ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4089/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 14 august 2015, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x din 24 iulie 2015 solicitând să se constate, pe cale de excepție, intervenirea sancțiunii decăderii dreptului pârâtei de a emite raportul de evaluare, ca urmare a depășirii termenului imperativ prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 pentru desfășurarea activității de cercetare și evaluare, cu consecința anulării raportului de evaluare contestat; anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 iulie 2015 pentru motivul inexistenței unui conflict de interese.

Prin Sentința nr. 30 din 22 februarie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă contestația formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., fiind invocat, în susținerea căii de atac, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs reclamanta a solicitat să se aibă în vedere necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 și urm. din C. proc. civ., în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS și art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

În acest sens a arătat că prevederile art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS și ale art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 sunt identice și prevăd următoarele:

"Constituie conflict de interese deținerea de către membrii Consiliului de administrație al CNAS și ai consiliilor de administrație ale caselor de asigurări, precum și de către personalul angajat al acestor case de asigurări de părți sociale, acțiuni sau interese la furnizori care stabilesc relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Această dispoziție se aplică și în cazul în care astfel de părți sociale, acțiuni sau interese sunt deținute de către soț, soție, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză."

Recurenta reclamantă a susținut că prima instanță a interpretat eronat normele de drept material, iar prin hotărârea recurată se adaugă la lege, întrucât prevederile legale redate mai sus nu fac referire la noțiunea de orice furnizori, ci la noțiunea de furnizori. Prin urmare, articolele de lege menționate trebuie să suporte o interpretare coroborată și teleologică, pentru a descoperi natura și înțelesul dat de legiuitor acestei norme, la momentul edictării ei.

A mai arătat că, dacă s-ar îmbrățișa interpretarea dată de Curtea de Apel Suceava, ar însemna că o persoană fizică, având calitatea de medic primar, nu poate să își desfășoare activitatea prin încheierea de contracte de servicii medicale prin sistemul asigurărilor de sănătate, fiind constrânsă să acorde servicii medicale primare doar contra cost, astfel încât beneficiarii acestor servicii medicale (pacienții persoane fizice) să poată beneficia de ele în mod gratuit, dacă sunt asigurați.

În acest fel se îngrădește dreptul la muncă al persoanei care a ales să-și exercite profesia de medic în cadrul unei societăți comerciale de drept privat, drept garantat și ocrotit de art. 41 alin. (1) și art. 53 din Constituția României, precum și dreptul la ocrotirea sănătății, garantat de art. 34 din Constituție, pentru persoanele care beneficiază de asigurările sociale de sănătate și care, plătindu-și contribuțiile la asigurările sociale de sănătate, au dreptul să beneficieze de serviciile medicale gratuite stabilite prin lege, inclusiv serviciile de medicină primară.

A invocat disp. art. 219 alin. (1) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 menționând că unitățile de specialitate sunt structuri din cadrul sistemului de sănătate publică cu atribuții în implementarea programelor naționale de sănătate (art. 48 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006), putând fi reprezentate de furnizori privați de servicii medicale pentru serviciile medicale care excedează capacității furnizorilor publici de servicii medicale (art. 19 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006).

Recurenta reclamantă a arătat că programele naționale de sănătate se derulează numai prin furnizori evaluați și autorizați de Ministerul Sănătății să presteze servicii medicale, aceste etape fiind definite de art. 221 alin. (1) lit. e) și f) din Legea nr. 95/2006. După evaluare și autorizare, furnizorii de servicii medicale pot intra în contracte cu casele de asigurări de sănătate, contractarea fiind definită ca procesul prin care se reglementează relațiile dintre casele de asigurări de sănătate și furnizori în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate (art. 221 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006).

Contractele încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate se circumstanțiază unui model-cadru de contract, reglementat prin hotărârile de guvern date pentru aprobarea contractului cadru privind acordarea asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate (cu titlu de exemplu, contractele-cadru adoptate în baza H.G. nr. 1714/2008, H.G. nr. 262/2010, H.G. nr. 1389/2010).

