ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 259/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 259/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra conflictului negativ de competență,
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 22 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. prin administrator C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea lui C., în calitate de administrator al firmei S.C. B. S.R.L. la plata drepturilor salariale pentru luna martie 2017 reprezentate de salariul aferent lunii martie 2017 în sumă de 1250 RON, tichete de masă în sumă de 220 RON, 625 RON indemnizația de concediu de odihnă, 200 RON indemnizația de concediu medical și pentru perioada 1 aprilie 2017-10 aprilie 2017, suma de 300 RON drepturi salariale și suma de 60 RON contravaloarea tichetelor de masă, urmând ca aceste sume să fie majorate, indexate și actualizate în funcție de indicele de inflație al BNR valabil la data efectuării plății.
Prin sentința civilă nr. 1029 din data de 11 iunie 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis, în parte, cererea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. prin administrator C., a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a drepturilor salariale pe luna martie 2017, în sumă de 1250 RON și pentru luna aprilie 2017, în sumă de 300 RON, a contravalorii tichetelor de masă în sumă de 220 RON aferente lunii martie 2017 și în sumă de 60 RON pentru luna aprilie 2017, a sumei de 625 RON, reprezentând indemnizație de concediu de odihnă aferentă perioadei lucrate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, majorate și indexate.
A respins capătul de cerere privind acordarea indemnizației de concediu medical.
II. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta S.C.B. S.R.L., prin administrator C., solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă la data de 7 august 2019, la aceeași dată fiind repartizat aleatoriu completului LM 21 A II.
Prin încheierea din data de 2 octombrie 2019, completul LM 21 A II din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția de necompetență funcțională, invocată din oficiu și a declinat competența funcțională de soluționare a apelului declarat de pârâta S.C.B. S.R.L., prin administrator C. împotriva sentinței civile nr. 1029 din data de 11 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în contradictoriu cu reclamantul A., în favoarea în completelor specializate, rămase competente să soluționeze litigii de muncă, urmare suspendării executării hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 12/2019
În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 231 din Legea nr. 53/2003, acțiunea are ca obiect un litigiu de muncă, a cărui competență de soluționare în primă instanță este reglementată de dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul Muncii și art. 55 din Legea nr. 304/2004, urmând a fi soluționat de către completele specializate în litigii de muncă și asigurări sociale constituie la nivelul secțiilor civile ale tribunalelor.
În ce privește competența de soluționare a apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia analizată, Curtea a constatat că, la nivelul său, aceasta revenea completelor specializate în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul secției I Civilă.
De asemenea, Curtea a reținut că prin art. II din hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Ploiești a aprobat propunerea președintelui secției I Civilă, în sensul de a se repartiza cauze având ca obiect litigii de muncă tuturor secțiilor non-penale, prin această hotărâre fiind atribuită competența funcțională în materia analizată și secției a II-a Civilă și secției de contencios administrativ și fiscal.
Ulterior, prin art. I din hotărârea nr. 12 din 20 iulie 2019, Colegiul de conducere al Curții de Apel Ploiești, având în vedere art. II din hotărârea nr. 9/2019, anterior expus, a aprobat solicitarea Președintelui secției I civilă și a propus președintelui Curții de Apel Ploiești înființarea de complete specializate în cadrul acestei secții, formate din toți judecătorii celor trei secții non-penale, a aprobat lista obiectelor din sistemul Ecris care urmează a fi soluționate de completurile nou înființate și a aprobat debifarea de la vechile complete specializate să soluționeze litigii de muncă și asigurări sociale obiectul "litigii de muncă", acesta urmând să fie selectat la completurile nou înființate, mai sus precizate.
În baza acestei ultime hotărâri, Președintele Curții de Apel Ploiești a emis decizia nr. 47/2019, prin care a înființat completele specializate în materia litigiilor de muncă, formate din toți judecătorii secțiilor non-penale, menționate în anexa la hotărârea nr. 12/2019 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești.
