ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1973/2016

Decizia nr. 1973/2016

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 11 aprilie 2012, sub nr. x/91/2012 pe

rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții A. și B. au chemat în

judecată pe pârâții Primăria municipiului Focșani și

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București solicitând

instanței ca prin hotărâre judecătorească să fie

obligați la plata despăgubirilor pentru prejudiciul pe care l-au

cauzat prin fapta și neglijența lor asupra

imobilului-construcție fosta " Casa căsătoriilor",

proprietatea reclamanților, imobil situat în Focșani.

Prin Sentința civilă nr. 397

din 24 mai 2012, Tribunalul Vrancea a declinat în favoarea Judecătoriei

Focșani competența de soluționare a cauzei, reținând,

totodată, că Legea nr. 10/2001 este actul normativ incident cauzei.

Prin Sentința civilă nr.

5971 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria

Focșani în dosarul nr. x/231/2012, au fost respinse, ca fiind prescrise,

pretențiile formulate de reclamanții A. și B. în contradictoriu

cu pârâții Primăria municipiului Focșani și Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentând despăgubirile pentru

prejudiciul cauzat prin fapta și neglijența pârâților cu privire

la imobilul fosta "Casa căsătoriilor", situat în

Focșani.

Prin Decizia civilă nr. 63 din 21

martie 2013 Tribunalul Vrancea a admis apelul declarat de reclamanți

și, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a anulat în parte sentința în

sensul că a respins excepția prescripției dreptului la

acțiune pentru despăgubirile aferente perioadei 2001 - 2009 și a

reținut, pentru rest, cauza spre rejudecare. Prin aceeași decizie s-a

menținut sentința sub aspectul prescrierii dreptului la acțiune

pentru despăgubirile anterioare anului 2001.

Prin Decizia civilă nr. 219 din 3

octombrie 2013, Tribunalul Vrancea a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul.

Prin Decizia civilă nr. 90 din 20

februarie 2014, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis

recursul, a casat decizia atacată și a reținut cauza spre

rejudecare.

Pentru rejudecare, s-a pus în

discuția părților necesitatea efectuării unei expertize

tehnice având ca obiectiv stabilirea contravalorii distrugerilor și

degradărilor aduse imobilului pentru intervalul de timp iunie 2007 - 10

aprilie 2009 potrivit reperelor reținute în Decizia nr. 90/R/2014 a

Curții de Apel Galați și anume: din 11 iunie 2007, starea

tehnică a imobilului reținută de expert C. în raportul de

expertiză 23 noiembrie 2007 și starea tehnică ce rezultă

din înregistrarea video din 10 aprilie 2009.

Ulterior, prin Decizia civilă nr.

153 din 18 mai 2015, instanța de recurs în rejudecarea cauzei, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în

contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Focșani și

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București și a

obligat pe pârâta Primăria municipiului Focșani la plata sumei de

33.516 lei cu titlu de contravaloare distrugeri și degradări ale

imobilului pentru intervalul iunie 2007 - 10 aprilie 2009, precum și la

plata sumei de 3500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către

reclamanți.

Împotriva acestei decizii,

reclamanții au declarat recurs.

Prin motivele de recurs,

reclamanții au invocat nelegalitatea deciziei recurate în temeiul

dispozițiilor art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Au susținut că nu a fost

respectat art. 46 din Legea nr. 10/2001, text imperativ ce impune ca

deținătorul imobilului să răspundă pentru

degradările și distrugerile cauzate acestuia, de la data

intrării în vigoare a legii și până la momentul predării.

O altă critică a vizat

faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii privind suma

de 7000 euro reprezentând c/v obiectelor și dotărilor existente în

casă la momentul exproprierii și asupra apărărilor privind

dispunerea unei noi expertize în cauză, fără a motiva

această respingere.

Reclamanții au criticat și

faptul că instanța nu a motivat de ce a redus cheltuielile de

judecată, acordând numai suma de 3500 lei, în loc de 4640 lei.

Au criticat faptul că au fost

lipsiți de calea de atac a apelului pe fondul cauzei, aspect asupra

căruia Curtea de Apel Galați nu s-a pronunțat. Au arătat

că judecătoria, ca primă instanță, a respins pe

excepția prescripției și nu a intrat pe fondul cauzei,

soluție atacată cu apel, iar tribunalul a judecat cauza în fond

după apel, sens în care susțin că, pe fondul cauzei, au fost

privați de un grad de jurisdicție. În final, au precizat că este

nelegală și netemeinică și soluția dată pe

aspectul prescripției dreptului material la acțiune cu privire la

pagube și distrugeri existente înainte de anul 2001.

Curtea de Apel Galați,

secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 155R din 14 iulie 2016

a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

În dosarul Înaltei Curții nr.

x/44/2016, la data de 19 octombrie 2016, reclamanții au precizat că

își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct.

7, 8, 9 C. proc. civ. - 1865 și nu pe dispozițiile Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă.

Astfel învestită prin declinare,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2016 a supus dezbaterii

excepția inadmisibilității recursului invocată prin

întâmpinare de intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

București.

Recursul este inadmisibil având în

vedere următoarele considerente:

O hotărâre

judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele

expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a

hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu

constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție

prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii

judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că

exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile

legii.

În cauza de față se

rețin dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd

că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de

apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de

lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Or, în speță,

reclamanții B. și A. au exercitat pentru prima oară, calea de

atac a recursului împotriva Deciziei nr. 219 din 3 octombrie 2013 a

Tribunalului Vrancea, recurs care a fost admis de Curtea de Apel Galați,

secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 90 din 20 februarie

2014 cu reținerea cauzei spre rejudecare, în conformitate cu art. 312 alin.

(4) C. proc. civ. potrivit căruia în caz de casare, curțile de apel

și tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut

loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o

singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.

Decizia prin care s-a admis recursul

și a fost casată decizia pronunțată de instanța de

apel cu reținerea procesului spre rejudecare este o hotărâre cu

caracter intermediar, ce nu a rezolvat, prin ea însăși, obiectul

litigiului.

Caracterul intermediar al deciziei de

casare, cu reținerea cauzei spre rejudecare, determină ca aceasta

să nu aibă un caracter autonom, făcând parte din succesiunea de

hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii, astfel că

epuizarea examinării căii extraordinare de atac a recursului a avut

loc prin pronunțarea asupra fondului litigiului prin Decizia nr. 153 R din

18 mai 2015 a Curții de Apel Galați, ce face obiectul prezentului

recurs.

Cu alte cuvinte, instanța de

recurs Curtea de Apel Galați, în condițiile art. 312 alin. (4) C.

proc. civ., s-a dezînvestit prin pronunțarea deciziei recurate nr. x/2015,

ce a rezolvat pe fond litigiul, și nu prin pronunțarea deciziei

intermediare de casare nr. x/2014.

Or, în această situație, a

rejudecării cauzei în fond ca efect al casării, partea nu are

deschisă calea unui nou recurs împotriva deciziei prin care instanța

de recurs a soluționat pe fond calea extraordinară de atac.

Așa fiind, exercitarea de

către reclamanți, pentru a doua oară, a aceleiași căi

de atac a recursului împotriva deciziei dată de curtea de apel, ca

instanță de recurs, față de dispozițiile legale

anterior menționate, este inadmisibilă.

Având în vedere această

împrejurare și față de dispozițiile legale mai sus

menționate, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a

fi respins, pentru că, așa cum prevăd dispozițiile art. 377

alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., vizează o hotărâre irevocabilă,

ce nu poate fi atacată pe această cale.

De altfel, această concluzie

decurge și din regula unicității dreptului de a folosi o cale de

atac, care se epuizează chiar prin exercițiul lui, deoarece o

altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării unui "recurs la

recurs". Deci, posibilitatea legală a declarării mai multor

recursuri este exclusă.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil și

îl va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 153/R din 18

mai 2015 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - CL