De altfel, în Contractele cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate se prevede expres că "Modelele de contract pentru furnizarea de servicii medicale, de medicamente și unele materiale sanitare în tratamentul ambulatoriu și de dispozitive medicale în ambulatoriu sunt prevăzute în norme", iar "Utilizarea acestor modele de contract este obligatorie; în cuprinsul contractelor pot fi prevăzute clauze suplimentare, negociate între părțile contractante, în limita prevederilor legale în vigoare."

Separat, art. 41 alin. (1) din Constituție consacră libertatea alegerii profesiei, iar art. 53 din Constituție reglementează principiul conform căruia exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă măsura este justificată sau proporțională.

Apreciază că art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS și art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 sunt defectuos redactate, lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât noțiunea de furnizor aflat în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate poate avea înțelesuri diferite: un furnizor de servicii medicale care are încheiat contract cu CAS și un furnizor de altfel de servicii decât medicale sau un furnizor de produse, care intră în relație contractuală cu CAS prin intermediul unor proceduri de achiziție publică (face mențiunea că, în temeiul art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, contractele încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate au natură civilă).

Diferența este cu atât mai evidentă cu cât art. 34 alin. (1) din Statutul CNAS și art. 317 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu referire la starea de incompatibilitate, prevăd expres noțiunea de furnizori de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate ale căror servicii se decontează din fond, nelăsând loc de interpretare.

A arătat recurenta reclamantă că potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, dacă o noțiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înțelesuri diferite, semnificația acestora în context se stabilește prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv și devin obligatorii pentru actele normative din aceeași materie. Prin Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31, Curtea Constituțională a statuat că o noțiune legală poate avea un conținut și înțeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiția ca legea care utilizează termenul respectiv să îl și definească.

Or, sintagma relație contractuală nu este definită de Legea nr. 95/2006 și nici de H.G. nr. 972/2006, fiind utilizată în cuprinsul acestor acte normative cu înțelesuri diferite.

Mai mult, în măsura în care sintagma "relație contractuală" din art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS și art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se interpretează în sensul de relație contractuală între furnizorii de servicii medicale ale căror servicii medicale se decontează din fond, s-ar plasa în sfera articolului orice persoane care exercită o profesie care le permite asigurarea unor servicii medicale în sistemul asigurărilor de sănătate și care, datorită unei conjuncturi date de numirea în funcțiile de conducere a caselor de asigurări de sănătate a unor persoane care le sunt rude sau afini, până la gradul al IV-lea inclusiv, sunt puse în imposibilitate de a-și mai exercita profesia pe raza județului respectiv în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Un astfel de furnizor ar putea să își desfășoare activitatea numai prin intermediul unei instituții private, fără să poată accesa programele naționale de sănătate, ai căror beneficiari finali sunt persoanele fizice care plătesc contribuția la fondul asigurărilor de sănătate.

Pe de altă parte, a susținut că este de înțeles că legiuitorul a dorit să creeze premizele legale desfășurării activităților de serviciu și exercitării funcțiilor și demnităților publice într-un cadru de imparțialitate și integritate, pentru a asigura încrederea cetățenilor în autoritățile și instituțiile statului. La fel, interdicția dorită de legiuitor este menită să garanteze desfășurarea activității profesionale de către persoana care exercită o funcție sau o demnitate publică cu un înalt grad de probitate morală și că implicarea acesteia în luarea unor decizii care pot avea ca finalitate satisfacerea unui interes contrar presupune tocmai încălcarea acestei obligații de probitate morală.

