Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5984/2011

HOTĂRÂRE
09.12.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5984/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 8 aprilie 2009, petentul S.I.C. a solicitat instanței “să se dea curs soluționării unui conflict de competență” ivit între Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani, privind soluționarea cauzelor ce au făcut obiectul Dosarelor 787/2002 și 814/44/2007. La termenul de judecată din 30 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 155 1 alin. (1) C. proc. civ., întrucât petentul nu a data curs solicitărilor instanței privind indicarea obiectului cauzei precum și părțile cu care înțelege să se judece.

La termenul de judecată din 26 februarie 2010, cauza a fost repusă pe rol la cererea petentului, care a solicitat admiterea cererii sale. Înalta Curte, constatând că petentul nu a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa în cursul judecății, respectiv, nu a înțeles să precizeze obiectul acțiunii și părțile cu care înțelege să se judece, a respins cererea de reluare a judecății cauzei și a menținut măsura suspendării cauzei, în temeiul art. 155 1 alin. (1) C. proc. civ. La data de 1 aprilie 2011, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției de perimare, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an. Prin Decizia nr. 1968 din 1 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat perimată cererea formulată de petentul S.I.C., reținând incidența dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire S.I.C., fără a indica vreunul dintre motivele de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ. Prin motivarea cererii de revizuire, revizuentul nu a înțeles să dezvolte temeiurile de drept ale cererii de revizuire, astfel cum au fost menționate în cererea declaratoare a revizuirii, arătând că prin decizia atacată i-a fost îngrădit dreptul la apărare și dreptul la un recurs efectiv. Analizând conținutul cererii de revizuire, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, în cazurile expres și limitativ prevăzute de pct. 1 - 9 ale articolului mai sus menționat. Din conținutul textului de lege, rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, exercitată în scopul de a se obține o altă dezlegare a fondului raportului juridic dedus judecății. Analizând cererea de revizuire formulată, Înalta Curte constată că deși petentul solicită „revizuirea” Deciziei nr. 1968 din 1 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivarea expusă vizează alte aspecte de fapt, care exced cazurilor de revizuire prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 1 - 9 C. proc.

civ., în condițiile în care, nu se face nici măcar o referire la soluția de perimare pronunțată prin decizia a cărei revizuire se solicită. Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, urmând să o respingă ca atare.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de S.I.C., împotriva Deciziei nr. 1968 din 1 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2011. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1968/2011
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 8 aprilie 2004, petentul S.I.C
ÎCCJ 2011-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 770/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1624 din 14 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată
ÎCCJ 2012-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2241/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1020 din 24 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibil r
ÎCCJ 2012-11-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5111/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 175 din 29 aprilie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompet
ÎCCJ 2011-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1202/2011
Prin sentința civilă nr. 472 din 1 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâții SC C.M.V. SA FOCȘANI și I.R. Prin încheierea de ședință di
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă