ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1079/2020

Ședința publică din data de 21 februarie 2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4302 din 4 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. "A." S.R.L. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca netimbrată.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea S.C. "A." S.R.L. a formulat o nouă contestație în anulare.

Contestație în anulare este întemeiată în mod formal pe dispozițiile art. 508 alin. (4), art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Se susține că instanța a încălcat dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge atât excepția inadmisibilității contestației în anulare cât și contestația în anulare pentru considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

În cauză, contestatoarea a invocat prevederile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., susținând că nu a fost legal citată la soluționarea contestației în anulare și nici nu a fost prezentă la judecată, apreciind, totodată, că este incidentă și ipoteza greșelii materiale.

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Referitor la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, se reține că acestea se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și aceste dispoziții sunt de strictă interpretare.

Se reține, așadar, că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Înalta Curte constată că în cauza de față aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunțată de o instanță de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susține că ne aflăm în prezența acestei situații.

Înalta Curte constată faptul că prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare nu s-a soluționat un recurs promovat de contestatoare, ci s-a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de societatea A. S.R.L. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Erorile invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare.

Prin urmare, în cauză nu este incidentă nici ipoteza greșelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Deși formal contestatoarea și-a fundamentat cererea pe aceste dispoziții legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exercițiu legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității invocată de intimată.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C.A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 4302 din 04 decembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2020.