Or, în cazul de față, contractele de asigurări de sănătate încheiate între B. S.R.L. și CAS Botoșani nu au fost condiționate de existența niciunui interes sau a vreunei puteri de decizie. În acest caz specific, prin încheierea acestor contracte s-a dat curs dreptului garantat de art. 34 din Constituție pentru persoanele care beneficiază de asigurările sociale de sănătate și care, plătindu-și contribuțiile la asigurările sociale de sănătate, au dreptul să beneficieze de serviciile medicale gratuite stabilite prin lege, inclusiv serviciile de medicină primară.

În plus, a arătat că CAS Botoșani nu avea temei să refuze încheierea contractelor de asigurare de servicii medicale cu B. S.R.L. pe motivul gradului de rudenie, întrucât acest aspect ar fi dus la îngrădirea dreptului la muncă al persoanei care a ales să-și exercite profesia în cadrul unei societăți comerciale de drept privat, drept garantat și ocrotit de art. 41 alin. (1) și 53 Constituție, precum și la încălcarea dreptului la ocrotirea sănătății (art. 34 din Constituție).

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului prezentând situația de fapt și precizând că recurenta reclamantă a încălcat disp. art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006, coroborate cu disp. art. 288 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 2 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată a recursului la data de 9 noiembrie 2011.

Cu privire la cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

La termenul de judecată din 9 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea recurentei reclamante de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru motivele cuprinse în încheierea de ședință de la acel termen.

Argumentele de fapt și de drept relevant.

Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:

Reclamanta a supus cenzurii instanței de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x din 24 iulie 2015 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care s-au identificat elementele existenței unui conflict de interese, întrucât reclamanta a încălcat disp. art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006, coroborate cu disp. art. 288 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

În acest sens s-a reținut că în perioada în care reclamanta a ocupat funcția de Președinte - Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani (23 octombrie 2010 - 25 iulie 2012) și fiica acesteia, C., a deținut calitatea de asociat unic și funcția de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L. (27 mai 2005 - 7 iunie 2011) Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani a semnat cu această societate mai multe acte adiționale la Contractul de furnizare de servicii medicale de asistență medicală primară nr. x din 28 aprilie 2010.

Instanța de fond a respins acțiunea reținând, în raport cu criticile formulate de reclamantă, că, fără îndoială, calitatea de președinte al C.A.S. Botoșani (ori al altei case de asigurări de sănătate) nu constituie o funcție ori o demnitate publică. Dar aceasta nu are relevanță în cauză în condițiile în care conflictul de interese pentru care a fost cercetată contestatoarea este reglementat de dispozițiile art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006, nefiind nicio discuție cu privire la incidența acestui text de lege în ce privește situația reclamantei, iar dispozițiile referitoare la procedura de evaluare și abilitare a A.N.I. de a o desfășura sunt reglementate de prevederile art. 32 din Legea nr. 176/2010.

Așa fiind, emiterea raportului de evaluare trebuia făcută în interiorul unui termen de 3 ani de la încetarea calității care a determinat conflictul de interese, respectiv de la data de 25 iulie 2012 - data încetării mandatului de președinte al C.A.S. Botoșani, termen care expira la data de 25 iulie 2015. Cum raportul de evaluare a fost emis la data de 24 iulie 2015, instanța a constatat că termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a fost respectat.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 176/2010, (1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare. (2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

Interpretarea coordonată a acestor prevederi legale conduce la concluzia că textul evocat are ca finalitate garantarea dreptului la apărare al persoanei cercetate direct în fața inspectorului de integritate, respectiv de a exista certitudinea că aceasta a primit informarea de care face vorbire art. 20 alin. (1)-(3) din lege și de a-i asigura un termen rezonabil în care să probeze că starea de incompatibilitate sau conflict de interese nu există, astfel încât raportul de evaluare să nu mai fie întocmit. Desigur, în măsura în care inspectorul de integritate consideră că sunt elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate sau conflict de interese, va trebui să întocmească raportul de evaluare în termenul de maxim 3 ani de la data încetării calității care a determinat incompetența sau conflictul de interese.

