ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 588/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la 26 martie 2015 pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în Ploiești, str. x, jud. Prahova.

Prin Sentința civilă nr. 371 din 19 ianuarie 2016, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin Sentința civilă nr. 2926 din 17 octombrie 2016, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 25 ianuarie 2018 s-a depus la dosar contractul de cesiune încheiat între B. - în calitate de cedentă - și C. - în calitate de cesionară, prin care au fost cesionate drepturile litigioase și obligațiile ce derivă din Dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești.

În temeiul acestui contract, s-a format o cerere de intervenție în interes propriu a cesionarei C., însă la termenul de judecată din 10 mai 2018 instanța a constatat că aceasta are calitate procesuală pasivă, nu în temeiul cererii de intervenție în interes propriu, ci în baza contractului de cesiune anterior menționat.

Prin urmare, prin încheierea de ședință din 10 mai 2018, în aplicarea dispozițiilor art. 38 și 39 C. proc. civ., instanța a dispus scoaterea din cauză a intimatei-pârâte B. și introducerea în cauză a intimatei C., în calitate de intimată-pârâtă, succesor în drepturi și obligații al fostei intimate.

Prin Decizia nr. 2880 din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. și a schimbat în tot sentința atacată, astfel:

Pe fondul cauzei, a admis acțiunea formulată de reclamantul A..

A constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11.11.2008, cu privire la apartamentul situat în Ploiești, județ Prahova.

A dispus ca hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

A obligat intimata să plătească apelantului suma de 10.358 RON, reprezentând taxă de timbru la fond și în apel.

Împotriva Deciziei nr. 2880 din 29 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, pârâta C. a formulat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, având în vedere dispozitivul hotărârii recurate, prin care s-a reținut valabilitatea antecontractului, în condițiile în care acest lucru nu s-a solicitat nici prin cererea principală, nici prin vreo cerere reconvențională.

A apreciat că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și principiul contradictorialității întrucât a scos din cauză pe B. și a introdus-o în cauză pe pârâta C., însă a respins acesteia din urmă toate apărările, inclusiv cererea de intervenție a lui D., atât în nume propriu cât și în favoarea pârâtei. Procedând astfel, instanța a ignorat probele aflate la dosar și pe cele pe care urmau să le aducă părțile, în final ajungându-se la deposedarea pârâtei de bun fără plată.

În continuare, în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta-pârâtă a reiterat susținerile referitoare la autoritatea de lucru judecat, cu referire la procesul în care s-a reținut că nu se poate efectua transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în baza antecontractului de vânzare cumpărare invocat și în prezentul litigiu.

A criticat situația de fapt reținută de instanțe, precum și modalitatea de interpretare a probelor administrate.

În drept, a indicat dispozițiile ar. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la 16 ianuarie 2020.

În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu, s-a reținut că pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. criticile referitoare la scoaterea din cauză a numitei B. și introducerea în cauză a pârâtei, fără a i se admite cererea de intervenție a lui D. și respingându-i-se toate apărările.

De asemenea, criticile ce fac referire la faptul că instanța de apel a stabilit valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, fără să i se ceară acest lucru nici prin cererea introductivă și nici prin vreo cerere reconvențională au fost încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, susținând că decizia recurată este pronunțată într-un apel, a cărui valoare este de 500.000 RON, fiind definitivă și susceptibilă de recurs.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prealabil, se reține că, deși recurenta-pârâtă a formulat critici indicând drept temei art. 488 pct. 4 C. proc. civ., prin raportul asupra admisibilității recursului s-a constatat că respectivele critici se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., nefiind formulate critici care să corespundă situației prevăzute de pct. 4. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești la care se referă pct. 4 al art. 488 C. proc. civ. presupune o ingerință a instanței în atribuțiile unei alte puteri din ordinea constituțională prin săvârșirea unui act pe care doar această putere îl putea face, criticile nevizând însă acest aspect.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se constată că în mod corect curtea de apel, prin încheierea din 10 mai 2018, în aplicarea dispozițiilor art. 38 și 39 C. proc. civ., a dispus scoaterea din cauză a intimatei-pârâte B. și introducerea în cauză a numitei C., în calitate de intimată-pârâtă, succesoare în drepturi și obligații al fostei intimate-pârâte.

