ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1922/2018

Ședința publică din data de 15 mai 2018

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, la data de 13 octombrie 2015, reclamantele A. și B. (reprezentată legal prin A. și C., în calitate de părinți) au chemat în judecată pârâții Societatea D. S.A. și Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv intervenientul forțat E. solicitând obligarea la plata următoarelor sume:

- 205,99 RON cu titlu de despăgubiri materiale, respectiv 50.000 euro cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantei A.;

- 200.000 euro cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantei B.;

- 4800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Prin încheierea din 7 aprilie 2016, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale și funcționale a tribunalului, excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Fondului de Garantare a Asiguraților. Totodată, prin aceeași încheiere, tribunalul a constatat suspendarea de drept a acțiunii formulată de reclamante în contradicotriu cu pârâta D. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu F. SPRL, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința nr. 343/C/2016 din 18 noiembrie 2016, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis în parte cererea formulată de către reclamantele A. și B., în contradictoriu cu intervenientul forțat E. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Totodată, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească reclamantei A. suma de 206 RON, reprezentând daune materiale și 30.000 euro sau contravaloarea acestei sume în RON la data plății, reprezentând daune morale cauzate în urma accidentului rutier din data de 20 august 2014.

Prin aceeași sentință a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească reclamantei B. suma de 30.000 euro sau contravaloarea acestei sume în RON la data plății reprezentând daune morale, cauzate în urma accidentului rutier din data de 20 august 2014.

A obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 4800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 7 aprilie 2016 și a sentinței nr. 343/C/2016 din 18 noiembrie 2016, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat apel, care a fost soluționat prin decizia nr. 171/C/2017-C din 6 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării în parte a încheierii din 7 aprilie 2016. A fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii. Au fost menținute restul dispozițiilor încheierii.

Totodată, a fost schimbată în totalitate sentința nr. 343/C din 18 noiembrie 2016 a Tribunalului Bihor și, în consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și intervenientul forțat E..

La data de 28 iulie 2017, recurentele-reclamante A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, fiind întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În cuprinsul acestuia, recurentele-reclamante au solicitat admiterea căii extraordinare de atac astfel cum a fost formulată, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare Curții de Apel Oradea.

Recurentele-reclamante au susținut că recursul este admisibil în principiu raportat la împrejurarea că termenul de recurs de 30 de zile nu era expirat la momentul publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial al României, respectiv 20 iulie 2017.

În continuare, pe fondul cauzei, recurentele-reclamante au susținut, cu privire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanța de apel nu a analizat niciuna dintre apărările formulate de către reclamante în apel, prin întâmpinare, concluzii și suplimentul la concluzii, acest lucru echivalând cu o nemotivare a hotărârii, aspect care în accepțiunea recurentelor impune casarea hotărârii.

În acest sens, reclamantele au învederat că instanța de apel nu a motivat hotărârea cu privire la caracterul facultativ al procedurii prevăzute de Legea nr. 213/2015, apărare formulată de reclamante prin întâmpinare și concluziile scrise.

Totodată, recurentele au precizat, cu privire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. că, în cauză, instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material prevăzute de Legea nr. 213/2015, respectiv Norma nr. 16/2015 a Autorității de supraveghere financiară, în sensul în care a apreciat că procedura prevăzută de aceste acte normative este o procedură obligatorie, în contextul în care, din interpretarea legislației, rezultă că este incidentă în speță o procedură jurisdicțională facultativă. Sub acest aspect, s-a mai arătat că, în măsura în care Înalta Curte va aprecia că este incidentă o normă procedurală, și nu una materială, criticile formulate din această perspectivă s-ar încadra în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că instanța de fond a încălcat reguli de procedură ce atrag sancțiunea nulității hotărârii, cu consecința rejudecării cauzei, ca urmare a înlăturării excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Recurentele-reclamante au mai susținut că stabilirea despăgubirilor morale, în orice situație, este o atribuție exclusivă a instanței de judecată, iar procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015 este o procedură faculativă care se aplică doar în situațiile în care partea deține înscrisuri cu privire la despăgubirile materiale sau un titlu care nu poate fi altceva decât o hotărâre judecătorească cu privire la despăgubirile morale.

La data de 4 septembrie 2017, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. S-a mai susținut că Fondul de Garantare a Asiguraților nu are calitatea de asigurător, între această instituție și conducătorii autovehiculelor implicate în accidentul de circulație neexistând vreun raport juridic care să derive din contractul de asigurare de răspundere civilă.

În plus, intimatul-pârât a învederat că nu este succesorul sau continuatorul unei societăți comerciale de drept privat, având în vedere că este o persoană juridică de drept public, ce are ca scop realizarea unui interes public de protecție a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurator. În acest sens, intimatul-pârât a arătat că desfășoară doar operațiuni administrative, activitatea sa nefiind una comercială care să realizeze profit.

La data de 10 septembrie 2017, intimata-pârâtă Societatea D. S.A. prin lichidator judiciar F. SPRL a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în prealabil, suspendarea judecării cauzei, în considerarea prevederilor art. 262 alin. (4) și art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, având în vedere că prin sentința nr. 9661 din 3 decembrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei D. S.A..

În continuare, intimata-pârâtă a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., susținând sub acest aspect că hotărârea atacată cu recursul pendinte a fost pronunțată anterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

La data de 3 octombrie 2017, recurentele-reclamante A. și B. au depus răspuns la întâmpinările formulate de intimații-pârâți.

Astfel, cu privire la întâmpinarea depusă de D. S.A., s-a susținut că prin încheierea din 7 aprilie 2016, Tribunalul Bihor, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, a constatat suspendarea de drept a acțiunii formulată în contradictoriu cu D. S.A.. În acest sens, s-a mai arătat că această încheiere nu a fost atacată de nicio parte, astfel încât este definitivă, iar D. S.A. nu poate invoca niciun fel de apărări în fața instanței de recurs pentru simplul fapt că litigiul în contradictoriu cu această pârâtă este suspendat.

În ceea ce privește întâmpinarea formulată de Fondul de Garantare a Asiguraților, recurentele-reclamante au solicitat respingerea apărărilor formulate de acest intimat, susținându-se că nu sunt întemeiate.

Prin rezoluția aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Prin raportul întocmit la data de 6 noiembrie 2017 s-a constatat că, recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei nr. 171/C/2017-C din 6 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu este admisibil în principiu, având în vedere valoarea litigiului care se situează sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 5 martie 2018, recurentele-reclamante au depus la dosar punct de vedere la raport, prin care au susținut că recursul este admisibil în principiu, raportat la momentul care determină aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, care în accepțiunea lor este cel al expirării termenului de recurs.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul pendinte are ca obiect decizia nr. 171/C/2017-C din 6 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admis apelul, cu consecința schimbării în parte a încheierii din 7 aprilie 2016, în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii. Au fost menținute restul dispozițiilor încheierii.

Totodată, a fost schimbată în totalitate sentința nr. 343/C din 18 noiembrie 2016 a Tribunalului Bihor și, în consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantele A. și B..

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat obligarea pârâților la plata următoarelor sume:

- 205,99 RON cu titlu de despăgubiri materiale, respectiv 50.000 euro cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantei A.;

- 200.000 euro cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantei B..

În speță, conform dispozițiilor art. 99 C. proc. civ., valoarea litigiului se raportează la capătul de cerere formulat de reclamante referitor la suma de 200.000 euro daune morale, calculată la cursul RON/EURO de 4,416 RON de la data introducerii acțiunii, respectiv 13 octombrie 2015, astfel încât, se constată că suma solicitată prin acest capăt de cerere este de 883.200 RON.

Recursul este o cale extraordinară de atac și poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că: "(1) dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că instanța a fost învestită cu o acțiune în pretenții, valoarea capătului de cerere vizând daunele morale fiind în cuantum de 883.200 RON, aceasta situându-se astfel sub limita valorii prag de 1.000.000 RON prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Raportat la dispozițiile legale anterior evocate, se impune a fi făcută precizarea că, în speță, admisibilitatea în principiu a recursului nu se raportează la decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reținut că, efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Decizia nr. 171/C/2017-C din 6 iunie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, atacată cu recurs, a fost pronunțată anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, respectiv 20 iulie 2017.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, având în vederea valoarea litigiului și dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma în vigoare la momentul pronunțării deciziei recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei nr. 171/C/2017-C din 6 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei nr. 171/C/2017-C din 6 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2018.