Pe fondul cauzei a apreciat că art. 34 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 972/2006 nu au fost edictate pentru a opera o distincție între furnizorii de servicii medicale ale căror servicii se decontează din fond și ceilalți furnizori care stabilesc relații contractuale cu casele de asigurări, ci reprezintă reglementări diferite pentru situația de incompatibilitate și cea de conflict de interese. Pentru că textul alin. (1) interzice persoanelor restrictiv menționate să dețină funcții de conducere în anumite entități, între care se regăsesc și furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări de sănătate, ale căror servicii se decontează din fond, în timp ce alin. (3) reține conflictul de interese în care se regăsesc membrii consiliului de administrație ai C.A.S. care dețin personal părți sociale, acțiuni sau interese la furnizorii care stabilesc relații contractuale cu casele de asigurări, dispoziție care se aplică și în cazul deținerii de asemenea acțiuni, părți sociale sau interese de soți, soții ori rudele până la gradul IV inclusiv. Or, cum în cauză este necontestabilă atât calitatea de membru al consiliului de administrație al C.A.S. a persoanei cercetate (directorul C.A.S. a județului fiind membru de drept al consiliului de administrație), cât și deținerea de părți sociale la S.C. B. S.R.L. de către fiica contestatoarei, Curtea a reținut că reclamanta s-a aflat în conflict de interese atunci când C.A.S. Botoșani a încheiat contractul de asigurări servicii medicale și actele adiționale la acesta cu societatea comercială indicată, chiar dacă persoana cercetată nu a semnat personal actele juridice menționate.

Motivul pentru care incompatibilitatea și conflictul de interese au fost reglementate separat are o coerență logică internă, întrucât regimul extrem de strict al incompatibilităților vizează deținerea de funcții de conducere la anumite entități precizate expres, în vreme ce conflictul de interese este legat de deținerea de părți sociale, acțiuni sau interese (personal sau de către rude sau afini până la gradul IV inclusiv) la orice furnizori care stabilesc relații contractuale cu casele de asigurări, fiind vorba așadar de prevederi complementare destinate să servească aceluiași scop, asigurarea transparenței, prevenirea și sancționarea corupției.

Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile legale incidente în speță, pe care intimata pârâtă și-a întemeiat reținerea conflictului de interese în privința recurentei reclamante.

Astfel, potrivit art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului CNAS, constituie conflict de interese deținerea de către membrii Consiliului de administrație al CNAS și ai consiliilor de administrație ale caselor de asigurări, precum și de către personalul angajat al acestor case de asigurări de părți sociale, acțiuni sau interese la furnizori care stabilesc relații contractuale cu casele de asigurări. Această dispoziție se aplică și în cazul în care astfel de părți sociale, acțiuni ori interese sunt deținute de către soț, soție, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză.

Conform art. 288 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, directorul general devine membru de drept al consiliului de administrație al casei de asigurări și președintele acestuia.

Așa cum s-a menționat anterior, în perioada în care recurenta reclamantă a ocupat funcția de Președinte - Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani și fiica acesteia, C., a deținut calitatea de asociat unic și funcția de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L., Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani a semnat cu această societate mai multe acte adiționale la Contractul de furnizare de servicii medicale de asistență medicală primară nr. x din 28 aprilie 2010.

În această situație, recurenta reclamantă s-a aflat în conflict de interese generat de faptul că o rudă a sa de gradul unu - fiica - deținea părți sociale la un furnizor care a stabilit relații contractuale cu casa de asigurări de sănătate la care reclamanta ocupa funcția de Președinte - Director General.

Recurenta reclamantă a susținut că prima instanță a interpretat eronat normele de drept material, iar prin hotărârea recurată se adaugă la lege, întrucât prevederile legale nu fac referire la noțiunea de orice furnizori, ci la noțiunea de furnizori.