Pentru a dispune această măsură, instanța a reținut că la dosarul cauzei s-a depus contractul de cesiune autentificat sub nr. x/22.01.2018 de BNP E., contract încheiat între B., în calitate de cedentă și C., în calitate de cesionară, prin care au fost cesionate drepturile litigioase și obligațiile ce derivă din Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Ploiești.

De altfel, se reține că însăși cesionara C. a formulat cerere de invervenție în interes propriu, iar instanța, dând relevanță dispozițiilor legale anterior amintite, a constatat că aceasta are calitate procesuală pasivă în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase, astfel încât a dispus ca judecata să continue numai cu succesoarea cu titlu particular, care a luat procedura în starea în care se afla la momentul la care aceasta a fost introdusă în cauză.

Instanța constată că măsura dispusă de instanță nu a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, astfel încât această critică urmează a fi respinsă ca nefondată. Se reține, totodată, că recurenta-pârâtă nu a înțeles să formuleze recurs împotriva încheierii din 10 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în ceea ce privește soluția de introducere în cauză a cesionarei C..

Cu privire la criticile privind cererea de intervenție accesorie formulată de D., cerere respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 10 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, se constată că respectiva soluție referitoare la cererea de intervenție a făcut obiectul examinării în calea de atac a recursului, formulată distinct, cererea de recurs fiind respinsă prin Decizia nr. 2630 din 21 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Urmează a fi respinse ca nefondate criticile ce vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitoare la faptul că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, având în vedere dispozitivul hotărârii recurate, prin care s-a reținut valabilitatea antecontractului, în condițiile în care acest lucru nu s-a solicitat nici prin cererea principală, nici prin vreo cerere reconvențională.

Se reține că dispozițiile legale în materie din C. civ. condiționează pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare de îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate ale contractului în discuție, condiții necesare în vederea obținerii unei soluții favorabile demersului judiciar, respectiv pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare.

În acest sens, curtea de apel a constatat că în cauză există refuzul promitentei-vânzătoare de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare, astfel că instanța de judecată are abilitarea de a pronunța o hotărâre cu caracter constitutiv de drepturi, care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, considerent pentru care instanța de apel a procedat la o verificare a condițiilor ce se cer a fi îndeplinite pentru transferul valabil al dreptului de proprietate, constatând ca fiind întrunite condițiile cerute de lege: promisiunea bilaterală să îndeplinească condițiile generale de valabilitate a actelor juridice, bunul a cărui înstrăinare a fost promisă să se afle în patrimoniul vânzătorului promitent, lipsa impedimentelor la vânzare.

Or, recurenta-pârâtă nu poate susține că instanța a dat mai mult decât s-a cerut întrucât a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, cât timp acesta era obiectul cererii de chemare în judecată (obiectul dosarului), reclamantul A. solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, hotărâre ce nu poate fi pronunțată decât după verificarea condițiilor de valabilitate ale contractului încheiat între părți.

În ceea ce privește critica ce se referă la faptul că instanța de apel ar fi respins toate probele solicitate în apărare, inclusiv expertiza contabilă în dovedirea faptul că prețul nu a fost achitat, se reține că modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezintă o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Aceste susțineri nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat la care face referire recurenta-pârâtă în cuprinsul memoriului de recurs, se constată că, astfel cum în mod corect a reținut curtea de apel, această chestiune a fost tranșată definitiv de instanța de fond. Cum pârâta nu a formulat apel împotriva respectivei încheieri prin care a fost respinsă excepția și nici apel incident care să tindă la schimbarea soluției, critica formulată omisso medio nu poată fi supusă analizei în actualul stadiu procesual.

În ceea ce privește aspectele referitoare la cele statuate prin Decizia nr. 23/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea prevederilor relative la forma antecontractelor, se reține că o atare critică nu se regăsește în cuprinsul cererii de recurs, fiind formulată pentru prima dată de către recurenta-pârâtă în cuprinsul concluziilor verbale puse în fața instanței de recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. împotriva Deciziei civile nr. 2880 din 29 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2020.

GGC - GV