ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1835/2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 23 aprilie 2015, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat contestație prin care a solicitat desființarea hotărârii Adunării generale a creditorilor din data de 12 martie 2015 cu privire la valorile stabilite ale bunurilor, metoda de vânzare, regulamentul de vânzare, datele licitațiilor organizate, precum și toate actele subsecvente întocmite având la bază aceste chestiuni.

Prin capătul doi al acțiunii, reclamanta a solicitat anularea procedurilor de licitație organizate de lichidatorul judiciar în datele de 30 martie 2015, 6 aprilie 2015, 20 aprilie 2015 și a proceselor-verbale aferente acestor proceduri, precum și refacerea procedurilor de lichidare a bunurilor, cu respectarea dispozițiilor art. 116 și urm. din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 845/Sind/2016 Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins contestația și acțiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. A. S.A., împotriva procedurilor de licitație publică organizate de lichidatorul judiciar B. în datele de 30 martie 2015, 6 aprilie 2015, 20 aprilie 2015, în procedura de insolvență privind pe debitoarea S.C. C. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamanta S.C. A. S.A.

La termenul din 14 februarie 2017, reclamanta S.C. A. S.A. a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, în măsura în care se interpretează în sensul că regulamentul de vânzare întocmit de lichidatorul judiciar nu se completează cu dispozițiile corespunzătoare ale C. proc. civ. din materia executării silite referitoare la termenul în care se poate face vânzarea în situația în care prin regulament nu s-a prevăzut data licitației și regulamentul nu conține niciun element obiectiv în raport cu care termenul/intervalul licitației să poată fi determinat cu precizie. O astfel de interpretare, în opinia reclamantei, încalcă dreptul său la un proces echitabil, dispoziția fiind lipsită de previzibilitate.

Prin decizia civilă nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale. Totodată, a fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.

Prin aceeași decizie, a fost respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 845/S/2016 pronunțată de Tribunalului Brașov, pe care a păstrat-o.

În motivarea acestei decizii, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstiuționalitate a dispozițiilor art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, invocată de reclamantă, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a reținut că aceasta nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, având în vedere că aceasta nu pune în relație legea cu faptele, ci legea cu Constituția, asigurând convergența sistemului legislativ cu Constituția.

Sub acest aspect, s-a apreciat că finalitatea demersului judiciar al reclamantei constă în a pune în relație legea cu faptele, iar autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit, în realitate, de împrejurarea că prin dispozițiile legii speciale, respectiv prin voința adunării creditorilor, se derogă de la aplicarea legii generale, respectiv C. proc. civ., aceste chestiuni fiind de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului.

Instanța de apel a mai reținut sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale că, prin edictarea normei de la art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a dorit să valideze o procedură de valorificare a bunurilor care se efectuează cu celeritate, pentru protejarea intereselor creditorilor dar și ale debitoarei, fără ca aceasta să însemne o restrângere a drepturilor reclamantei, o încălcare a principiului egalității în drepturi, o îngrădire a accesului liber la justiție, fiind doar norme ale legii speciale, la latitudinea autorității legiuitoare competente pentru buna desfășurare a actului de justiție.

În plus, s-a apreciat că dreptul accesului la justiție este protejat atât de art. 21 din Constituție, cât și de art. 6 din Convenție, iar dispozițiile art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 nu constituie o ingerință a statului, întrucât dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, ci poate face obiectul unor limitări. Instanța a mai constatat că acestea sunt implicit permise, întrucât dreptul de acces la justiție necesită prin însăși natura sa o reglementare din partea statelor, reglementare care poate să varieze în timp și spațiu, în funcție de nevoile și resursele de care dispun comunitatea și persoanele individuale. S-a mai reținut că, în cauza Khalfaoui c. Franței s-a constatat compatibilitatea limitărilor prevăzute de legislația internă cu dreptul de acces la un tribunal recunoscut de art. 6 paragraful l din Convenție, în sensul că accesul liber la justiție depinde de particularitățile procedurii în cauză și, în consecință, trebuie ținut cont de ansamblul procesului condus în contextul ordinii juridice.

La data de 15 martie 2017, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă în conformitate cu prevederile art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29-33 din Legea nr. 47/1992 motivat de faptul că:

a) obiectul excepției privește o lege, ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță, în speță, art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Sub acest aspect s-a învederat că prin decizia nr. 349/19.12.2001 și decizia nr. 536/08.04.2011 Curtea Constituțională a constatat că pot fi supuse controlului de constituționalitate și anumite interpretări care se pot da unui text de lege;

b) legea sau ordonanța ori dispoziția criticată să fie în vigoare. Din această perspectivă s-a precizat că prin decizia nr. 766/2011 Curtea Constituțională a constatat că sintagma "în vigoare" este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare;

c) legea sau ordonanța ori dispoziția criticată trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Sub acest aspect, reclamanta a subliniat că soluționarea excepției are legătură directă cu soluționarea litigiului, întrucât unul dintre motivele contestației a vizat tocmai neprevederea în regulamentul de vânzare a termenului la care s-au ținut licitațiile și faptul că, deși acest termen nu a fost prevăzut, nu s-a făcut aplicarea în completare a textului corespondent din C. proc. civ.

d) dispoziția criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. În acest sens, reclamanta a precizat că dispoziția criticată nu a mai făcut obiectul niciunei alte sesizări ale Curții Constituționale.