Susținerea este nefondată având în vedere că prin folosirea expresiei "orice furnizori" prima instanță a vrut să sublinieze faptul că art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006 nu poate fi interpretat în sensul menționat în cererea de chemare în judecată, acela că se referă la furnizori care stabilesc relații contractuale cu casele de asigurări, alții decât cei specificați la alin. (1) al aceluiași articol, respectiv alții decât furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Din moment ce dispozițiile legale în discuție folosesc noțiunea de "furnizori" fără să facă nicio distincție, înseamnă că au avut în vedere, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, orice furnizor care stabilește relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

De altfel, chiar în cererea de chemare în judecată se invocă aplicabilitatea principiului ubi lex non distinguit, non distinguere debemus.

Este vădit nefondată aprecierea recurentei reclamante potrivit căreia dacă s-ar îmbrățișa interpretarea dată de Curtea de Apel Suceava ar însemna că un medic primar nu poate să își desfășoare activitatea prin încheierea de contracte de servicii medicale prin sistemul asigurărilor de sănătate, fiind constrâns să acorde servicii medicale primare doar contra cost, astfel încât beneficiarii acestor servicii medicale (pacienții persoane fizice) să poată beneficia de ele în mod gratuit, dacă sunt asigurați.

Din interpretarea prevederilor legale care reglementează conflictul de interese în cauză nu rezultă în niciun caz imposibilitatea medicului de a încheia contracte de servicii medicale prin sistemul asigurărilor de sănătate, ci faptul că în situația în care aceste contracte sunt încheiate de un furnizor la care dețin părți sociale, acțiuni ori interese soțul, soția, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai membrilor Consiliului de administrație al CNAS și ai consiliilor de administrație ale caselor de asigurări, precum și ai personalului angajat al acestor case de asigurări sau chiar aceste din urmă persoane, ele se află în conflict de interese.

Criticile formulate împotriva sentinței recurate sunt axate pe ideea de îngrădire a dreptului la muncă al persoanei care a ales să-și exercite profesia de medic în cadrul unei societăți comerciale de drept privat, drept garantat și ocrotit de art. 41 alin. (1) și art. 53 din Constituția României, și, implicit, a dreptului la ocrotirea sănătății, garantat de art. 34 din Constituție, pentru persoanele care beneficiază de asigurările sociale de sănătate și care, plătindu-și contribuțiile la asigurările sociale de sănătate, au dreptul să beneficieze de serviciile medicale gratuite stabilite prin lege, inclusiv serviciile de medicină primară.

Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre îngrădirea dreptului la muncă, medicul care își exercită profesia într-o societate comercială având posibilitatea de a încheia contracte de furnizare de servicii medicale de asistență medicală cu casa de asigurări de sănătate în cazul în care soțul, soția, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv nu sunt membri ai Consiliului de administrație al CNAS, ai consiliilor de administrație ale caselor de asigurări și nici personal angajat al acestor case de asigurări sau aceste persoane nu dețin personal părți sociale, acțiuni ori interese la respectivul furnizor.

Reglementarea în discuție nu are legătură cu libertatea alegerii profesiei, consacrată de art. 41 alin. (1) din Constituție, invocată în cererea de recurs, ci cu necesitatea asigurării integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, în cazul de față a celor din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a caselor județene de asigurări de sănătate.

Nimic nu împiedică o persoană să-și aleagă profesia de medic, dar în situația în care își desfășoară activitatea în cadrul unui cabinet medical privat deținând acțiuni, părți sociale sau interese și încheie contracte de furnizare cu casa de asigurări de sănătate, dacă la acest furnizor dețin părți sociale, acțiuni ori interese membrii Consiliului de administrație al casei de asigurări sau personalul angajat al casei de asigurări, ori aceste persoane sunt soțul, soția, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai medicului, ele se află în conflict de interese.

