ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1346/2020

Ședința publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Spitalul Clinic Județean de

Urgență "Sf. Spiridon" Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 6139/23.05.2017, prin care pârâtul a respins cererea de plată nr. x/07.09.2016.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 414 din 6 februarie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași, susținând, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut că spitalul nu este creditor de asigurare în sensul Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, interpretendând restrictiv și greșit prevederile acestei legi.

Astfel, a susținut că legiuitorul nu a făcut nicio distincție după cum persoana păgubită este o persoană fizică și/sau juridică, incluzând și unitățile sanitare (spitalele), plata indemnizațiilor/despăgubirile de către Fond către persoanele păgubite nefiind condiționată sub acest aspect.

Contrar celor reținute, a solicitat să se constate că recurentul-reclamant are calitatea de creditor de asigurare conform art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015, în cazul asigurării de răspundere civilă nu are calitatea de creditor de asigurare doar persoana asigurată sau beneficiarul asigurării, iar în cazul producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă (RCA) și terța persoană care a fost păgubită are calitatea de creditor de asigurare.

Recurenta a arătat că acordarea despăgubirilor în cuantum de 4315,30 RON este solicitată în baza unui contract de asigurare de răspundere civilă (mai exact în baza contractului RCA încheiat între conducătorul auto culpabil și asigurătorul de răspundere civilă în faliment S.C. A. S.A.), astfel încât creditor de asigurare poate fi orice persoană îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Prin urmare, suma în litigiu, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoana vătămată în urma producerii accidentului rutier cauzat de conducătorul auto care era asigurat RCA la S.C. A. S.A. (în faliment), este creanță de asigurări. Această sumă reprezintă o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatorie încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment.

Totodată, recurenta a făcut trimitere la decizia penală nr. 58/06.03.2014, definitivă, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul penal nr. x/2012, prin care s-a dispus obligarea asigurătorului de răspundere civilă S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de spitalizare, arătând că, în raport cu cele stabilite prin această decizie, efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier produs la data de 14.11.2011, din culpa conducătorului auto asigurat RCA la Societatea A. S.A.

În concluzie, recurentul a apreciat că îndeplinește condițiile legale pentru a avea calitatea de persoană păgubită, conform art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 (și implicit calitatea de creditor de asigurare), fiind îndreptățit să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit (cheltuielile de spitalizare cu persoana vătămată B.)

ca urmare a producerii unui risc (accidentul rutier) acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă (contractul de asigurare RCA încheiat de conducătorul auto culpabil cu S.C. A. S.A. - în faliment).

Potrivit recurentei, nu rezultă că legiuitorul a condiționat calitatea de persoană păgubită de existența (suferirea) unui prejudiciu direct, invocând normele aplicabile în materie, cu referire la Legea 213/2015 și Norma nr. 16/2015, care nu menționează suferirea unui prejudiciu direct drept condiție pentru ca o persoană fizică și/sau juridică să aibă calitatea de persoană păgubită, și nu a făcut distincție după cum persoana păgubită este o persoană fizică și/sau juridică, plata indemnizațiilor/despăgubirile de către Fondul de Garantare a Asiguraților F.G.A.) nefiind condiționată sub acest aspect.

În continuare, a susținut că raportul juridic dedus judecății își are izvorul în producerea unui risc acoperit de contractul de asigurare RCA încheiat între conducătorul auto culpabil și asigurătorul aflat în faliment, nu din alte raporturi juridice ale spitalului cu asigurătorul, și cum asigurătorul este în faliment, conform art. 2 din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 9 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2016, Fondul poate proceda la plata despăgubirilor către creditorul de asigurare al asigurătorului în faliment (Spitalul).

De asemenea, a subliniat că cererea de plată a fost comunicată către Fond după intrarea în faliment a asigurătorului, cu respectarea procedurilor și condițiilor reglementate de Legea nr. 213/2015.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, admterea acțiunii, având în vedere că Spitalul are calitatea de creditor de asigurare, conform art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015 și în art. 3 alin. (1) lit h) din Legea nr. 503/2004, iar suma care formează obiectul cererii de plată are calitatea de creanță de asigurări, în temeiul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 și art. 268 pct. 1 lit. g) din Directiva 2009/13 8/CE.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică susținând, în esență, că nu există temei legal în baza căruia unitățile medicale să poată acționa direct asigurătorul.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatului și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea Deciziei nr. 6139/23.05.2017, prin care intimatul pârât a respins cererea de plată nr. x/07.09.2016, pentru suma de 4315,30 RON.

Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată, reținând că spitalele nu se regăsesc printre creditorii de asigurări menționați de Legea 213/2015.

Instanța de control judiciar nu împărtășește soluția Curții de apel, pe care o apreciază ca fiind nelegală, și constată că susținerile recurentului, centrate pe existența calității acestuia de creditor de asigurare, sunt fondate.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Se reține că prin sentința penală nr. 1636/04.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul penal nr. x/2012, definitvă prin decizia penală nr. 58/06.03.2014 a Curții de Apel lași, s-a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași și a fost obligată S.C. A. S.A., în calitate de asigurător de răspundere civilă, la plata sumei de 4315.30 RON, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței până la achitarea integrală a prejudiciului.

Așadar, prin hotărârea penală s-a recunoscut Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare, decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea persoanei vătămate B., ca urmare a săvârșirii unui accident de circulație provocat din culpa conducătorului auto C., asigurat de răspundere civilă societatea A. S.A., constatându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, pe care societatea de asigurare a fost obligată a le acoperi.

În aceste condiții, rezultă cu evidență că Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, temei în baza căruia este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

Totodată, sunt avute în vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, în conformitate cu care creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului",

De asemenea, aceeași definiție a creanței de asigurare se prevede și în art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

Din conținutul acestor norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, rezultă că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând în acțiunea civilă exercitată de

Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași pretențiile acestuia în cuantum de 4315.30 RON, în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoane vinovate de producere a accidentului.

Așa fiind, rezultă că despăgubirea solicitată reprezintă o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, pârâtului, în calitate de parte civilă, fiindu-i recunoscută și sancționată ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului, întemeiată pe clauzele contractului de asigurare deținut de autorul prejudiciului.

Se observă că în materie penală este consacrat dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege.

Astfel, ambele posibilități juridice conferă părții vătămate posibilitatea de a acționa în justiție în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Înalta Curte reține că, deși prevederile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 503/2004 operează în aparență cu noțiuni autonome, acestea au același înțeles și întindere cu cele prevăzute de C. civ. și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România.

Noțiunile de persoană îndreptățită să primească despăgubiri sau de creanță de asigurare au fost analizate, discutate și soluționate de Judecătoria Iași care, în soluționarea laturii civile cu care a fost învestită, a stabilit că Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași este îndreptățită a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Or, dezlegările sentinței penale, chiar dacă în acel litigiu intimatul-pârât nu a fost parte, sunt opozabile și acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condițiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății A. S.A., conform art. 2 din Legea nr. 213/2015.

În temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și, cu atât mai mult, a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se, fără a se mai pune în discuție în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Într-adevăr, plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat și asiguratului numai în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu prevederile art. 2226 din C. civ., însă spitalul recurent este terța persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

În concluzie, se constată că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, fiind incident motivul de casare art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul formulat și va casa sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii reclamantului, cu consecința anulării deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași împotriva sentinței nr. 414 din 6 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, admite acțiunea.

Anulează Decizia nr. 6139/23.05.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.