ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1420/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1420/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând asupra contestației
la titlu, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie
2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4405/1/2014
(data poștei - 11 decembrie 2014), petenta - contestatoare S.L.R. a formulat
contestație privind întinderea și aplicarea titlului executoriu
reprezentat de Decizia civilă nr. 709 din 27 februarie 2014 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția I civilă, solicitând, în principal, stabilirea în
sarcina sa a unei cote - părți de 1/2 din debitul urmărit silit în Dosarul execuțional
nr. 440/E/2014 al B.E.J., B., iar diferența în sarcina celeilalte debitoare B.C.,
iar, în subsidiar, a solicitat a se stabili cota - parte datorata de fiecare
dintre debitori.
În motivarea cererii
sale, contestatoarea a arătat că, prin Decizia civilă nr. 709 din 27 februarie
2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, instanța a
dispus obligarea intimatelor - reclamante B.C., B.C., Ș.L. și S.L.R. la plata
cheltuielilor de judecată în sumă de 15.000 lei către recurenta - pârâtă SC I.
SA Oradea, precizând că, dintre aceste părți, B.C. a fost menționată
din eroare în dispozitivul hotărârii deoarece nu a fost parte litigantă, iar Ș.L.
este în prezent decedată, contestatoarea fiind unica moștenitoare.
Se susține că,
în baza Deciziei civile nr. 709 din 27 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția I civilă,
în Dosarul execuțional nr. 440/E/2014 al S.E.J., „B."
a fost demarată executarea silită la cererea intimatei creditoare SC I. SA, în
vederea plății debitului în sumă de totală de 17.551 lei. În cadrul dosarului
execuțional, executorul judecătoresc a procedat la efectuarea mai multor
acte de executare silită, emițând în acest scop somația nr. 1 din 20 octombrie 2014,
privind achitarea sumei totale de 17.551 lei și încheierea de stabilire a
cheltuielilor de executare din 20 octombrie 2014, comunicate la data de 25
noiembrie 2014.
Apreciind că
executarea silită se desfășoară cu nerespectarea dispozițiilor legale,
petenta a arătat că a formulat o contestație la executare, aflată pe rolul
Judecătoriei Oradea, prin care a solicitat anularea executării silite cu
privire la suma de 8.775,50 lei, respectiv jumătate din debitul urmărit,
întrucât a achitat suma de 8.775,50 lei, reprezentând jumătate din cuantumul
debitului urmărit, conform procesului verbal de primire din 10 decembrie 2014.
În legătură cu
cererea de față, invocă dispozițiile art. 425 alin. (2) C. proc. civ.,
în conformitate cu care, în cazul în care hotărârea s-a dat împotriva mai
multor pârâți, „se va arăta la ce este obligat fiecare pârât, ori, când este
cazul, dacă drepturile și obligațiile părților sunt solidare sau
indivizibile", „potrivit cu natura raportului juridic sau a dispozițiilor
legale care constituie cauza cererii". Apreciază că, în speță, decizia
care constituie titlul executoriu nu prevede răspunderea solidară în cazul
intimaților - reclamanți, în accepțiunea art. 1443 și următoarele C.
civ., ci dimpotrivă, dispozițiile art. 1422 - 1424 C. civ. statuează caracterul
divizibil și prezumția de egalitate și divizibilitate a obligației între
debitori, cu excepția unor stipulații contrare. Astfel, în lipsa unei
dispoziții legale care să stabilească caracterul solidar al obligației de plată
din speță, petenta consideră că nu poate fi obligată la plata întregului debit,
ci doar pentru jumătate din această sumă, care a fost, deja, achitată. Solicită
admiterea contestație și stabilirea în sarcina sa a unei cote - părți de
1/2 din debitul urmărit silit în Dosarul execuțional nr. 440/E/2014 al
S.E.J., „B.", iar diferența în sarcina celeilalte debitoare, B.C.
A.A.A.S. (fosta
A.V.A.S) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, ca
neîntemeiată, deoarece din redactarea dispozitivului deciziei menționate,
reiese în mod clar și neechivoc obligarea, în solidar, a intimatelor -
reclamante la plata sumei de 15.000 lei. Se arată că, instanța a făcut
aplicarea art. 274 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. care instituie obligația
de plată a cheltuielilor de judecată în sarcina părții care cade în pretenții,
apreciind, astfel, că în mod temeinic și legal, instanța de judecată a obligat
intimatele - reclamante la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată.
Intimata SC I. SA a
formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestației la
titlu și, pe cale de consecință, menținerea obligației solidare de plată a
sumei de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în sarcina
debitoarelor S.L.R., Ș.L. și B.C. stabilită în titlul executoriu reprezentat de
Decizia nr. 709 din 27 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 316/35/2010*, susținând,
totodată, că cererea contestatoarei nu îndeplinește cerințele art. 715
alin. (1) C. proc. civ., cu trimitere la art. 194 lit. b). Apreciază că cererea
este supusă dispozițiilor vechiului C. proc. civ., iar în privința
obligației de plată a cheltuielilor de judecată, aceasta este solidară,
potrivit art. 1003 C. civ., deoarece intimații au cauzat în comun,
societății SC I. SA, un prejudiciu, fiind în culpă procesuală.
Intimații D.A.G.
și S.A. au depus la dosar note scrise prin care au solicitat respingerea
contestației, arătând că cerere formulată este lovită de nulitate întrucât
vizează și pe intimata B.C. care a decedat în timpul procesului. Apreciază
că, în speță, există o obligație solidară, astfel încât creditorul poate cere
urmărirea silită a debitorului solvabil pentru întreaga sumă, urmând ca
ulterior debitorii să se desocotească pe calea unei acțiuni separate.
La termenul de
judecată din data de 28 mai 2015, la solicitarea instanței, contestatoarea a
precizat, în scris, cotele intimaților reclamați din dreptul pretins ce a făcut
obiectul litigiului de fond.
Cu titlu preliminar,
în ceea ce privește determinarea legii de procedură aplicabilă, se impune a se sublinia
faptul că prin dispozițiile art. 24 și 25 alin. (1) din Legea nr. 134/2010
legiuitorul a stipulat că "dispozițiile legii noi de procedură se aplică
numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în
vigoare" și, respectiv, că "procesele în curs de judecată, precum și
executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi",
dispozițiile art. 24 fiind reiterate prin cele înscrise în art. 3 din Legea nr.
76/2012. Astfel, interpretarea și aplicarea dispozițiilor înscrise în
art. 3 și urm. din Legea nr. 76/2012 trebuie să pornească de la principiul
diferit instituit în materia dreptului intertemporal de art. 24 Noul C. proc.
civ. și, anume, că: dispozițiile legii noi de procedură se aplică
numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în
vigoare.
În cauză, însă, a
fost formulată o contestație privind întinderea și aplicarea titlului
executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 709 din 27 februarie 2014 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și, întrucât Dosarul nr.
316/35/2010*, în care a fost pronunțată decizia ce constituie titlu
executoriu a fost judecat după prevederile C. proc. civ. de la 1865, deoarece
cererea inițială de chemare în judecată a fost promovată în anul 2006, se
reține că litigiul de față va fi supus normelor înscrise în C. proc. civ.
de la 1865, considerente în temeiul cărora se vădesc lipsite de eficiență apărările
intimaților axate pe dispozițiilor noului C. proc. civ., drept pentru
care acestea vor fi înlăturate.
Examinând
contestația la titlu formulată de contestatoarea S.L.R., Înalta Curte va
constata cererea ca fiind întemeiată.
Instanța reține
că, în esență, contestatoarea S.L.R. a solicitat lămurirea întinderii
titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 709 din 27 februarie 2014
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, relativ la obligarea
intimaților la plata cheltuielilor de judecată, invocând inexistența,
în cuprinsul titlului executoriu, a unei dispoziții vizând caracterul
solidar al obligației stabilită în sarcina debitorilor.
Astfel, prin Decizia civilă
nr. 709 din 27 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I
civilă, a obligat intimatele-reclamante B.C., B.C., Ș.L. și S.L.R. la
plata sumei de 15.000 lei către recurenta-pârâtă SC I. SA Oradea, cu titlu de
cheltuieli de judecată, din care 9.900 lei pentru fazele procesuale anterioare,
iar 5.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reduse
conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Prin încheierea de
ședință din data de 26 martie 2015, Înalta Curte a admis cererea
formulată de SC I. SA și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate
în dispozitivul Deciziei civile nr. 709 din 27 februarie 2014 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul că, în baza
dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., a dispus înlăturarea mențiunii
de obligare a numitei B.C. la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a se
pronunța astfel, s-a reținut că cererea introductivă la instanță
a fost formulată de reclamanții B.C. (nu B.C.) și Ș.G., iar pe
parcursul litigiului, până la momentul pronunțării deciziei a cărei
îndreptare s-a solicitat, în ce privește calitatea de reclamanți,
cadrul procesual s-a modificat, în sensul introducerii în cauză a
moștenitorilor părților reclamante decedate, reținându-se astfel că
numita B.C. nu a deținut calitatea de parte în dosar.
Prin încheierea de
ședință din data de 28 mai 2015, Înalta Curte de Casație și
Justiție a dispus, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 281 C.
proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile
nr. 709 din 27 februarie 2014 pronunțată de aceeași instanță, în sensul că,
în loc intimata - reclamantă B.C. au fost trecuți intimații -
reclamanți D.A.G. și Ș.A.. În pronunțarea acestei încheieri
s-a reținut că, anterior deciziei pronunțate, prin încheierea de
dezbateri din data de 13 februarie 2015, în Dosarul nr. 316/35/2010*,
instanța de recurs a luat act că intimata - reclamantă B.C. a decedat la
data de 28 ianuarie 2014 și a dispus introducerea în cauză a
moștenitorilor acesteia D.A.G. și Ș.A., conform certificatului
de moștenitor din 12 februarie 2014. Cum moștenitorii defunctei B.C.
erau introduși în cauză, preluând poziția procesuală a autoarei lor,
au fost apreciate ca fiind îndeplinite cerințele art. 281 C. proc. civ.,
dispunându-se îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei,
în sensul că în loc de intimata - reclamantă B.C. au fost trecuți
intimații - reclamanți D.A.G. și Ș.A.
Într-adevăr, potrivit
susținerilor contestatoarei, în dispozitivul și considerentele Deciziei
civile nr. 709 din 27 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă, nu există nicio mențiune privind modalitatea în
care cheltuielile de judecată urmează a fi suportate de către intimații -
reclamanți, instanța de recurs făcând referire, ca temei juridic al
obligării acestora la plata cheltuielilor de judecată, la dispozițiile
înscrise în art. 274 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă sediul general în
materie, care instituie obligația de plată a cheltuielilor de judecată în
sarcina părții care cade în pretenții.
În cazul
coparticipării procesuale active sau pasive, dispozițiile art. 277 C.
proc. civ. prevăd că, dacă sunt mai mulți reclamanți sau pârâți, ei vor fi
obligați la cheltuieli de judecată în mod egal, proporțional sau solidar,
potrivit cu interesul ce are fiecare și după felul raportului de drept dintre
ei. Prin urmare, textul legal reglementează modalitatea în care sunt suportate
cheltuielile de judecată, în funcție de criteriile pe care textul legal le
consacră, respectiv: interesul sau felul raportului de drept dintre părți.
Apărarea
intimaților potrivit căreia obligația de plată a cheltuielilor de
judecată în sarcina reclamanților, stabilită prin decizia a cărei lămurire
se cere, ar fi una solidară, potrivit art. 1003 C. civ., nu poate fi primită.
Solidaritatea
obligațiilor nu se prezumă, aceasta trebuind stipulată în mod expres, deoarece
divizibilitatea drepturilor și obligațiilor constituie regula comună
în materia obligațiilor cu pluralitate de subiecte, excepția de la
această regulă constituind-o obligațiile solidare și obligațiile
indivizibile. Prin urmare, potrivit dreptului comun, în materia
pluralității de subiecte, dreptul de creanță și datoria se
împart sau se divid, de plin drept, în atâtea fracțiuni câți
creditori sau debitori există în acel raport de obligații.
În speță nu s-a
făcut dovada existenței vreunei convenții privind solidaritatea
obligațiilor și nici a vreunei solidarități care să provină din
lege, context în care solidaritatea legală pasivă reglementată de art. 1003 C.
civ., invocată în cauză, nu își găsește aplicabilitate.
Astfel, în
conformitate cu art. 1003 C. civ., când delictul sau cvasidelictul este
imputabil mai multor persoane, acestea sunt ținute în solidar pentru
despăgubire. Or, demersul judiciar promovat de autorii reclamanților nu
poate fi calificat juridic ca fiind o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, deoarece
culpa delictuală are o natură juridică diferită de culpa procesuală. Cum unul
din dintre criteriile de determinare a modalității efective a
cheltuielilor de judecată reglementat de art. 277 C. proc. civ., îl constituie
felul raportului de drept dintre părți și, cum raportul de drept
material soluționat prin hotărârea ce constituie titlu executoriu, a cărei
interpretare se cere, nu a fost guvernat de dispozițiile înscrise în art. 1003
C. civ., Înalta Curte va reține că obligația de plată a cheltuielilor
de judecată este una divizibilă.
Întrucât
acțiunea introductivă la instanță a fost formulată inițial de
reclamanții B.C. și Ș.G., iar pe parcursul procesului, cadrul
procesual în privința reclamanților s-a modificat ca urmare a
decesului acestora și a introducerii în cauză a moștenitorilor părților
reclamante decedate, Înalta Curte va avea în vedere că, urmare a decesului
debitorilor raportului obligațional inițial, obligația conjunctă se
divide între moștenitorii acestora, potrivit cotelor stabilite prin certificatul
de moștenitor din 2014 eliberat de pe urma defunctei B.C. și a certificatelor
de moștenitor din 10 februarie 2009 și din 2013 eliberate de pe urma
defunctului Ș.G. și, respectiv, de pe urma defunctei Ș.L.
Drept urmare, în
temeiul dispozițiilor art. 399 și art. 400 C. proc. civ., Înalta
Curte va admite contestația la titlu formulată de petenta contestatoare S.L.R.
împotriva Deciziei nr. 709 din 27 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă, și, în consecință, va lămuri întinderea
titlului executoriu în sensul că obligația de plată a cheltuielilor de judecată
stabilită în sarcina intimaților - reclamanți va fi suportată în cota de 1/2 de
către S.L.R., în cotă de 1/4 de către D.A.G. și în cotă de 1/4 de către Ș.A.
Constatând caracterul
întemeiat al contestației formulată de petenta S.L.R. și având în vedere
împrejurarea că nu poate fi reținut în cauză criteriul culpei procesuale
cu prilejul derulării acestei proceduri, urmează ca cererea formulată de
intimata SC I. SA privind acordarea cheltuielilor de judecată să fie respinsă conform
art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația la
titlu împotriva Deciziei nr. 709 din 27 februarie 2014 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petenta S.L.R.
Lămurește întinderea
titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 709 din 27 februarie 2014
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul că obligația
de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina intimaților - reclamanți
va fi suportată în cota de 1/2 de către S.L.R., în cotă de 1/4 de către D.A.G.
și în cotă de 1/4 de către Ș.A.
Respinge cererea de
acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC I. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 mai 2015.