ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 162/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea de ședință din 9 iunie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare a judecății.

În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a suspendat judecata cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, până la soluționarea dosarului x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că încheierea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 28 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ("Legea nr. 554/2004"), având în vedere că prin răspunsul la întâmpinare și prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, dar și prin concluziile orale susținute la termenul din data de 08.06.2017 când au avut loc dezbaterile asupra cererii de suspendare, A. a stăruit în mod constant în continuarea judecării pricinii, arătând instanței de fond că se impune respingerea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanța de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care impuneau acesteia o interdicție de a suspenda pricina în această situație (față de poziția procesuală exprimată fără echivoc în sensul respingerii cererii de suspendare și continuării judecății).

Textul legal citat instituie o excepție de la regula consacrată de art. 244 pct. 2 C. proc. civ. (art. 413 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ.- n.ns.), în sensul că, în situația în care reclamantul, în calitate de persoană vătămată, stăruie în continuarea judecării pricinii, instanța de contencios administrativ nu poate da curs cererii de suspendare a judecății în ipoteza în care s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat.

Cu alte cuvinte, în materia contenciosului administrativ devine aplicabilă o excepție de la regula "penalul ține în loc civilul", cu precizarea că litigiile din această materie pot fi incluse în sfera largă a noțiunii de "proces civil".

Recurenta mai precizează că art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reglementează posibilitatea instanței de a suspenda judecarea cauzei atunci când sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text de lege, "dacă legea nu prevede altfel", însă dispozițiile art. 28 alin. (2) din legea specială reprezintă o normă derogatorie de la regula anterior enunțată, pe care instanța de fond a ignorat-o, dispunând suspendarea judecării cauzei. Astfel, este restrictivă interpretarea instanței de fond care a apreciat că art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 devine incident doar în situația în care s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită exclusiv în legătură cu actul administrativ atacat excluzând operațiunile administrative anterioare care au determinat emiterea acelui act.

S-a mai arătat că încheierea recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor ce reglementează cazurile de suspendare facultativă a judecății în secțiunea referitoare la situația de fapt, instanța de fond, sesizată fiind cu o cerere de suspendare facultativă, a reținut în mod eronat ca fiind întrunite condițiile instituite de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., dispunând suspendarea cauzei pendinte. Astfel, instanța de fond a apreciat greșit asupra existenței unei înrâuriri hotărâtoare pe care infracțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul DNA - Serviciul Teritorial Craiova (cu privire la care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000) ar avea-o asupra soluției ce ar urma să se pronunțe în cauza de față.

Condițiile suspendării facultative nu sunt întrunite in prezenta cauza

Recurenta susține că în dosarul penal nr. x/2014 se efectuează cercetări în faza urmăririi penale in rem, nefiind însă indicat niciun suspect cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute prin actul de sesizare al parchetului. Astfel, în condițiile în care nu există nici măcar un suspect sau inculpat identificat în cauza și nu a fost dispusă o soluție în dosarul penal x/2014, în mod total eronat instanța a admis cererea de suspendare.

De asemenea, susține că obligativitatea începerii urmăririi penale cu privire la fapta (in rem) anterior efectuării oricăror acte de cercetare în baza art. 305 alin. (1) din C. proc. pen. nu este echivalentă cu întrunirea condiției începerii urmăririi penale prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, începerea urmăririi penale in rem conform noii legi de procedura penala (pentru asigurarea principiului legalității și imperativului realizării tuturor activităților de cercetare/urmărire numai într-un cadru procesual bine definit), nu trebuie interpretata în sensul întrunirii automate a condiției prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. privind începerea urmăririi penale.

Astfel, strict in prezența unei urmăriri penale in rem începută în condițiile art. 305 alin. (1) din Noul C. proc. pen., instanța civilă nu poate determina cu suficient temei că procesul penal ar avea o influenta decisivă asupra soluției ce ar urma să se dea în procesul civil, mai ales atunci când urmărirea penală are în vedere mai mulți făptuitori.

S-a arătat că în dosarul penal, urmărirea penala s-a dispus cu privire la infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, reținându-se că reprezentanții mai multor societăți (printre care și recurenta) ar fi utilizat documente sau declarații false, inexacte sau incomplete în vederea obținerii unor sume importante de bani, fără a se face vreo mențiune specifică cu privire la declarațiile respective și fără a se indica acele documente care conțin informații inexacte sau incomplete, neputând-se presupune ca este vorba despre contractele pe care APIA, in mod eronat, nu le ia in considerare pentru dovedirea dreptului de folosință asupra terenurilor.

În plus, rațiunile pentru care APIA a dispus obligarea recurentei la plata unor sume de bani cu titlu de sancțiune țin de interpretarea înscrisurilor ce au fost depuse de către A. în dovedirea dreptului de folosința, fără vreo legătura cu declarații sau alte înscrisuri emanând de la reprezentanții legali ai A. despre care APIA nu face niciun fel de referire, nici in Procesul-verbal și nici in Decizia de soluționare.

Ca urmare, apreciază recurenta că procesul penal nu ar putea avea o influență decisivă asupra soluției ce ar urma sa se dea în procesul civil, mai ales atunci când urmărirea penală are in vedere mai mulți făptuitori, cum este cazul și în speța de față.

Sub un alt aspect, recurenta arată că instanța de fond nu a analizat condiția oportunității suspendării cauzei precum și efectul pe care o asemenea soluție l-ar avea cu privire la drepturile sale procesuale. In contextul in care dosarul penal nr. x/2014 a fost format in anul 2014, iar până în prezent acesta nu a depășit etapa urmăririi penale in rem, este evident că suspendarea cauzei ar vătăma ireparabil dreptul său de a-i fi soluționată cauza într-un termen rezonabil.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin încheierea de ședință din data de 9 iunie 2017, Curtea de Apel Brașov a dispus, în temeiul disp. art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, până la soluționarea dosarului x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.

Motivul de casare invocat de recurentă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

În speță, criticile recurentei se referă la împrejurarea că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care recurenta reclamantă a insistat în continuarea judecății.

Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Instanța de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul -persoană vătămată - stăruie în continuarea judecării pricinii".

Textul legal citat instituie o excepție de la regula consacrată de art. 244 pct. 2 C. proc. civ. (art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.), în sensul că, în situația în care reclamantul, în calitate de persoană vătămată, stăruie în continuarea judecării pricinii, instanța de contencios administrativ nu poate da curs cererii de suspendare a judecății în ipoteza în care s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat.

Însă, pentru a fi incident în cauză textul e lege invocat de recurentă, trebuie ca infracțiunea pentru care se solicită suspendarea judecății cauzei să privească actul administrativ atacat.

În speță, prima instanță s-a pronunțat pe solicitarea de suspendare a cauzei, datorate suspiciunilor ce rezultă din adresa comunicată la dosar de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000.

S-a stabilit că din conținutul adresei rezultă că obiectul cercetărilor îl constituie modul de acordare a sprijinului financiar în campaniile 2009, 2010, 2011, 2013, 2014, urmare a cererilor unice de plată pe suprafață depuse în campaniile respective de reprezentanții unor societăți, printre care și S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., prin utilizarea de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete.

Așadar, în cauză nu este vorba de o infracțiune în legătură (sau care să vizeze) actul administrativ atacat, pentru a fi incident textul de lege invocat de recurentă, ci de o infracțiune în legătură cu faptele reținute în procesul-verbal ce face obiectul prezentei cauze.

Obiectul dosarului de față îl constituie solicitarea recurentei reclamante de anulare a Procesului-verbal înregistrat la Direcția antifraudă și control intern din cadrul APIA sub nr. x/2016 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare vizând cererea unică de plată nr. x/26.04.2013

Din cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare pârâta a constatat nereguli în legătură cu încheierea contractelor de arendare între reclamanta S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., aferent cererilor de sprijin pentru campania agricolă 2013.

În acest context, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., existând o legătură între modul de soluționare a dosarului penal și prezenta acțiune.

Pentru aceleași motive, se constată a fi nefondate susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond a apreciat greșit asupra existenței unei înrâuriri hotărâtoare pe care infracțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2014 ar avea-o asupra soluției ce ar urma să se pronunțe în cauza de față.

Instanța de control judiciar constată că în raport de criticile formulate de recurentă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare, obiectul dosarului penal în care se cercetează modul de acordare a sprijinului financiar în campaniile 2009, 2010, 2011, 2013, 2014, urmare a cererilor unice de plată pe suprafață depuse în campaniile respective de reprezentanții unor societăți, printre care și S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., prin utilizarea de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se da în prezenta cauză.

Pe de altă parte, împrejurarea că s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, iar nu in personam, nu are nicio relevanță în condițiile în care dispozițiile legale incidente -art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.- nu fac nicio distincție în acest sens.

În ceea ce privește distincția făcută de recurenta-reclamantă asupra împrejurării că urmărirea penală s-a dispus in rem, nu in personam, fapt care, în opinia sa, ar atrage neîndeplinirea condiției cerute pentru suspendarea judecății cauzei, în raport de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nefiind indicat niciun suspect cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute prin actul de sesizare al parchetului, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate aceste susțineri, chestiunea invocată fiind analizată în considerentele Deciziei nr. 21/2017 pronunțate de ICCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Așadar, hotărârea pronunțată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, menționată în paragraful precedent, a statuat în considerentele sale decizorii că "suspendarea prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. este o suspendare facultativă, lăsată la aprecierea instanței de judecată. Textul legal nu face nicio distincție în funcție de stadiul și tipul urmăririi penale - cu privire la faptă sau cu privire la persoană - astfel că interpretarea textului de lege trebuie să se realizeze conform principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus" (paragr. 40 din Decizia nr. 21/2017 a ICCJ-CDC).

Nici împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată au fost invocate și aspecte de ordin formal ce atrag nulitatea procesului-verbal și care pot fi analizate de către instanța de contencios administrativ neavând legătură cu parcursul dosarului penal, nu pot conduce la o altă soluție.

Așa cum a reținut și instanța de fond, controlul actului administrativ se realizează în mod unitar, neputând fi decelate în mod distinct doar unele motive de nelegalitate sau netemeinicie, în raport de momentul soluționării cererii.

Nu în ultimul rând, nici argumentul referitor la vătămarea dreptului recurentei de a-i fi soluționată cauza într-un termen rezonabil nu poate fi primit, în condițiile în care durata lungă a procesului penal este o apreciere subiectivă ce nu are suport în probele dosarului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs:

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 496 C. proc. civ. va dispune respingerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva încheierii din 9 iunie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.