Prin sentința nr. 554 din data de 21 august 2019 pronunțată de către Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, executorie, s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9 din 22 mai 2019 și respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 a aceluiași Colegiu, mai sus expuse.
Instanța a considerat lipsită de relevanță împrejurarea că prezentul apel a fost repartizat completului nou înființat la un moment la care nu exista suspendarea hotărârilor de Colegiu de Conducere - motiv pentru care judecătorii investiți au efectuat procedura de regularizare în dosar-, momentul procesual de stabilire a competenței fiind cel învederat expres de către legiuitor în cadrul art. 131 C. proc. civ., precizat.
A apreciat că principalul efect al suspendării învederate îl constituie faptul că, în prezent, dispozițiile suspendate ale hotărârilor de colegiu nu mai pot produce efecte juridice, respectiv nu mai pot fundamenta competența funcțională în materia litigiilor de muncă a completelor nou înființate, cu judecătorii tuturor secțiilor non-penale.
Făcând trimitere la dispozițiile art. 7 și 19 din R.O.I., aprobat de către Plenul CSM prin hotărârea nr. 1375/2015, a considerat că doar Colegiul de conducere are competența legală de a stabili componența secțiilor/completelor, iar nu președintele instanței.
S-a apreciat că, prin suspendarea celor două hotărâri de colegiu, completele nou înființate în materia litigiilor de muncă au rămas în prezent fără fundament juridic, atât în ceea ce privește compunerea lor din judecătorii altor secții decât secția I Civilă, cât și sub aspectul competenței lor de a soluționa astfel de litigii.
Așadar, chiar dacă în prezent figurează completele specializate nou înființate pe rolul și planificarea secției I Civilă, a constatat că acestea sunt lipsite de competență funcțională în materia litigiilor de muncă, fiind practic nefuncționale.
În opinia instanței, concluzia ultimă este dovedită și de faptul că, urmare a suspendării judecătorești expuse, prin decizia Președintelui secției I Civilă nr. 7 din data de 22 august 2019, completele nou înființate au fost blocate, prin reducerea la zero a complexității, concomitent cu bifarea obiectului "litigii de muncă" vechilor complete existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu, astfel că, practic, repartizarea în continuarea a litigiilor de muncă s-a făcut exclusiv între completele specializate în acest gen de cauze, ultim precizate.
În concluzie, Curtea a apreciat că excepția de necompetență funcțională, invocată din oficiu, este întemeiată, astfel că a admis-o și a declinat competența soluționării apelului în favoarea completelor specializate ale secției I Civile rămase competente să soluționeze litigii de muncă, urmare suspendării executării hotărârilor Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 12/2019 și nr. 9/2019.
III. Cauza a fost repartizată aleatoriu, fiind trimisă spre soluționare completului 7 A civ din cadrul secției I Civilă a Curții de Apel Ploiești.
Prin încheierea pronunțată la data de 12 decembrie 2019, în același dosar, completul 7 A civ din cadrul secției I Civilă a Curții de Apel Ploiești, din oficiu, a invocat excepția necompetenței funcționale a completului de judecată și, la rândul său, a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea completului inițial învestit.
A constatat apariția conflictului negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență.
În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că apelul declarat de pârâtă a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 7 august 2019, fiind repartizat aleatoriu completului LM 21 A II, complet specializat în soluționarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă, începând cu data de 1 iulie 2019, potrivit deciziei nr. 47 din 24 iunie 2019 a Președintelui Curții de Apel Ploiești.
S-a reținut că sentința nr. 554 din data de 21 august 2019 pronunțată de către Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9 din 22 mai 2019 și respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 a aceluiași Colegiu, este executorie, în speță punându-se problema efectelor acestei sentințe.
În ceea ce privește efectele sentinței anterior menționate în prezenta cauză, Curtea a reținut că, spre deosebire de anularea unui act administrativ, care produce efecte și pentru trecut, suspendarea executării unui act administrativ reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, producând efecte numai pentru viitor.
Ca atare, a apreciat că efectele produse de Hotărârile Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9 din data de 22 mai 2019 și, respectiv, nr. 12 din data de 20 iunie 2019, care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 47 din data de 24 iunie 2019 a președintelui Curții de Apel Ploiești, se mențin pe toată perioada cuprinsă între data adoptării acestora și data de 21 august 2019, câtă vreme acestea nu au fost anulate.
Având în vedere faptul că aprecierea asupra competenței materiale procesuale, cum este cazul în speță, se realizează în raport cu data sesizării instanței, respectiv data de 7 august 2019, moment care se situează înainte de data pronunțării sentinței nr. 554 din data de 21 august 2019 de către Tribunalul Argeș, secția Civilă, Curtea consideră că în mod greșit s-a dispus declinarea competenței de soluționare a apelului în favoarea altor complete, deopotrivă specializate în soluționarea litigiilor de muncă, cum este și completul de față, 7 A civ.
A stabilit că nu poate fi primit argumentul potrivit căruia, momentul procesual de stabilire a competenței este cel prevăzut de art. 131 din C. proc. civ., deoarece la primul termen de judecată din fața instanței de apel, la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, judecătorii trebuie să își verifice competența, întrucât acest text reglementează, în mod imperativ, cel mai îndepărtat moment la care judecătorul este obligat să verifice și să stabilească competența, în condițiile în care art. 200 alin. (1) din C. proc. civ. trasează o primă inițiativă de stabilire a completului sau secției specializate, verificări care nu se pot realiza, indiferent de momentul ales, decât prin raportare la momentul sesizării instanței.
În ceea ce privește celelalte considerente aduse în sprijinul declinării competenței materiale procesuale de soluționare a cauzei de către completul x, Curtea a apreciat că ele reprezintă, în realitate, nemulțumiri referitoare la modul de repartizare a cauzelor, potrivit unor norme care reglementează măsuri de administrare judiciară, care nu pot justifica declinarea competenței în favoarea unui alt complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă.
IV. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două completuri ale aceleiași secții din cadrul Curții de Apel Ploiești, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea completului inițial învestit al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamantul A., Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea de obligare a lui C., în calitate de administrator al pârâtei S.C. B. S.R.L., la plata drepturilor salariale pentru luna martie 2017 reprezentate de salariul aferent lunii martie 2017 în sumă de 1250 RON, tichete de masă în sumă de 220 RON, 625 RON indemnizația de concediu de odihnă, 200 RON indemnizația de concediu medical și pentru perioada 1 aprilie 2017-10 aprilie 2017, suma de 300 RON drepturi salariale și suma de 60 RON contravaloarea tichetelor de masă, urmând ca aceste sume să fie majorate, indexate și actualizate în funcție de indicele de inflație al BNR valabil la data efectuării plății.
Având în vedere faptul că s-a apreciat că măsurile Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești, la care s-a făcut mai sus referire, sunt nelegale, o parte dintre judecători au solicitat instanței judecătorești suspendarea executării celor două hotărâri.
Astfel, prin sentința nr. 554 din 21 august 2019, pronunțată de către Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9/22.05.2019 și a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiași Colegiu.
Față de împrejurarea că sentința evocată este executorie, se reține că suspendarea actului administrativ întrerupe temporar efectele juridice produse de acest act pe perioada suspendării, însă actele administrative menționate și ale căror efecte juridice au fost, la acest moment, numai suspendate, se bucură în continuare de prezumția de legalitate.
Având în vedere faptul că prezenta cauză a fost repartizată completului inițial anterior pronunțării sentinței nr. 554 din 21 august 2019, se constată că, în aceste condiții, suspendarea produce efecte numai pentru viitor.
Prin urmare, completul inițial învestit rămâne competent să soluționeze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condițiile pentru declinarea competenței către alt complet al secției I civile, în raport de data învestirii.
Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă - Completul inițial stabilit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea completului inițial învestit.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2020.