ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1508/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 162/2015, pronunțată la data de 30 septembrie 2015, în dosarul nr. x/2015, a respins acțiunea în anulare formulată de petenta S.C. A. S.R.L. București împotriva sentinței arbitrale nr. 36 din 16.04.2015 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L. BUCUREȘTI.

Față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., luând în examinare, cu prioritate, excepția de inadmisibilitate a recursului, invocată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., prin raportare la art. 613 alin. (4) din același Cod, în forma în vigoare la momentul formulării acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, Înalta Curte reține următoarele:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepțiunea conferită de legiuitor, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", alin. (3) din text referindu-se la hotărârea dată în acțiunea în anulare admisă: s.n."Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și, …".

Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții, rezultă că hotărârile prin care a fost respinsă acțiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, atare hotărâre nemaifiind susceptibilă de altă cale de atac, ea fiind definitivă.

În speță, recurenta- pârâtă S.C. A. S.R.L. București a declarat recurs împotriva sentinței, cu caracter definitiv, pronunțate în condițiile art. 608 lit. h) Noul C. proc. civ. în soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, sentință prin care fusese respinsă acțiunea în anulare formulată de aceeași parte împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 36 din 7.04.2015 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Or, în raport cu prevederile legale evocate, se constată că această hotărâre are caracter definitiv de la pronunțarea sa, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., și, în atari condiții, în speță, sentința dată în acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin art. 1

1

din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, începând cu 24.03.2017, s-a stipulat că:

"La articolul 613, alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului".

În aceste condiții, devine incidentă dispoziția tranzitorie privind legea procesuală aplicabilă, respectiv, art. 27 Noul C. proc. civ., care prevede că:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Astfel, această nouă formă a textului art. 613, alin. (4) Noul C. proc. civ. nu este aplicabilă în prezenta cauză, în condițiile în care procesul a început la 12 iunie 2015, odată cu introducerea acțiunii în anulare, iar Legea nr. 17/2017 din 17 martie 2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, a fost publicată în Monitorul Oficial la 21 martie 2017 și fiind aplicabilă acțiunilor în anulare introduse după intrarea în vigoare a legii de modificare.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Cât privește mențiunea "Cu recurs." indicată în cadrul dispozitivului sentinței atacate, Înalta Curte reține că o atare mențiune nu poate afecta principiul legalității căii de atac și nu dă părții, care s-a întemeiat pe dispoziția eronată a judecătorului, posibilitatea de a exercita calea de atac.

Prin urmare, în absența unei dispoziții în legea aplicabilă care să permită o atare cale de atac, conduita procesuală greșită întemeiată pe o mențiune eronată din hotărârea de primă instanță nu poate fi justificată.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalității, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiții, termen) este reglementat de lege și nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, mențiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condițiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părților drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 162/2015 din 30 septembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2017.