Decizia nr. 2554/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 6 ianuarie 2016 și înregistrată sub nr. x/2016, reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, reprezentați prin Arhiepiscop A., au chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase din România, solicitând: - anularea Deciziilor nr. 4228, 4229, 4230 și nr. 4201 din 19 noiembrie 2015 emise de Comisia Specială de Retrocedare; - retrocedarea imobilelor înscrise în C.F. nr. x a comunei cadastrale Moldovița (identice parcelei cadastrale nr. x), în C.F. nr. x a comunei cadastrale Moldovița (identice parcelelor cadastrale cu construcții nr. x și nr. y) și în C.F. nr. x a comunei cadastrale Moldovița (identice parcelei cadastrale nr. x). Invocând prevederile art. 4 alin. (4) - (5) din O.U.G. nr. 94/2000 modificată și completată, reclamanții au susținut că din aceste dispoziții rezultă că legea instituie, pe de o parte, prezumția existenței dreptului de proprietate în favoarea cultului religios de la care Statul a preluat imobilul și, pe de altă parte, per a contrario, prezumția de neproprietar al Statului cu privire la bunurile bisericești preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. La data de 7 aprilie 2016 reclamanții au formulat cerere completatoare la acțiune, arătând că imobilele ce formează obiectul judecății sunt incluse în noțiunea de "avere bisericească" reglementată la momentul deposedării prin art. 168 - 171 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române adoptat la 20 octombrie 1948 și aprobat în temeiul art. 56 din Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor, Statut care era în vigoare și la data adoptării reglementării prin O.U.G. nr. 94/2000.

Hotărârea primei instanțe. Prin Sentința nr. 156 din data de 13 iunie 2016 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, reprezentați prin Arhiepiscop A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase din România.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței nr. 156 din data de 13 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, reprezentați prin Arhiepiscop A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 mai 2019.

Aspecte procesuale Prin cererile înregistrate la data de 14 mai 2019, recurenții-reclamanți au solicitat ca, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ. să se ia act de faptul că renunță la recursul formulat împotriva Sentinței nr. 156 din data de 13 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, având în vedere cererea de renunțare la recurs, va lua act de manifestarea de voință a recurenților-reclamanți. Într-adevăr, recurenții-reclamanți și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora: "(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă", însă în speța de față nu sunt aplicabile aceste dispoziții deoarece, din conținutul cererilor depuse rezultă cu certitudine că, recurenții-reclamanți au renunțat la recursul formulat, nu la judecarea cererii de chemare în judecată. În aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre. Având în vedere faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata cererii de recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, Înalta Curte va lua act de cererea formulată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 463 din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata căii de atac deja exercitată.