului de executare a pedepsei închisorii în condițiile art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 neechivalând cu o dublă condamnare pentru aceeași faptă.

Pe de altă parte, din verificarea actelor dosarului nu a rezultat existența vreunei hotărâri pronunțată de autoritățile judiciare germane prin care să se fi dispus liberarea condiționată a contestatorului, astfel cum susține acesta, documentele depuse la dosar relevând data transferului în România și sumele de bani de care a beneficiat la momentul transferului, iar nu faptul că ar fi executat întreaga pedeapsă într-un loc de deținere din Germania.

Ca urmare, în mod corect, instanța de fond a apreciat că nu există nicio împiedicare la executarea Sentinței nr. 5 din 31 ianuarie 2018, atâta timp cât eliberarea condamnatului din penitenciarul din Germania și îmbarcarea sa în avion au fost necesare exclusiv în vederea transferului în România pentru continuarea executării pedepsei aplicate, iar în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 154 alin. (13) lit. a) din Legea nr. 302/2004, referitoare la anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii în situația în care statul emitent a retras certificatul conform art. 13 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 34 din 9 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 25 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 34 din 9 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 25 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM