ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2184/2018

HOTĂRÂRE
23.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2184/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 13 februarie 2015, sub număr de dosar x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv al art. 1.2, 5.1 și 5.5 din contractul de credit nr. x din 28.05.2008, obligarea pârâtei la calcularea dobânzii creditului în funcție de indicatorii pieței și la marje compatibile cu cele de la momentul contractării creditului, constatarea ca fiind abuzivă clauza prevăzută la art. 1.3, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.378,8 CHF, reprezentând comision de acordare, constatarea caracterului abuziv al art. 2 din actul adițional nr. x/29.10.2010 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 689,40 CHF reprezentând comision pentru serviciu de restructurare/reeșalonare în valoare de 1%, constatarea caracterului abuziv al art. 1 și 2 din actul adițional nr. x/06.06.2011, ale art. 2 din actul adițional nr. x/29.11.2011, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 250 euro reprezentând același comision, constatarea caracterului abuziv al art. 1 din actul adițional nr. x/31.08.2012 și restituirea de către pârâtă a sumei de 400 euro, obligarea pârâtei la derularea contractului de credit la cursul valutar de la data încheierii contractului, denominarea în moneda națională a plăților.

Prin sentința civilă nr. 10792 din 4 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată sub număr de dosar x/2015

Prin sentință civilă nr. 2503 din 20 aprilie 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, pronunțată în dosarul nr x/2015, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5.1 teza a III a, teza a IV a, teza a V a, teza a VI a, teza a VII a, art. 5.4, art. 1.3 lit. a) din contractul de credit. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1378,8 CHF încasată cu titlu de comision de acordare. De asemenea, s-a constatat caracterul abuziv al prevederilor de la art. 2 din actul adițional nr. x/29.10.2010, art. 2 din actul adițional nr. x/29.11.2011 și art. 1 din actul adițional nr. x/31.08.2012, fiind obligată pârâta să restituie reclamantului sumele de 689,40 CHF, 250 Euro, respectiv de 400 Euro. Au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al art. 5.5 (Secțiunea 5) din Contractul de Credit nr. x din data de 28 mai 2008, obligarea pârâtei la calcularea dobânzii creditului în funcție de indicatorii pieței și la marje compatibile, obligarea pârâtei să deruleze Contractul de Credit la cursul valutar la care s-a încheiat contractul, denominarea în moneda națională a plăților.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.A. a declarat apel, iar reclamantul A. a depus cerere de apel incident.

Prin decizia civilă nr. 1224A din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul principal declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2503 din 20 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu apelantul-reclamant A..

A fost schimbată în parte sentința, în sensul că au fost respinse capetele privind constatarea nulității absolute a art. 2 din actul adițional nr. x/29.10.2010, a art. 2 din actul adițional nr. x/29.11.2011, a art. 1 din actul adițional nr. x/31.08.2012 si a art. 1.3 lit. a) din Contractul de credit nr. x/28.05.2008, precum și capătul privind restituirea comisioanelor de restructurare/reeșalonare și acordare, ca nefondate.

S-a menținut restul dispozițiilor.

A fost respins apelul incident ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1224A din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, atât reclamantul A., cât și C. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata - pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal respingerea recursului, ca inadmisibil și, în subsidiar, ca fiind nul. În situația în care se va trece peste cele două excepții invocate, a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 14 martie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recurentul-reclamant A. și intimata-pârâtă B. S.A. au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Se reține că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la13 februarie 2015, reclamantul A. a solicitat să se dispună: constatarea caracterului abuziv al art. 5.1 teza a III-a, art. 5.1 teza a IV-a, art. 5.1 teza a V-a și art. 5.1, teza a VI, art. 5.4, art. 5.5, art. 1.3 lit. a), b) și c), art. 2 din actul adițional nr. x/29.10.2010, art. 2 din actul adițional nr. x/29.11.2011, art. 1 din actul adițional nr. x/31.08.2012, obligarea pârâtei la calcularea dobânzii creditului în funcție de indicatorii pieței și la marje compatibile, obligarea pârâtei să deruleze Contractul de Credit la cursul valutar la care s-a încheiat contractul, denominarea în moneda națională a plăților.

Raportând datele speței la dispozițiile legale evocate se constată că este vorba de o acțiune în pretenții, având caracter patrimonial, iar recursul nu este admisibil, întrucât valoarea totală a pretențiilor contestate în prezentul litigiu se află sub plafonul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 pentru exercitarea căii de atac a recursului, în condițiile în care valoarea totală a contractului de credit nr. x/28.05.2008, ale cărui clauze se solicită a se constata ca fiind abuzive, este de 68940 CHF (respectiv 156.493,8 RON - 1CHF =2,27 RON la momentul încheierii contractului, conform celor menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată).

Prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de D. în Dosarul nr. x/2014 și de E. și F. în Dosarul nr. x/2013 ale Curții de Apel Brașov, secția civilă, constatându-se că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

În temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Pentru procesele în curs, nesoluționate definitiv, Decizia Curții Constituționale își produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunțării Curții Constituționale, iar excepția a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 223/2012, Decizia Curții Constituționale nr. 100/1999). Curtea Constituțională a reținut că o decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate are efecte și pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părților din cauza în care excepția a fost admisă, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepție respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituțional de mai multe ori (Decizia Curții Constituționale nr. 866/2015).

Se reține că în cadrul dosarului de față, anterior declarării neconstituționalității textului, nu a fost invocată nici de părți, nici de instanță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 369/2017 și, în consecință, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepție de neconstituționalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Se reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 13 februarie 2015, așadar, înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Totodată, se reține prioritatea analizării excepției inadmisibilității căii de atac, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Pentru rațiunile înfățișate, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. și de recurenta C. împotriva deciziei civile nr. 1224A din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. și de recurenta C. împotriva deciziei civile nr. 1224A din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2525/2020
Ședința publică din data de 9 decembrie 2020 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 01 martie 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat
ÎCCJ 2018-05-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1702/2018
Ședința publică din data de 10 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 19 februarie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu c
ÎCCJ 2018-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4586/2018
,10,11, din Actul adițional din 19.10.2012 și a art. 2 pct. 2.1 (I), (II), 2.2, 3.3.,2.4., 2.5.4, din același act adițional ca fiind abuzive și excluderea acestora din contract, - obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu d
ÎCCJ 2018-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2287/2018
Ședința publică din data de 29 mai 2018 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la 4 noiembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat-o în judec
ÎCCJ 2018-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2018
COMPLET FILTRU Ședința publică din data de 1 februarie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 26
Sursă