În continuare, recurenta-reclamantă a susținut că, în măsura în care datele licitațiilor nu au fost cuprinse în dezbaterile Adunării creditorilor, iar dispozițiile C. proc. civ. nu ar fi aplicabile în completare, în accepțiunea sa, ar rezulta o lipsă totală de previzibilitate cu privire la perioada în care lichidatorul judiciar ar putea organiza licitații, neexistând nicio posibilitate de control asupra acestora.

În plus, recurenta a arătat că lipsa de previzibilitatea a unei dispoziții legale, care pune partea în imposibilitatea de a-și regla în mod corespunzător conduita, aduce atingere dreptului constituțional la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

La data de 5 mai 2017, recurenta a depus la dosar precizări cu privire la cererea de recurs formulată, susținând că își întemeiază calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în sensul că, în opinia reclamantei, soluția pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost bazată exclusiv pe motive străine de natura cauzei, aceasta fiind totodată dată cu încălcarea normelor de drept material, având în vedere că prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu permit instanței de fond alte verificări pe fondul excepției de neconstituționalitate, în afara celor prevăzute la art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992. În plus, recurenta a susținut că instanța nu a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale în baza respectivelor prevederi, ci soluția de respingere privește chiar o soluționare pe fond a excepției.

La data de 15 iunie 2017, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În plus, intimata a susținut că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este legală, instanța reținând în mod corect că problemele de drept semnalate nu prezintă neclarități ce ar necesita parcurgerea acestei proceduri de sesizare, nefiind vorba despre modalități diferite de interpretare a unui text de lege și neexistând sincope în corelarea cu celelalte dispoziții legale în vigoare.

La data de 19 iunie 2017 a formulat întâmpinare și intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În plus, s-a învederat că, în mod întemeiat Curtea de Apel Brașov a reținut faptul că, în realitate, criticile invocate de reclamantă vizau fondul cauzei, și nu reprezentau o veritabilă excepție de neconstituționalitate.

La data de 24 iulie 2017, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a depus la dosar răspuns la întâmpinări, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatele-pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și S.C. D. S.R.L., prin întâmpinări. În continuare, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.

Prin rezoluția a aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. l) și art. 13 din Legea nr. 47/1992.

Prin raportul întocmit la data de 28 septembrie 2017, s-a constatat că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă este admisibil în principiu, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din 6 martie 2018, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și a stabilit termen de judecată la data de 15 mai 2018.

Analizând recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, raportat la temeiurile juridice invocate și motivele de recurs expuse, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-reclamantă a criticat decizia civilă nr. 459/Ap din 14 martie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția Civilă din perspectiva faptului că cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dipozițiilor art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere că instanța de apel nu a reținut că, în speță, nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și, mai mult decât atât, nu ajunge la concluzii contrare în acest sens.

Reclamanta S.C. A. S.A. a mai criticat decizia recurată și cu privire la faptul că motivele prezentate de instanța de apel, în argumentarea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, sunt străine de natura cauzei.

Instanța de recurs apreciază că această critică este nefondată, deoarece, în cauză, considerentele instanței de apel nu sunt străine de natura pricinii, numai că, în cuprinsul considerentelor, instanța răspunde de fapt excepției de neconstituționalitate invocată de reclamanta S.C. A. S.A., încălcându-și astfel competența generală, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

A treia critică de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă în cadrul recursului vizează faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul că, în speță, considerentele deciziei recurate reprezintă, în realitate, o soluție dată chiar excepției de neconstituționalitate.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că este fondată, motiv pentru care va dispune casarea deciziei civile nr. 459/Ap din 14 martie 2017 și trimiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, spre rejudecare, Curții de Apel Brașov, secția Civilă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, astfel încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia.

Așa fiind, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate nu are de verificat decât îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției, cerințe care, de altfel, sunt și condiții de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, fără a se pronunța asupra temeiniciei.

Înalta Curte constată că, în considerentele deciziei de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, Curtea de Apel Brașov a reținut că această excepție nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, având în vedere că aceasta nu pune în relație legea cu faptele, ci legea cu Constituția, asigurând convergența sistemului legislativ cu Constituția.

În plus, s-a apreciat că finalitatea demersului judiciar al reclamantei constă în a pune în relație legea cu faptele și că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit de împrejurarea că prin dispozițiile legii speciale, respectiv prin voința adunării creditorilor, se derogă de la aplicarea legii generale, C. proc. civ.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că instanța de apel avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, și nu să efectueze verificări pe fondul excepției de neconstituționalitate, astfel cum în mod greșit a procedat.

Chiar dacă nu se poate reține că justificarea soluției instanței de apel este străină de natura cauzei, totuși, prin aprecierile redate prin considerente, această instanță și-a depășit propria competență. Examenul, în substanța argumentelor prezentate de parte în cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, a depășit limitele de control permise instanței jurisdicționale, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și a reprezentat însăși soluția dată asupra excepției, care nu era în căderea sa.

Depășirea acestor limite reprezintă o încălcare a competenței generale a instanței judecătorești, deoarece aprecierile realizate asupra conținutului textului de lege atacat intră în competența Curții Constituționale a României.

În realitate, instanța de apel a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, printr-o motivare care privește soluționarea pe fond a excepției, încălcând astfel dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, care stabilesc cine este competent să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată în fața instanțelor judecătorești, respectiv Curtea Constituțională.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 497 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia civilă nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și va trimite cauza aceleași instanțe spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2018.