ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 361/2018

Ședința publică din data de 14 februarie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 12.10.2015, sub nr. de dosar x/2015, reclamantul A. a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata următoarelor sume: echivalentul în RON al sumei de 500.000 de Euro, actualizat la data plății, cu titlu de daune morale; o indemnizație lunară de 3.500 RON, pentru acoperirea cheltuielilor generate de necesitatea legală care impune asigurarea prezenței și pregătirii în vederea apărării intereselor legitime ale reclamantului și ale societății B., în fața organelor abilitate ale statului și a instanțelor de judecata din județele țării.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100 de RON/zi de întârziere, în condițiile în care nu se va conforma de îndată hotărârii judecătorești ce va fi pronunțată, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 998, art. 999, art. 1003 și următoarele din C. civ. de la 1865, vs. art. 1349 alin. (1)-(2) din Noul C. civ. raportat și coroborat cu prev. art. 148 alin. (2), art. 11, art. 20, art. 21 alin. (1)-(3), art. 22-alin. (1)-(2), art. 15, alin. (1), art. 16 alin. (1)-(2), art. 31 alin. (1)-(2), art. 41 alin. (1) teza I, art. 45, art. 50, art. 52 alin. (1) și alin. (3) din Constituția României, raportat și coroborat cu prevederile D.U.D.O, raportat la legislația CJUE precum și Tratatele U.E. la care România este parte, la art. 6 alin. (1) și următoarele din CEDO cu aplicarea celorlalte legi speciale în materie incidente cazului, respectiv și cu aplicarea art. 7 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin sentința civilă nr. 683 din 16 mai 2016, Tribunalul București, secția IV-a civilă a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârât prin întâmpinare, și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Împotriva sentinței civile nr. 683/16.05.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 98 A din 3 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 98 A din 3 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, reclamantul A. a declarat recurs.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., în argumentarea recursului, redând și pasaje din decizia atacată, reclamantul critică soluția instanței de apel, susținând, în esență, complinirea cerințelor legii privind angajarea răspunderii civile delictuale a STATULUI ROMÂN reglementată de prevederile art. 998 și 999 C. civ. de la 1864, art. 1349 C. civ., respectiv existența prejudiciului moral, precum și a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și faptele delictuale ale pârâtului și, în consecință, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, întrucât atât motivarea, cât și dispozitivul acesteia sunt nefondate; de asemenea solicită obligarea pârâtului la plata daunelor menționate în petitul acțiunii.

Intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE nu a formulat întâmpinare.

Recurentul-reclamant A. a depus note scrise și set de înscrisuri.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2017, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recurentul-reclamant A. a depus punct de vedere asupra raportului întocmit, solicitând, în esență, respingerea excepției nulității recursului.

Prealabil, se impune precizarea că, deși recurentul a arătat, atât în cuprinsul cererii de recurs, cât și în punctul de vedre la raportul întocmit în cauză, că își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile "art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. de la 1865 vs art. 488 pct. 6 și 8 Noul C. proc. civ..", legea aplicabilă litigiului din punct de vedere procesual este C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, având în vedere, dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Noului C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de reclamantul A. din perspectiva criticilor indicate de parte, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept invocate (art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 și aplicabil speței de față, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele prevăzute expres și limitativ la punctele 1 - 8, iar din interpretarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se constată că recurentul-reclamant a indicat formal în cuprinsul cererii de recurs motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât a adus în discuție chestiuni care vizează fondul litigiului, s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Criticile recurentului nu susțin nici motivul privind nemotivarea hotărârii judecătorești recurate, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport cu stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentul-reclamant, reiterarea unor situații de fapt, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

De altfel, instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor.

Faptul că se invocă încălcarea unor dispoziții legale (ex: art. 998, art. 999 C. civ. etc.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ. - nu poate să atragă nicio analiză, întrucât, indicarea formală a acestora, nu înseamnă dezvoltarea motivelor, astfel cum impune textul legal.

Succesiunea de fapte și susțineri din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A., în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 98 A din 3 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi 14 februarie 2018.