Conform art. 32 din Legea 176/2010, dispozițiile acestei legi se completează cu dispozițiile altor acte normative, inclusiv ale celor care reglementează alte incompatibilități sau conflicte de interese, dacă acestea nu sunt contrare Legii nr. 176/2010.

Prin H.G. nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului CNAS a fost reglementat conflictul de interese în care se pot afla membrii Consiliului de administrație al CNAS, ai consiliilor de administrație ale caselor de asigurări și personalul angajat al acestor case de asigurări, scopul fiind acela prevăzut de actul normativ cadru în materia exercitării funcțiilor și demnităților publice, respectiv asigurarea integrității și la nivelul caselor de asigurări de sănătate.

S-a mai arătat în cererea de recurs că art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS și art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 sunt defectuos redactate, lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât noțiunea de furnizor aflat în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate poate avea înțelesuri diferite.

Referitor la aceste critici aduse disp. art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS, instanța de recurs reține că excede analizei pe care o poate face în cadrul prezentului recurs examinarea acestora, din moment ce nu este învestită cu o cerere care să aibă ca obiect anularea respectivului Statut sau cu o excepție de nelegalitate a hotărârii de guvern prin care acesta a fost aprobat.

Se constată că în fața instanței de fond reclamanta a invocat cu privire la acest Statut o excepție de neconstituționalitate, respinsă ca inadmisibilă, și nu a înțeles să invoce în recurs o excepție de nelegalitate, în conformitate cu disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004, care ar fi permis instanței să procedeze la examinarea legalității acestei hotărâri de guvern, prin prisma criticilor formulate.

În privința disp. art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 Înalta Curte constată că în primă instanță reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a acestora, sub aspectul lipsei de claritate, precizie și previzibilitate, dar excepția a fost respinsă ca inadmisibilă, criticile formulate împotriva încheierii de respingere fiind analizate de instanța învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva acesteia, care a fost respins prin Decizia nr. 723 din 11 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În cererea de recurs se mai arată că CAS Botoșani nu avea temei să refuze încheierea contractelor de asigurare de servicii medicale cu B. S.R.L. pe motivul gradului de rudenie, întrucât acest aspect ar fi dus la îngrădirea dreptului la muncă al persoanei care a ales să-și exercite profesia în cadrul unei societăți comerciale de drept privat, precum și la încălcarea dreptului la ocrotirea sănătății.

Referitor la această susținere, Înalta Curte reține că se insistă asupra pretinsei îngrădiri a dreptului la muncă al fiicei recurentei reclamante, deși potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată și care definește noțiunea de persoană vătămată, reclamantul dintr-o acțiune în contencios administrativ trebuie să invoce o vătămare a unui drept subiectiv sau interes legitim al său pretins vătămat prin actul administrativ contestat.

În cererea de recurs se menționează că interdicția dorită de legiuitor este menită să garanteze desfășurarea activității profesionale de către persoana care exercită o funcție sau o demnitate publică cu un înalt grad de probitate morală și că implicarea acesteia în luarea unor decizii care pot avea ca finalitate satisfacerea unui interes contrar presupune tocmai încălcarea acestei obligații de probitate morală. Or, în cazul de față, contractele de asigurări de sănătate încheiate între B. S.R.L. și CAS Botoșani nu au fost condiționate de existența niciunui interes sau a vreunei puteri de decizie.

Susținerea este irelevantă în soluționarea litigiului din moment ce, potrivit disp. art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS, pentru existența conflictului de interese este suficientă deținerea de părți sociale, acțiuni ori interese de către persoanele menționate în aceste dispoziții sau de soțul, soția, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestora la furnizorii care stabilesc relații contractuale cu casa de asigurări de sănătate. Or, fiica reclamantei era asociat unic și administrator la S.C. B. S.R.L. cu care Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani, la care reclamanta era Președinte - Director General, a semnat mai multe acte adiționale la Contractul de furnizare de servicii medicale de asistență medicală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenta reclamantă, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 30 din 22 februarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM