- Dosarul nr.
- 1232/36/2005
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 16 mai 2012
Decizia nr. 2395/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 1232/36/2005 — contestație în anulare împotriva deciziei nr. 700/2011 a Curții de Apel Constanța
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Hotărârea primei instanțe Prin decizia civilă nr. 700/CA din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea și a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva încheierii nr. 2/CA din 20 martie 2008 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 1232/36/2005 , prin care a fost anulată, ca netimbrată cererea de repune pe rol a cauzei. Pentru a pronunța această soluție instanța a constatat că fiind împlinit termenul legal de un an de la data întocmirii ultimului act de procedură, la data de 31 mai 2010, în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc.
civ., s-a întocmit referat pentru constatarea perimării. Recursul exercitat Împotriva acestei decizii a formulat recurs B.I., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului La termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte, învestită cu soluționarea recursului declarat de B.I., a rămas în pronunțare, în temeiul art. 137 C. proc. civ. cu privire la excepția inadmisibilității cererii de recurs, împrejurare care face de prisos analiza criticilor cuprinse în cererea de recurs. Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., „h otărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului ”. În cauză, recurentul B.I.
a declarat recurs împotriva unei hotărâri (decizia nr. 700 din 27 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța) prin care s-a constatat perimată contestația în anulare formulată împotriva încheierii nr. 2/CA/ 20 martie 2008 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 1232/36/2005, care, conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ., este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată cu contestație în anulare, care, în cauză este o hotărâre irevocabilă. În raport cu dispozițiile citate, recursul declarat de B.I. este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în condițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de B.I. împotriva deciziei civile nr. civile nr. 700 din 27 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2012.