ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1792/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției - Serviciul Profesii Juridice Conexe, să revină asupra adresei nr. x/01.08.2013, precum și obligarea acestuia și să respecte dispozițiile legale în materie a următoarelor acte normative: Legea nr. 10/1995 cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 422/2001, republicată în 2008, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 50/1991 republicată în 2004, cu modificările și completările ulterioare; Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobată prin ordinul MDRL nr. 839/2009, cu modificările și completările ulterioare și ordinul Ministrului Culturii nr. 2495/2010, Hotărârea nr. 925/1995, "îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiștilor cu activitate în construcții din 26.05.2003, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 397 din 09.06.2003, H.G. nr. 28/2008, Ordinul nr. 199/2010, Indicatorul de norme de deviz pentru lucrări de restaurări monumente istorice - RM, aprobat cu Ordinul MTCT nr. 741/19.04.2004, Ordinul MLPAT nr. 76/N/05.05.1997, Ordinul MCC nr. 2260/22.06.2006, Regulamentul de organizare și funcționare al Inspectoratului de Stat în Construcții I.S.C. publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 806 din 25.11.2009.

A mai solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei noi adrese în concordanță cu dispozițiile legale indicate mai sus, în sensul că experții judiciari trebuie să dețină atestare de la Ministerul Culturii pentru a efectua o expertiză asupra unui imobil aflat pe lista de patrimoniu categoria A și în același timp trebuie să fie atestați ca experți tehnici extrajudiciari, înainte de a participa la examenul de expert judiciar, astfel cum prevede O.G. nr. 2/2000, art. 12 și art. 13.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 226 din data de 28 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în favoarea căreia a declinat competența soluționării cauzei Tribunalul Iași, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 669/21.05.2015, a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Serviciul Profesii Juridice Conexe, ca inadmisibilă.

1.3. Pregătirea dosarului de recurs

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2 a declarat recurs reclamanta, SC A. SA, solicitând casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, s-a susținut, în esență, că adresa nr. x/01.08.2013, prin formularea aleasă, anulează Legea nr. 10/1995 cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 422/2001, republicată în 2008, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 50/1991 republicată în 2004, cu modificările și completările ulterioare; Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobată prin ordinul MDRL nr. 839/2009, cu modificările și completările ulterioare și ordinul Ministrului Culturii nr. 2495/2010, Hotărârea nr. 925/1995, "îndrumător pentru atestarea tehnico profesională a specialiștilor cu activitate în construcții din 26.05.2003, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 397 din 09.06.2003, H.G. nr. 28/2008, Ordinul nr. 199/2010, Indicatorul de norme de deviz pentru lucrări de restaurări monumente istorice - RM, aprobat cu Ordinul MTCT nr. 741/19.04.2004, Ordinul MLPAT nr. 76/N/05.05.1997, Ordinul MCC nr. 2260/22.06.2006, Regulamentul de organizare și funcționare al Inspectoratului de Stat în Construcții I.S.C. publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 806 din 25.11.2009 și încalcă art. 12 și art. 13 din O.G. nr. 2/2000.

Recurenta a criticat măsurile luate de organele judiciare privind numirea unor experți în specialitatea construcții civile care nu dețin atestat eliberat de Ministerul Culturii pentru expertizarea construcțiilor de patrimoniu.

Adresa nr. x/01.08.2013 a produs efecte în cercetarea penală din Dosarele nr. x/2013 și nr. y/2013 în care organul de cercetare penală și ulterior judecătorul motivează "din cercetările efectuate, adresa Ministerului Justiției nr. 61141/01.08.2013 a rezultat ca experții tehnici autorizați de Ministerul Justiției în specialitatea "Construcții civile, industriale și agricole" pot efectua o expertiză tehnică judiciară în aceasta specializare fără a fi condiționați de obținerea unui atestat eliberat de către Ministerul Culturii sau de către Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajarea Teritoriului".

În cauza x/2016 se decide:

"În temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., admite plângerea înaintată de petenta SC A. SA (...) împotriva Ordonanței nr. x/P/2015 din 11.02.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea (...) pe care o desființează și decide trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale", deci activitatea experților neatestați legal, care au întocmit expertize eronate, a fost desființată și Serviciul Profesii Juridice Conexe avea obligația ca prin răspunsul său să se asigure că nu va produce efecte negative și să revină cu reformularea legală, astfel cum prevede legislația în vigoare.

1.4. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică, argumentând, în esență, că în mod corect a reținut aceasta că cererile recurentei nu se circumscriu obiectului unei acțiuni în contencios administrativ.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentului-reclamant, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității adresei nr. x/01.08.2013 emisă de intimatul-pârât Ministerul Justiției - Serviciul Profesii Juridice Conexe, precum și cu solicitarea de obligare a intimatului la emiterea unei noi adrese în concordanță cu dispozițiile legale incidente, în sensul că experții judiciari trebuie să dețină atestare de la Ministerul Culturii pentru a efectua o expertiză asupra unui imobil aflat pe lista de patrimoniu categoria A și în același timp trebuie să fie atestați ca experți tehnici extrajudiciari, înainte de a participa la examenul de expert judiciar, astfel cum prevede O.G. nr. 2/2000, art. 12 și art. 13.

Adresa x/01.08.2013 este un înscris emis de intimatul-pârât la solicitarea organelor de cercetare penală, în Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, prin care se arată că "experții tehnici autorizați de Ministerul Justiției în specialitatea "Construcții civile, industriale și agricole" pot efectua o expertiză tehnică judiciară în aceasta specializare fără a fi condiționați de obținerea unui atestat eliberat de către Ministerul Culturii sau de către Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajarea Teritoriului".

Între condițiile de exercitare a acțiunii directe în contencios administrativ se numără și acelea ca actul atacat să fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 și, respectiv, ca acest act să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Același text de lege asimilează, prin alin. (2), actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Reglementând obiectul acțiunii în contencios administrativ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevede că, sesizând instanța competentă, persoana vătămată poate solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, potrivit tezei a II-a a acestui text, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel ce se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Rezultă din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 care reglementează soluțiile pe care le poate da instanța, că judecătorul de contencios administrativ este obligat să stabilească dacă acțiunea privește un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu acesta, sau simple adrese, notificări, puncte de vedere, etc. exceptate controlului judecătoresc în această procedură.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte achiesează la concluziile instanței de fond privind faptul că adresa contestată nu constituie act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produce prin ea însăși efecte juridice, în sensul că nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice, nereprezentând nici materializarea refuzului nejustificat prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Faptul că înscrisul respectiv a fost luat în considerare de organele de cercetare penală la stabilirea inexistenței unei infracțiuni nu echivalează cu producerea de efecte juridice în sensul avut în vedere de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În absența unei practici administrative materializate prin emiterea unui act administrativ nelegal sau prin refuzul de soluționare a unei cereri, într-una din modalitățile asimilate actului administrativ, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, o cerere adresată instanței de contencios administrativ, prin care se solicită obligarea unei autorități publice la emiterea unui anumit act, este, de asemenea, inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că nu există motive care să atragă casarea sentinței recurate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 226 din 28 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV